Joi, 23 ianuarie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Următoarea ediție a „Discuțiilor sibiene” va fi dedicată copiilor etnicilor germani deportați începând din ianuarie 1945 la muncă silnică pe teritoriul Uniunii Sovietice: „Gânduri – comemorări. 80 de ani de la începutul deportării în Rusia, văzuți din perspectiva generației copiilor delor deportați deportați” (Sala Oglinzi a sediului FDGR din Sibiu, 29 ianuarie, ora 16)

Zidul de apărare al bisericii fortificate din Senereuș (parohia Sighişoara) a fost securizat. Fundaţia „Biserici Fortificate“ şi Asociaţia Saşior Emigraţi (HOG) au reuşit pe parcursul anului trecut să reabiliteze o secţiune de zece metri din zidul de apărare, distrus şi prăbuşit în urmă cu patru ani. Specialiştii au acordat o atenţie deosebită îmbinării solide a noii construcţii cu structura existentă

“Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: “Cuie, nituri și oameni”

Istoria azi – 1955: la Paris a avut loc prima audiție a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente“, de George Enescu; – 1950: statul Israel proclamă Ierusalimul drept capitala ţării; – 1814: în Germania apare primul număr al revistei politice „Rheinischer Merkur“; – 1556: în provincia chineză Shaanxi a avut loc cel mai dezastruos cutremur din lume, 100.000 de oameni și-au pierdut viața iar alți 700.000 au pierit datorită foametei și molimilor, consecințe ale cutremurului

Calendarul personalităţilor – 1928: Jeanne Moreau, actriţă franceză: – 1907: Hideki Yukawa, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel; – 1898: Serghei Mihailovici Eisenstein, regizor de film sovietic; – 1783: Stendhal, scriitor francez

Miercuri, 22 ianuarie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

„Trasee in Romania, Bulgaria, Turcia si Georgia”, conferință susținută astăzi de geograful și ghidul Andrei Ionel Berghesras la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București (Strada Batiștei nr.15, ora 18). Conferința cu tematică montană este co-organizată de Casa Schiller și Clubul turistic „Imagini din toată lumea”

Filmul german Losing Faith (Die ängstliche Verkehrsteilnehmerin, 2023) regizat de Martha Mechow va fi proiectat astăzi în prezența regizoarei la Cinema Elvire Popesco din București (bd. Dacia 77, ora 20). După vizionare Martha Mechow va răspunde întrebărilor publicului. Proiecția este parte a retrospectivei festivalului FIDMarseille, co-organizată de Goethe-Institut și Institutul Francez

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: în ultima săptămână a vacanței parlamentare, deputatul FDGR își va relua începând cu data de 27 ianuarie atribuțiile de secretar al Camerei Deputaților; – Participarea, la sfârșitul săptămânii trecute, la întâlnirea de la Timișoara a membrilor Clubului Economic German Banat; – Deputatul va participa la ședința din Reșița a Consiliului Director al FDGR, anunțată pentru sfârșitul acestei săptămâni. Locația este prilejuită de manifestările din 25 ianuarie de la Reșița dedicate comemorării a 80 de ani de la începutul deportării etnicilor germani din România la muncă silnică pe teritoriul Uniunii Sovietice; – Deputatul FDGR va participa de asemenea duminică, 26 ianuarie, la liturghia comemorativă de la Timișoara dedicată victimelor deportărilor începute în ianuarie 1945, oficiată la Domul Romano-Catolic, catedrala Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara; – Participarea la sfârșitul săptămânii viitoare la Catedrala greco-catolică din Cluj-Napoca la manifestări dedicate „Anului Cardinal Iuliu Hossu”, instituit prin legea iniţiată de deputatul FDGR împreună cu deputatul FCER, Silviu Vexler. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană


