Sâmbătă, 23 mai 2020

Știri        buletin de știri

Imortanța vitaminelor și mineralelor pentru sistemul imunitar. Aportul vitaminelor și minerelelor ne ferește de îmbolnăviri. Ce alimente trebuie să mâncăm în timpul pandemiei.     sinteză

Cum poate afecta stresul consumul de alcool și nicotină. Belgienii beau mai mult alcool și fumează mai mult în timpul coronacrizei.      știre

S-a născut inginerul şi inventatorul Mihail Konteschweller, unul dintre pionierii telemecanicii (în 1934 a realizat prima experienţă de teleghidaj din România, la patru ani de la oficializarea pe plan mondial a automaticii şi telemecanicii ca domenii ale ştiinţei şi tehnicii; autor al lucrării „Telemecanica“ – 1937, una dintre primele în domeniu). Alături de fratele său, Titus, Mihai Konteschweller este autor al mai multor invenţii din domeniul radioului şi al automobilului. Tatăl său, Eduard Konteschweller a venit din zona Brașovului, fiind unul din specialiștii care au răspuns chemării regelui Carol I de a se stabili în România, și și-a deschis farmacia Vulturul de Aur, pe Calea Unirii din Craiova. Eduard Konteschweller a avut o fiică, Constanța, și doi fii: Titus și Mihai.            știre

Istoria azi – 1992: la Palermo în Sicilia, juristul italian Giovanni Falcone împreună cu soţia şi trei gărzi de corp sunt asasinaţi într-un atentat cu bombă atribuit grupurilor locale ale crimei organizate. Magistratul specializat în instrumentarea cazurilor privind crima organizată din Sicilia este considerat erou naţional al Italiei. Succesorul său în funcţie, magistratul Paolo Borsellino, a fost ucis în data de 19 iulie a aceluiaşi an      știre

Calendarul personalităţilor – 1848: Otto Lilienthal, inginer şi tehnician de aviaţie german – 1707: Carl von Linné, medic şi naturalist suedez             știre

Vineri, 22 mai 2020

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Pippi Långstrump (Pippi Șosețica) împlinește 75 de ani. Cele trei volume ale autoarei suedeze Astrid Lindgren au fost traduse în 75 de limbi și în toată lumea au apărut aproximativ 8,6 milioane de cărți din trilogia Pippi Långstrump.  sinteză

Elaborarea proiectelor ce leagă păstrarea arhitecturii tradiționale din satele săsești de dezvoltarea durabilă a comunităților locale continuă la Fundația Mihai Eminescu Trust, cu sediul la Sighișoara. Michaela Türk, managerul fundației, vorbește despre provocările întâmpinate în condițiile generale de combatere a răspândiri noului coronavirus         interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană Hermanstädter Zeitung, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei   sinteză

Istoria azi – 1972: preşedintele american Richard Nixon efectuează prima vizită a unui preşedinte SUA în Uniunea Sovietică – 1878: Adunarea Naţională a României declară independenţa faţă dee Imperiul Otoman – 1813: premiera absolută la Veneţia a operei „Italianca în Alger“ (L’italiana in Algeri) de Gioacchino Rossini; rondelul „Pensa alla patria, e intrepido“ (lb. rom.: Gândeşte-te la patrie, cutează) avea să devină în deceniile                 știre

Calendarul personalităţilor –  1924: Charles Aznavour, cântăreţ, compozitor şi actor francez – 1907: Laurence Olivier, actorul britanic – 1891: Johannes Robert Becher, poet expresionist şi politician german – 1859: Arthur Conan Doyle, medic şi scriitor britanic; a creat personajul Sherlock Holmes, primul detectiv care apare într-o serie de romane poliţiste – 1813: Richard Wagner, compozitor german; personalitate proeminentă a romantismului muzical, compozitorul a lucrat timp de 26 de ani la realizarea tetralogiei „Inelul Nibelungilor“ (Der Ring des Nibelungen)                     știre

Miercuri, 13 mai 2020

Știri  buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Agenda de lucru a Parlamentului României la încetarea stării de urgență în data de 15 mai: actualitatea politică internă, comentată de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României preluare Radio România Timișoara, Secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean    interviu

Actualitatea sibiană: Revenirea la normalitatea cotidianului după încetarea stării de urgență. Clinicile Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu își reiau lucrul începând cu data de vineri, 15 mai – Primăria Sibiu va achiziționa termo-scannere pentru detectarea temperaturi umane, pentru a le monta la unitățile școlare în care se va relua activitatea în vederea examenelor de evaluare și bacalaureat – Piaţa Volantă Transilvania va funcționa în fiecare sâmbătă, între orele 08.00-14.00, în parcarea Sălii Transilvania – Filme documentare premiate la ediții anterioare ale Sibiu International Film Festival pot fi vizionate online zilnic între orele 18 și 22, pe www.astrafilm.ro/online – Oferta culturală online: Teatrul Gong oferă povești pentru copii la teatrulgong.ro, Teatrul Național Radu Stanca oferă online spectacole la tnrs.ro – Pasionații de baschet pot folosi gratuit noul teren 3×3, construit în exteriorul Sălii Transilvania. Terenul ce poartă numele jucătorului de baschet Elemér Tordai a fost recepționat oficial la începtul săptămânii – Turul Ciclist al Sibiului va avea loc conform organizatorilor între 2 și 5 iulie. Programul ediției a zecea a Sibiu Cycling Tour este disponibil la ciclism.sibiu.ro – Primăria Sibiu și Agenția de Dezvoltare Regională Centru au semnat contractul de finanțare pentru proiectul Sibiu Bike City, o investiție în infrastructura pentru mobilitate alternativă în Sibiu. Proiectul include achiziționarea a 540 de biciclete inteligente mecanice, 8 triciclete pentru seniori și a 4 triciclete adaptate pentru persoane cu dizabilități          sinteză

Istoria azi – 1981: la Roma are loc tentativa de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea de către Mehmet Ali Ağca – 1917:  La Fatima în Portugalia, trei copii, cu vârste între 7 şi 10 ani, au avut viziuni cu Fecioara Maria – 1846: Statele Unite declară război Mexicului – 1607: au fost puse bazele primei colonii englezeşti în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith şi un batalion de soldaţi debarcaţi în Virginia, la Jamestown          ştire

Calendarul personalităţilor – 1950: Stevie Wonder, cântăreţ, multi-instrumentist, compozitor şi producător nord-american – 1938: Ludovic Spiess, tenor român, fost ministru al Culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti – 1938: Eberhard Schoener, pianist şi compozitor german        ştire