Vineri, 21 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Detalii despre un proiect al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare referitor la sistemul de învăţământ dual, dar şi despre noul stadion ce urmează să fie construit în municipiul Satu Mare. Consiliul Judeţean Maramureş alocă bani din bugetul de stat pentru infrastuctură sinteză

Sfârşit de săptămână sub semnul jubileelor muzicale. Cu ocazia împlinirii pe 21 martie a 340 de ani de la naşterea compozitorului Johann Sebastian Bach, în cadrul evenimentului, „Muzică în Catedrala Luterană“ (Sibiu), vor fi interpretate doar piese ale cunoscutului organist german. La împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei de Femei a B.E.C.A.R.; pentru a marca cei 50 de ani de la sărbătorirea Zilei Internaţionale a Femeii şi a Zilei Mondiale de Rugăciune, la Mediaş şi Sibiu vor fi organizate mai multe evenimente jubiliare muzicale (21 şi 22 martie 2025). La Cluj-Napoca, după inaugurarea orgii baroce de la Chirpăr (județul Sibiu), construită în 1778 de Johannes Hahn şi de curând restaurată, iubitorii de muzică clasică sunt aşteptaţi la Maratonul Bach la Biserica Pietati, vineri, 21 martie. Inaugurarea orgii se va face în prezenţa Episcopului Bisericii Evanghelice C.A., Reinhard Guib.

Un prim pas spre un nou parteneriat internaţional şcolar. Liceul Teoretic German „Johann Ettinger“ din Satu Mare a primit o delegaţie de elevi şi profesori a Şcolii Penta-Jacob-van-Liesveldt din Hellevoetsluis (Ţările de Jos) în perspectiva unei mai bune cunoaşteri reciproce şi întărirea sentimentului identitar la nivel euorpean. Cea de-a doua întâlnire dintre elevii şcolilor va avea loc la începutul lunii aprilie la liceul olandez.

Olimpiada şcolară, etapa naţională, la LIMBA ŞI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ va avea loc la Sebeş, jud. Alba, pe 22-25 aprilie 2025

Istoria azi – 1966: „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale“, marcată în memoria a 69 de africani asasinaţi la Sharpeville, în 1960, în timpul unei demonstraţii paşnice împotriva apartheidului, de către autorităţile rasiste de la Pretoria, în Africa de Sud. Ziua internaţională a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 2142/1966. „Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale“ are în 2018 deviza „Promovarea toleranţei, incluziunii, solidarităţii şi respectului pentru diversitate în contextul combaterii discriminării rasiale“ –1804: Codul Civil Napoleonian (sau Codul civil francez) este adoptat de Prim-Consulul Republicii Franceze, Napoleon Bonaparte. Codul Civil Napoleonian este prima culegere de legi democrată a epocii moderne şi a servit drept model pentru majoritatea codurilor de legi din Europa epocii moderne

Calendarul personalităţilor – 1960: Ayrton Senna, pilot brazilian de Formula 1 – 1839: Modest Musorgski, compozitor rus – 1763: Jean Paul, scriitor german – 1685: Johann Sebastian Bach, compozitor german

Joi, 20 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Duminica Reminiscere: Serviciu divin organizat de grupul de tineret al comunității luterane din București. Duminica trecută, pe 16 martie, grupul de tineret al Bisericii Evanghelice C.A București a pregătit și organizat Serviciul divin de Duminica Reminiscere. Sub îndemnul biblic: „Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi, Capitolul 5, versetul 8), relația dintre Dumnezeu și om a fost pusă în centrul reflecției reportaj

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Prefixuri cu aderență variabilă“

Spectacolul „Oglinda” de Andrei Tarkovski, în regia lui Bülent Özdil – găzduit pe scena Teatrului de Stat German din Timișoara (TSGT). În data de 21 martie, o producție teatrală neobișnuită va avea premiera mondială: adaptarea scenică a filmului iconic „Oglinda” de Andrei Tarkovski. Acest proiect ambițios încearcă să transpună pe scenă profunzimea narativă și forța vizuală a lui Tarkovski. A doua reprezentație va avea loc în 22 martie

Mălâncrav: drumeție și treasure hunt în biserica frotificată. Iubitorii de drumeției din Mediaș și împrejurimi sunt invitați pe 22 martie la o drumeție și o vizită inedită, ludică, în biserica fortificată din Mălâncrav, jud. Sibiu, urmată de o drumeție pe dealurile din jur și apoi finalizată cu o prăjitură locală și tradițională

