Miercuri, 28 octombrie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                    concurs

Actualitatea sibiană: Astrid Fodor, primarul ales al Sibiului, a fost validată în funcție de Tribunalul Sibiu – Centrul Cultural German din Sibiu anunță concursul de fotocolaj pentru copii între 10 și 14 ani, cu tema ”30 de ani de la reunificarea Germaniei – Între 27 și 31 octombrie 2020, Munții Carpați găzduiesc unul dintre cele mai dificile raliuri de hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs – Expoziția ”Evanghelici în Europa” este găzuită de biserica evanghelică Sf. Ioan, din Sibiu. 24 de lucrări documentează gândurile unor oameni de relligie protestantă din 20 de țări, despre biserica evanghelică. Epoziția itinerantă este deschisă până pe 22 noiembrie.                  sinteză

Dominic Samuel Fritz a fost validat astăzi de Tribunalul Timiș în funcția de primar al orașului Timișoara.     știre

În urma protestelor masive împotriva efectelor economice dezastruoase produse de restricțiile anti-COVID, guvernul italian a hotărât deblocarea unor fonduri importante pentru a sprijini economia.            sinteză

Istoria azi – 1886: este inaugurată Statuia Libertăţii din New York. Statuia este un cadou al Franţei făcut Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 100 de ani de la dobândirea independenţei Statelor Unite – 312: în Bătălia de la Podul Milvius (lângă Roma) s-au confruntat împăraţii romani Constantin I şi Maxentius. Constantin a câştigat bătălia, a devenit conducătorul unic al Imperiului Roman şi a pus capăt persecuţiilor creştinilor în teritoriile sale      știre

Calendarul personalităţilor  – 1955: William Henry Gates, întreprinzător nord-american, co-fondator (alături de Paul Allen) al companiei producătoare de software Microsoft – 1903: Evelyn Arthur St. John Waugh, scriitor britanic    știre

Marţi, 27 octombrie 2020

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Astăzi, 27 octombrie 2020, va avea loc concertul aniversar „Beethoven Sieben” organizat de Fundația ConstantArt cu sprijinul Ambasadei Germaniei în România, proiect menit să marcheze aniversarea celor 250 de ani de la nașterea marelui compozitor german. Concertul se va desfășura în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București și va avea loc începând cu ora 19:00, în sala Enescu a UNMB. Concertul va fi transmis live pe: https://youtu.be/0jjTe0bQ5xM ştire

Lucrările de reparaţii la acoperişul bisercii fortificate din Ruşi (judeţul Sibiu) s-au încheiat, în ciuda dificultăţilor generate de pandemia COVID-19, se precizează pe pagina de Internet a Fundaţiei Biserici Fortificate ştire

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi, azi: „Urări şi vorbe de sănătate” sinteză

Cum deosebim o infecţie cu noul coronavirus de gripa sezonieră: ultimele clarificări ale specialiştilor privind simptomele acestor boli sinteză

În ciuda perturbărilor interioare pe care trecerea de la ora de vară la ora de iarnă şi de la ora de iarnă la ora de vară le provoacă în trupul fiinţei umane, politicienii din UE nu au ajuns la un acord dacă se va renunţa, începînd cu 2021, la acest demers sinteză

Istoria azi – 1937: brevetarea în SUA a procedeului „electrofotografierii“ pentru transpunerea textelor şi imaginilor pe hârtie de scris obişnuită. Procedeul inventat de nord-americanul Chester Carlson este precursorul xeroxării ştire

Calendarul personalităţilor– 1469: Erasmus din Rotterdam, teolog şi filozof olandez ştire

Sâmbătă, 24 octombrie 2020

Știri  buletin de știri

Renumitul dirijor Herbert von Karajan a considerat cîntecul „Pe cîmpie înfloresc ultimii trandafiri“ (lb. germană: „Auf der Heide blühen die letzten Rosen“), o compoziţie din anul 1935 a lui Robert Stolz pe versurile lui Bruno Balz, ca fiind cel mai frumos cîntec popular german al secolului trecut          sinteză

Toamna este anotimpul de cules ciuperci din pădure; experţii în nutriţie recomandă însă şi ciupercile de cultură: o trecere în revistă a celor mai cunoscute ciuperci ce se pot cumpăra în magazine   sinteză

Castanul sălbatic – un copac valoros datorită preparatelor obţinute din castane, flori și scoarță şi mai puţin apreciat pentru lemnul său     sinteză

3 castane sălbatice culese toamna şi purtate în buzunar ajută la vindecarea celor mai rebele dureri de cap: mit sau adevăr?     sinteză

Istoria azi – 1064: Sinodul de la Pavia interzice simonia, traficul de funcţii ecleziastice           ştire

