Luni, 2 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Lumea vazută prin prisma unui caricaturist: Artistul grafician Wolfgang Untch, un sas originar din Mediaș, este de peste patru decenii un pasionat al caricaturilor. În luna august a expus pentru prima dată cele mai reprezentative caricaturi, realizate de-a lungul timpului, la Casa Schuller din Mediaș, ca omagiu adus orașului, în care a descoperit pasiunea sa pentru desen  reportaj

Fenomenul de bullying în România (anii 1990-prezent) , consumerismul, anxietatea climatică constituie subiectele instalației artistice participative intitulate „TRANZIȚIE: Călătoria Eroului“ de la Institutul Goethe din București. Povestiri interpretate cu suport muzical însoțesc astăzi traseul de obiecte al instalației de la Pavilionul institutului (orele 18-21)

Timp de călătorie cu trenul redus cu 18 minute pe distanța Predeal-Brașov, o viteză de călătorie de 160 km/oră: toate acestea vor fi posibile prin realizarea unui tunel nou, lung de 10 km. Conform Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, lucrările de construcție ar urma să înceapă în cea de-a doua jumătate a anului 2025. Costurile minime ale investiției sunt estimate la 963 milioane de euro. Studiul de fezabilitate urmează să ofere o estimare mai documentată, suma exactă va fi oferită de proiectul tehnic

Prezentare de carte: „O istorie a Banatului. Compendiu“, volum coordonat de Ioan Bolovan și Rudolf Gräf, apărut sub egida Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, instituție aflată în structura Filialei Cluj a Academiei Române

Istoria azi – 1666: a izbucnit Marele incendiu din Londra, care timp de 5 zile a distrus întregul oraş – 1752: în Marea Britanie şi în coloniile sale, calendarul iulian a fost înlocuit cu calendarul gregorian – 1958: a fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul „George Enescu“ – 1995: s-a deschis la Cleveland, statul federal Ohio din SUA, Muzeul „Rock and Roll of Fame“, închinat celor mai influenţi cântăreţi şi producători de muzică rock

Calendarul personalităţilor – 1964: Keanu Reeves, actor nord-american – 1913: Agnes-Marie Grisebach, scriitoare germană – 1940: Jack White, compozitor, producător şi cântăreţ german – 1952: James „Jimmy“ Connors, jucător american de tenis – 1894: Joseph Roth, scriitor și jurnalist austriac – 1877: Frederick Soddy, chimist britanic, laureat în 1921 al Premiului Nobel pentru Chimie – 1853: Wilhelm Ostwald, naturalist și filozof german, laureat în 1909 al Premiului Nobel pentru Chimie – 1814: Ernst Curtius, istoric și arheolog german – 1763: Caroline Schlegel-Schelling, traducătoare germană

Sâmbătă, 31 august 2024

Știri

“Borders as Invitation” – expoziția finală a Academiei internaționale de vară a artelor plastice de la Cisnădioara (jud. Sibiu). Academia internațională de vară a artelor plastice a avut loc pentru al treilea an consecutiv la Cisnădioara, reunind sculptori și pictori din 10 țări, din Malta până în Kazahstan și din Georgia până în Austria. Lucrările rezultate din activitatea participanților la academia de vară sunt expuse până pe 6 octombrie la galeria Kunsthaus 7B (Piața Gozelinus 49) din Cisnădioara.

Ziua Recunoştinţei la Satu Mare cu participarea mai multor ansambluri folclorice. Organizaţia de tineret “Gemeinsam” (“Împreună”) a pregătit pentru 31 august şi 1 septembrie un program care cuprinde discuţii, parade ale portului popular şi multă muzică.

