Sâmbătă, 10 decembrie 2022

Știri

Luna decembrie este luna cea mai bogată în comori muzicale. Multe din cîntecele de Advent și Crăciun, tradiționale și mai noi, sînt cunoscute și cîntate cu multă plăcere de copii și adulți deopotrivă

Al treilea Advent va fi sărbătorit în cadrul unui mic bazar de Crăciun, duminică, 11 decembrie, de la ora 16.00, la cantina Fundației Veritas din Sighișoara, anunță filiala sighișoreană a Forumului Democrat al Germanilor. Adventul se sărbătorește și la Casa ”Adam Müller Guttenbrunn° din Timișoara (sîmbătă, 10 decembrie, ora 15.00)

Tradiționalul Concert de Crăciun organizat de Consulatul Germaniei la Timișoara împreună cu Dieceza Romano-Catolică va avea loc pe 11 decembrie, începînd cu ora 19.30, la Biserica Millennium. Programul muzical stă sub semnul împlinirii anul acesta a 290 de ani de la nașterea compozitorului austriac Joseph Haydn

Cîteva sfaturi eficiente pentru îngrijirea Crăciuniței (Euphorbia pulcherrima), sau Poinsettia, planta de cameră care datorită frunzelor sale roșii și verzi este asociată cu Sărbătoarea Nașterii Domnului

Istoria azi – 1948: la Paris, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; începând din anul 1950, data de 10 decembrie este considerată „Ziua Drepturilor Omului“ – 1929: scriitorul german Thomas Mann este distins cu Premiul Nobel pentru Literatură – 1901: prima decernare a Premiilor Nobel, cu participarea regelui Suediei şi Fundaţiei Nobel din Stockholm (Suedia) şi Oslo (Norvegia) – 1845: inginerul scoţian Robert William Thompson obţine la Londra brevetul pentru anvelopa vulcanizată

Calendarul personalităţilor – 1958: Cornelia Funke, scriitoare germană de literatură pentru copii şi tineret – 1921: Cristine Brückner, scriitoare germană – 1908: Olivier Messiaen, compozitor francez – 1894: Gertrud Kolmar, poetă germană – 1870: Adolf Loos, arhitect și designer austriac

Joi, 8 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Fundația Biserici Fortificate invită joi, 8 decembrie 2022, ora 19:00, la o sesiune de discuții retrospective dar și orientate spre viitor cu Directorul General al Fundației Philipp Harfmann, cu responsabilul pentru conservarea clădirilor și monumentelor Sebastian Bethge și cu Ruth István, consultant pentru turism de specialitate

Atelierul de creație de la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu își propune în ediția sa în limba germană de joi, 8 decembrie (orele 18-19), confecționarea unor felicitări de Crăciun. Sandi Rusu Costea este îndrumătorul ediției „Flinke Finger”, Weihnachstkarten

Colegiul Național „Decebal“ din Deva este câștigătorul Premiului Special al Ambasadei Germaniei la București: elevii claselor I-IV, care învață limba germană ca limbă maternă la Colegiul Național „Decebal“ din Deva, au câștigat premiul special al Ambasadei Germaniei pentru proiectul lor școlar, elaborat cu ocazia aniversării din acest an a „30 de ani de prietenie și parteneriat între România și Germania“

Invitație la Serviciul divin online cu ocazia Crăciunului 2022: ”De acasă pentru acasă”, pregătit de protopopii Alfred Dahinten (Parohia Evanghelică Sebeş) și Dietrich Galter (Parohia Evanghelică C. A. Sibiu) și preoții Michael Reger(Parohia Evanghelică C. A. Cârţa) și Klaus Untch (Parohia Evanghelică C. A. Sibiu), pentru etnicii germani plecați din vechea patrie și care au găsit un nou acasă pe alte meleaguri, sîmbătă 24 decembrie, ora 15.00. În urma opiniilor exprimate pe platforma online a publicației din Germania ”Siebenbürgische Zeitung” s-a luat decizia realizării transmisiunii momentului festiv la Biserica Evanghelică din Viscri (jud. Brașov)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Întâlnirea“

Razie împotriva unei prezumtive reţele teroriste: O grupare teroristă ”Die Reichsdeutschen” ar fi planificat o lovitură de stat în Germania. 25 de persoane au fost arestate. Gruparea ar fi încercat să atragă de partea sa poliţişti şi militari ai Bundeswehr