Calendarul personalităţilor – 1947: Kevin Kline, actor nord-american – 1882: Emmerich Kálmán, compozitor maghiar, creatorul unui stil maghiar în operetă – 1739: Anna Amalia, Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach, iniţiatoarea efervescenţei culturale de la Weimar ştire

Vineri, 23 octombrie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                    concurs

Parlamentul European a decernat joi (22 octombrie 2020) opoziției din Belarus Premiul Saharov pentru apărarea drepturilor și libertăților omului, în semn de solidaritate cu protestele izbucnite în această țară după scrutinul prezidențial din 9 august. Premiul, înființat în 1988, este acordat anual pentru libertatea de gândire și este numit după fizicianul și disidentul sovietic Andrei Saharov sinteză

Violonista Marta Murvai, născută în Bucureşti şi care trăieşte în Berlin, a susţinut un concert de vioară la Palatul Teleki din Gorneşti              interviu

Ambasada Austriei la Bucureşti şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti celebrează Ziua Naţională a Republicii Austria (26 octombrie) şi aniversarea a 25 de ani de apartenenţă a acesteia la Uniunea Europeană printr-un program online de evenimente artistice originale şi gratuite. Este vorba de expoziția  „CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern, de filmul „Kater/Motanul” de Händl Klaus și de două spectacole de dans contemporan ale artistei austriece Dagmar Dachauer                ştire

Istoria azi – 1956: începutul Revoluției Ungare din 1956 împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice – 1952: premiera în SUA a peliculei „Luminile rampei“ (titlu original în limba engleză: „Limelight), în regia lui Charlie Chaplin (New York, 23 octombrie). Premiera absolută a avut loc la Londra, la 16 octombrie 1952      știre

Calendarul personalităţilor –  1942: Michael Crichton, scriitor nord-american – 1940: Pelé, fotbalist brazilian, considerat cel mai mare jucător din toate timpurile – 1925: Johnny Carson, moderator de televiziune american, unul din fondatorii talkshow-ului la TV – 1805: Adalbert Stifter, scriitor şi pictor austriac         ştire

Miercuri, 21 octombrie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                        concurs

Actualitatea sibiană: Yorick Studio Târgu Mureș în parteneriat cu HID – Centrul Cultural Maghiar Sibiu și Teatrul Gong Sibiu prezintă duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, producția „MaRó- Un spektákol ku Magyari și Români” după un text de Székely Csaba, în regia lui Andi Gherghe. Spectacolul „MaRó” vorbește despre bizareriile relațiilor româno-maghiare în zece scene ușor absurde. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile – ASTRA FILM FESTIVAL ONLINE se va desfășura între 16 – 25 octombrie prin intermediul platformei festivalului, care va găzdui o parte din filmele aflate în programul oficial. Totul va fi disponibil online pentru publicul nostru aflat oriunde pe teritoriul României. Unele producții vor putea fi accesate și după încheierea perioadei oficiale a festivalului – Castelul Zânei Nopții, după Gerdt von Basewitz – un spectacol al Teatrului Gong, recomandat copiilor cu vârsta peste trei ani. „Castelul Zânei Nopţii” este un spectacol unic, realizat în maniera teatrului de animaţie, în care cei mici sunt invitaţi să descopere aventura unei fetiţe într-un tărâm magic, cu personaje fantastice. Acţiunea se petrece în castelul Zânei Nopţii, unde fenomenele naturii, personaje alegorice personificate, sunt invitate la bal – Zâna Nopţii are rolul de povestitor, fiind cea care prezintă copiilor fenomenele naturii prin ilustraţia muzicală specifică, dând naştere la un dialog interactiv cu micuţii spectatori, menit să le înlăture frica faţă de acestea.        sinteză

Valul doi al pandemiei  de COVOD-19 aduce în Germania noi măsuri restrictive, anunțate de Guvernul Federal      sinteză

Istoria azi – 1985: apare în Republica Federală Germania volumul de investigaţii jurnalistice „La marginea societăţii“ (limba germană: Ganz unten) de Günter Wallraff, dedicat tratamentului inuman aplicat muncitorilor sezonieri străini. Cartea tradusă în 33 de limbi este considerată cel mai mare succes editorial din perioada postbelică: peste 4 milioane volume vândute în spaţiul de limbă germană, 30 milioane în lumea întreagă. În România, prima traducere a apărut în 1985 la Editura Politică știre

Calendarul personalităţilor –1901: Margarete Buber-Neumann, scriitoare germană – 1833: Alfred Nobel, chimist şi întreprinzător suedez; a întemeiat fundaţia ce oferă anual Premiile Nobel            știre

Miercuri, 14 octombrie 2020

Știri      buletin de știri

Ghicitoarea zilei            concurs

Oficiali ai UE au hotărât elaborarea unei liste care să cuprindă o clasificare unitară a statelor membre în funcție de incidența cazurilor de COVID-19. Lista va cuprinde o împărțire a țărilor  în zone roșii, portocalii și verzi           sinteză

