Vineri, 19 iulie 2024

Ghicitoarea zilei

Parada portului popular şvăbesc la Satu Mare şi Castel Vinum la Carei – două evenimente importante la sfârşitul săptămânii viitoare (27 – 28 iulie) sinteză

Expoziţia „Mit și istorie“ cu monotipuri ale artistei Sieglinde Bottesch (născută la Sibiu) din „Ciclul vrăjitoarelor“ (vernisajul are loc pe 3 august, la Biserica Evanghelică) şi o melodramă transilvăneană pentru orchestră de cameră și soliști cu titlul „Scene cu vrăjitoare“ purtând semnătura dirijorului german cu rădăcini sibiene, Heinz Acker, (concertul va avea loc sâmbătă, 3 august 2024, începând cu ora 19.00 la Biserica Evanghelică) sunt manifestări artistice ce aduc în prim-plan aspecte istorice ale trecutului legat de vânătoarea de vrăjitoare din Transilvania. Organizatorii au pregătit pentru ediţia din acest an a „Întâlnirii Internaţionale a Saşilor“ de la Sibiu (2 – 4 august 2024) peste 80 de evenimente culturale. Relatează jurnalistul german Hans-Werner Thellmann; preluarea Radio România Târgu-Mureş, secţia emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Munteanu

Cântec şi rugăciune se intitulează mini-turneul susţinut de trei muzicieni români la bisericile fortificate din Rupea, Cârţa şi Saschiz (jud. Başov), în perioada 19-21 iulie 2021. Repertoriul include piese ale compozitorilor Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, dar şi Frank Bridge şi Alessandro Stradella

 O donaţie de 45.000 de euro din partea  Ambasadei Germaniei de la Bucureşti pentru un proiect educațional în vederea consolidării conștiinței democratice şi a prevenirii încălcării drepturilor omului. Proiectul iniţiat de Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă (IAPG) se adresează tinerilor interesaţi de democraţie, drepturile omului şi statul de drept în condiţiile actuale ale proliferării campaniilor demagogice în spaţiul public

Întâlnirea şvabilor sătmăreni de la Tarna Mare şi Bătarci, localităţi cu rădăcini germane din judeţul Satu Mare, a fost apreciată deopotrivă de foştii şi actualii membri ai comunităţii, dar şi de oficialităţile locale

Istoria azi – 1992: judecătorul italian Paolo Borsellino este ucis într-un atentat cu bombă, comis de mafia siciliană. Cu două luni înainte, predecesorul în funcţie al lui Borsellino, Giovanni Falcone, fusese şi el ucis într-un atentat. Crimele asupra celor doi judecători dedicaţi combaterii dure a crimei organizate, au declanşat ample demonstraţii de stradă la Palermo. Ca o consecinţă a presiunii publice au fost dislocate la Sicilia unităţi ale armatei şi pregătite primele procese în masă împotriva mafiei – 1980: Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova (URSS) au fost inaugurate în absența delegațiilor de sportivi din SUA și alte 65 de țări, în urma apelului preşedintelui SUA, Jimmy Carter, de a protesta împotriva invaziei Afganistanului de către armata sovietică, începută la 24 decembrie 1979

Calendarul personalităților – 1898: Herbert Marcuse, filosof, sociolog și teoretician politic german – 1881: Friedrich Dessauer, biofizician și filosof german, considerat întemeitorul biologiei cuantice – 1834: Edgar Degas, pictor francez – 1819: Gottfried Keller, scriitor elvețian de limbă germană

Vineri, 12 iulie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Muzeul de Istorie din Sighişoara la ceas aniversar: 125 de ani de existenţă. Jubileul a constituit tema din acest an a evenimentului „Zilele Culturii Germane” (14-16 iunie 2024) reportaj

Elevii secţiei germane de la Liceul Teoretic ,,Alexandru Vlahuță” din Bucureşti au pregătit şi publicat două cărţi în limba germană cu titlurile : „Die Höhle Valea Cetății“ (în lb.română: Peştera Valea Cetăţii) şi „Schritt für Schritt durch Bukarest“ (în lb. română: Pas cu pas prin București). Concepute iniţial ca şi caiete de lucru pentru elevii şcolii Gesamt Schule Uerdingen, Krefeld, aflaţi în schimb de experienţă la liceul bucureştean, lucrările s-au conturat în adevărate ghiduri turistice cu informaţii valoroase, hărţi, imagini.

