Luni, 8 februarie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Uniunea Europeană este tot mai des supusă criticilor pentru felul cum a gestionat achiziția de vaccinuri anti-Covid                sinteză

Thomas Șindilariu a fost numit în funcția de subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României. Numirea în funcție s-a făcut prin Decizia nr. 90/2021 a Primului-ministru, text publicat în Monitorul Oficial din 01 februarie 2021. Thomas Șindilariu (născut în anul 1974) este istoric de profesie, președintele organizației Brașov a FDGR și șeful Arhivei comunității parohiale Honterus din Brașov, ce aparține de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, B. E. C. A. R.               ştire

La Sibiu, persoanele nedeplasabile pot fi vaccinate anti-Covid de către echipe mobile. Listele cu solicitanți sunt alcătuite de Serviciul social al primăriei și transmise către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în vederea programărilor. Solicitările de includere pe listă se fac telefonic sau prin e-mail, personal sau de către asistenți, respectiv membri de familie, la: 0369-44.64.41, 0800-81.18.22, 0269-20.89.28, protectie.speciala@sibiu.ro și ciad@sibiu.ro, cu indicarea numelui, vârstei și adresei la care locuiește solicitantul și unde poate fi contactat de echipa mobilă                 ştire

Recenzie de carte pentru copii: „Aventurile lui Pimpolino la castelul Horneck”,  de Ines Handel (în limba germană în original: „Pimpolinos Abenteuer auf Schloss Horneck”, Schiller Verlag, Bonn/Sibiu, 2020)                eseu

Istoria azi –  1928: inginerul şi inventatorul scoţian John Logie Baird realizează prima teletransmisie TV transatlantică (Londra – New York) – 1915: premiera în S.U.A. a filmului mut de lungmetraj „Naşterea unei naţiuni” (Birth of a Nation), regizat de David Wark Griffith – 1874: premiera absolută la Sankt Petersburg (Rusia) a operei „Boris Godunov” a compozitorului rus Modest Petrovici Musorgski  – 1587: în Anglia a fost executată Maria Stuart, fostă regină a Scoţiei. În urma unei petiţii formulate de Parlamentul de la Londra privind executarea Mariei Stuart, acuzată de trădare, executarea sentinţei semnate de Regina Elisabeta I a Angliei a avut loc în Sala Mare a castelului Fotheringhay Castle din Anglia ştire

Calendarul personalităţilor – 1931: James Dean, actor nord-american – 1920: Lana Turner, actriţă nord-americană – 1880: Franz Marc, pictor şi grafician german –1834: Dimitri Ivanovici Mendeleev, chimist rus – 1828: Jules Verne, scriitor francez                   ştire

Sâmbătă, 6 februarie 2021

Știri buletin de știri

Retrospectiva evenimentelor importante pentru membrii comunității germane din România, din luna ianuarie 2021 sinteză

Cîteva sfaturi ale speciaiștilor pentru a menține smartphone-urile în stare de bună funcționare chiar și la temperaturi scăzute sinteză

Istoria azi – 1952: Elisabeta a II-a a fost proclamată Regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord – 1935: femeile din Turcia își exercită pentru prima oară dreptul de vot cu prilejul alegerilor pentru desemnarea deputaților din marea Adunare Națională. Din cei 400 de deputați aleși în 1935, 17 aveau să fie femei ştire

Calendarul personalităţilor – 1945: Bob Marley, cantautor jamaican, muzician și chitarist – 1932: François Truffaut, regizor și actor francez – 1917: Zsa Zsa Gábor, actriță nord-americană de origine maghiară – 1911: Ronald Reagan, cel de-al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989, două mandate) – 1564: Christopher Marlowe, dramaturg și poet englez din epoca elisabetană știre

