Miercuri, 26 mai 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Prima ediție a “Festivalului  Internaţional de Poezie Rimay” va avea loc în perioada 9-13 iunie 2021, cu participarea a 15 poeţi străini şi 15 poeţi maghiari. Evenimentul, inițiat de Ungaria, este axat pe poezie, dar își propune să joace un rol şi în promovarea regiunilor învecinate din Slovacia, Ucraina, România  și se va desfășura în mai multe localități din țările amintite, pe 11 iunie la Satu Mare. Invitată de onoare a evenimentului va fi Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură.              știre

Directoarea Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, Helene Wolf, a primit Insigna de Onoare din Aur, cea mai înaltă distincție acordată de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Înregistrarea ceremoniei poate fi urmărită online (sâmbătă, 29 mai, ora 11) în cadrul festivității virtuale din prima zi a Întâlnirii anuale a Șvabilor, organizată îm weekend, pentru al doilea an consecutiv, sub forma unei ediții cu participare online – Situația specială a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara în asigurarea prezenței fizice a elevilor la cursuri este dată de insuficiența spațiului – Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Astrid Weisz   interviu

Actualitatea sibiană: Vine și anul acesta Târgul de jucării, ediția a XIV-a va fi organizată în zona Etno Tehno Parc a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului (28 mai – 1 iunie) – Teatru în limba germană: „Oscar și buni roz“ de Eric Emmanuel Schmitt, un spectacol de și cu Diana Fufezan (Fabrica de Cultură IACM Construcții – Sala „Lulu“, 28 mai, ora 19) – La Cisnădioara, galeria de artă „Kunsthaus 7B” prezintă expoziția de artă plastică „Multivariant causalities”, cu lucrări de Armin Mühsam. Artistul român originar din Cluj-Napoca trăiește în prezent în SUA. Expoziția poate fi vizitată cu programare până la data de 13 iunie                sinteză

Istoria azi – 1986: Comunitatea Europeană adoptă steagul european – 1923: Le Mans (Franţa) găzduieşte pentru prima oară cursa de anduranţă de 24 de ore „24 Heures du Mans“ –  1896: Nicolae al II-lea devine ţarul Rusiei            știre

Calendarul personalităţilor –  1926: Miles Davis, trompetist şi compozitor nord-american de jazz – 1907: John Wayne, actor nord-american – 1822: Edmond de Goncourt, scriitor francez. A înfiinţat în 1896 Societatea literară Goncourt („La Société littéraire des Goncourt“), numită şi Academia Goncourt („L’Académie Goncourt“), care începând din 1903 acordă anual  Premiul Goncourt („Prix Goncourt“) pentru proză literară în limba franceză           știre

Vineri, 21 mai 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Expoziția “Grenzenlos. Fără frontiere. Borderless“, inaugurată pe 5 mai la Institutul Goethe din București, are ca temă fascinanta lume a hărților, lucrări artistice, precum și diverse evenimente conexe, ca de exemplu lansarea unei aplicații sau proiecții de filme. Expoziția poate fi văzută până pe 4 iunie           interviu

Cu ocazia Zilei mondiale a diversității culturale pentru dialog și dezvolatare, sărbătorită la 21 mai, Forumul Democrat al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, în partenariat cu  Filiala Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România, editează o broșură despre istoria minorității ucrainene din Banatul Montan. Broșura apare în limbile română și ucraineană. Pe lângă editarea acestei broșuri, în data de 21 mai, începând cu ora 17.00, se va transmite online din mini-studioul amenajat în Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița o întâlnire cu mai mulți reprezentanți ai unor minorități naționale din județul Caraș-Severin, care vor vorbi despre activitățile acestora în perioada pandemiei.      știre

Israelul și gruparea palestiniană Hamas au aprobat un acord de încetare a ostilităților, care a intrat în vigoare în dimineața aceasta – reacții internationale   sinteză  