În Europa există 35 de localităţi şi cartiere care se numesc Neustadt, inclusiv comuna Cristian din judeţul Braşov (în lb.germană: Neustadt im Burzenland). Asociaţia din Germania a saşilor originari din Neustadt (HOG-Neustadt) precizează că la a 5-a întîlnire a saşilor în vechea patrie, care va avea loc pe 10 august, vor participa şi reprezentanţi ai altor localităţi cu acelaşi nume

Grupaj de ştiri economice şi calendarul evenimentelor la acest sfârşit de săptămînă sinteză

Istoria astăzi – 1679: în Regatul Angliei, statutul Habeas Corpus, votat de Parlament şi aprobat  de regele Carol al II-lea, asigură drepturi fundamentale pentru populaţie

Calendarul personalităţilor –1904: Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto), poet şi om politic chilian, laureat în anul 1971 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1886: Raoul Hausmann, pictor, fotograf şi poet austriac; co-fondator al mişcării dadaiste de la Berlin – 1868: Stefan George, poet german – 1817: Henry David Thoreau, scriitor nord-american

Luni, 8 iulie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Fenomenul normalizării discursului de extremă dreaptă este tema propusă de fundația germană Friedrich Ebert pentru o nouă direcție de documentare în cadrul proiectului „Cuvinte la modă în Afaceri europene” (Buzzwords in European Affairs). Se atrage atenția asupra acceptării treptate a ideologiilor de extremă dreaptă și integrării lor în tendințele majoritare ale scoietății. Pentru documentare, fundația face trimitere la o lucrare a specialistului în științe politice Cristóbal Rovira Kaltwasser și articole ale jurnaliștilor Francesca De Benedetti, John Henley și Kenen Malik  

Căștigătorii Premiului internațional pentru Literatură de anul acesta sunt scriitorul Pajtim Statovci și traducătorul său german Stefan Moster, pentru romanul de debut „Kissani Jugoslavia” (titlul traducerii: „Pisica mea Iugoslavia”) al autorului finlandez. Romanul explorează viața unei femei în Kosovo și a fiului ei, refugiat în Finlanda. Scriitorul născut în anul 1990, originar din Kosovo, trăiește de la vârsta de doi ani în Finlanda împreună cu părinții săi albanezi. Premiul este acordat anual de Casa culturilor lumii din Berlin și Fundația particule elementare din Hamburg pentru un titlu remarcabil din literaturile străne contemporane și prima sa traducere în limba germană  

Utilizarea combustibililor sintetici reduce cu 77 la sută emisiile de dioxid de carbon la mașinile și motocicletele convenționale cu motoare cu ardere, conform unui studiu al Universității Tehnice din Darmstadt, Germania, finanțat de Clubul automobilistic german, ADAC. Fără a fi necesară adptarea motoarelor, la folositea combustibilului sintetic Eco100Pro pe diferite bancuri de testare, motoarele cu ardere nu au prezentat nicio pierdere de putere și cuplu în comparație cu benzina premium de la benzinărie, de asemenea nu a fost înregistrat un consum mai mare de combustibil. Chiar dacă studiul concluzionează că motoarele cu ardere pot fi folosite și pentru o mobilitate durabilă și ecologică, eficiența carburanților sintetici din punctul de vedere al protecției mediului este totuși discutabilă. În plus, costul de producție estimat pentru un litru de carburant sintetic este de 50 de euro și poate scădea la 2,8 euro pe litru doar pe măsură ce carburantul sintetic este produs la nivel industrial  

