Luni, 9 mai 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Monumentul „Martin Luther şi Jean Calvin”, inaugurat pe 4 mai 2022 în Parcul Sala Palatului, din Bucureşti – o inițiativă a Bisericii Reformate Maghiare, din Bucuresti si a Bisericii Evanghelice C.A., din București –  aduce un omagiu celor doi inițiatori ai Reformei protestante, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la Reforma Protestantă (1517-2017), și este totodată un gest de reparație istorică, el fiind construit lângă Sala Palatului, chiar pe locul fostei Biserici Reformate Maghiare, demolată în perioada comunistă           reportaj

Almost – expoziție de fotografie Wojciech Czaja la Muzeul Municipiului București-Palatul Șuțu, mâine, 10 mai, începând cu ora 19. Jurnalistul austriac a explorat spațiile din Viena care, din punct vedere architectural, amintesc de alte orașe ca Paris, Istanbul, București. Expoziția poate fi văzută până pe 26 iunie 2022          

Împreună pentru o Europă unită si tolerantă: cu ocazia aniversarii a 30 de ani de la semnarea „Tratatului de cooperare și prietenie în Europa între Republica Federală Germania și România”, E.S. dr. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei în România, vorbește despre necesitatea unității, toleranței si a promovării valorilor europene       interviu

Istoria azi – 1945: la cartierul general sovietic din Berlin s-a semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei – act care a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pe teatrul european de război – 1978: fostul prim-ministru italian creștin democrat, Aldo Moro, a fost ucis după 55 de zile de la răpire, de către grupul terorist „Brigăzile Roșii“    

Calendarul personalităţilor – 1883: José Ortega y Gasset, filosof și scriitor spaniol – 1886: Rudolf Schweitzer–Cumpăna, pictor și grafician român

Vineri, 6 mai 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Jürg Leutert este din februarie 2015 directorul muzical al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România și dirijorul Corului Bach, din Sibiu, iar înainte a fost vreme de 17 ani cantor, dirijor şi profesor de muzică pe insulele Lofoten, în nordul Norvegiei. Directorul muzical susține diferitele stiluri şi moduri de exprimare în interpretarea vocală şi în muzică, în general. Astfel Jürg Leutert conferă culoare activității muzicale continue şi armonioase, în cadrul bisericii, prin inițiativa de a face accesibile muzicienilor şi publicului piese muzicale mai puțin cunoscute, cum ar fi lucrări baroce, cărora le adaugă vechiul text norvegian și pe care le adaptează muzical      interviu

„Fabrica de mașini Frații Schiel Brașov. Amintiri despre o fabrică dispărută“ –  prezentare de carte cu mesaj video al autorului Hans Konrad Schiel, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, din Brașov. Autorul monografiei bilingve româno-germane, născut în anul 1929, un urmaș al familiei de industrași brașoveni, a fost instruit din copilărie pentru a prelua conducerea fabricii înființate de bunicul său în 1880 (sâmbătă, 7 mai, ora 12, clădirea Rectoratului Universității Transilvania din Brașov)              

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian, de limbă germană, „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul-șef Beatrice Ungar

Istoria azi –  1970: scriitorul nord-american John Steinbeck primeşte premiul Pullitzer pentru romanul său „Fructele mâniei“ – 1955: Republica federală Germania devine membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) – 1791: Palatul Luvru din Paris devine muzeu – 1889: Turnul Eiffel este inaugurat oficial pentru vizitare în cadrul Expoziţiei universale de la Paris – 1994: inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii 

Calendarul personalităţilor –  1856: Sigmund Freud, psihiatru austriac, fondatorul psihanalizei – 1861: Rabindranath Tagore, poet şi compozitor indian – 1895: Rudolph Valentino, actor nord-american – 1915: Orson Welles, scriitor, scenarist, regizor şi actor nord-american

Miercuri, 27 aprilie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei               

Actualitatea sibiană: Teatrul de Stat Radu Stanca din Sibiu invită joi, 28.04.2022, la spectacolul Trei surori, de A.P. Cehov și sâmbătă, 30 aprilie la piesa Autobahn, de Neil Labute – Academia Evanghelică Transilvania din Sibiu marchează 30 de la ani de la înființarea instituției și 20 de ani de la deschiderea Centrului de conferințe „Hans Bernd von Haeften“, printr-o conferință cu titlul: “De la minoritate la minoritate. Literatura de limbă germană din România între est și vest”, în perioada 29 aprilie – 01 mai 2022, la sediul Academiei Evanghelice Transilvania din Sibiu  – Marienball Sibiu 2022, pe ritmuri de polcă și vals: Forumului Democratic al Germanilor din Sibiu invită pe 29 aprilie 2022 la Marienball-ul anual, care va avea loc în cartierul sibian Turnișor. – La Cisnădioara are loc pe 1 mai 2022 tradiționalul Cântec de mai, organizată de comunitatea evanghelică C.A. din localitate – Teatrul GONG din Sibiu organizează pe 30 aprilie și 1 mai sesiunea Q&A „Istoria copilăriei”, un spectacol-coupé, ce cuprinde patru povești cu și despre copii din vremuri trecute, pentru a pune în evidență evoluția în timp a condiției copilului, precum și dinamica relației copil-adult              