Istoria azi –  1932: aviatoarea nord-americană Amelia Earhart este prima femeie pilot care traversează în zbor Oceanul Atlantic; durata traversării, de 13 ore şi 55 de minute, a reprezentat un nou record mondial – 1927: premieră mondială: pilotul nord-american Charles Lindbergh traversează în zbor Oceanul Atlantic – 1904: la Paris, şapte federaţii europene de fotbal fondează Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (Fédération Internationale de Football Association, FIFA). În prezent, 211 federații naționale de fotbal sunt membre ale FIFA               știre

Calendarul personalităţilor – 1932: Gabriele Wohmann, scriitoare germană – 1921: Andrei Saharov, disident sovietic și militant pentru drepturile omului, Laureat în 1975 al Premiului Nobel pentru Pace – 1688: Alexander Pope, poet englez – 1471: Albrecht Dürer, pictor, creator de gravuri şi grafician german           știre

Luni, 17 mai 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

La Reghin (jud. Mureș) comunitatea săsească sărbătorește în mod tradițional în aceleași timp Ziua Mamei și Ziua Școlii. Anul acesta festivitățile s-au desfășurat din nou online. Organizatori au fost și de data aceasta Forumul Democrat al Germanilor din localitate și Biserica Evanghelică din Reghin reportaj

Pentru al doilea an, Întâlnirea sașilor transilvăneni din Germania (Heimattag der Siebenbürger Sachsen) va avea loc în versiune digitală, între 21 – 23 mai. Cei interesați pot participa pe canalul youtube www.youtube.com/siebenbuergerde și pe pagina de facebook: www.face-book.com/siebenbuerger.de ştire

Istoria azi – 1890: La Londra apare primul Comics avînd titlul de ”Comic-Cuts”, la editura coordonată de jurnalistul Alfred Harmsworth – 1832: premiera absolută la Teatro Costanzi din Roma a operei “Cavalleria rusticana” a compozitorului italian Pietro Mascagni știre

Calendarul personalităţilor – 1936: Dennis Hopper, actor, regizor şi artist nord-american – 1904: Jean Gabin, actor francez -1821: Sebastian Kneipp, preot catolic din Bavaria, care a redescoperit și perfecționat terapia cu apă rece pentru curarisirea diferitelor afecțiuni știre

Vineri, 14 mai 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Metode pedagogice validate de experiență: concursul de eseuri dedicat cadrelor didactice care predau în limba germană, prezentat de Ada Tănase, directoarea Centrului cultural german din Sibiu. Pentru participare, eseurile cu cel mult 800 de cuvinte pot fi trimise până la 15 mai prin e-mail la cultura@ccgsibiu.ro. O noutate în oferta centrului cultural sunt interviurile săptămânale din cadrul proiectului online “Citește, întreabă, învață – Elevii întreabă. autorii răspund”. Primul interviu este dedicat autoarei și ilustratoarei germane Anna Karina Birkenstock, care răspunde întrebărilor din partea elevilor Colegiului Național Pedagogic “Mihai Eminescu” din Tg. Mureș interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar știre preluare Radio România Târgu Mureș, secția emisiunilor în limba germană,redactor: Gabriella Mezei sinteză

Armata israeliană a atacat din nou în ultima noapte Fîșia Gaza, pentru a distruge sistemul de tuneluri subterane ce aparține organizației Hamas. Detalii despre succesul celui mai puternic atac armat israelian de la începutul conflictului de luni sinteză

Istoria azi – 1948: statul Israelul îşi proclamă independenţa – 1796: medicul englez Edward Jenner testează vaccinul împotriva variolei ştire

Calendarul personalităţilor – 1885: Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german – 1868: Magnus Hirschfeld, medic şi sexolog german – 1553: Margareta de Valois, cunoscută și sub numele de Regina Margot, regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois. La căsătoria ei cu Henric al III-lea de Navarra a fost declanșat un masacru asupra protestanților din Franța, cunoscut în istorie ca Noaptea Sfântului Bartolomeu – 1316: Carol al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman, considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga ştire