Istoria azi – 1997: Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) stabileşte extinderea spre est prin invitarea Poloniei, Cehiei şi Ungariei să adere la organizație. Cele trei state, foste membre ale Pactului de la Varșovia între anii 1955-1991, aveau să devină membre NATO la 12 martie 1999. Pactul de la Varșovia a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO. Republica Populară Română, respectiv Republica Socialistă România a fost membră a Pactului de la Varșovia între anii 1955-1991. România este membră NATO din 29 martie 2004

Calendarul personalităţilor – 1890: Walter Hasenclever, poet și dramaturg german – 1939: John Davison Rockefeller, industriaș și filantrop nord-american – 1838: Ferdinand von Zeppelin, general de cavalerie german, constructorul dirijabilului – 1621: Jean de la Fontaine, scriitor francez, cunoscut pentru fabulele sale – 1885: Ernst Bloch, filozof neomarxist german – 1867: Käthe Kollwitz, graficiană şi artistă plastică germană

Vineri, 5 iulie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Christian PLATE șef adjunct al șefului misiunii diplomatice al Ambasadei Republicii Federale Germania la București a înmânat pe 4 iulie 2024 diplomele de absolvire celor 52 de elevi ai secției speciale în limba germană a Colegiului Goethe din București. Ceremonia a avut loc la hotelul Crowne Plaza din București. reportaj

În plină pandemie, o familie bavareză decide să emigreze în Transilvania. Mama familiei, Rita Klaus, a rezumat experiențele și impresiile în cartea sa „De fapt Transilvania – Din viața nebună de zi cu zi a unei familii de emigranți bavarez”

Pe 5 și 6 iulie revine la Sibiu pe strada Turnului festivalul ”Weinland” (”Țara Vinului”)

Investiții în Educație: la Brașov se construiește primul campus integrat de învățământ profesional. Primarul USR Allen Coliban a lansat licitația pentru proiectarea și execuția acestui campus, pentru care a obținut o finanțare din #PNRR de 104 milioane de lei. Campusul va avea un centru educațional cu 10 săli de clasă, 10 ateliere tehnologice/de practică digitale, o bibliotecă, un cămin cu 400 de locuri pentru elevi/studenți, o cantină și o sală de sport.

Istoria azi  –  1865: înfiinţarea la Londra a organizaţiei de caritate „Misiunea Creştină“, redenumită „Armata Salvării“ în 1878. Fondator a fost predicatorul metodist William Booth. În prezent, organizaţia se implică în 132 de țări și are în lume 1,7 milioane de membri şi aderenţi

Calendarul personalităţilor –  1889: Jean Cocteau, scriitor, pictor şi regizor francez

Joi, 4 iulie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Zilele Biblice pentru Copii 2024 la Mediaș: La Biserica Evanghelică C.A. Sf. Margareta din Mediaș a avut loc în prima saptămână de vacanță o nouă ediție a Zilelor Biblice pentru Copii, care s-a încheiat cu premiera musicalului ”În drum spre Emaus“, prezentat de peste 80 de copii din Şcoala Roth-Oberth din Mediaș reportaj

Walking Tours Medias, Caravana cu Lilieci şi Colinele Transilvaniei invită pe 5 iulie 2024 la un tur pentru medieșenii și turiștii care vor să afle un pic mai multe despre liliecii care zboară prin Mediaș. Turul va fi ghidat de Ana Stamatescu, fondatoarea inițiativei Caravana cu Lilieci

Cea de-a 15-a ediție a „Zilelor Hungarikum“ la Sibiu este specială din punctul de vedere al participării internaționale. În perioada 4 -7 iulie, pe lângă participanții din țară, vor fi prezenți la festivalul maghiar din Sibiu oaspeți din alte 4 țări: Ungaria, Serbia, Slovacia și Slovenia cu diferite programe culturale și culinare

Apariție editorială: „111 locuri din Transilvania pe care trebuie să le vezi” de Joscha Remus clarifică întrebările „Ce au de-a face regele Carol și un bătrân pterodactil cu prințul valah Vlad al III-lea Drăculea? Cum să călărești un bivol de apă? Și ce făcea Paracelsus pe râul de aur?” Cititorii sunt invitați în Transilvania, un tărâm al magiei și al minunilor neașteptate