Istoria azi – 1991: înfiinţarea la Minsk a Comunităţii Statelor Independente (CSI). Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan – 1991: la Roma se încheie Al Doilea Conciliu Vatican. Conciliul Vatican II (11 oct. 1962 – 08 dec. 1965) a abordat relaţiile dintre Biserica Romano-Catolică şi lumea modernă – 1955: a fost creat drapelul european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei

Calendarul personalităţilor – 1967: Sinead O’Connor, cântăreaţă irlandeză – 1930: Maximilian Schell, actor austro-elveţian – 1865: Jean Sibelius, compozitor finlandez

Vineri, 2 decembrie 2022

Ghicitoarea zilei

În sfârșit, din nou bazar de Advent la Sibiu! Cercurile de lucru manual din Sibiu și Turnișor și-au unit forțele pentru a pregăti primul bazar cu prezență fizică după ridicarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Banii obținuți din vînzarea produselor vor fi folosiți pentru cumpărarea cadourilor de Crăciun pentru copiii care aleg să sărbătorească Nașterea Domnului la Biserica Evanghelică din Turnișor, precizează Renate Köber, coordonatoarea cercului de lucru manual din Turnișor interviu

Tîrg de Advent cu tombolă la biserica fortificată săsească din Agnita, sîmbătă, 3 decembrie, de la ora 11.00

”Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!”, este una din expresiile preferate de studenți pentru a-și jusifica absența de la cursuri. Dar, conform unor studii recente, pauzele dese, dar scurte, sînt indispensabile unei focalizări adecvate a atenției și unei creativități superioare. De aceea și procesul de ”a face pauză” trebuie să fie învațat

Istoria azi – 1989: Încheierea „războiului rece”, în urma întâlnirii la nivel înalt de la Malta (2 și 3 decembrie) dintre George Bush, preşedintele SUA, şi Mihail Gorbaciov, preşedinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale“ – 1804: Încoronarea lui Napoleon I Bonaparte ca împărat al Franţei de către Papa Pius al VII-lea – 1901: inventatorul american King Camp Gillette a inventat lama de ras

Calendarul personalităţilor – 1891: Otto Dix, pictor şi grafician german expresionist – 1923: Maria Callas, soprană nord-americană de origine greacă – 1935: Nicolae Labiş, poet român, poet–simbol al anilor 1950 – 1936: Mitică Popescu, actor roman de teatru şi film

Luni, 28 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

De primul Advent se aprinde prima lumînare din cele patru pregătite pe coronița de Advent, se fac deja primele planuri privind masa de Crăciun, se scot decorațiunile festive ale momentului, etc. O scurtă trecere în revistă a celor mai importante obiceiuri din spațiul german în perioada premergătoare Crăciunului

Consecințele războiului din Ucraina și alte probleme de securitate din regiune, discutate la București (27-29 nov.) de Reuniunea Liderilor de la München, care precede Reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO de la București (29-30 nov.). Reuniunea Liderilor de la München este un eveniment al Conferinței de Securitate de la München

Primăria Brașov mizează pe parcări tip „Park&ride”. A fost lansată licitația pentru construcția unei asemenea parcări cu peste 700 de locuri în cartierul Bartolomeu. Alte trei proiecte asemănătoare vor fi realizate în viitor la intrările în oraș dinspre București, cartierul Triaj și Feldioara. Construite la periferia unui oras aglomerat, parcările „Park&ride” sunt destinate vizitatorilor și navetiștilor, încurajați astfel să folosească mijloacele de transport în comun pentru deplasarea în oraș

”Cele mai interesante momente surprinse în imagini la evenimentele Forumului” se intitulează prelegerea ce se va defășura la sediul FDGR Cluj-Napoca, marți, 29 noiembrie, ora 17.00, în prezența fotografului de ocazie, Eugen Mezei, director executiv la FDGR, filiala clujeană

Mini-Mathe, joc și zâmbet în explorarea matematicii de către preșcolari și elevi din clasele primare. Expoziția itinerantă concepută de Muzeul copiilor „Klick“ din Hamburg poate fi vizitată (începând cu 30 nov., ora 14) la Centrul de tineret Seliștat, ce aparține de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din Făgăraș