30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa: România și Germania au sărbătorit trei decenii de la semnarea Tratatului privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa între România și Republica Federală Germania, care a produs efecte benefice atât pentru cele două țări, cât și pentru minoritatea germană din România, care și ea este prevăzută în document, conform deputatului FDGR în Parlamentul României Ovidiu Victor Ganț                interviu

Anul jubiliar „150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reșița, 1872 – 2022” – Centrul Cultural German „Alexander Tietz“ Reșița găzduiește pe 27 aprilie 2002, ora 16:00, a treia sesiune de prelegeri în biblioteca centrului cu dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Carol Walter Fleck       

Istoria azi  –  2005: la Toulouse (Franţa) decolează în primul zbor aeronava Aitbus A 380, cel mai mare avion de pasageri din lume – 1521: exploratorul portughez Fernando Magellan moare în Arhipeleagul Filipinelor, expediţia maritimă condusă de el în jurul lumii este dusă la capăt de adjunctul său spaniol, Juan Sebastián Elcano             

Calendarul personalităţilor  –    1897: pictorul George Lowendal, supranumit „pictorul Bucovinei“ – 1820: Herbert Spencer, filozof şi sociolog britanic; a formulat înainte de Charles Darwin o teorie evoluţionistă a originii omului – 1791: Samuel F. B. Morse, inventator nord-american. Morse a inventat alfabetul pentru transmiterea semnalelor telegrafice – 1759: Mary Wollstonecraft, scriitoare engleză şi militantă pentru drepturile femeilor

Miercuri, 20 aprilie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Actualitatea politică internă, comentată de deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț  

Actualitatea sibiană: Târgul de Paști în Piața Mare din Sibiu poate fi vizitat zilnic între orele 11.00 și 21.00 – Asociația LEO Brukenthal Sibiu invită copiii mari și mici la cea de-a doua ediție “LEO Easter Egg Hunt”, în Parcul ”Sub Arini”, din Sibiu, joi, 21 aprilie. Programul include și o tombolă și ateliere de creație printre care unele cu scopul de recunoaștere și conștientizare a ecologizării, cu tematica “Easter”. Înscrieri pe: https://forms.gle/7MXGYkDSW571wAGbA. Donația minimă de participare este 30 RON, iar toate profiturile obținute în urma acestei acțiuni, vor fi oferite copiilor din fundația „Un Copil, O Speranță“, care iau parte la acest proiect – Student PARTY @ Cotton Pub, joi, 21 aprilie 2022, între orele 21.00-5.00 – Spectacolul ”Echilibru stabil”, text: Edward Albee, regia: Mariana Cămărășan, la Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu, 21 aprilie, începând cu ora 19.00 – Ukraina Pysanka Workshop. Asociația ”Hosman durabil” invită la workshopul: „Hai să facem ouă încondeiate“ – 23 aprilie, intre orele 14.00 și 17.00. Arta ouălor încondeiate (pâsanki) face parte din tradiție, atât în Ucraina, cât și în România. Organizatorii evenimentului asigură toate vopselele necesare pentru vopsitul ouălor. Se va utiliza și ceară fierbinte, de aceea participanții sunt rugați să se îmbrace corespunzător – Consulatul Germaniei din Sibiu este închis în cea de-a doua zi a Paștelui Ortodox ( 25 aprilie) – Forumul Democrat al Germanilor Sibiu, oferă consultanță seniorilor comunității germane, care nu reușesc să se autrecenzeze, resprectiv, să completeze formularul de la Recensământul populației și locuințelor – Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în calitate de organizator și Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, în calitate de inițiator, lansează o nouă ediție a Concursului naţional de lectură „Bătălia Cărţilor”. Concursul se derulează anual în mai multe biblioteci publice din România, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România și la Chișinău și se desfășoară pe două secțiuni: 11-13 ani și 14-18 ani. Participanții înscrişi vor avea de citit zece cărți, cărora le vor da calificative de la 1 la 5 în carnetul de lectură primit, şi vor întocmi fişe de lectură pentru fiecare. Perioada de desfășurare este martie – octombrie 2022       

Expoziția ”Viața cotidiană a sașilor transilvăneni în secolul XX în fotografii de familie”, de la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, din București, mai poate fi vizitată  până pe 7 mai           