Inaugurarea aeroportului Brașov-Ghimbav deschide o varietate de oportunități de dezvoltare și creștere pentru Ghimbav. Aceasta a rezultat într-un concept cuprinzător de dezvoltare urbană intitulat: Ghimbavul, Grădina Țării Bârsei. Pe baza acestui concept, Otto Dück și-a publicat cartea: „Soarta unui sat ardeleno-saxon”, care a fost publicată sub formă de broșură. Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Corpuri cerești în socoteli pământești“

Istoria azi – 1961: Încetează din viaţă la Braşov Adolf Meschendörfer, scriitor sas, autorul cunoscutei poezii „Elegie Transilvană“ (1927) – 1913: Chimistul Fritz Klatte obţine în Germania brevetul de invenţie pentru metoda de producţie a PVC-ului (Policlorura de vinil), material termoplastic cu structură amorfă – 1776: Ziua Independenţei, cunoscută şi ca „4 iulie“; Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii comemorează adoptarea în orașul nord-american Philadelphia de către cele 13 colonii britanice din America a Declaraţiei de independenţă din 4 iulie 1776, în care a fost declarată independenţa faţă de Regatul Marii Britanii

Calendarul personalităţilor – 1807: Giuseppe Garibaldi, luptător pentru formarea statului unitar italian – 1804: Nathaniel Hawthorne, scriitor nord-american – 1715: Christian Fürchtegott Gellert, poet german

Vineri, 28 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Programul ediției 2024 a Săptămânii Haferland (8-12 august), festivalul cultural și etnologic al comunităților săsești din Transilvania, desfășurat în zece localități cu deviza „Istorie, tradiție și cultură. Ieri și azi în Țara Ovăzului”, a fost prezentat de organizatori și parteneri la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Țara Ovăzului – Haferland este o denumire istorică pentru regiunea delimitată de Sibiu, Brașov și Sighișoara

300 de ani de la înființarea satului Sânpetru German (jud. Arad) vor fi sărbătoriți de comunitatea etnicilor germani (29-30 iunie). Se împlinesc și 250 de ani de la sfințirea bisericii romano-catolice din localitate

150 de ani de la ridicarea moumentului de pe Dealul Crucii din Reşiţa, pe 29 iunie 1874

„13 istorii de azi în 13 scurtmetraje austriece” vor fi prezentate la Cinema Elvire Popesco din București prin intermediul a patru proiecții speciale (un film documentar și trei serii de scurtmetraje) de Forumul Cultural Austriac (2-4 iulie). Filmele sunt prezentate cu subtitrare în limba engleză

Istoria azi – 1982: Vizita în România a lui Richard Nixon, fost preşedinte al SUA (1969-1974) – 1940: România cedează Basarabia Uniunii Sovietice – 1919: semnarea Tratatului de la Versailles pentru încheierea Primului Război Mondial – 1914: are loc Atentatul de la Sarajevo. Arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului imperiului Austro-Ungar și soția sa, ducesa Sophie Albina Chotek, au fost ucişi de către un extremist sârb. Atentatul a dus la declanşarea Primului Război Mondial – 1838: încoronarea reginei Victoria a Marii Britanii – 1651: începe bătălia de la Beresteczko dintre forţe militare poloneze şi ucrainene, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea

Calendarul personalităţilor – 1912: Sergiu Celibidache, dirijor şi compozitor român – 1712: Jean-Jacques Rousseau, scriitor, filozof şi compozitor elveţian – 1577: Peter Paul Rubens, pictor flamand – 1491: Henric al VIII-lea, rege al Angliei
.