Astăzi, începând cu ora 19, Norbert Töttösy, organist la Biserica Trinităţii (catolică) din Bistriţa, va susţine un concert la Basilica Maria Radna din Lipova (jud. Arad)

Vineri, 23 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

23 august 1939: semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Pactul a fost semnat la data de 24 august dar este datat 23 august

23 august 1944 în istoriografia română: Lovitură de stat versus Revoluţie de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă și Antiimperialistă“

Municipiul Mediaș, jud. Sibiu, atrage din ce în ce mai mulți vizitatori în fiecare an. Din iunie până în octombrie, pe lângă atracțile arhitecturale, există și o mulțime de oferte pentru iubitorii de muzică. Vara orgilor – Orgelsommer Mediasch –  se organizează fără întrerupere de 49 de ani. Despre istoria și succesul acestei serii muzicale relatează organista Bisericii Evanghelice C.A. din Mediaș, Edith Toth interviu

Indiferent de cât de mici sau de în vârstă am fi – cu toții suntem artiști! În tabăra organizată de Universitatea Copiilor din Bărcuș, jud. Brașov,  participanții au aflat multe lucruri noi despre culori și despre tehnici artistice. Împreună cu artistul Edin Bajric din Hanovra/Germania au deslușit și tainele unei foarte vechi tehnici artistice: cianotipia, prin care au creat minunate opere de artă foarte variate. Referenta culturală a Institutului pentru Relații Internaționale din Stuttgart, Cornelia Hemmann, și artistul german Edin Bajric relatează despre această săptămână dedicată artei    interviu

Principalele subiecte ale  săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radi România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană  

Istoria azi – 1944: România întoarce armele împotriva Germaniei naziste – 1939: liderii Germaniei şi Uniunii Sovietice Uniunii Sovietice încheie Pactul de neagresiune Hitler-Stalin – 1913: la Copenhaga (Danemarca) este dezvelită statuia „Mica sirenă“, inspirată de un personaj din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen

Calendarul personalităţilor – 1924: Ephraim Kishon, scriitor şi jurnalist israelian de origine maghiară – 1912: Gene Kelly, actor, cântăreţ, coreograf, dansator, producător de film şi regizor american – 1754: Ludovic al XVI-lea, Rege al Franţei; a fost ultimul reprezentant al Absolutismului şi o victimă a Revoluţiei Francez 

Luni, 19 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Orașul Rupea, jud. Brașov, atrage din ce în ce mai mulți turiști din țară și străinătate, iar Biserica Evanghelică C.A. a devenit recent o nouă atracție după mulți ani de renovare. Faptul că există mai mult optimism, aici și în satele săsești din jur, se datorează și noii preotese protestante Christiane Schöll, care este originară din Germania și s-a stabilit la Rupea interviu

În Mediaș am învățat să vorbesc, să iubesc si să plâng: Omul de cultură medieșan Hansotto Drotloff, activează în cadrul Asociaţiei Locului Natal Mediaş din Germania, unde se ocupă de activitatea de a culege material arhivistic despre Mediaşul de odinioară, istoria locală fiind marea lui pasiune. Scopul lui este de a ajuta la păstrarea moştenirii culturale a strămoşilor şi concetăţenilor saşi și de a ajuta ca cei care au moştenit, să înteleagă ceea ce au primit astfel încât  să poată să o păstreze în mod adecvat. De câte ori  se iveşte ocazia, el soseşte în Mediaş, iar acum a participat la cea de-a șaptea ediție a Întâlnirii Sașilor de la Mediaș (9-12 august 2024). interviu

De ce avem nevoie de rădăcini: Expoziția permanentă a Muzeului Bisericesc, din cadrul Centrului de dialog şi cultură “Friedrich Teutsch” din Sibiu atrage anual aproximativ 2000 de vizitatori din ţară și din străinătate. Muzeul adevenit neîncăpător pentru miile de sași veniți la Sibiu cu ocazia Marii Întâlniri a Sașilor de la începutul lunii august, spre bucuria referentei culturale a Casei Teustch Dr. Gerhild Rudolf. interviu

Istoria azi – 1964: Satelitul „Syncom 3” este propulsat de SUA cu o rachetă în orbita terestră. Destinat transmiterii știrilor, „Syncom 3” a fost primul satelit cu traiectorie geostaționară 

Calendarul personalităților – 1946: Bill Clinton, politician nord-american, al 42-lea preşedinte al SUA – 1883: Coco Chanel, creatoare franceză de modă

