Marți, 21 mai 2024

Știri

Știri electorale – Alegeri europarlamentare și locale 2024

Ghicitoarea zilei

„Nu aruncaţi, reciclaţi!“ – sub acest titlu va avea loc la Braşov pe 23 şi 24 mai un workshop pentru copii. Organizat de comunitatea germană din localitate, acesta îşi propune să-i înveţe pe cei mici cum să refolosească într-un mod sustenabil deşeurile de tot felul

Avem nevoie de aeroporturi verzi. Pe Aeroportul Internațional Braşov-Ghimav sunt deja utilizate cele mai noi tehnologii, atât în ceea ce privește securitatea, cât și managementul traficului aerian. Aeroportul va fi primul aeroport eficient din punct de vedere energetic din România si iși propune o colaborare mai strânsă cu aeroportul din Viena, care este un hub de mobilitate pentru mai mult de 25 de milioane de pasageri în fiecare an și locul de muncă pentru aproximativ 20.000 de persoane. Interviu cu Ambasadoarea Republicii Austria la București, Margit Bruck-Friedrich, prezentă la cea de-a 4-a conferință Smart Airport Cities la Brașov interviu

Transport urban mai transparent la Timişoara cu Tranzy.app – noua aplicaţie mobilă, lansată pe 15 mai, oferă informaţii în timp real despre mişcarea mijloacelor de transport în comun

Istoria azi – 1877: Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența – expresie a dorinței întregului popor; – 1904: la Paris, şapte federaţii europene de fotbal fondează Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (Fédération Internationale de Football Association, FIFA). În prezent, 211 federații naționale de fotbal sunt membre ale FIFA; – 1927: Charles Lindbergh aterizează pe câmpul Le Bourget din Paris, completând primul zbor fără escală din lume, în travrsarea Oceanului Atlantic – 1932: aviatoarea nord-americană Amelia Earhart este prima femeie pilot care traversează în zbor Oceanul Atlantic; durata traversării, de 13 ore şi 55 de minute, a reprezentat un nou record mondial. Zborul a fost efectuat între orașele Harbour Grace, provincia canadiană Newfoundland și Labrador, și Londonderry în Irlanda de Nord

Calendarul personalităţilor – 1471: Albrecht Dürer, pictor și gravor german – 1688: Alexander Pope, poet englez – 1826: Karl Storck, sculptor român de origine germană. A fost primul profesor de sculptură la Școala de arte frumoase din București (Școala de Belle-Arte, fondată de Theodor Aman în 1864) – 1880: Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), poet, prozator și publicist roman – 1921: Andrei Saharov, disident sovietic și militant pentru drepturile omului, Laureat în 1975 al Premiului Nobel pentru Pace