Istoria azi – 1994: în Norvegia, alegătorii votează în proporţie de 52% împotriva aderării la Uniunea Europeană, confirmând opţiunile exprimate şi în 1972, prin referendum – 1983: premiera la Paris a operei „Saint François d´Asise“, de Olivier Messiaen – 1964: Sonda americană „Mariner 4“ este lansată în spaţiu în diecţia planetei Marte –1948: Prima cameră foto Polaroid – 1925: la Berlin apare romanul „Muntele vrăjit” de Thomas Mann

Calendarul personalităţilor – 1907: Alberto Moravia, scriitor italian – 1881: Stefan Zweig, scriitor austriac – 1820: Friedrich Engels, filozoful, politicianul şi industriaşul german Friedrich Engels, teoretician al comunismului şi promotor al socialismului

Marți, 22 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

“Ce motivează tineretul în prezent? Perspective ale tinerilor etnici germani“ este tema ediției de azi a “Discuțiilor sibiene” (sediul FDGR Sibiu, Sala Oglinzi, marți, 22 noiembrie, ora 18)

Cultura pianistică clujeană în secolul 19 – un concert în cadrul Zilelor Culturale Germane din Cluj, cu participarea: Erich Türk – clavecin, Diana Barb – pian, Edit Horváth – pian. (Marți 22 noiembrie, ora 19, Sala mare a Redutei / Muzeul Etnografic al Transilvaniei)

Impulsuri pentru (re)citire – „Calendarul Transilvănean 2023” de Hermann Fabini: Ca în fiecare an arhitectul dr. Hermann Fabini editează „Calendarul Transilvănean”, în care nu doar fotografiile, ci și textele legate de numeroase sate săseti din jud. Sibiu invită la o reflecție mai profundă lună de lună

A apărut Calendarul Romano-Catolic de perete pentru anul 2023. Conform tradiţiei locale, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara a editat Calendarul Romano-Catolic de Perete în cele şapte limbi – maghiară, germană, română, bulgară, slovacă, cehă, croată – ale enoriaşilor din Dieceza Romano-Catolică de Timişoara. Dieceza de Timișoara este singura din România, respectiv din Europa de Sud-Est, care editează un calendar de perete propriu în șapte limbi diferite. Anul 2023 este pentru Dieceza Timișoara Anul Pastoral al Diaconiei

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Un șir de libertăți“

Istoria azi – 1931: a fost deschis publicului Muzeul de Istorie a Bucureştiului, în fosta Casă Moruzi din Calea Victoriei, nr. 117 – 1869: s-au deschis cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, departament al Universității din București – 1497: exploratorul portughez Vasco da Gama ocoleşte Capului Bunei Speranţe din extremitatea sudică a continentului african şi deschide astfel o nouă rută de navigaţie pentru comerţul cu India

Calendarul personalităţilor – 1967: Boris Becker, tennismen german – 1913: Benjamin Britten, compozitor, dirijor şi pianist britanic – 1890: Charles de Gaulle, general şi politician francez – 1869: André Gide, scriitor francez
.

Luni, 21 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Lista etnicilor germani deportați începând cu anul 1945 în Uniunea Sovietică este prezentată online de C.N.S.A.S., Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Baza de date realizată cu documente ale serviciilor poliţieneşti din perioada 1945-1948 şi ulterior de Securitate (1948-1989) este un indice al cetăţenilor români de etnie germană ridicaţi forţat de la domiciliu şi trimişi la muncă de reconstrucţie în U.R.S.S.

Problema inegalității și excluziunii sociale, în ciuda creșterii puternice a economiei românești, a fost abordată în cadrul evenimentului „Criza inegalităților de dezvoltare. Cum transformăn creșterea economică în bunăstare socială“, desfășurat la Cluj-Napoca (17 nov.) și co-organizat de fundația Friedrich Ebert Stiftung România, FES

Planuri pentru Întâlnirea sașilor 2023 și Marea întâlnire a sașilor din anul 2024 au fost discutate la cea de-a doua adunare ordinară din an a membrilor Forumului regional Transilvania din cadrul FDGR (Sibiu, 19 nov.)

