Marți, 27 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                      concurs

Arhitectul Daniel Tellman de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara a reuşit să stârnească interesul studenţilor pentru bisericile fortificate transilvănene. Iar unii dintre studenţi au luat decizia să abordeze în cadrul lucrării lor de masterat subiectul legat de bisericile fortificate     interviu

Sibiu Fringe Festival 2021. În acest an, ediția a 16-a a festivalului de teatru aduce spectacole în Sibiu, Cisnădie și Rășinari (23 iulie-1 august)   ştire

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi, azi: „Din mai multe părţi”                  sinteză

Calendarul personalităţilor – 1940: Pina Bausch, dansatoare și coregrafă germană            ştire

Istoria azi – 1532: împăratul Carol V introduce pe teritoriul Imperiului German primul cod penal, numit și ”Carolina”           ştire

Luni, 26 iulie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

Hans Peter Türk (compozitor și profersor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca) va fi distins cu medalia ”Honterus” a Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania. Ceremonia va avea loc azi, începând cu ora 17, la sediul FDGR din Sibiu

Biodiversitatea din parcuri este un indicator de sănătate pentru un oraș. Dr. Klaus Fabritius, cercetător științific în domeniul entomofaunistică și fotograf amator, este autorul unei expoziții cu titlul ”Biodiversitatea din București: înaripatele din parcul Herăstrău”, care a putut fi văzută la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” din București. Interviu cu biologul dr. Klaus Fabritius interviu

Continuă concertele de muzică veche de cameră în bisericile evanghelice din judeţul Sibiu. Seria de concerte reunite generic sub titlul “Muzică în Bisericile Fortificate” este organizat de Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu şi este cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu, prin Filarmonica de Stat Sibiu. Vineri, 30 iulie, va avea loc un concert la orga bisericii evanghelice din Hosman, începînd cu ora 18.00

Istoria azi – 1908: în SUA este înfiinţat Bureau of Investigation (FBI), organizaţie ce avea să devină poliţia federală a Statelor Unite ale Americi, Federal Bureau of Investigation (FBI) – 1956: Canalul Suez este naţionalizat de către preşedintele Egiptului, Gamal Abd an-Nasir –1882: premiera absolută la Bayreuth a operei „Parsifal“, de Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1894: Aldous Leonard Huxley, scriitor britanic – 1893: George Grosz, pictor şi grafician german – 1875: Carl Gustav Jung, filozof şi psiholog elveţian – 1721: Samuel von Brukenthal, jurist sas, guvernator al Transilvaniei (1777-1787)

Duminică, 25 iulie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Psalmul 142   versetul 8

Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

Psalmul 49   versetele 15, 16

Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi.

Sâmbătă, 24 iulie 2021

Știri

Departamentul pentru Relații Interetnice, în colaborare cu Forumul Cultural Europa de Est, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Forumul Democratic al Germanilor din Transilvania și Fundația Samuel von Brukenthal din Avrig, organizează în perioada 26-27 iulie 2021 la Sibiu, Avrig si Nocrich, jud. Sibiu, programul intitulat „Samuel von Brukenthal- un baron atipic“, cu ocazia celebrării a 300 de ani de la nașterea baronului  Samuel von Brukenthal (1721-1803) – guvernator al Transilvaniei și personalitate de prim rang a minorității germane din România. Programul este prezentat de Thomas Șindilariu, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Internaționale de pe lângă Guvernul României interviu

Cercetătorii din echipa lui George Zacharopoulos de la University of Oxford au ajuns, în urma unui studiu recent, la concluzia, că studiul matematicii la şcoală ajută tinerii la dezvoltarea creierului şi, implicit, la mai multe reuşite în viaţă după încheierea şcolii. Oamenii de ştiinţă britanici consideră că pentru copiii care nu iubesc matematica ar trebuie să se introducă în programa şcolară cursuri de logică şi gîndire logică, care să stimuleze aceleaşi areale din creier precum matematica

Singurul joc pe care-l cîştigă copii şi nu adulţii: jocul de memorie şi ineligenţă Memory. Explicaţiile cercetătorilor

Istoria azi – 1943: dictatorul italian Benito Mussolini (premier al Regatului Italiei între anii 1922-1943, dictator în fruntea regimului fascist începând cu anul 1925) este răsturnat de fascişti aflaţi în opoziţie şi grupări monarhiste – 1911: în Peru, vestigiile oraşului incaş Machu Picchu sunt descoperite de arheologul nord-american Hiram Bingham