Sâmbătă, 10 august 2024

Știri

Discursuri  rostite cu ocazia Întâlnirii Internaționale a Sașilor ce a avut loc la Sibiu (2-4 august): dr. Daniel Zikeli, vicar episcopal al Bisericii Evanghelice C.A. (coorganizatoarea evenimentului) și Kilian Dörr, preot paroh la Sibiu   

Calfele Călătoare poposesc din nou la Sibiu, până pe 18 august vor face demonstrații meșteșugărești în Piața Huet. Calfele călătoare sunt tineri meşteşugari  care călătoresc preţ de trei ani şi o zi prin toată lumea pentru a se perfecţiona în meseria lor. Sibiul are singura asociaţie care promovează Calfele Călătoare.   

Istoria azi – 1519: cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii. Subcomandantul basc Juan Sebastián Elcano va finaliza expediția după moartea lui Magellan în Filipine  – 1990: sonda Magellan, lansată de NASA, a ajuns la Venus după cincisprezece luni de la lansare

Calendarul personalităţilor – 1878:  Alfred Döblin, scriitor și medic german – 1960: Antonio Banderas, actor spaniol

Marți, 6 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

”Si eu sunt un sas în această zi de sărbătoare: Minoritatea germană din România este un exemplu de loialitate și de conviețuire pașnică”, a declarat ambasadorul RFG la București Dr. Peer Gebauer; el a subliniat necesitatea sprijinirii comunității săsești din Transilvania, pentru a garanta transmiterea tradițiilor, culturii și limbii generațiilor viitoare, în spiritul unei Europe pașnice și democratice, unde pretutindeni este acasă

Insert ambasadorul RFG Dr. Peer Gebauer

Oficiali germani impresionați de vizita făcută la Sibiu pentru Întâlnirea Internațională a Sașilor: O delegație a grupului parlamentar al Uniunii CDU/CSU din Parlamentul German, condusă de Prim-secretarul parlamentar Thorsten Frei, a fost prezentă la Marea Întâlnire a Sașilor de la Sibiu, unde au avut numeroase întâlniri cu reprezentanți ai minorității germane, ai administrației, ai comunității economice locale și a societății civile; parlamentarul german Thorsten Frei (CDU) a fost deosebit de impresionat de spiritul comunitar al sașilor de pretutindeni

Insert Thorsten Frei

Dr. Petra Loibl, responsabila pentru repatriați a Guvernului Landului Bavaria, deputată în cadrul Parlamentului Bavariei ( München) a fost prezentă la Marea Întâlnire a Sașilor de la Sibiu și a reiterat importanța rolului comunității germane din România, ca punte de legătură între Germania și România

Insert Dr. petra Loibl

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Se caută odihna“

Istoria azi –  1884: inventatorii nord-americani George Eastman şi William Walker patentează primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de „roll film“

Calendarul personalităţilor –   1937: Dustin Hoffman, actor nord-american – 1902: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician britanic, laureat în 1933 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu fizicianul asutriac Erwin Schrödinger –  1883: Emiliano Zapata, revoluţionar mexican, erou naţional al Mexicului – 1732: Johann Christoph Adelung, lingvist şi filozof german 

Vineri, 2 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Program bogat şi variat la ”Întâlnirea internațională a sașilor” de la Sibiu (2-4 august). La deschiderea oficială (3 august) este așteptat și președintele României Klaus Iohannis. Programul cuprinde o paradă a portului popular săsesc, concerte, expoziții, programe speciale pentru copii și se va încheia duminică (4 august) cu un concert extraordinar susţinut de rocker-ul Peter Maffay. Detalii despre program pe siebenbuergenforum.ro insert

Jubileu de 300 de ani de la venirea primelor familii de colonişti germani în actuala comună Guttenbrunn (Zăbrani, judeţul Arad). Evenimentul, în a cărui organizare s-au implicat autorităţile locale, Biserica romano-catolică dar şi Asociaţia din Germania a şvabilor din Guttenbrunn, se desfăşoară între 2 şi 4 august şi urmăreşte să aducă laolaltă prietenii Banatului, foştii şi actualii locuitori ai comunei, vecinii