Bilanţul lucrărilor celei de-a 23-a ediţii a Comisiei interguvernamentale româno-germane, desfăşurate în videoconferinţă la începutul acestei săptămâni (12 octombrie). Lucrările Comisiei au fost încheiate prin semnarea Protocolului Comun de către Iulia Matei, Secretar de Stat pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României și Bernd Fabritius, Însărcinat al Guvernului Federal pentru Problemele Imigranților de Origine Germană și Minorități Naționale / 2020, an electoral: după alegerile locale din 27 septembrie urmează alegerile parlamentare din 6 decembrie / Aspecte din actualitatea politică internă, comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României. Preluare Radio România Timișoara, Secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean           interviu

Consiliul de conducere al Forumului Regional Transilvania Nord al FDGR se întruneşte astăzi în şedinţă online. Pe ordinea de zi se află şi bugetul anului 2020 (finanţare din mijloace FDGR), bugetul anului 2021 (finanţare din mijloace ale Ministerului federal de Interne al Germaniei, BMI), informare asupra lucrărilor celei de-a 23-a ediţii a Comisiei interguvernamentale româno-germane, consideraţii privind evoluţiile politice, precum şi aspecte privind alegerile parlamentare 2020 (online, 14 octombrie, începând cu ora 15)   ştire

Actualitatea sibiană: muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi-a modificat programul: poate fi vizitat doar până la ora 18. Interioarele gospodăriilor se vor deschide doar parțial, de miercuri până duminică, în funcție de condițiile meteo, în intervalul orar 9-17 – expoziţia de fotografii de la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu mai poate fi vizitată până la data de 18 octombrie. Fotografiile expuse sunt lucrări premiate la ediţia 2020 a Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu – Festivalul „25 de ore de teatru non-stop“, ediţia 2020, continuă în format adaptat rațiunilor de siguranță sanitară: 25 de ore de teatru au devenit începând din 02 octombrie 25 de zile de teatru. Toate evenimentele programate până la data de 26 octombrie se desfăşoară în aer liber – Concert simfonic din seria Minunata muzică nouă, Brave new music, la Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu. Evenimentul se va transmite în direct pe pagina de facebook a Filarmonicii (joi, 15 octombrie, ora 19) – spectacol pe scena digitală la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu: Autobahn, regia: Andrei si Andreea Grosu (14, 15 şi 16 octombrie, de la ora 19) – premieră la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu: spectacolul „Hermann visează”, regia: Eliza Păuna (sâmbătă, 17 octombrie, ora 18) – ediția 27 a festivalului Astra Film Festival va da vineri (16 octombrie, ora 16) startul celei de-a doua părţi: Astra Film Festival Online (16-25 octombrie) – Festivalului Egalităţii de Gen, ediţia a XV-a, organizat de Asociaţia A.L.E.G. (21-24 octombrie)          sinteză

Istoria azi –  1066: Regele Harold al II-lea al Angliei, ultimul rege anglo-saxon al Angliei, este învins la Hastings de William, duce de Normandia, supranumit ulterior „Cuceritorul“. Bătălia de la Hastings a finalizat cucerirea normandă a Angliei ştire

Calendarul personalităţilor –  1906: Hannah Arendt, teoreticiană politică germană – 1890: Dwight David Eisenhower, general şi om politic nord-american, a fost primul comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1949-1952) şi preşedinte al SUA între anii 1953-1961 – 1894: E. E. Cummings, scritor nord-american – 1888: Katherine Mansfield, nuvelistă şi poetă neozeelandeză         ştire

Vineri, 9 octombrie 2020

Știri  buletin de știri

Ghicitoarea zilei          concurs

Evaluarea politică a situației dintre alegeri în România a fost subiectul întâlnirii online pe platforma Zoom din 8 octombrie 2020 a Clubului Ecenomic German din Banat, care l-a avut ca invitat special pe deputatul FDGR în Parlamentul Românie Ovidiu Ganț     reportaj

Școala de limbi străine Language School din Târgu-Mureș s-a mutat într-un sediu nou și oferă cursuri de limbi străine atât fizic cât și online, după cum relatează directoarea școlii Izabella Feher    interviu

Istoria azi – 9 octombrie în România: Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului. Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Bucovina revenise sub administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an  – 2006: Coreea de Nord anunţă efectuarea unui test nuclear subteran, în ciuda îngrijorării comunității internaționale și a avertizărilor ONU – 1989: la Leipzig are loc cea mai mare „Demonstrație de luni” cu aproape 70.000 de participanți. În timpul demonstraţiei nu au loc acțiuni armate împotriva demonstranților, astfel începe schimbarea regimului politic din RDG – 1941: Preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, este sfătuit de consilierul Vannevar Bush să dea undă verde „Proiectului Manhattan“ pentru dezvoltarea primei bombe nucleare          știre