Festivitate grandioasă la deschiderea Cupei Mondiale de Fotbal din Qatar, dar și o surpriză neplăcută pentru țara gazdă. La meciul de deschidere echipa Qatar-ului a pierdut în fața echipei de fotbal din Ecuador cu 0-2. Astfel, Qatar-ul devine prima țară din lume ce organizează un campionat mondial dar pierde meciul de început

Premiile Oscar pentru merite speciale au fost înmînate în cadrul unei ceremonii speciale la Los Angeles (19.11.2022) actorului nordamerican Michael J. Fox, regizoarei franceze Euzhan Palcy, compozitoarei americane Diane Warren și regizorului australian Peter Lindsay Weir

Istoria azi – 1783: are loc, la Paris, primul zbor liber al unui balon cu aer cald

Calendarul personalităţilor – 1898: René Magritte, pictor suprarealist belgian

Marți, 15 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

15 noiembrie 1987: astăzi se împlinesc 35 de ani de când a avut loc Revolta de la Braşov, acţiune de protest politică de origine socială a muncitorilor întreprinderii de autocamioane Steagul Roşu, cărora li s-au alăturat muncitori de la fabricile „Tractorul Braşov“ şi „Hidromecanica“, elevi, studenţi şi alţi cetăţeni. Manifestanţii au protestat împotriva politicilor economice şi sociale impuse în Republica Socialistă România (RSR) de şeful de stat Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român (PCR)

Populaţia mondială a depășit azi 8 miliarde de locuitori, potrivit estimării oficiale a Naţiunilor Unite. Un studiu elaborat de Națiunile Unite relevă faptul că cele mai bogate țări ale lumii cosumă cel mai mult din resursele planetei. Specialiștii au cîteva soluții: să învățăm să trăim cu mai puțin și o negociere la nivelul societății a unui nou echilibru global

DLIGHT si Institutul Goethe din București susțin literatura română: Ștefania Mihalache, câștigătoarea bursei de creație DLITE – ediția 2022, în valoare de 750 de euro, pentru proiectul “Stagnare” se prezintă publicului în data de 15 noiembrie, ora 18:30, la Goethe-Institut, într-un dialog cu prozatorul Bogdan Coșa și traducătoarea Manuela Klenke

Zilele Culturale Germane la Cluj 2022: Între 17 și 27 noiembrie va avea loc la Cluj-Napoca o nouă ediție a Zilelor Culturii Germane, organizată de Departamentul de Relații Interetnice de pe lângă Secretariatul General al Guvernului României, Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai, Forumul Democrat al Germanilor din Cluj-Napoca și Forumul Cultural German al Europei de Est din Potsdam

Cartea junglei, musicalul lui Răzvan Mazilu, reintră în repertoriul Teatrului German: La 5 ani de la premiera musicalului de mare succes Cartea junglei, adaptat după cartea pentru copii scrisă de Rudyard Kipling, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, producția a fost refăcută și va reintra în programul de spectacole al Teatrului German de Stat Timișoara în noiembrie și decembrie

Cîteva plante de leac pentru răceală și gripă

Istoria azi – 1987: Revolta de la Braşov, acţiune de protest politică de origine socială a muncitorilor întreprinderii de autocamioane Steagul Roşu – 1901: brevetarea dispozitivului „Acousticon”, primul aparat auditiv electric din lume, o invenţie a inginerului nord-american Miller Reese Hutchison

Calendarul personalităţilor – 1936: Wolf Biermann, poet şi cantautor german – 1862: Gerhart Hauptmann, scriitor naturalist german, laureat în 1912 al Premiului Nobel pentru Literatură

Vineri, 11 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Astăzi începe Târgul de Crăciun din Sibiu (Piața Mare, 11 nov. 2022 – 3 ian. 2023). La „cel mai frumos Târg de Crăciun din România“ participă expozanți din toată țara interviu

Ziua Sfântului Martin, sărbătorită pe 11 noiembrie, este legată de multe obiceiuri. Nelipsită este procesiunea copiilor cu lămpașe în mîini intonînd cântece despre Sf. Martin, dar și o masă festivă în familie, înainte de postul Crăciunului. Copiii sărbătoresc anul acesta Martinsfest la Bod (jud. Brașov), procesiunea lampioanelor se încheie cu un foc de tabărăla ora 16.45. Copiii de la
Grădiniția Nicolaus Lenau din Timișoara încep manifestarea la ora 18.00. Comunitatea Evanghelică C.A. din București organizează Martinsfest duminică, 13 noiembrie, începînd cu ora 10.00; cîntecele specifice perioadei vor fi interpretate de corul elevilor de la Colegiul Goethe din București sub îndrumarea profesoarei de muzică Adelina Oltean