O retrospectivă a Paradei portului popular şvăbesc de la Satu Mare, „Sathmarer Trachtenfest“ (27, 28 iulie), la care sute de persoane au putut admira cele peste 100 de perechi participante la marşul tradiţional pe străzile din oraş, îmbrăcate în porturi tradiționale sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radi România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană  

Istoria azi – 1945: Acordul de la Potsdam, acord asupra politicii de ocupație și reconstucție a Germaniei și a altor națiuni după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, a fost adoptat de principalele puteri victorioase: SUA, URSS și Regatul Unit

Calendarul personalităţilor – 1942: Isabel Allende, scriitoare şi jurnalistă chiliană – 1932: Peter O’Toole, actor irlandez – 1820: John Tyndall, fizician irlandez – 1788: Leopold Gmelin, chimist și medic german

Miercuri, 24 iulie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Cu toate că este vacanţă parlamentară, deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, are o agendă încărcată şi participă la evenimentele comunităţilor de germani din ţară: festivităţile etnicilor germani prilejuite de sărbătoarea sfinţirii bisericii la Deta şi Periam, în judeţul Timiş (20 respectiv 27 iulie); Întâlnirea internaţională a saşilor de la Sibiu (2-4 august);  Satu Mare (mijlocul lunii august); Bucovina (sfârşitul lunii august), dar şi Braşov, Lenauheim şi Buziaş, în judeţul Timiş. Interviul este realizat de Astrid Weisz, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Jurnaliştii români care doresc să participe la toate evenimentele organizate cu ocazia „Întâlnirii internaţionale a saşilor“, Sibiu, 2024, inclusiv concertul rockerului german, Peter Maffay, originar din Braşov, dar şi la evenimentele la care este aşteptat preşedintele României, Klaus Johannis, trebuie să solicite o acreditare de presă. Cererea în acest sens va conţine numele solicitantului şi a instituţiei media pe care o reprezintă şi se va trimite până pe 28 iulie prin poşta electronică pe adresa sachsentreffen@siebenbuergenforum.ro

Despre Gustav Arthur „Gusto“ Gräser (1879, Brașov – 1958, München), artist, autor, pacifist şi fondator al aşezării Monte Verità din Ascona în Elveția, şi despre perioada tinereţii sale petrecute la Braşov se va vorbi la mai multe evenimente organizate în cadrul „Întâlnirii internaţionale a saşilor“ din 2024. Astfel,  pe 27 şi 28 iulie, se desfăşoară la Colediul Naţional Johannes Honterus din Braşov un seminar consacrat filozofului, cu participarea unor istorici din Elveţia, Germania şi România. Pe 3 august, personalitatea complexă a vizionarului cu rădăcini săseşti va fi evocată la Centrul Cultural German din Sibiu

Actualitatea sibiană: ASTRA Multicultural 2024, un festival de muzică și dansuri tradiționale multietnice, ateliere meșteșugărești autentice și un maraton gastronomic multietnic la Sibiu, în perioada 24 – 28 iulie 2024 // Red Bull Romaniacs 2024 – Campionatul Mondial de Hard Enduro – Sibiu 23-27 iulie, cu un număr record de participanţi din 64 de ţări // La Sibiu începe pe 24 iulie Festivalul ICon Arts Transilvania, ediţia XXII, cu un concert de percuție Oh Percussion Ensemble și Ensemble PerFl, invitat Alexandru Anastasiu (Sala Thalia) // În perioada 26-28 iulie 2024 se desfăşoară la Sibiu ARTmania Festival 2024, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment // Recital chitara clasica Tavi Jinariu, la Biserica Sf. Ioan din Sibiu, vineri, 26 iulie // Spectacolul FAUST după J. W. Goethe, la Fabrica de Cultură  // Muzică în Catedrala Evanghelică din Sibiu, în fiecare vineri de la ora 12:00 și sâmbătă de la ora 19:00, din cadrul proiectului Muzică în Biserica Evanghelică //  Concert coral cu participarea Corul de cameră ”Lux Aurumque” din Miercurea Ciuc la ediţia din acest an a „Plimbărilor muzicale la Cisnădioara“, duminică, 28 iulie, la Biserica Evanghelică din Cisnădioara // Ziua Muzicii Ușoare Românești la Sibiu, marţi, 30 iunie 2024, cu participarea celor mai îndrăgiţi şi apreciaţi artiști ai generației de aur a muzicii ușoare românești //  Pe 2 august 2024 începe la Sibiu Întâlnirea Internațională a Sașilor din Transilvania. Vor participa comunitățile săsești din România cât și sașii plecaţi definitiv din ţară. Organizatorii evenimentului anunţă, printre altele, şi un concert extraordinar, în premieră pe o scenă din România, cu rockerul german de origine română, Peter Maffay (duminică, 4 august 2024) // Muzică și dans, pe Strada Turnului din Sibiu, în cadrul Weinland, 2-3 august 2024.