Miercuri, 3 februarie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Comisia Europeană nu va adopta modificările legislative cerute de inițiativa cetățenească Minority SafePack, privind întărirea drepturilor minorităților în Uniunea Europeană. Propunerile erau sub standardele din România privind protecția minorităților naționale – Restrospectiva manifestărilor din România prilejuite de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie) – Potențialii beneficiarii semnalează probleme întâmpinate la agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, în stabilirea calității lor de beneficiari ai prevederilor legii nr. 232/2020 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri: Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Astrid Weisz interviu

Adunarea regulată a reprezentanţilor FDGR va avea loc online pe 12 februarie, începînd cu ora 16.00. Pe ordinea de zi sînt prevăzute pînă în acest moment următoarele subiecte: aprobarea protocoalelor şedinţelor anterioare ale reprezentanţilor FDGR (din 24 aprilie 2020 şi 11 decembrie 2020), actualitatea politică, probleme disciplinare, propuneri pentru noul buget pe 2021, generalităţi ştire

Filiala din Jimbolia a FDGR invită la o întîlnire a membrilor săi pentru alegerea unei noi conduceri (4 martie 2021, ora 17.00) ştire

Actualitatea sibiană: Modificări de prețuri la skipass în cadența sezoanelor la Arena Platoș Păltiniș. Până la 7 februarie suntem în vârf de sezon 2, urmează extra sezon 3 (8-28 februarie) – Micul Prinț la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong: un spectacol după Antoine de Saint-Exupéry, regia și dramaturgia: Bobi Pricop (vineri, 5 feb., ora 18; sâmbătă, 6 feb., orele 11 și 18; duminică, 7 feb., ora 11) – Teatrul de Balet Sibiu invită la o Gală de balet de excepție, prezentată la Centrul Cultural „Ion Besoiu“ Sibiu (miercuri, 10 feb.) – Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu oferă în luna februarie 58 de spectacole și evenimente off-line și online, pe Scena Digitală (https://scena-digitala.ro/) sau pe pagina de Facebook și canalul de YouTube ale teatrului. 32 de evenimente sunt oferite gratuit publicului sinteză

Prin donarea unui ecograf Siemens în favoarea Spitalului Clinic de Copii Brașov, ajutorul medical de la Pforzheim, Germania, pentru spitale brașovene continuă și în 2021. Donația a fost posibilă prin colaborarea Societății Germano-Române / Deutsch-Rumänische Gesellschaft DRG din Pforzheim, condusă de doamna Oana Krichbaum, și Asociația Smart City Brașov, coordonată de Cristian Macedonschi știre

Concurs de proiecte pentru o statuie a baronului Samuel von Brukenthal, în Piața Mare din Sibiu, în apropierea Muzeului Naţional Brukenthal. Ceremonia de inaugurare este anunțată pentru data de 26 iulie 2021. Concursul este prilejuit de împlinirea la 26 iulie a 300 de ani de la nașterea juristului sas Samuel von Brukenthal (1721-1803), guvernator al Transilvaniei între anii 1777-1787, colecționar de artă și fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele. Data limită pentru depunerea proiectelor este 26 februarie. Câştigătorul proiectului va fi anunțat în ziua de 1 martie. Juriul concursului este alcătuit din 13 membri: reprezentanţi ai autorităţii locale, oameni de cultură, istorici, profesori şi artişti știre

Platforma online Hungaricana (www.hungaricana.hu), administrată de Biblioteca Parlamentului Ungariei, copleşitoare prin informaţiile, documentele şi literatura pusă la dispoziţia cercetătorilor, utilă şi pentru cei interesaţi de istoria şi cultura Transilvaniei ştire