Istoria azi – 2003: începutul Războiului din Irak, cunoscut și ca Al Doilea Război din Golf (20 martie 2003 – 18 decembrie 2011), prin invadarea Irakului de către o coaliție condusă de Statele Unite. Războiul a răsturnat guvernul irakian al lui Saddam Hussein, președinte al Irakului (1979-2003) și prim-ministru al Irakului (1979-1991 și 1994-2003); – 1852: La Boston apare romanul „Coliba unchiuluiTom” al autoarei nord-americane aboliționiste Harriet Beecher Stowe, operă de referinţă cu mesaj antisclavagist

Calendarul personalităţilor – 1828: Henrik Ibsen, dramaturg norvegian; – 1820: Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1866) și al statului național România; – 1770: Johann Friedrich Hölderlin, poet german

Miercuri, 19 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Distincție din partea minorității germane pentru ambasadorul Germaniei în România. Insigna de Merit din Aur, cea mai înaltă distincție din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), îi va fi conferită în cadru festiv Excelenței Sale dr. Peer Gebauer pe 21 martie, ora 16, la Sibiu (sediul FDGR)

Alegerile prezidențiale din România, comentate de Ovidiu Ganț, deputat din partea minorității germane în Parlamentul României. Interviul este realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timişoara, secţia emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: Proiectul de buget pe anul 2025 poate fi consultat pe site-ul csjsibiu.ro și urmează să fie votat în ședința Consiliului Județean din 20 martie/ Concert de orgă la Catedrala Luterană pe 21 martie, ora 12, cu Jürg Leutert/ Workshop creativ în limba germană pentru copii între 6-10 ani la Teatrul Gong, 20 martie, ora 18/ Eduard Gheorghiță și Remus Henning oferă un recital de pian la patru mâini pe 26 martie, începând cu ora 19, la Sala Thalia/ Spectacol eveniment cu trupa de comedie Divertis, 26 martie, ora 20, la Centrul Cultural Ion Besoiu/ Lansare de carte: ”Organizatorii de vieți” de Lavinia Stan, 27 martie, ora 18, la Muzeul Brukenthal/ Spectacol în limba germană la Teatrul Radu Stanca: ”Operele lui William Shakespeare pe scurt”, regia Daniel Plier, 27 martie, ora 19

”Covor Plante Poezie: growing limits” la Institutul Goethe din București, 20 martie, ora 19:00. ”Growing limita” este un performance care urmărește evoluția conștiinței feminine și face parte din proiectul cultural ASSIGNED, proiect care explorează rolul femeii în România contemporană

Istoria azi – 1959: a avut loc, la Paris, premiera operei „Faust“, de Charles Gounod – 1895: Auguste și Louis Lumière înregistrează primele lor imagini folosind noua lor cameră cinematografică brevetată – 1915: planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată, dar nu este recunoscută ca planetă

Calendarul personalităţilor – 1813: David Livingstone, misionar și explorator scoțian – 1947: Glenn Close, actriță americană

Luni, 17 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Pe urmele cercetătorului-geograf transilvănean Heinrich Wachner (1877-1960): „Heinrich Wachner – un profesor şi om de ştiinţă important al Transilvaniei“ este titlul volumului apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, 2024, editat de prof. univ. Wilfried Schreiber (Cluj-Napoca) şi profesorul Friedrich Philippi (Sibiu). Cei doi autori au vrut să aducă astfel un omagiu profesorului și cercetătorului Heinrich Wachner, care a publicat peste 80 de lucrări despre diferite regiuni ale Transilvaniei reportaj

Catedra de Germanistică a Facultății de Filologie din Brașov, în cooperare cu Societatea Germaniștilor din România (filiala Brașov), organizează a 28-a conferință internațională, anul acesta cu tema „Confluențe: căi, urme, structuri în literatura, arta și limba germană”. Treisprezece germaniști din România și din străinătate s-au înscris pentru a susține prelegeri în domeniile studiilor literare și culturale, precum și al lingvisticii

Dialog public despre civism, patriotism și nationalism ISCOADA Talks. Evenimentul are loc astăzi, 17 martie 2025, la Universitatea Transilvania din Brașov. Evenimentul va fi moderat de artista și antropoloaga brașoveancă Rucsandra Pop, care îi va avea invitați pe: Iulia Florea – directoare executivă Fundația Comunitară Brașov; Florin Nistor – președintele Junilor Dorobanților din Brașov, și Uwe D. Leonhardt – directorul executiv al Forumului Democrat al Germanilor din Municipiul Brașov.