Actualitatea sibiană: următoarea ediție a „Discuțiilor sibiene” va fi dedicată copiilor etnicilor germani deportați începând din ianuarie 1945 la muncă silnică pe teritoriul Uniunii Sovietice: „Gânduri – comemorări. 80 de ani de la începutul deportării în Rusia, văzuți din perspectiva generației copiilor celor deportați” (Sala Oglinzi a sediului FDGR din Sibiu, 29 ianuarie, ora 16); – O zi dedicată cântecului este anunțată la Sibiu de organizația femeilor din cadrul Bisericii evanghelice de confesiune augustană din România pentru 1 februarie (Sala Oglinzi a sediului FDGR, ora 9:30); – Balul Sf. Mării va fi organizat de organizația Sibiu a FDGR în data de 14 februarie la Turnișor (ora 19, sala festivă din cadrul Academiei Evanghelice Transilvania, str. Livezii nr. 55); – programul spectacolelor de teatru din Sibiu și al atelierelor de creație de la Teatrul Gong pentru copii și tineret


S-o dreagă cetățeanul: prezentare de carte pentru volumul „Cum să fii cetățean” de Cindy Lynn Skach (How to Be a Citizen, 2024, SUA), a cărui traducere germană a apărut anul trecut în Germania. Pornind atât de la punctul de vedere că în tot mai multe țări structurile și mecanismele democratice par să nu își mai îndeplinească promisiunile, cât și de la ideea că democrația nu funcționează bine dacă se definește exclusiv prin legi și Constituții, este prezentată o viziune asupra democrației în care se mizează înainte de toate pe cetățeni responsabili: aceștia înțeleg că nu legile constituie problema, ci faptul că membrii societății consideră că legile le rezolvă toate problemele. Astfel, cetățenii nu apelează la judecata proprie. Viziuena cetățeanului activ este promovată ca o perspectivă alternativă pozitivă. Autoarea este profesor de Teorie politică și juridică la Universitatea din Bologna

Istoria azi – 1981: scriitoarea franceză Marguerite Yourcenar este prima femeie admisă în „Académie française“, instituţie culturală prestigioasă a Franţei, dedicată promovări literaturii şi limbii franceze – 1970: primul zbor de linie a unui avion Boeing 747 pe ruta transatlantică New York-Londra; datorită capacităţii de transport pentru 490 de pasageri, nemaiîntâlnită până atunci, avionul a fost supranumit „Jumbo Jet”. Începând cu luarea în exploatare a avioanelor de tip Boeing 747, care asigurau scăderea cu 30% a costurilor de transport pe pasager, transportul aviatic de persoane a devenit un mijloc de transport în masă – 1934: premiera absolută la Leningrad (URSS) a operei „Lady Macbeth din Districtul Mtsensk“, de compozitorul rus Dmitri Şostakovici

Calendarul personalităţilor – 1953: Jim Jarmush, regizor de film nord-american – 1849: August Strindberg, scriitor suedez – 1729: Gotthold Ephraim Lessing, dramaturg german – 1572: John Donne, poet şi cleric englez

Marţi, 21 ianuarie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii minorității germane din România, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București invită marți, 21 ianuarie 2025, de la ora 17.00, la conferința și expoziția de fotografie „Amintirea unui Oktoberfest – München 2024”. Prezintă: Dr. Klaus Fabritius, vicepreşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România și preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Regiunea Extracarpatică

Politică și teatru: Pentru a sărbători cea de-a 62-a aniversare de la semnarea Tratatului de la Elysée (22 ianuarie 1963), Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, împreună cu Centrul Cultural German Sibiu și Institutul Francez din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Secția Germană a Teatrului Național „Radu Stanca”, organizează astăzi o seară specială de teatru cu piesa „(Aproape) Toate operele lui Molière”

Asociaţia “Breasla Lolelor“din Agnita pregăteşte “Fuga Lolelor 2025”, în data de 26 ianuarie, începând cu ora 10.00. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Local al Primăriei Agnita, al Casei de Cultură “Ilarion Cocişiu” Agnita, şi al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Doar un sărut“

Istoria azi – 1954: lansarea la apă în SUA a primului submarin cu propulsie nucleară, USS Nautilus (SSN-571) – 1998: Papa Ioan Paul al II-lea îşi începe vizita în Republica Cuba; este prima vizită papală în ţara insulară cu regim socialist

Calendarul personalităţilor – 1957: Geena Davis, actriţă nord-americană – 1941: Placido Domingo, tenor spaniol – 1905: Christian Dior, designer de modă francez – 1878: Egon Friedell, om de litere și istoric al culturii austriace

Duminică, 19 ianuarie 2025

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 9, versetul 20

„Dar, omule, tu cine eşti care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare făptura va zice Celui ce a făcut-o: De ce m-ai făcut aşa?”