Istoria azi – 1911: re-descoperirea orașului Machu Picchu, „orașul pierdut al incașilor“ – 2001: Simeon de Saxa-Coburg și Gotha, care în copilărie fusese țar al Bulgariei, a devenit prim ministru al acestei țări

Calendarul personalităţilor – 1802: Alexandre Dumas (tatăl), scriitor francez – 1897:  Amelia Earhart, pilot American pioner în aviație, militantă angajată pentru susținerea drepturilor femeii și autoare americană – 1911: Ernesto Sabato, scriitor argentinian

Vineri, 19 iulie 2024

Ghicitoarea zilei

Parada portului popular şvăbesc la Satu Mare şi Castel Vinum la Carei – două evenimente importante la sfârşitul săptămânii viitoare (27 – 28 iulie) sinteză

Expoziţia „Mit și istorie“ cu monotipuri ale artistei Sieglinde Bottesch (născută la Sibiu) din „Ciclul vrăjitoarelor“ (vernisajul are loc pe 3 august, la Biserica Evanghelică) şi o melodramă transilvăneană pentru orchestră de cameră și soliști cu titlul „Scene cu vrăjitoare“ purtând semnătura dirijorului german cu rădăcini sibiene, Heinz Acker, (concertul va avea loc sâmbătă, 3 august 2024, începând cu ora 19.00 la Biserica Evanghelică) sunt manifestări artistice ce aduc în prim-plan aspecte istorice ale trecutului legat de vânătoarea de vrăjitoare din Transilvania. Organizatorii au pregătit pentru ediţia din acest an a „Întâlnirii Internaţionale a Saşilor“ de la Sibiu (2 – 4 august 2024) peste 80 de evenimente culturale. Relatează jurnalistul german Hans-Werner Thellmann; preluarea Radio România Târgu-Mureş, secţia emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Munteanu

Cântec şi rugăciune se intitulează mini-turneul susţinut de trei muzicieni români la bisericile fortificate din Rupea, Cârţa şi Saschiz (jud. Başov), în perioada 19-21 iulie 2021. Repertoriul include piese ale compozitorilor Georg Friedrich Händel, Johann Sebastian Bach, dar şi Frank Bridge şi Alessandro Stradella

 O donaţie de 45.000 de euro din partea  Ambasadei Germaniei de la Bucureşti pentru un proiect educațional în vederea consolidării conștiinței democratice şi a prevenirii încălcării drepturilor omului. Proiectul iniţiat de Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă (IAPG) se adresează tinerilor interesaţi de democraţie, drepturile omului şi statul de drept în condiţiile actuale ale proliferării campaniilor demagogice în spaţiul public

Întâlnirea şvabilor sătmăreni de la Tarna Mare şi Bătarci, localităţi cu rădăcini germane din judeţul Satu Mare, a fost apreciată deopotrivă de foştii şi actualii membri ai comunităţii, dar şi de oficialităţile locale