Istoria azi – 1959: Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, fuge din ţară, autoexilându-se în India, după o răscoală armată nereuşită a populaţiei tibetane împotriva forțelor armate chineze – 1948: este semnat Tratatul de la Bruxelles, actul de naştere al UEO, Uniunea Europei Occidentale, de către Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie – 1804: premiera absolută la Weimar a dramei „Wilhelm Tell” de Friedrich Schiller

Calendarul personalităţilor – 1938: Rudolf Nuriev, balerin și coregraf de etnie tătară, originar din Uniunea Sovietică; în 1982 a dobândit cetățenia asutriacă – 1926: Siegfried Lenz, scriitor german – 1919: Nat King Cole, cântăreţ nord-american – 1881: Walter Rudolf Hess, neurofiziolog elveţian, laureat al Permiului Nobel pentru medicină în 1949 – 1819: Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848

Duminică, 16 martie 2025

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov   Capitolul 5, versetul 16

„Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.“

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 6, versetul 14

„Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume.“

Sâmbătă, 15 martie 2025

Ştiri

O nouă atracţie turistică la reşedinţa de vară din Avrig a baronului Samuel von Brukenthal. Cândva cunoscut drept „Edenul Transilvaniei”, Palatul Brukenthal din Avrig păstrează vie o imagine boemă a Transilvaniei de altădată. După aproape două secole, bivolii albi au fost readuşi de curând în gospodăria palatului din Avrig, in încercarea de a reînvia o tradiție începută în secolul al XVIII-lea de baronul Samuel von Brukenthal. Interviu cu managerul complexului Arnold Klingeis

Municipiul Sibiu este din nou pe lista oraşelor finaliste la secţiunea „Oraşe care inspiră“ ale competiţiei turistice online „Destinaţia anului 2025“ . Persoanele care doresc să participe la concurs sunt invitate să-şi exprime opţiunile pentru cele peste 70 de oraşe ajunse în finală pe www.destinatiaanului.ro, până pe 25 martie

Un studiu actual al Institutlui Max Planck din Germania a arătat că ascultarea pe o durata de numai 6 minute a ciripitului păsărelelor ne scapă de angoase şi ne îmbunătăţeşte starea generală de spirit

Istoria azi – 1956: premiera la New York a piesei de teatru muzical „My Fair Lady”, inspirată de piesa de teatru „Pigmalion” a dramaturgului irlandez George Bernard Shaw – 44 î. Hr.: de Idele lui Martie, împăratul roman Iulius Cezar este asasinat de un grup de senatori

Calendarul personalităţilor – 1907: Zarah Leander, cântăreaţă şi actriţă suedeză – 1854: Emil von Behring, bacteriolog german, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în anul 1901 – 1830: Paul von Heyse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1910

Marți, 11 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Proiectul „Ambulanța pentru Monumente” a publicat programul intervențiilor planificate pentru anul 2025 în domeniul salvării patrimoniului imobil. Se execută măsuri de punere în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante, aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps. Zece organizații cu activitate independentă în mai multe regiuni ale României vor efectua în perioada 4 mai-31 august intervenții în 16 locații. Voluntarii se pot înscrie până la data de 30 martie

Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița invită astăzi la două dialoguri culturale (ora 16): „Istoria Țării Cărașului în studii și documente inedite din colecții de familie“, partea I, o prezentare de dr. Ionel Bota din Oravița); – „O întâlnire cu scriitoarea timișoreancă Maria Nițu și cărțile ei“; vor fi prezentate volumele: „Zarul cu ochi de plastilină”, „Cu afecțiune cronică”´, „Așteptările slăbănogilor” și „Lecturi la fileu”. Evenimentele culturale sunt co-organizate de Biblioteca județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul democratic al germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația germană de cultură și educație a adulților Reșița