Calendarul personalităţilor – 1947: France Gall, cântăreaţă franceză – 1940: John Lennon, muzician, cântăreţ şi textier britanic; a fondat împreună cu Paul McCartney trupa „The Beatles“ – 1835: Camille Saint-Saëns, compozitor francez        știre

Luni, 05 octombrie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Spectacole din cadrul ediției de anul acesta a Festivalului International de Teatru de la Sibiu (FITS) vor fi reluate. Până în decembrie o selecție vastă de evenimente va fi găzduită în fiecare săptămână, de sâmbătă până marți, de site-ul #FITSonline  știre

Capitala Franței se află începând de astăzi în stare de alertă maximă, numărul de infectări cu COVID-19 fiind în continuă creștere. Pentru Paris și suburbiile sale vor intra în vigoare noi măsuri restrictive                sinteză

Retrospectivă asupra ediției 2020 a celui mai mare muzeu temporar din România: Pavilionul de Artă București – Art Safari                 eseu

Istoria azi – 1983: liderul sindical polonez Lech Wałęsa este distins cu Premiul Nobel pentru Pace – 1921: asociaţia internaţională „P.E.N.“ („Poets, Essayists and Novelists“) a poeţilor, eseiştilor şi autorilor de romane este înfiinţată la Londra de scriitoarea engleză Catherine Amy Dawson Scott. În prezent, asociaţia „PEN International“ este reprezentată prin centre internaţionale autonome în peste o sută de ţări                ştire

Calendarul personalităților – 1975: Kate Winslet, actriţă britanică – 1936: Václav Havel, scriitor, dramaturg, disident şi politician ceh. A fost ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) – 1882: Robert Hutchings Goddard, om de ştiinţă nord-american, unul dintre pionierii rachetelor moderne – 1713: Denis Diderot, scriitor şi filozof francez               ştire

Sâmbătă, 03 octombrie 2020

Știri        buletin de știri

03 octombrie este Ziua Unității Germane, Ziua Natională a Germaniei – repere istorice    sinteză

Între 30 septembrie și 10 octombrie la Berlin se desfășoară a III -a ediție a Human Rights Festival. Documentarele prezentate în cadrul festivalului sunt axate pe teme ca: migrație, democrație, drepturile omului și protecția mediului                sinteză

Turismul cultural în vremuri de pandemie – muzee celebre accesibile în această perioadă                   sinteză

Celebrul ”Oktoberfest” de la München nu va avea loc anul acesta. Ce soluții au găsit autoritățiile locale pentru a compensa pierderile financiare             sinteză

Vineri, 02 octombrie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                  concurs

Titlurile celei mai recente ediții a săptămânalului în limba germană ce apare în fiecare vineri la Sibiu, Hermannstädter Zeitung, prezentate de redactorul-șef al publicaţiei Beatrice Ungar          sinteză

La Palatul Șuțu din București are loc astăzi, începând cu orele 18:00, vernisajul expoziției itinerante „Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei“, organizată de Muzeul de Artă Braşov. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2020                 ştire

Teatrul German de Stat Timișoara anunță o nouă colaborare cu regizorul Alexander Hausvater care semnează montarea și dramaturgia piesei “Dumnezeul Kurt” de Alberto Moravia. Premiera spectacolului  va avea loc pe 28 octombrie 2020 (ora 19.30) cu respectarea tuturor normelor de igienă şi distanţare socială impuse de pandemie          ştire

Noaptea Albă a Galeriilor 2020 ține 3 nopți (02-03-04 octombrie) în București și alte 10 orașe, între orele 18:00 și 24:00, conform cu normele de siguranță în vigoare           ştire

Liderii UE au hotărât la summitul de la Bruxelles impunerea de sancţiuni Belarusului. Acestea vizează 40 de oficiali, dar nu și pe Aleksandr Lukașenko, responsabili de frauda de la alegerile din 9 august și de represiunea brutală împotriva protestatarilor pașnici    ştire

Istoria azi – 1997: Tratatul privind Uniunea Europeană (semnat la Maastricht în Țările de Jos la 7 februarie 1992,  intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) este modificat prin versiunea consolidată cunoscută drept Tratatul de la Amsterdam (semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999). Ulterior, Tratatul privind Uniunea Europeană a mai fost modificat prin versiunea consolidată cunoscută drept Tratatul de la Nisa (semnat la 26 februarie 2001, intrat în vigoare la 1 februarie 2003)                ştire

Calendarul personalităţilor – 1904: Graham Greene, scriitor și jurnalist britanic – 1869: Mahatma Gandhi, militant politic şi social indian, inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente, considerat părintele independenței Indiei. Mahatma Gandhi este onorat oficial în India drept Părinte al Naţiunii    ştire