Joi, 13 mai 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Creştinii catolici și protestanți sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, cu semnificația înălțării la cer a lui Isus Cristos, la 40 de zile după Învierea Domnului. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește anul acesta Înălțarea Domnului (Ispasul) în data de 10 iunie      sinteză

De astăzi în Germania intră în vigoare noi reglementări la intrarea în țară – pentru persoanele imunizate este eliminată obligativitatea carantinării la domiciliu   sinteză

Asociația de Femei din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România organizează pe 29 mai 2021 o zi muzicală de mai la Cisnădioara, jud. Sibiu, sub îndrumarea organistei Bisericii Evanghelice C.A. din Medias, Edith Toth            interviu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „La numărătoare“              sinteză

Istoria azi – 1981: la Roma are loc tentativa de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea de către Mehmet Ali Ağca – 1917:  La Fatima în Portugalia, trei copii, cu vârste între 7 şi 10 ani, au avut viziuni cu Fecioara Maria – 1846: Statele Unite declară război Mexicului – 1607: au fost puse bazele primei colonii englezeşti în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith şi un batalion de soldaţi debarcaţi în Virginia, la Jamestown    știre

Calendarul personalităţilor – 1950: Stevie Wonder, cântăreţ, multi-instrumentist, compozitor şi producător nord-american – 1938: Ludovic Spiess, tenor român, fost ministru al Culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti – 1907: Daphne du Maurier, scriitoare britanică – 1717: Maria Terezia a Austriei, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780. Fără a fi încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă datorită căsătoriei cu Francisc Ștefan de Lorena, ales în demnitatea de împărat romano-german în 1745, cu numele de Franz I Stephan. Din același an și după moartea împăratului în anul 1765, Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman până la decesul ei din 1780            știre

Miercuri, 5 mai 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Discuția săptămînală cu reprezentantul comunității germanilor în Parlamentul României, deputatul FDGR Ovidiu Ganț, se referă, printre altele, la dezbaterile politice privind măsurile generale de relaxare a restricțiilor impuse de starea de urgență pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS COV 2, dar și la prioritățile legislativului din această primăvară și despre inițiativele legislative ale fracțiunii minorităților  interviu

Actualitatea sibiană:  Prima sesiunea  de depunere a solicitărilor pentru finanțări nerambursabile prin Agenda Culturală Sibiu 2021 rămâmne deschisă până la data de 12 mai 2021 – Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu trece la programul de vară – Centrul Cultural German Sibiu organizează un concurs de scriere creativă (în limba germană sau română), ce se desfăşoară online în perioada 28 aprilie – 22 mai 2020; detalii despre regulamentul concursului pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/CentrulCulturalGermanSibiu și pe www.ccgsibiu.ro -Asociația de femei din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România organizează pe 29 mai 2021 o zi muzicală de mai la Cisnădioara, jud. Sibiu     sinteză               

Măsurile restrictive impuse pe timpul pandemiei de Coronavirus au dus în multe țări la limitarea drastică a libertăților cetățenești. Aceasta reiese dintr-un studiu prezentat miercuri la Berlin de o organizație umanitară. „Atlasul societății civile“ prezintă o imagine sumbră. La nivel mondial, tot mai puțini oameni au parte de libertate de expresie, libertate de adunare și de asociere       sinteză

Istoria azi – 2004: Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor pentru că a reușit să reziste 1.060 de zile la putere, devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice – 1957: La Televiziunea Română a avut loc prima transmisie sportivă în direct: meciul de rugbi Anglia-România – 1949: A fost înființat Consiliul Europei – 1921: este lansat legendarul parfum Chanel No.5                 ştire

Calendarul personalităţilor – 1818: Karl Marx, filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific   ştire