„Aspecte culinare din viața sașilor. O documentare din anii 2021-2025“ continua astăzi seria prelegerilor în limba germană de la Forumul de centru Cluj-Napoca al FDGR (ora 17). Prelegerea este susținută de dr. Sanda Ignat, cercetătoare la Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române, filiala Cluj-Napoca

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) organizează în perioada 12-15 martie Microstagiunea Secției germane. Evenimentul reunește actori importanți din domeniul cultural. Sunt identificate proiecte și programe viitoare atât pentru TNRS, cât și pentru Secția germană și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.Toate spectacolele sunt prezentate în limba germană, cu traducere în limba română. Programul spectacolelor este prezentat de actorul și regizorul Hunor Horváth. Șeful secției germane de la TNRS. Interviu realizat de Imola Munteanu, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană
interviu Imola Munteanu cu Hunor Horváth

FDGR anunță pentru următoarea adunare ordinară a reprezentanților și un moment festiv prin care ambasadorul la București Republicii Federale, dr. Peer Gebauer, va fi distins cu Medalia de onoare în aur a FDGR (21 martie, ora 16, Sibiu, sediul FDGR)

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Curățenia de primăvară“

Istoria azi – 2011: un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în Oceanul Pacific, a lovit coasta de est a Japoniei. Cutremurul a fost urmat de tsunami. Evenimentul a declanșat la centrala electrică atomică Fukushima al doilea cel mai mare accident nuclear din istorie, și unul din singurele două evenimente care să fie clasificate ca Nivel 7 pe scară internațională a evenimentelor nucleare; – 2004: zece bombe explodează simultan la oră de vârf în patru trenuri locale din gara capitalei Spaniei, Madrid. 193 de oameni mor, printre care și 16 cetățeni români, 2501 de persoane sunt rănite; – 1851: premiera absolută la Veneția a operei „Rigoletto“, compusă de Giuseppe Verdi

Calendarul personalităţilor – 1953: Ladislau Bölöni, fotbalist, antrenor român; – 1952: Douglas Adams, scriitor britanic; – 1929: Constantin Th. Botez, istoric, eseist român; – 1911: Alba de Céspedes, scriitoare şi jurnalistă italiană; – 1901: Josef Martin Bauer, scriitor german

Luni, 10 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Prezentare de carte: volumul „Heinrich Wachner – un profesor şi om de ştiinţă important al Transilvaniei“, apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, 2024, şi ce poartă semnătura prof. univ. Wilfried Schreiber (Cluj-Napoca) şi a profesorului Friedrich Philippi (Sibiu), va fi prezentat pentru prima dată la Braşov, azi, 10 martie, în cadrul unui eveniment găzduit la sediul FDGR din Braşov. Geologul și publicistul Heinrich Wachner (1877-1960) a publicat mai multe lucrãri despre diferite regiuni ale României: cele mai cunoscute sunt cele care privesc bazinul superior al Oltului; o altă carte importantă a sa descrie Ţara Bârsei

Şedinţă a conducerii FDGR din Timişoara, pentru a discuta probleme stringente la acest moment: stabilirea programului „Întâlnirii şvabilor la Timişoara“ (13-15 iunie 2025) dar şi situaţia unor imobile ale filialelor locale FDGR în Banat cu puţini membri ai comunităţii germane. Până la acest moment se ştie că programul cultural al evenimentului din vară va include manifestări consacrate celor 110 ani de existenţă a aviaţiei în spaţiul timişorean

La Baia Sprie (jud. Maramureş) va fi construită o fabrică pentru componente prelucrate din metal pentru industria aerospațială. Proiectul investițional cu o perioadă de implementare de doi ani este inițiat de o firmă din București

Istoria azi – 1835: Teodor Diamant, socialist utopic, pune bazele primului falanster de tip fourierist din România, la Scăieni, Județul Prahova, intitulat Societatea agronomică și manufacturieră sau Colonia soților agronomi. Societatea a fost desființată de autorități un an mai târziu; – 1945: bombardiere americane aruncă aproape 2.000 de tone de bombe incendiare asupra orașului japonez Tokyo, distrugând mari părți din capitala Japoniei și ucigând 100.000 de civili

Calendarul personalităţilor – 1788: Joseph von Eichendorff, scriitor german; – 1940: Chuck Norris, actor american; – 1955: Marianne Rosenberg, îndrăgită cântăreaţă de şlagăre din Germania; – 1958: Sharon Stone, actriță americană

Duminică, 9 martie 2025

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 20, versetul 28

„După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.”