Istoria azi – 1972: inaugurarea celei de-a XI-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă (3-13 februarie), la Sapporo, pe insula Hokkaido din Japonia. A fost prima oară când Jocurile Olimpice de iarnă au fost organizate într-o țară asiatică – 1966: sonda spaţială sovietică „Luna 9“ reuşeşte prima aselenizare din istorie – 1958: Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg semnează „Tratatul Benelux” pentru instituirea uniunii economice Benelux. Tratatul a intrat în vigoare doi ani mai târziu. Statele Benelux au devenit astfel în premieră mondială primul spaţiu internaţional complet liber în plan economic şi în privinţa pieţei muncii – 1949: Partidul Comunist Chinez sub conducerea lui Mao Zedong dobândeşte controlul oraşului Beijing. La 1 octombrie 1949, Mao Zedong avea să proclame aici Republica Populară Chineză știre

Calendarul personalităţilor – 1947: Paul Auster, scriitor nord-american – 1909: Simone Weil, scriitoare franceză – 1874: Gertrude Stein, scriitoare nord-americană – 1809: Felix Mendelssohn-Bartholdy, compozitor şi pianist german știre

Sâmbătă, 30 ianuarie 2020

Știri        buletin de știri

Emisiunea comună lunară „Funkforum“, ediţia ianuarie 2021, cu participarea redacţiilor emisiunilor radio în limba germană din Timişoara, Tg. Mureş, Bucureşti şi Pécs (Ungaria)       comperaj

Forumul Democratic al Germanilor din Timișaora a organizat pe 21 ianuarie 2021 o serie de manifestări, cu ocazia comemorării a 76 de ani de la deportarea etnicilor germani in fosta URSS               reportaj

Președintele Asociației Șvabilor Bănățeni din Germania Peter Dietmar Leber relatează despre activitățile culturale ale anului 2020, dar și despre proiectele în derulare              interviu

Președinta asociației caritabile DIVERS din Târgu-Mureș Maria Koreck relatează despre acțiunea caritabile „Umeraş liber“, inițiată de Asociația Divers, în parteneriat cu Fundaţia Alpha Transilvană, având ca motto „Dacă ți-e frig, ia o haină de pe cuier; dacă vrei sa ajuți, pune una aici.”, acţiunea vizând dăruirea hainelor de iarnă, inclusiv încălţăminte, celor care au nevoie de ele                    interviu

Preotul Bisericii Evanghelice C.A. din Codlea Andreas Hartig relatează despre stadiul  lucrărilor de renovare și reabilitare a Bisericii Fortificate din Codlea care au inceput de curând, dar și despre necesitatea acoperirii contribuției proprii din donații, deoarece creșterea prețurilor și a salariilor din ultimii ani, mai ales în domeniul construcțiilor, a făcut ca proiectul să fie mai scump decât a fost planificat inițial           interviu

Joi, 21 ianuarie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Preotul Bisericii Evanghelice C.A. din Codlea, Andreas Hartig, relatează despre stadiul lucrărilor de renovare și reabilitare a Bisericii Fortificate din Codlea, care au inceput de curând, dar și despre necesitatea acoperirii contribuției proprii din donații, deoarece creșterea prețurilor și a salariilor din ultimii ani, mai ales în domeniul construcțiilor, a făcut ca proiectul să fie mai scump decât a fost planificat inițial interviu

Biserica Fortificată din Vulcan – o construcţie ce datează din secolul al XIII-lea – a intrat, la fel ca cea din Codlea, pe mâinile „salvatorilor de monumente”. Pentru acest proiect, în valoare de 1,5 milioane de lei, Biserica Evanghelică C.A. Parohia Vulcan a obţinut o finanţare nerambursabilă de 1,3 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 ştire

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – azi: „Tuşa greacă” sinteză

Istoria azi – 1954: lansarea la apă în SUA a primului submarin cu propulsie nucleară, USS Nautilus (SSN-571) – 1998: Papa Ioan Paul al II-lea îşi începe vizita în Republica Cuba; este prima vizită papală în ţara insulară cu regim socialist ştire

Calendarul personalităţilor – 1957: Geena Davis, actriţă nord-americană – 1941: Placido Domingo, tenor spaniol – 1905: Christian Dior, designer de modă francez – 1878: Egon Friedell, om de litere și istoric al culturii austriac ştire