Pilde   Capitolul 16, versetul 9

„Inima omului gândeşte la calea lui, dar numai Domnul poartă paşii lui.”

Sâmbătă, 18 ianuarie 2025

În Germania crește numărul copiilor care trăiesc în așa-zise „medii needucate“, conform unui studi al Institutului economic german (Institut der deutschen Wirtschaft). „Medii needucate” sunt considerate familiile în care părinții nu au o formare profesională sau nu au finalizat învățământul general  obligatoriu. Astfel, pentru decada 2011-2021, numărul minorilor aflați în această situație a crescut de la 11,4 la 17,6 la sută. Peste 5 la sută dintre copii provin din familii în care părinții nu au finalizat învățământul general obligatoriu. În anul 2023, pentru 16,7 la sută dintre tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani era valabil un deficit de calificare profesională

Un teatru parizian se află în pragul falimentului în urma ocupării forțate de către migranți africani. Teatrul „Gaîté Lyrique“ este considerat una dintre cele mai cunoscute și inovatoare locații culturale din capitala Franței. La 10 decembrie 2024, teatrul organizase spectacolul “Remodelarea primirii refufgiaților în Franța“, anunțând acces gratuit pentru migranți africani. La sfârșitul spectacolului, aproximativ 250 migranți au refuzat să părăsească clădirea. Conducerea teatului a somat autoritățile să găsească o soluție dar situația nu s-a rezolvat nici până astăzi

Două sonde selenare comerciale au fost lansate spre lună în pregătirea unor viitoare misiuni cu echipaj uman. După decolarea de pe aeroportul spatial din Cape Canaveral (SUA), sonda Firefly “Blue Ghost” produsă de compania Firefly Aerospace din SUA și sonda HAKUTO-R M2 “Resilience“, produsă de compania japoneză iSpace, au fost transportate de o rachetă Falcon 9 a companiei private nord-americane SpaceX. Sonda “Blue Ghost” va ajunge la destinație peste 45 de zile iar sonda “Resilience“ cel mai devreme peste patru luni

Istoria azi – 1947: publicarea raportului comisiei guvernamentale SUA pentru evaluarea rezultatelor bombardamentelor strategice asupra Imperiului Japonez în timpul Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial). În secţiunile speciale dedicate bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, raportul constată „restabilirea“ supravieţuitorilor. În timp, numărul deceselor considerate o consecinţă a bombardamentelor atomice a depăşit cu mult numărul victimelor din momentul respectiv şi perioada imediat următoare, estimat la câte 80 de mii de decese în fiecare din cele două oraşe

Calendarul personalităţilor – 1955: Kevin Costner, actor nord-american – 1914: Arno Schmidt, scriitor german – 1892: Oliver Hardy, actor şi regizor nord-american, membru al cuplului de comici cunoscut publicului român drept „Stan şi Bran“ – 1689: Charles de Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu), filozof şi iluminist francez, autorul teoriei privind separarea puterilor în stat (cea legislativă, judiciară şi executivă), în prezent modelul de guvernare al tuturor statelor democratice

Joi, 16 ianuarie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Invitație la slujbele Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Brașov, în perioada 19–25 ianuarie 2025: Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor este dedicată închinării și întrunirii membrilor bisericilor creștine. Slujbele oficiate între 19 și 25 ianuarie 2025, în diverse biserici ale municipiului, vor oferi ocazia membrilor diferitelor comunități creștine de a fi împreună și de a se bucura de darul unităţii în reflecție și contemplare.

Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Galeria Inspiratio din Brașov organizează întâlnirea „Șona noastră – o comunitate deschisă în sudul Transilvaniei”, susținut de Diana Iabrașu. Evenimentul va avea loc la Galeria INSPIRATIO din Brașov, în data de 16 ianuarie 2025, ora 17:00, în cadrul expoziției „Levant” a artistului Sorin Ilfoveanu, curatoriată de Cristiana Ursache

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: “Cum își însușește omul stelele”