Istoria azi – 1992: judecătorul italian Paolo Borsellino este ucis într-un atentat cu bombă, comis de mafia siciliană. Cu două luni înainte, predecesorul în funcţie al lui Borsellino, Giovanni Falcone, fusese şi el ucis într-un atentat. Crimele asupra celor doi judecători dedicaţi combaterii dure a crimei organizate, au declanşat ample demonstraţii de stradă la Palermo. Ca o consecinţă a presiunii publice au fost dislocate la Sicilia unităţi ale armatei şi pregătite primele procese în masă împotriva mafiei – 1980: Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova (URSS) au fost inaugurate în absența delegațiilor de sportivi din SUA și alte 65 de țări, în urma apelului preşedintelui SUA, Jimmy Carter, de a protesta împotriva invaziei Afganistanului de către armata sovietică, începută la 24 decembrie 1979

Calendarul personalităților – 1898: Herbert Marcuse, filosof, sociolog și teoretician politic german – 1881: Friedrich Dessauer, biofizician și filosof german, considerat întemeitorul biologiei cuantice – 1834: Edgar Degas, pictor francez – 1819: Gottfried Keller, scriitor elvețian de limbă germană

Miercuri, 17 iulie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Susținere constantă a democrației, statului de drept și justiției sociale, prin promovarea valorilor social-democrației: anul acesta se împlinesc 30 de ani de la înființarea biroului din România al fundației germane Friedrich-Ebert Stiftung  

„Banatul Montan: Cheile Nerei“, expoziția de fotografii realizate de Nicu Șușara, este vernisată astăzi (ora 17) la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița. Expoziția este co-organizată de Biblioteca județeană „Paul Iorgovici“ Caraș-Severin, Forumul democratic al germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația germană de cultură și educație a adulților Reșița  

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Camera Deputaților a adoptat modificarea Legii vânătorii prin introducerea unor noi cote de prevenție și intervenție la ursul brun; – Semnificații ale datelor hotărâte pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale și parlamentare; – Perspectiva ratificării în parlamentul României a Acordului privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina, semnat la 11 iulie în capitala SUA de către președintele României și președintele Ucrainei. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Concursul de eseuri „Fii detectiv de fake news!” continuă la Goethe Institut România. Elevi și studenți din România și Republica Moldova sunt invitați să investigheze mediul online, să descopere fake news și să-și comunice descoperirile într-un eseu în limba română. Eseurile pot fi transmise prin e-mail până la data de 31 octombrie. Eseurile vor fi evaluate în perioada 1-16 noiembrie de un juriu compus din jurnaliști profesioniști din România și Republica Moldova. Toți participanții vor primi confirmare de primire pentru eseul trimis și vor fi recompensați cu câte o carte. Autorii eseurilor clasate pe primele trei locuri vor primi premii speciale. Premierea va avea loc la data de 17 noiembrie  