Marți, 4 mai 2021

Ghicitoarea zilei concurs

Sebastian Kneipp (1821-1897): 200 de ani de la nașterea preotului romano-catholic, care a redescoperit și perfecționat terapia cu apă. Ce este, cum și cînd se recomandă așa-numita cură Kneipp, efectele ei, dar și cele 5 principii de bază necesare a fi urmate pentru o viață sănătoasă, puse la punct de însuși ”Doctoral de apă”, ne explică Maica Imelda, de la Biserica Franciscană din Odorheiu Secuiesc. O experiență personală legată de curarisirea unei afecțiuni grave în fază incipientă prin Hidroterapie a determinat-o pe Maica Franciscană să studieze îndeaproape, theoretic și practic, terapia Kneipp interviu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Gură și bot“ sinteză

Istoria azi – 1994: Israel şi Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) semnează la Cairo tratatul pentru autoadministraţia palestinienilor în teritoriile ocupate de la Ieriho şi în Fâşia Gaza – 1953: nuvela „Bătrânul şi marea” de Ernest Hemingway este distinsă cu Premiul Pulitzer. În anul 1954, Comitetul Nobel avea să includă o referire la această nuvelă în motivarea sa la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură în favoarea lui Hemingway – 1626: olandezul Pieter Minuit cumpără insula Manhattan de la indienii nord-americani ştire

Calendarul personalităţilor – 1939: Amos Oz, scriitor israelian – 1929: Audrey Hepburn, actriță de film de origine anglo-olandeză – 1926: Gerlind Reinshagen, scriitoare şi dramaturgă germană ştire

Joi, 29 aprilie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Preşedinte federal al Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania, codleanul Rainer Lehni (49 de ani) a devenit și președintele Federației Șașilor Transilvăneni de Pretutindeni (care include Asociațiile sașilor din Germania, Transilvania, Austria, Kanada și SUA) știre

În curtea Bisericii Negre din Brașov s-a început cu plantarea unor arbori aromatici – doi tei, un merișor și un arțar – care au ca scop înlocuirea unor arbori istorici, și pentru a crea și mai multe zone umbrite și cu posibilități de odihnă pentru trecători știre

Filarmonica Brașov invită astăzi la un concert simfonic extraordinar dedicat Sărbătorilor Pascale „Barocul european în muzica instrumentală” sub bagheta dirijorului brașovean Steffen Schlandt. Concertul se va transmite LIVE pe canalele de comunicare ale instituției, Facebook și Youtube, dar și pe canalele Televiziunea Iubim Brasovul, Stirile Transilvaniei si Radio România Muzical știre

Primul Mic dejun al bărbaților, eveniment organizat de Academia Evanghelică Transilvania, a avut loc online pe 24 aprilie 2021. Referentul celei mai recente întîlniri a fost jurnalistul și teologul german Cristoph Zehender. Tema propusă spre dezbatere s-a intitulat: Existența artistică în perioada pandemiei. Organizatorii și-au propus ca și pe viitor la astfel de manifestări să atragă referenți interesanți și să se discute teme actuale. Detalii de la Roger Pârvu, coordonator de Program la Academia Evanghelică Transilvania interviu, preluare Radio Târgu Mureș, secția Emisiunilor în Limba Germană, redactor: Imola Macavei

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Azi: ”Față și chip” sinteză

Un nou aliment la modă: hrișca. Planta nu este o cereală, ci o plantă ierboasă ale cărei semințe sunt comestibile și cu certe beneficii pentru sănătatea oamenilor sinteză

Istoria azi – 2011: Are loc, la catedrala Westminster din Londra, căsătoria Prințului William cu Kate Middleton – 1945: Holocaust: Lagărul de concentrare de la Dachau este eliberat de trupele americane – 1925: are loc la Paris expoziţia de artă decorativă modernă care lansează curentul Art Déco – 1868: S-a înființat Filarmonica Română, care poartă numele lui George Enescu ştire