Confirmare de aur la biserica evanghelică C.A. din Zagăr, jud. Mureș: Asociația Locului Natal Zagăr din Germania, fondată în 1983, are ca obiectiv păstrarea obiceiurilor și tradiților din Zagăr, de aceea în fiecare vară membrii comunității din Germania, Austria și SUA se întâlnesc o dată la doi ani în vechea patrie, punctul culminant a acestei întâlniri fiind în acest an confirmarea de aur a lui Georg Burtz, vicepreședintele Asociației Locului Natal Zagăr interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef al publicației Beatrice Ungar

La Sibiu începe festivalul „ArsHungarica 2022“, ediția a 17-a, organizat de Centrul Cultural Maghiar Sibiu (11-20 nov. 2022)

Istoria azi – 2004: decesul la Paris al liderului palestinian Yasser Arafat (75 ani), co-laureat în 1994 al Premiului Nobel pentru Pace împreună cu politicienii isarelieni Iţhak Rabin şi Şimon Peres

Calendarul personalităţilor – 1929: Hans Magnus Enzensberger, scriitor german – 1928: Carlos Fuentes, scritor mexican – 1821: Feodor Dostoievski, scriitor rus

Joi, 3 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„Găteala capului la sașii din sud-estul Transilvaniei” la Muzeul de Etnografie Brașov: Expoziția itinerantă aduce până la sfârșitul anului în prim plan costumul săsesc din arealul cuprins între Țara Bârsei și zona Rupea, cu referire la elementele arhaice de găteală a capului și la transformările acestora de-a lungul timpului

Adunare ordinară a reprezentanților Forumului Democrat al Germanilor din România, vineri, 4 noiembrie 2022, ora 16, la sediul FDGR din Sibiu. Pe ordinea de zi a întrunirii se regăsesc rapoartele de activitate ale președintelui, deputatului FDGR, discuții la nivelul comisiilor de specialitate în economie și învățămînt, stabilirea cotizației de partid pe 2023

Expoziția itinerantă cu titlul ”Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania – patrimoniu cultural european” a Fundației Biserici Fortificate poate fi vizitată, pînă pe 16 noiembrie, la sediul Comunității Germane din Eupen, Belgia

Papa Francisc întreprinde în perioada 3-6 noiembrie o nouă vizită în peninsula arabă și va participa în Bahrain la conferința internațională ”Forumul Bahrainului pentru dialog: Est și Vest pentru coexistență umană”.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Gradul superlativ“

Istoria azi – 1957: căţeluşa Laika devine primul animal lansat în spaţiu: Uniunea Sovietică (URSS) o lansează cu naveta spaţială „Sputnik 2“ pe orbita Pământului – 1918: imperiul austro-ungar semnează armistiţiul cu Antanta: este începutul dizolvării imperiului – 1906: psihiatrul german Alois Alzheimer prezintă lumii ştiinţifice simptomele unui tipar maladiv necunoscut încă al scoarţei cerebrale, confundat de medicina vremii cu senilitatea. Psihiatrul german Emil Kraepelin avea să denumească ulterior această boală „Morbus Alzheimer“; în prezent, această boală degenerativă a creierului este cunoscută drept „Boala Alzheimer“

Calendarul personalităţilor – 1901: André Malraux, scriitor francez – 1500: Benvenuto Cellini, artist plastic şi aurar italian

Vineri, 28 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Promovarea bisericilor săsești fortificate din Transilvania – Asociația Patrimoniul Biserici Fortificate își propune promovarea moștenirii culturale unice în Transilvania a bisericilor săsești fortificate, dar și  posibilitatea de a le reda, dincolo de prezervare, un scop cultural funcțional. Interviu cu Alex Kloos, președintele asociației Patrimoniul Biserici Fortificate

20 de ani de activitate – Centrul Cultural German Timișoara și Societatea Culturală Româno-Germană Timișoara aniversează astăzi, 28 octombrie, începând cu ora 18:30, două decenii de existență pe scena culturală timișoreană. Cu această ocazie, printre altele, va fi vernisată la Centrului Cultural German o expoziție retrospectivă, care va prezenta cei 20 de ani de activitate

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef al publicației Beatrice Ungar

Istoria azi – 1492: Cristofor Columb descoperă Cuba în primul său voiaj spre Lumea Nouă – 1869: chimistul rus Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor

Calendarul personalităţilor– 1909: Francis Bacon, pictor britanic – 1955: Bill Gates, întreprinzător american (Microsoft) – 1967: Julia Roberts, actriță americană