Actualitatea sibiană: Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, faza națională, aduce ateliere de lucru, spectacole, momente folclorice și expoziții. Participă 230 de elevi cu vârste între 6 și 18 ani, profesori și artiști din România, Republica Bulgaria, Republica Moldova și Mexic (Muzeul ASTRA, 18-21 iulie); – Sub semnul modei: Show-uri live de modă, ateliere de lucru și seminarii sunt anunțate pentru Feeric Fashion Week Sibiu, cel mai mare festival de modă din Europa de Est (Promenada Sibiu, 17-21 iulie); – Continuă seria concertelor de muzică sacrală la Catedrala evanghelică din Sibiu. Invitatul săptămânii este organistul Wolfgang Hoppe din Dresda, Germania (vineri, 19 iulie, ora 12; sâmbătă, 20 iulie, ora 19); – „Faust” de J. W. Goethe, regia: Silviu Purcărete, un spectacol oferit de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Spectacolul are supratitrare în limba engleză (Fabrica de Cultură, sâmbătă, 20 iulie, ora 19); – „Burduf Challenge”, concurs de alergare cu caracter submontan pe o distanță de 14 km, urcarea este de 1.100 m. Vârsta minimă pentru înscrierea în concurs  este de 18 ani. Tinerii sub 18 ani pot participa doar cu acordul scris al părinților. (Râu Sadului, sâmbătă, 20 iulie, orele 10-12); – Concert din seria „Plimbări muzicale la Cisnădioara”, invitat este ansamblul „Resonance” din Cluj-Napoca, care va interpreta lucrüri de Franz Schubert și Wolfgang Amadeus Mozart. Intrarea este liberă. După concert, comunitatea din Cisnădioara îi invită pe toţi cei prezenţi la o gustare și cafea servite în curtea casei parohiale (duminică, 21 iulie, începând cu ora 17); – În așteptarea Festivalului ICon Arts Transilvania, dedicat muzicii clasice, jazz și creațiilor din domeniul artelor contemporane. Timp de 22 zile, ediția 2024 va reuni peste 120 de participanți în sate și orașele din Transilvania (Agnita, Avrig, Biertan, Brașov, Copșa Mare, Cund, Daneș, Dealu Frumos, Mediaș, Moșna, Richiș, Rusești, Sibiu). Programul festivalului include concerte de muzică clasică, contemporană și jazz, rezidențe artistice interdisciplinare și masterclass-uri pentru interpreți (20 iulie – 11 august); – Fără limite, ”Limitless”, este deviza ediției 2024 a competiției Red Bull Romaniacs, considerată celui mai dificil raliu hard enduro din lume. Participă și piloții din Campionatul Mondial de Hard Enduro. Anul acesta concurează peste 30 de români. Acțiunea va putea fi urmărită în timp real pe site-ul ralilui  (23-27 iulie); – ASTRA Multicultural, festival de muzică și dansuri tradiționale multietnice, ateliere meșteșugărești autentice și un maraton gastronomic multietnic (Muzeul ASTRA, 24-28 iulie); – ARTmania Festival, festivalul dedicat promovării formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock (26-18 iulie; Piața Mare în primele două zile; duminică, în ultima zi a festivalului, spectacolele se vor muta Duminică, în cea de-a treia zi de festival, show-urile din festival se vor muta în curțile muzeelor din zona centrală a orașului vechi); – Cei care doresc să participe la parada portului popular săsesc din cadrul Marii întâlniri a sașilor (2-4august) dar nu se încadrează într-unul din grupurile cu specific local, se pot înscrie în grupul sibian pentru a participa la parada de sâmbătă, 3 august, începând cu ora 10; – Fundația Conservation Carpathia a lansat programul de Granturi Mici pentru anul 2024 – 2025, dedicat sprijinirii întreprinderilor locale din zona Munților Făgăraș în realizarea de proiecte care aduc beneficii economice și sociale directe și indirecte pentru Munții Făgăraș. Beneficiază de susținere mai multe comunități din județele Argeș, Vâlcea, Sibiu, Brașov și Dâmbovița. Anul acesta, fondul dispune de 50.000 de euro. Finanțarea pentru fiecare proiect variază între 2.500 și 5.000 de euro. Aplicanții trebuie să contribuie cu 10% din bugetul total al proiectului

Spirala descendentă a creativității inteligenței artificiale (IA) a devenit evidentă în rezultatele unui studiu la care 300 de persoane au avut sarcina de a compune o povestire pentru adulți tineri. Un grup a scris fără ajutorul IA, alt grup a apelat la ChatGPT iar alt grup a putut selecta idei generate de IA. Ulterior, povestirile au fost evaluate de alte 600 de persoane în funcție de noutate, respectiv creativitate și utilitate. Rezultatul: povestirile realizate cu ajutorul IA au fost considerate ceva mai creative și utile decât celelalte; în același timp s-a constatat însă similaritatea sporită în povestirile autorilor care au folosit IA  

Istoria astăzi – 1918: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei și familia sa au fost asasinați de către poliția secretă Cheka la Casa Ipatiev din Ekaterinburg – 1917: George al V-lea, monarh britanic, împărat al Indiei și regele Statelor Libere Irlandeze, reacţionează la atmosfera anti-germană din opinia publică britanică prin schimbarea denumirii Casei Regale britanice, din „Casa de Saxa-Coburg și Gotha“ în „Casa de Windsor“  – 1854: în Austria este deschisă transportului de călători calea ferată montană Semmeringbahn

Calendarul personalităţilor – 1954: Angela Merkel, fizician și om politic german, cancelar (2005-2021) al Republicii Federale Germania