Istoria azi – 1979: ultimul monarh al Iranului, șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, pleacă în exil ca urmare a izbucnirii la 11 ianuarie a Revoluţiei Iraniene, condusă de liderul politic şi religios ayatolahul Ruhollah Khomeiny – 1920: în SUA intră în vigoare „prohibiţia“: până în 1933, aveau să fie interzise la nivel naţional vânzarea, producerea, consumarea şi transportarea de alcool şi băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool mai mare de 0,5% – 1547: cneazul moscovit Ivan al IV-lea este proclamat primul țar al tuturor rușilor; este numit și Ivan cel Groaznic

Calendarul personalităţilor – 1932: Dian Fossey, zoolog american, cunoscută pentru studiile etologice întreprinse asupra unor grupuri de gorile din statul african Rwanda – 1853: Vladimir Sergheievici Soloviov, filozof şi scriitor rus – 1749: Vittorio Alfieri, scriitor italian

Marți, 15 ianuarie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Săptămâna de Rugăciune Ecumenică pentru Unitatea Creștinilor: Un Moment de Comuniune în Bisericile din București, 18 – 25 ianuarie 2025: acest eveniment ecumenic, devenit deja o tradiție, este dedicat rugăciunii comune și meditației, adunând laolaltă credincioși din diferite confesiuni sub semnul dorinței de unitate. Programul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor

Prezentare de carte și lectură cu autoarea Ileana Wisket: „Când pierzi istoria, chiar dacă doar temporar, știi că de acum înainte poți pierde totul”. Acesta este motto-ul volumului de proză scurtă “Fără scăpare” al autoarei Ileana Wisket, care spune poveștile unor oameni care, înainte de căderea comunismului, tânjeau după libertate și se simțeau atrași de Dunăre ca o poartă spre libertate. Volumul v-a fi prezentat publicului pe 15 ianuarie 2025 la Institutul Goethe din București (18:00).

După mai bine de două secole, bivolul alb, o specie rară pe cale de dispariție, s-a întors Avrig. Animale au fost aduse recent la Palatul Brukenthal pentru a reînvia o tradiție veche.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „O conjuncție pentru conectarea contrariirlor“

Istoria azi – 1876: Alexander Graham Bell, inventator nord-american originar din Scoția, brevetează în premieră mondială un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite; – 1924: premiera în Germania a filmului „Die Nibelungen” (lb. română: Nibelungii) în regia lui Fritz Lang, film inspirat de epopeea eroică medievală „Das Nibelungenlied” (lb. română.: Cântecul Nibelungilor); – 1918: Rusia trece la calendarul gregorian. Ziua de 31 ianuarie a fost urmată de 14 februarie 1918. În Regatul României, calendarul pe stil nou a fost introdus în anul 1919. Astfel, data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919. În Transilvania, calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773; – 842: „Jurămintele de la Strasbourg“, prima atestare documentară a limbii germane, care începând cu acest eveniment apare ca limbă oficială în scrierile vremii. „Jurămintele de la Strasbourg“ reprezintă promisiunile de alianţă ale lui Ludovic Germanul, conducător al regatului francilor răsăriteni şi fratelui său, Carol cel Pleşuv, conducătorul regatului francilor occidentali. Ludovic şi Carol şi-au reafirmat totodată opoziţia faţă de împărat, fratele lor mai mare Lothar

Calendarul personalităţilor – 1932: Alexander Kluge, regizor de film şi scriitor german; – 1911: Willem Johan Kolff, medic olandez, a inventat aparatul de dializă. Kolff este supranumit „Părintele organelor artificiale” şi considerat unul dintre cei mai importanţi medici ai secolului al 20-lea; – 1895: Max Horkheimer, filozof şi sociolog german; – 1869: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoțian, laureat în 1927 al Premiului Nobel pentru Fizică; – 1404: Leon Battista Alberti, maistru constructor italian, teoretician al artei şi umanist

Luni, 13 ianuarie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Proiectul sătmărean „Ruta tematică a castelelor 2”, CULT.ROUTE, promovează prin colaborări cu parteneri din Ungaria și Ucraina moștenirea culturală comună în zona transfrontalieră. Proiectul cu durata de doi ani începe la 3 februarie și are o finanțare în valoare de 682.948,89 euro prin Programul Interreg VI-A