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 2, versetul 20

„M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

Vineri, 7 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Astăzi este Ziua Mondială de Rugăciune a Femeilor Creștine, eveniment organizat și în acest an, conform tradiției, în prima zi de vineri a lunii martie. Tema ediției 2025, „Te laud pentru că m-ai făcut [o făptură] atât de minunată!”, este inspirată din versetul 14 al Psalmului 139 (Biblia catolică; Psalmul 138 în Biblia ortodoxă: „Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată.”). Textele serii de rugăciune au fost pregătite în acest an de femeile creștine din Insulele Cook, Pacificul de Sud. Mișcarea își propune apropierea spirituală a femeilor de diferite rase, culturi și tradiții într-o zi comună anuală de rugăciune, precum și comuniunea lor pe tot parcursul anului

Tradiție veche de sute de ani, reînviată la Palatul Brukenthal din Avrig. Cândva cunoscut drept „Edenul Transilvaniei”, Palatul Brukenthal din Avrig păstrează vie o imagine boemă a Transilvaniei de altădată. După aproape două secole, bivolii albi au fost reintroduși de curând în gospodăria Palatului Brukenthal din Avrig, in încercarea de a reînvia o tradiție începută în secolul al XVIII-lea de baronul Samuel von Brukenthal. Interviu cu managerul complexului Arnold Klingeis

Știri locale din Satu Mare, Carei, Baia Sprie și Baia Mare: Râul Someș a cunoscut o scădere semnificativă a debitului în ultimele zile, atingând nivelul de -114 cm și un debit de 30,8 metri cubi pe secundă în municipiul Satu Mare; – „Arta la genul feminin”, expoziție de pictură la Castelul Károlyi din Carei. Sunt expuse lucrări de Doina Indrea, Andrea Barbus, Veronica Buzgău, Melinda Ruff, Adriana Silaghi, Luminița Maria Pășcan, Luminița Simona Silaghi, Valeria Bara, Ingrid Emőke Herskovics, Coșarcă Lucia, Todea Carmen. Manifestarea culturală a fost organizată cu sprijinul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”; – La Baia Sprie va fi construită o fabrică pentru componente prelucrate din metal pentru industria aerospațială. Proiectul investițional cu o perioadă de implementare de doi ani este inițiat de o firmă din București; – Conferința „Suflet de munte – Viața unui om care a îndrăznit să viseze” este anunată de Asociația pentru Dezvoltarea Maramureșului pentru 21 martie la Baia Mare (Millenium Business Center, ora 18.30). Invitat special este alpinistul și exploratorul David Neacșu, care va lansa și volumul “Cartea înălțimilor” sinteză

Subiectele principale din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstadter Zeitung”, prezentate de redactorul- șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Expoziția de pictură „Patriciatul săsesc. O pagină din istoria Brașovului“ mai poate fi vizitată la Muzeul de Artă Brașov până la data de 16 martie. Expoziția urmărește începând din secolul al XV-lea evoluția acestei elite urbane distincte, care a păstrat timp de mai bine de trei secole controlul asupra vieții administrative și economice a Brașovului

Târgul internațional de carte de la Leipzig a făcut publice nominalizările pentru Premiul Târgului de Carte. Juriul a ales câte cinci cărți pentru cele trei categorii: Beletristică; Carte de Specialitate / Eseistică; Traducere. Premiile vor fi acordate în cadrul Târgului de la Leipzig în data de 27 martie. Târgul de Carte Leipzig va avea loc în perioada 27-30 martie sub deviza „Cuvintele mișcă lumi”

Istoria azi – 1274: Teologul și filozoful Toma de Aquino moare la Abația Fossanova din regiunea central-italiană Lazio. Călugărul dominican este un sfânt al Bisericii romano-catolice

Calendarul personalităţilor – 1924: Kōbō Abe, scriitor japonez – 1908: Anna Magnani, actriță italiană – 1902: Heinz Rühmann, actor german – 1864, Făgăraș, Principatul Transilvaniei: Adolf Schullerus, lingvist, istoric, etnolog, folclorist, scriitor, teolog şi senator în Parlamentul României din partea Partidului German din România (1919 – 1926) – 1875: Maurice Ravel, compozitior francez