Sâmbătă, 22 iunie 2024

Expoziţia de arte plastice dedicată oraşului Oraviţa, cu creaţii artistice ale membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, este deschisă publicului până pe 24 iunie şi poate fi vizitată pe holul Casei „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara

Steffen Schlandt & Family în concert, în cadrul „Cantus Ecclesiae Bucharest Organ Fest”: trei generații, bunicul Eckart Schlandt, tatăl Steffen Schlandt (organist al Bisericii Negre Brașov) și nepotul Felix Schlandt au susținut împreună un concert deosebit pe scena Universității de Muzică din București reportaj

Felix Schlandt este elev la Colegiul National „Johannes Honterus“ din Brasov si a învățat sa cânte la pian și orgă cu bunicul său, celebrul organist Eckart Schlandt. Interesul pentru orgă l-a descoperit și prin concertele de la Biserica Neagră unde a ajutat la registre la concerte și unde a avut ocazia să cânte alături de alți elevi și studenți la celebra orgă Buchholz. interviu

Cartea „Schlafen“, de Theresia Enzensberger (Editura Berlin, 2024). Autoarea germană nu poate dormi. Prin urmare, scrie o carte în care urmăreşte toate stadiile somnului. Pentru început, faza marcată de scrâşnitul dinţilor şi somn superficial, scriitoarea face referiri la moralizarea somnului, la vis ca metaforă politică şi efectele fiziologice care apar datoriă lipsei de somn. Pe măsura trecerii la somnul profund, textul autoarei permite o incursiune din ce în ce mai profundă asupra vieţii interioare personale. Visarea apare abia în faza REM; aici autoarea părăseşte lumea concretului şi îndrăzneşte să experimenteze „Noul“. Recenzie realizată de Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Apa cu lămîie – beneficii pentru sănătatea organismului şi recomandări ale medicinii tradiţionale indiene Ayurveda pentru hidratarea corespunzătoare în zilele caniculare

Istoria azi – 1633: confruntat cu tribunalul inchizitorial, filozoful, fizicianul şi astronomul italian Galileo Galilei îşi retractează viziunea heliocentristă asupra universului

Calendarul personalităţilor – 1949: Meryl Streep, actriţă nord-americană – 1944: Klaus Maria Brandauer, actor şi regizor austriac – 1906: Billy Wilder, regizor nord-american de origine austriacă – 1898: Erich Maria Remarque, scriitor şi pacifist german – 1767: Wilhelm von Humboldt, filozof, lingvist şi politician german

Luni, 17 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

În sfârșit a început EURO2024! Ambasada Germaniei la București a sărbătorit debutul Campionatului European de Fotbal împreună cu prieteni. Pe tot parcursul campionatului vom sărbătorii victorii importante, dar cel mai important este ca acest campionat să unească oamenii în spirit european, a declarat ambasadorul Germaniei la București Dr. Peer Gebauer reportaj

În cadrul seriei „Orgelsommer Mediaș“ de la Biserica Evanghelică din Mediaș are loc pe 17 iunie 2024 un concert de orgă la patru mâini: Duoul de organiști Karl Schmidt și Thomas Greif din Nürnberg (Germania) promit o seară de concert distractivă. Pe lângă piesele de repertoriu cunoscute pentru orgă la patru mâini ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, cei doi muzicieni aduc cu ei muzică mai puțin cunoscută în turneul lor de o săptămână prin Transilvania.

Expoziţia în aer liber: Fritz Balthes, arhitect. 1882-1914: În această vară, o expoziție în aer liber va fi dedicată lui Fritz Balthes, important arhitect, urbanist și conservator de monumente transilvănean. Vernisajul expoziției, pregătită de Gerhild Rudolf și Stefan Jammer, va avea loc pe 21 iunie 2024, la ora 14.00, în curtea Casei Teutsch din Sibiu

Rezultatele alegerilor în jud. Satu-Mare

Cetatea Medievală Rupea – de la ruină, la simbol al orașului

Istoria azi – 1944: Islanda se proclamă republică parlamentrară independentă – 1925: Tratatul de la Geneva (numele complet: Tratat privind interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare sau asemănătoare precum și a mijloacelor bacteriologice) este semnat de 27 dintre cele 40 de state participante la Conferința traficului cu armament – 1901: la Berlin, Conferinţa pentru Ortografia Unitară a Limbii Germane declară obligatorii regulile ortografice elaborate de filologul şi lexicologul german Konrad Duden