Calendarul personalităţilor – 1969: Jennifer López, actriţă şi cântăreaţă nord-americană – 1897: Amelia Earhart, pionier în aviaţia şi militantă pentru drepturile femeilor – 1864: Frank Wedekind, scriitor şi actor german – 1802: Alexandre Dumas tatăl, scriitor francez – 1783: Simón Bolívar, luptător pentru independenţă sud-american, considerat erou naţional în mai multe ţări ale Americii de Sud. A condus mişcarea de cucerire a independenţei faţă de puterea colonială spaniolă în actualele state latino-americane Venezuela, Columbia, Panama, Ecuador, Peru şi Bolivia

Vineri, 23 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                      concurs

Raportul anual al OMM (Organizația Meteorologică Mondială) avertizează asupra impactului crescând al schimbărilor climatice. Fenomene extreme ca inundații, furtuni și secete se vor intensifica, producând importante pagube umane și materiale             sinteză

Până pe 12 septembrie la Muzeul Colecțiilor din București poate fi vizitată o expoziție dedicată sculptorului Oscar Han, de la nașterea căruia se împlinesc 130 de ani. știre

Sea Change: Re-telling Europe este un proiect artistic lansat de regizoarea austriacă Anna Maria Krassnigg, care își propune o intensificare a dialogului cultural european. Conceput în trei etape, a debutat cu un turneu în mai multe țări din jurul Mediteranei și Mării Negre. Proiectul oferă un model de performance adaptabil contextului cultural al țărilor respective.  În România, proiectul susținut de Forumul Cultural Austriac a fost prezentat la București și Constanța           interviu

Principalele titluri din ediția de astăzi e a săptămnalului sibian de limbă germană ”Hermanstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar. Preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei        sinteză

Istoria azi – 1588: Invincibila Armada, flota spaniolă pregătită pentru debarcare în Anglia, a fost învinsă în lupta de la Canalul Mânecii de forţa navală engleză condusă de Sir Francis Drake – 1532: prin Pacea de la Nürnberg este permisă practicarea cultului religios protestant pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană      ştire

Calendarul personalităţilor – 1928: Hubert Selby, scriitor nord-american –1888: Raymond Chandler, scriitor nord-american – 1777: Philipp Otto Runge, pictor şi scriitor german             ştire

Joi, 22 iulie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

O tabără de vacanță dedicată copiilor pasionați de muzica de fanfară este organizată la Carei (27-30 iulie) de Şcoala de Muzică de Fanfară „Do-Re-Mi” din Foeni, judeţul Satu Mare. La școala „Do-Re-Mi”, înfiinţată în luna februarie a acestui an, sunt înscriși 60 de învățăcei din localitățile Tiream, Petrești, Foeni, Ciumelti și Urziceni din județul Satu Mare

Tabăra de muncă în folosul comunității, organizată anual de comunitatea din Codlea (jud. Brașov) a Bisericii evanghelice de Confesiune Augustană din România, va avea loc anul acesta în zilele de 16 și 17 august. Vor fi efectuate lucrări de întreținere la biserica evanghelică și cimitirul evanghelic din Codlea și se va face inventarierea bunurilor mobile ale bisericii

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „O cucoană mare“

Căile iluminislului la sași. Fațetele unei provincii aflate în transformare este titlul sesiunii de comunicări științfice anunțate pentru perioada 10-12 septembrie în orașul Weißenfels an der Saale din landul federal german Saxonia-Anhalt.Termenul limită pentru înscrieri este data de 1 septembrie, comunică organizatorii: Cercul de lucru pentru cercetări transilvane al Institutului Transilvania, afiliat Universității din Heidelberg, Germania și Muzeul Transilvaniei din Gundelsheim, Germania

Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă și are o răspândire mai rapidă decât variantele anterioare, semnalează Organizația Mondială a Sănătății (OMS) prin referire la două studii științifice focalizate pe China și Canada. Studiile încă nu au fost publicate în presa de specialitate

Istoria azi – 1942: la Varşovia încep deportările cetăţenilor de etnie evreiască din ghetou, cu un prim transport de cinci mii de persoane; până în luna octombrie a anului, naţional-socialiştii aveau să ucidă 430 de mii de evrei în lagărul de concentrare de la Treblinka, din totalul de 500 de mii constrânşi să vieţuiască în ghetou – 1925: chimiştii germani Franz Fischer şi Hans Tropsch obţin brevetul de invenţie pentru procedeul extragerii de hidrocarburi din cărbune; începând cu anul 1934 a fost posibilă din punct de vedere tehnic obţinerea de benzină şi motorină din cărbune

Calendarul personalităţilor – 1974: Franka Potente, actriţă germană – 1955: Willem Dafoe, actor nord-american – 1894: Oskar Maria Graf, scriitor german – 1887: Gustav Ludwig Hertz, fizician german, laureat în 1925 al Premiului Nobel pentru Fizică – 1882: Edward Hopper, pictor și grafician nord-american – 1878: Janusz Korczak, medic pediatru, scriitor şi pedagog polonez, precursor al drepturilor copiilor – 1784: Friedrich Wilhelm Bessel, astronom și matematician german