Marţi, 19 ianuarie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Actualitatea politică comentată de deputatul din partea minorităţii germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ: Prima întâlnire de lucru cu noul primar al Timișoarei, domnul Dominic Fritz – vizita la “Casa Calfelor Kolping Timișoara” – întâlnirea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale cu ministrul educației Sorin Câmpeanu – manifestări de comemorare a deportaților în URSS         interviu, preluare Radio Timişoara

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Prespective nebuloase“   sinteză

Mâine vor avea loc la Timişoara manifestări comemorative dedicate deportărilor din 1945 a etnicilor germani  în Uniunea Sovietică              ştire

Istoria azi – 1853: premiera absolută la Roma a operei „Trubadurul”, pe muzica compusă de Giuseppe Verdi. Opera este inspirată din drama „El Trovador“ a poetului şi dramaturgului spaniol Antonio García Gutiérrez – 379: începutul domniei împăratului roman Flavius Theodosius, cunoscut drept Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare; prin „Edictul de la Tesalonic“ din 28 februarie 38, împăraţii Teodosiu I (pentru Imperiul din Răsărit) şi Flavianus Gratianus Augustus, cunoscut drept Graţian (pentru Imperiul din Apus), ambii creştini, au ridicat creştinismul la rangul de singură religie oficială şi obligatorie                ştire

Calendarul personalităţilor – 1943: Janis Joplin, cântăreaţă nord-americană de blues, figură marcantă a mişcării hippie –  1921: Patricia Highsmith, scriitoare nord-americană  –  1839: Paul Cézanne, pictor şi grafician impresionist francez  – 1809: Edgar Allan Poe, scriitor nord-american  – 1736: James Watt, inginer şi inventator scoţian; a contribuit decisiv la accelerarea revoluţiei industriale prin îmbunătăţirile substanţiale aduse modului de funcţionare al maşinii cu aburi    ştire

Joi, 14 ianuarie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Aspecte deficitare“             sinteză

Începând cu ora 19 va fi transmisă online conferinţa cu titlul „Reşiţa 250: oameni-localităţi-fapte“. Aceasta face parte dintr-o serie de manifestări care marchează 250 de ani de la fondarea oraşului Reşiţa     ştire

Camera Reprezentanţilor a decis punerea sub acuzare a lui Donald Trump pentru incitare la insurecţie – implicaţii şi posibile efecte   sinteză

Istoria azi – 1943: la Casablanca (Maroc), preşedintele S.U.A. Franklin Delano Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill se întâlnesc pentru o conferinţă secretă de zece zile privind strategia viitoare a forţelor aliate pe continentul european            știre

Calendarul personalităţilor – 1941: Faye Dunaway, actriţă nord-americană – 1909: Joseph Walton Losey, regizor de film nord-american – 1896: John Dos Passos, scriitor nord-american știre

MARŢI, 12 ianuarie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va trimite o echipă științifică multidisciplinară la Wuhan, China, pentru a investiga originea coronavirusului sindromului respirator acut sever 2 (SARS-CoV-2). Obiectivul principal este cercetarea modului de transmitere al SARS-CoV-2 de pe animale la om. Echipa internațională alcătuită de OMS este compusă din virologi, epidemiologi și cercetători din domeniul zoonosei sinteză

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cazul capcanei“ sinteză

Noi sintagme în vocabularul nostru datorită pandemiei COVID-19 sinteză

Aşa-zisele „kilograme acumulate de sărbători“ nu sunt de fapt decît cel mult 500 de grame, au constatat cercetătorii de la National Institutes of Health (NIH) din SUA. De regulă, acele kilograme nu sunt date jos pe perioada verii şi rămîn de la un an la altul sinteză