Cartea “ O sută de ani de teatru evreiesc în România. 1876-1976″, de Ismail Bercovici, tipărită în limbile idiş (1976, Editura Kriterion) şi română (1982, Editura Kriterion), a fost tradusă şi în germană de jurnalista Maria Herlo şi publicată la Editura WaRo Verlag, Heidelberg, 2024. În prefaţa cărţii editată de ziaristul Joachim Hemmerle se arată și faptul că volumul reprezintă o „dovadă emoţionantă a rezilienţei culturale şi a forţei creatoare“

35 de ani de la constituirea la Reşiţa a Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan. O trecere în revistă a celor mai importante evenimente care au fost organizate până în prezent în cadrul comunităţii germanilor din regiune

Istoria azi – 1911: premiera absolută la Berlin a tragicomediei „Şobolanii” de Gerhart Hauptman, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1912 – 1898: scriitorul francez Émile Zola publică scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Franţei şi intitulată „J’accuse“, în apărarea ofiţerului Alfred Dreyfus, condamnat pentru spionaj în favoarea Germaniei

Calendarul personalităţilor – 1899: Karl Friedrich Bonhoeffer, chimist german (a realizat împreună cu Paul Harteck descompunerea moleculei de hidrogen) – 1846: Wilhelm Wien, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1911

Duminică, 12 ianuarie 2025

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Luca   Capitolul 11, versetele 17-19

„Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.”

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 8, versetele 31, 32

„Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

Vineri, 10 ianuarie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

“Deportaţi în URSS”, tur ghidat în orașul Jimbolia. Pe parcursul a trei până la patru ore, participanții vor vizita astăzi începând cu ora 22 puncte cheie ale evenimentelor din ianuarie 1945, când peste 900 de localnici de etnie germană au fost trimişi la muncă forțată în Uniunea Sovietică. Turul este organizat de Casa de Cultură a Orașului Jimbolia și Muzeul Presei „Sever Bocu”

Proiectul „Ruta tematică a castelelor 2”, CULT.ROUTE, promovează prin colaborări cu parteneri din Ungaria și Ucraina moștenirea culturală comună în zona transfrontalieră. Proiectul cu durata de doi ani începe la 3 februarie și are o finanțare în valoare de 682.948,89 euro prin Programul Interreg VI-A; – Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la deportarea etnicilor germani din România la muncă forțată pe teritoriul Uniunii Sovietice: programul manifestărilor comemorative și culturale organizate de sau în colaborare cu Forumul Regional Transilvania de Nord al FDGR; – Primăria Baia Mare se confruntă în continuare cu o situație financiară dificilă. În prezent, primăria are datorii de peste 77,8 milioane lei față de un număr de 129 de firme și instituții sinteză

Amenajarea peisagistică, un răspuns la interesul vizitatorilor din lumea întreagă: administrația Parohiei evanghelice Sighișoara a investit în amenajarea corespunzătoare a cimitirului parohiei, situat lângă Biserica din Deal, în interiorul cetății medievale Sighișoara

Ce știe Google de la fotografiile realizate pe mobil. Aplicația „Vision AI“ analizează fotografiile realizate pe telefonul mobil dotat cu sistemul de operare Android și ajustează selecția anunțurilor publicitare destinate deținătorului mobilului

Istoria azi – 1994: ratificarea la Bruxelles de către consiliul NATO a documentului de referinţă „Parteneriatul pentru Pace“, privind deschiderea NATO faţă de fostele statele comuniste din Estul Europei, foste membre ale Pactului de Varşovia. România avea să fie prima țară care aderă la această inițiativă NATO, prin semnarea, la 26 ianuarie 1994, a Documentului-cadru privind Parteneriatul pentru Pace. La Summit-ul NATO de la Praga (21-22 noiembrie 2002), România a fost apoi invitată în mod oficial să adere la Alianța Nord-Atlantică – 1946: are loc la Londra prima Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite, ONU. Participă reprezentanţii a 51 de naţiuni, membre cu drepturi depline ale ONU

Calendarul personalităţilor – 1923: Ingeborg Drewitz, scritoare germană – 1916: Sune Bergström, biochimist suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1982, împreună cu suedezul Bengt Samuelsson şi englezul Sir John Robert Vane – 1858: Heinrich Zille, grafician şi caricaturist german – 1797: Annette von Droste-Hülshoff, scriitoarea germană