Miercuri, 21 iulie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

Sezonul concediilor determină oamenii să subestimeze pericolele pandemiei – Evenimentele estivale ale șvabilor încep la sfârșit de săptămână, cu serbările de sfințirea bisericii din Deta și Jimbolia. Urmează pelerinajul german la Maria Radna și seria de concerte cu participarea organistului dr. Franz Metz – Activități parlamentare din zilele următoare: Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, membru în Comisia pentru politică externă a Camerei deputaţilor. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean 

Orga bisericii evanghelice C. A. din Slimnic va fi mutată pentru zece ani în transeptul nordic al Catedralei evanghelice din Sibiu. Mutarea este motivată de preocuparea pentru securitatea orgii construită în secolul al 18-lea, ale cărei tuburi frontale au fost furate în toamna anului 2019 în împrejurări rămase neelucidate. Lucrările pentru înlocuirea lor vor începe în primăvara anului 2022

Peste 90 de colaboratori aparținând tuturor Asociațiilor de sași emigrați în Germania participă la proiectul Genealogia sașilor, ce își propune includerea tuturor datelor cuprinse în matricolele bisericești și cărțile de familie arhivate de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, precum și alte documente pentru atestarea genealogică

Festivalul „Săptămîna Haferland“, se va desfăşura anul acesta în perioada 30 iulie – 1 august. Detaliile programului se găsesc pe www.haferland.ro

Actualitatea sibiană: Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Zalău, Târg al olarilor începând de astăzi la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (21-25 iulie). Cea de-a noua ediție a târgului oferă competiții la roata olarului și de gătit reţete tradiţionale pe vatră deschisă, în vase de lut. Participă olari din România, Ungaria şi Republica Moldova. Sâmbătă, 24 iulie, începând cu ora 14, publicul poate degusta tocăniță ungurească de vițel și gulaș cu fasole boabe, iar duminică, 25 iulie, tocăniță ungurească de vițel și gulaș cu carne de porc. Târgul oferă și un recital Nightlosers Band, pe ritmuri de ethno și blues (24 iulie, ora 20). Partener cultural şi colaborator al târgului este Asociaţia Maghiarilor din Sibiu – HID – Feeric Fashion Week începe astăzi la Sibiu. Săptămîna modei prezintă la cea de-a 13-a ediție noi colecții de modă în spații neconvenționale din oraș și județ (21-25 iulie) – Sibiu Fringe Festival 2021. În acest an, ediția a 16-a a festivalui de teatru aduce spectacole în Sibiu, Cisnădie și Rășinari (23 iulie-1 august) – Primăria Sibiu anunță pentru viitorul apropiat lucrări de modernizare a următoarelor străzi: Doljului, Ioan Moga, Maramureșului, Dreptătii și Ion Agârbiceanu – Administrația locală Sibiu invită locuitorii să participe la un sondaj ale cărui rezultate să fie luate în considerare în elaborarea strategiei de dezvoltare pentru următorii nouă ani ai municipiului. Sondajul poate fi completat atât prin intermediul instrumentelor on-line, cât și prin formulare, puse la dispoziție în mai multe locuri din oraș și prin intermediul asociațiilor de proprietari. Există chestionare dedicate pentru populație și companii

Istoria azi – 1969: astronautul nord-american Neil Armstrong este primul om care păşeşte pe Lună – 1718: Pacea de la Passarowitz schimbă configuraţia teritorială în Europa Centrală şi Balcani în detrimentul Imperiului Otoman şi în favoarea Imperiului Habsburgic. Imperiul Otoman pierde în favoarea Casei de Habsburg: Banatul Timișoarei, nordul Serbiei, nordul Bosniei și Oltenia. Veneția pierde posesiunile din peninsula Pelopones și din Creta, dar păstrează insulele Ioniene și Dalmația. Belgradul și Oltenia au fost obținute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în 1739 prin Tratatul de la Belgrad

Calendarul personalităţilor – 1899: Ernest Hemingway, scriitor nord-american, laureat în 1954 al premiului Nobel pentru Literatură – 1893: Hans Fallada, scriitor german

Marți, 20 iulie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe profetul biblic Ilie. 20 iulie, data la care Biserica Ortodoxă Română pomenește suirea la cer cea de foc purtătoare a Sfântului, Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul, este Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Expoziția de panouri “Samuel von Brukenthal – un european timpuriu” concepută de Forumul cultural german pentru Europa de Est, instituție culturală din Germania, va putea fi vizitată începând cu săptămâna viitoare în mai multe locații din Transilvania: din 26 iulie, în curtea interioară a Palatului Brukenthal din Sibiu; din 27 iulie, la reședința de vară Brukenthal din Avrig, jud. Sibiu; doar la data de 1 august, la biserica fortificată din Criț, județul Brașov, în cadrul Săptămânii culturale Haferland. Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost între anii 1777 și 1787 guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei din Imperiul Habsburgic