Calendarul personalităţilor – 1970: Andre Agassi, jucător american de tenis de câmp – 1958: Michelle Pfeiffer, actriță americană – 1890: Hans Otto Roth, politician sas, deținut politic -1885: Egon Erwin Kisch, scriitor şi publicist de limbă germană ştire

Miercuri, 28 aprilie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Actualitatea politică internă comentată de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților         interviu, preluare Radio Timișoara

Actualitatea sibiană: LIVE-STREAM la Teatrul GONG din Sibiu// Atelierul de Creat Povești –  despre Coronița de Paște: sâmbată, 1 mai 2021, între 11:00 – 11:30 – Programul de vizitare la Muzeul ASTRA în perioada Sărbătorilor Pascale – La Muzeul Brukenthal se poate vizita expoziția: La Bella Vita Italiana. Peisaje idilice italiene în colecția de Stampe și Desene a Muzeului Național Brukenthal – Trei evenimente muzicale la Filarmonica de stat în Săptămâna Mare a Paștelui Ortodox      sinteză

În statele membre UE discuțiile despre un posibil pașaport de vaccinare, care să înlesnească călătoriile, capătă tot mai mult contur   sinteză

Istoria azi – 1923: a fost inaugurat la Londra legendarul stadion Wembley          ştire

Calendarul personalităților – 1908: Oskar Schindler, industriaș german care a salvat 1 100 de evrei de la deportarea în lagărele de concentrare naziste.  Personajul a devenit notoriu prin filmul regizat de Steven Spielberg ”Lista lui Schindler”                ştire

Vineri, 23 aprilie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

23 aprilie: Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, un eveniment anual ce se sărbătorește anual din 1995 la inițiativa UNESCO. Studii recente arată că în perioada pandemiei s-a citit mai mult ca de obicei, la mare căutare fiind și cărțile folosite sinteză

Autoarea, poeta și jurnalista germană Britta Lübbers din Oldenburg primește Premiul literar comemorativ Rolf Bossert pentru poezie în limba germană, ediţia 2021. La ediția din acest au participat 169 de aspiranți din 9 țări, imformează organizatorii. Înmînarea premiului se va face cu ocazia evenimentului ”Zilele Literaturii Germane” de la Reșița (27-29 august 2021). Acordat pentru prima oară în 2020, Premiul comemorativ Rolf Bossert este singurul premiu din România destinat creaţiei literare în limba germană știre

Cele mai importante titluri ale ediției din 23 aprilie a săptămînalului în limba germană ce apare la Sibiu: ”Hermannstädter Zeitung°, prezentate de redactorul/șef al publicației, Beatrice Ungar sinteză

Expresia ”Long Covid”, care face referire la efectele remanente de lungă durată și grave după îmbolnăvirea cu SARS-CoV-2, va face parte din vocabularul nostru sinteză

Istoria azi – 2005: prima postare video pe pagina de internet ‚youtube‘ – 1838: vaporul „Great Western” este prima navă cu aburi ce reuşeşte să traverseze Oceanul Atlantic fără ajutorul velelor – 1516: „Porunca purităţii” privind componenţa berii este decretată de ducele Wilhelm al IV-lea pentru întreg cuprinsul ducatului Bavariei, din sudul Germaniei actuale. La începutul secolului 20, valabilitatea prevederile privind reţetarul berarilor a fost extinsă pe întreg cuprinsul Reichului German. „Porunca purităţii” de la 1516 eset considerată prima lege alimentară din lume știre

Calendarul personalităţilor – 1899: Vladimir Nabokov, scriitor nord-american de origine rusă – 1891: Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist rus – 1858: Max Planck, fizician german, laureat în 1918 al Premiului Nobel pentru Fizică – 1775: Joseph Mallord William Turner, pictor britanic, considerat un precursor al impresionismului – 1564: William Shakespeare, dramaturg şi poet englez știre