Calendarul personalităţilor – 1917: Dean Martin, actor nord-american – 1911: Viktor Platonovici Necrasov, scriitor sovietic; romanul său „În tranşeele Stalingradului” (1946) este considerat una dintre cele mai bune relatări literare a realităţilor celui de-al Doilea Război Mondial – 1898: Maurits Cornelis Escher, artist plastic şi grafician olandez – 1818: Charles Gounod, compozitor francez

Sâmbătă, 15 iunie 2024

Știri

Va fi amenajată o nouă promenadă pe malul râului Bârzava din Reșița. Proiectul de reamenajare este finanțat din fonduri europene prin Agenția de Dezvoltare Regională ADR Vest 

15 iunie 1520 – o dată importantă în biografia reformatorului Martin Luther. În acestă zi a fost excomunicat din Biserica Catolică

Conferinţă cu titlul „Vizionarul Mihai Eminescu”, astăzi, 15 iunie, începând cu ora 18:00, la Sala Thalia din Sibiu. Participă: acad. prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, dr. Florin Chirculescu şi părintele prof. univ. dr. Constantin Necula

Istoria azi – 1810:  la Burgtheater din Viena are loc prima audiție a uverturii Egmont, compusă de Ludwig van Beethoven – 1977: a fost inaugurat la Paris atelierul lui Constantin Brâncuși, reconstituit pe esplanada Beaubourg, într-o clădire separată de clădirea Muzeului de Artă Modernă. Spațiul cuprinde 148 de sculpturi și încearcă să redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin

Calendarul personalităţilor – 1618:  François Blondel, arhitect francez – 1920: Alberto Sordi, actor și regizor italian de film – 1948: Demis Roussos, cântăreț grec

Marţi, 11 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Rezultatele candidaților proprii sau sprijiniți de FDGR din patru localități timișene (Biled, Buziaș, Deta, Jimbolia, Otelec) și Timișoara la alegerile locale 2024. Reportaj realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emsiunilor în limba germană

30 de ani de la întemeiere va sărbători Forumul local Gura Humorului al FDGR (16 iunie, ora 15). Este și prima aniversare a ziarului „Vremuri Humorene”. Festivitățile includ lansarea volumului “Micul Martin” (traducerea în limba română realizată de Ana-Maria Alb a romanului de Karl Emil Franzos, apărut în anul 1896) și vernisarea expoziției de acuarelă “Humorul antebelic”, cu lucrări de Radu Bercea dedicate atmosferei humorene de la sfârșitul secolului al 19-lea. Acuarelele vor fi donate forumului

„Europa după alegerile pentru Parlamentul European: Implicații pentru România”, prelegere susținută la București de Martin Schulz, Președintele Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung (13 iunie, ora 10, SNSPA, Bd. Expoziției 30A, Parter, Sala Multifuncțională). Prelegerea în limba engleză va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri. Evenimentul va fi moderat de Prof. Remus Pricopie, Rectorul SNSPA. Martin Schulz a fost europarlamentar (1994-2017) și președinte al Parlamentului European (2012-2017). Din decembrie 2020, este președintele fundației germane Friedrich-Ebert

Arena „Eroii Timișoarei“, singurul stadion timișorean nou construit din ultimii 60 de ani va avea zece mii de locuri în tribune și 430 locuri de parcare. Lucrările de construcție avansează conform graficului și vor fi finalizate la jumătatea anului 2026

Prezentare de carte: „Demon Copperhead” de Barbara Kingsolver, un exemplu de critică socială. Romanul scriitoarei nord-americane a câștigat Premiul Pulitzer pentru ficțiune în anul 2023. Recenzie realizată de Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Vocabular german – limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Oameni și fapte“

Istoria azi – 1959: inginerul britanic Christopher Cockerell prezintă o variantă funcţională pentru uz civil şi mai apoi pentru cel militar a „pernopterului“ (lb. engleză: hovercraft), nava pe pernă de aer cunoscută şi sub denumirea de „aeroglisor“

Calendarul personalităţilor – 1933: Gene Wilder, regizor de cinema nord-american, actor de cinema şi în producţii de televiziune – 1910: Jacques-Yves Cousteau, oceanograf francez – 1864: Richard Strauss, compozitor şi dirijor german