Tabăra de muncă în folosul comunității, organizată anual de comunitatea din Codlea (jud. Brașov) a Bisericii evanghelice de Confesiune Augustană din România, va avea loc anul acesta în zilele de 16 și 17 august. Vor fi efectuate lucrări de întreținere la biserica evanghelică și cimitirul evanghelic din Codlea și se va face inventarierea bunurilor mobile ale bisericii

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Repaus intermitent“

Istoria azi – 1974: începe Invazia turcă a Ciprului, ca răspuns militar la lovitura de stat din 15 iulie în Cipru, executată de un grup de militari greci cu scopul de a răsturna conducerea democrată a Ciprului și anectarea insulei la Grecia. Invazia turcă a avut loc în două etape (20-22 iulie și 14-16 august) și s-a încheiat în august 1974, când trupele turcești au ocupat 37% din teritoriul Ciprului. A urmat înființarea Republicii Turce a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia. Conflictul continuă să afecteze relațiile Turciei cu Republica Cipru, Grecia și Uniunea Europeană

Calendarul personalităților – 1938: Natalie Wood, actriță nord-americană de film – 1934: Uwe Johnson, scriitor german – 1919: Edmund Hillary, alpinist și explorator neozeelandez; a fost primul om care a ajuns pe Vârful Everest din Munții Himalaya, cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării – 1880: Hermann Graf Keyserling, filosof german – 1847: Max Liebermann, pictor german – 1304: Francesco Petrarca, poet italian

Luni, 19 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Bilanțul inundațiilor din vestul și sudul Germaniei: 160 de morți și pagube materiale încă neestimate. Guvernul federal a anunțat un ajutor pentru zonele afectate de cel puțin 300 de milioane de euro                sinteză

Ambasadorul RFG la București, E.S. Cord Meier-Klodt, a participat marți, 13 iulie, la ceremonia de dezvelire a unei noi plăci comemorative în memoria unor personalităţi marcante din domeniile cultural, ştiinţific şi militar înmormântate în Cimitirul Şerban-Vodă (Bellu). Noua placa memorială a fost realizată în cadrul unui proiect cultural finanțat de Ambasada Germaniei, la inițiativa ambasadorului Cord Meier-Klodt şi a soţiei sale, doamna Gladys Abankwa-Meier-Klodt, care, pe parcursul șederii lor în România, au fost mișcați de realizările și poveștile de viață ale celor care și-au lăsat amprenta asupra vieții cultural-artistice românești          reportaj

Un bun administrator și cunoscător excelent al bazelor juridice din Transilvania: aceste calități mai puțin cunoscute în prezent ale guvernatorului Samuel von Brukenthal vor fi ilustrate prin expoziția de panouri “Samuel von Brukenthal – un european timpuriu” în mai multe locații, în contextul evenimentelor culturale dedicate celor 300 de ani de la nașterea guvernatorului. Expoziția poate fi vizitată: începând cu data de 26 iulie, în curtea interioară a Palatului Brukenthal din Sibiu; începând cu data de 27 iulie la reședința de vară Brukenthal din Avrig, jud. Sibiu; doar la data de 1 august, la biserica fortificată din Criț, județul Brașov, în cadrul Săptămânii culturale Haferland. Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost între anii 1777 și 1787 guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei din Imperiul Habsburgic. Avea să rămână în istorie singurul exemplu pentru accederea la o asemenea funcție din partea unui sas de confesiune protestantă care nu avea origine nobilă. Biografia lui Samuel von Brukenthal a inițiat astfel mai multe standarde europene              ştire

Istoria azi – 1980: Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova (URSS) au fost inaugurate în absența delegațiilor de sportivi din SUA și alte 65 de țări, ca urmare a protestului Statelor Unite împotriva invaziei Afganistanului de către armata sovietică, începută la 24 decembrie 1979               ştire

Calendarul personalităților – 1898: Herbert Marcuse, filosof, sociolog și teoretician politic german – 1881: Friedrich Dessauer, biofizician și filosof german, considerat întemeitorul biologiei cuantice – 1834: Edgar Degas, pictor francez – 1819: Gottfried Keller, scriitor elvețian de limbă germană          ştire

Duminică, 18 iulie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 13, versetul 8

Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel    Capitolul 1, versetul 12

Ştiu în cine am crezut.