Istoria azi – 2012: Proteste la București, pe măsură ce manifestările de două zile continuă împotriva măsurilor de austeritate economică ale președintelui Traian Băsescu. În numeroase orașe românești sunt raportate ciocniri între protestatari și ofițeri ai legii – 1990: La București se desfășoară un miting în care se cere reintroducerea pedepsei capitale; cu acea ocazie eșuează încercarea lui Dumitru Mazilu de a prelua conducerea Consiliului FSN și a-l înlătura pe Ion Iliescu de la putere – 1880: Olanda recunoaște independența României – 1878: Războiul de Independență: trupele române, ocupă Smârdanul, punct important în sistemul de apărare al Cetății Vidin ştire

Calendarul personalităţilor – 1876: Jack London, scriitor american, 1746: Johann Heinrich Pestalozzi, pedagog elvețian ştire

Sâmbătă, 9 ianuarie 2021

Știri buletin de știri

Cerul astronomic al anului 2021 şi zborurile spaţiale spre Lună şi Marte prevăzute pentru acest an sinteză

Abecedarul algelor marine comestibile: Kombu, Nori, Dulse, Hijiki, Arame, Wakame. Beneficii pentru sănătate sinteză

Istoria azi – 1960: Începe construcţia barajului Assuan, în Egipt – 1908: încetează din viaţă autorul german Wilhelm Busch, cunoscut pentru povestirea „Max şi Moritz” – Tratatul de la Iași este semnat de Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la sfârșitul războiului ruso-turc dintre (1787-1792). Tratatul a confirmat creșterea puterii rusești în zona Mării Negre – 1789: premiera în orașul german Mainz a dramei „Egmont” de Johann Wolfgang Goethe știre

Calendarul personalităţilor – 1941: Joan Baez, cântăreaţă şi activistă nord-americană – 1913: Richard M. Nixon, preşedinte al SUA (1969-1974) – 1908: Simone de Beauvoir, scriitoare şi feministă franceză – 1890: Kurt Tucholsky, scriitor şi publicist german – 1890: Karel Čapek, scriitor ceh – 1878: John B. Watson, psiholog nord-american, considerat fondatorul behaviorismului știre

Joi, 7 ianuarie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Forumul Democrat al Germanilor din Braşov începe o acţiune de împărţire de calendare pentru noul an şi a almanahurilor în limba germană, publicate de cotidianul „Allgemeine Deutsche Zeitung  für Rumänien”. Acţiunea se va realiza prin voluntari                ştire

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi.  Astăzi: „Calea netedă“ sinteză

Reacțiile cancelariilor europene la evenimentele petrecute ieri în capitala Statelor Unite                sinteză

Peste 300.000 de euro, din fonduri europene, vor fi la dispoziția Primăriei Oradea printr-un proiect care presupune promovarea patrimoniului Art Nouveau al oraşului. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, proiectul denumit “Întărirea identităţii culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau” are un buget de 1,8 milioane de euro, care este împărţit între 9 parteneri : Primăria Oradea în calitate de lider de proiect, Muzeul Oraşului Oradea, Institutul Naţional al Patrimoniului din România, Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta (Ungaria), Muzeul de Arte Aplicate din Viena (Austria), Muzeul de Arte si Meşteşuguri din Zagreb (Croaţia), Universitatea Tehnică din Bratislava (Slovacia), Universitatea Kodolanyi Janos din Ungaria şi Institutul Naţional de Protecţie a Monumentelor Culturale din Serbia.  ştire

Istoria azi – 1955: Altista nord-americană Marian Anderson este prima interpretă afro-americană de operă care cântă la Metropolitan Opera din New York – 1785: prima traversare a Canalului Mânecii cu un balon cu aer cald: francezul Jean-Pierre Blanchard şi nord-americanul John Jeffries traversează canalul pe distanţa Dover (Anglia)- Calais (Franţa) ştire

Calendarul personalităţilor – 1964: Nicolas Cage, actor nord-american – 1502: Papa Grigore al XII-lea; în anul 1582 a actualizat calendarul iulian           ştire