Luni, 10 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Tabăra Jungscharlager 2023! Asociația de Tineret a Bisericii Evanghelice C.A. din România, Jugendwerk EKR, a organizat în perioada 25 iunie-1 iulie 2023 la Valea Găjăriei în împrejurimile Râșnovului (județul Brașov) tabăra tradițională pentru copii cu vârste între 9 și 12 ani. Au participat 88 de copii. Diaconul Cristina Arvay relatează despre ediția din acest an a taberei, care s-a desfășurat sub motto-ul „Navigatori“, și despre obiectivele asociației de a-i face pe tineri puternici în viață și în credința creștină interviu

A apărut cel de-al doilea număr al revistei bilingve şcolare „Mein Tagebuch“ (Revista Elevilor. Un jurnal personal), realizată de elevii Colegiului Naţional „Johannes Honterus“ din Braşov şi de cei ai Liceului cu Program Sportiv Braşov. Proiectul şcolar a fost realizat cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului – Departamentului pentru Relații Interetnice, prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), și al organizației Brașov a FDGR. Revista se distribuie gratuit la Librăria „Cărtureşti“ din Braşov

Plăcere şi adrenalină!? Săriturile în apă de pe poduri, maluri sau stânci sunt de multe ori mai periculoase decât am crede

Istoria azi – 1997: Președinții Statelor Unite și Franței, Bill Clinton și Jacques Chirac, au devenit cetățeni de onoare ai Bucureștiului, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București – 1992: şefii de stat ai 29 de state semnatare ale Acordurilor de la Helsinki hotărăsc asupra valorilor limitelor superioare ale efectivelor militare pentru trupele de uscat şi forţele aeriene – 1925: A fost înființată agenția rusă de presă TASS (din 22 ianuarie 1992, ITARTASS) – 1099: eroul popular spaniol “El Cid” încetează din viaţă. Începând cu epoca modernă, istoriografia spaniolă îl consideră pe El Cid erou național emblematic pentru vremea Reconquistei (limba română: Recucerirea), perioada istorică (722-1492) în care regatele creștine din nordul Hispaniei (Spania și Portugalia de astăzi) au recucerit peninsula Iberică de la musulmanii arabi și mauri

Calendarul personalităţilor – 1895: Carl Orff, muzician german – 1888: Giorgio de Chirico, pictor italian – 1871: Marcel Proust, scriitor francez – 1856: Nikola Tesla, fizician și inventator american de origine sârbă – 1830: Camille Pisarro, pictor francez – 1509: Jean Calvin, teolog franco-elveţian