Colegiul Naţional „Johannes Honterus” se înfrățește cu Liceul „Friedrich Schiller” din Pforzheim (Germania). Proiectul bilateral germano-român a fost prezentat cu ocazia vizitei la Brașov a deputatului Bundestagului german, Gunther Krichbaum    

Oaspeți din Saxonia-Anhalt la Baia Mare. O delegație condusă de Lars-Jörn Zimmer, deputat în Parlamentul Regional al landului german și Președinte al Asociației de Turism din Saxonia –Anhalt a venit cu un transport de ajutoare pentru refugiații ucrainieni, care își au deocamdată domiciliul în județul Maramureș      

Istoria azi – 1844: premiera absolută la Berlin a piesei „Motanul încălţat”, inspirată de basmul omonim publicat în 1797 al scriitorului german Ludwig Tieck – 1840: apare volumul al doilea (primul volum a fost publicat în 1835) al scrierii „Democraţia în America” (De la démocratie en Amérique), de gânditorul politic francez Alexis de Tocqueville, considerat întemeietorul disciplinei politicii comparate – 1611: la Londra are loc primul specatcol atestat documentar, cu piesa de teatru „Macbeth“, de William Shakespeare      

Calendarul personalităţilor –  1893: Joan Miró, artist plastic spaniol – 1818: Henry Goebel, inventator german. A inventat becul electric cu 25 de ani înaintea americanului Thomas Alva Edison

Sâmbătă, 16 aprilie 2022

Știri        buletin de știri

Spatiu promovare            

„Vreau să construiesc punți între cultura germană și cultura română” – interviu cu jurnalista Deutsche Welle, Medana Weident interviu

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Sâmbăta Sfântă, în care Domnul Isus Cristos a trecut din moarte la viață. Sâmbăta Sfântă este legată şi de învăţătura creştină despre coborârea Domnului Cristos la iad pentru a-i elibera pe cei drepţi care l-au precedat. Coborârea în străfundurile morții este împlinirea vestirii evanghelice a mântuirii. Răscumpărarea se extinde asupra tuturor celor mântuiți, din orice timp și orice loc. Prin moartea Sa pentru noi, Cristos a învins moartea și pe diavol, ce are stăpânirea morții. Sâmbăta Sfântă este ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 17 aprilie   

Istoria azi – 1948: „Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică” (OEEC) este înfiinţată la Paris; în 1961 avea să fie redefinită şi redenumită, devenind „Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică” (OECD) – 1914: o dată cu înfiinţarea laboratoarelor Behring începe în Germania producţia în masă a vaccinurilor împotriva tetaniei şi a difteriei – 1871: împăratul Germaniei Wilhelm I. ratifică Constituţia Reichului German   

Calendarul personalităţilor – 1844:  Anatole France, scriitor francez, laureat în anul 1921 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1896:  Tristan Tzara, poet și artist avangardist român, unul dintre iniţiatorii mişcării culturale dadaiste, prin care se propunea negarea valorilor recunoscute ale civilizaţiei – 1921: Peter Ustinov, actor, regizor şi scriitor britanic – 1889: Charlie Chaplin, actor și regizor englez

Vineri, 15 aprilie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Vinerea Sfântă (Patima și moartea Domnului). Este o zi de întristare, pentru că Mântuitorul a fost răstignit pe cruce. În acest an, creștinii catolici și protestanți vor sărbători Învierea Domnului (Paştele) la data de 17 aprilie  

„S-a împlinit“, a spus Isus pe cruce (Evanghelia sf. Ioan 19,30), cuvinte care arată că Cristos a terminat toată lucrarea Lui. Isus şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, dorind să îi dezrobească de povara păcatelor şi să instituie dreptatea. Momentul Răstignirii lui Iisus și semnificația teologică a ultimelor cuvinte rostite de Mântuitor pe Cruce sunt azi evocate de teologul timișorean, Ignaz Bernhard Fischer           eseu

Statuetele coloanelor exterioare ce străjuiesc corul Bisericii evanghelice din Sebeș, subiectul prelegerii susținute de arhitecta Heidrun König, coordonatoarea muzeului din cadrul Centrului de dialog şi cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România, la sediul muzeului           interviu

Campanie de conștientizare în trafic. Cluburile de motociclism din Sibiu vor organiza mâine un tur demonstrativ al orașului, pentru a le semnala conducatorilor auto începutul sezonului motocicletelor. Campania de atenționare în trafic este co-organizată de Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu (sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 11.45)         

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul-șef Beatrice Ungar

Istoria azi – 1994: înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cu sediul la Geneva (Elevţia). Organizaţia activează pentru liberalizarea relaţiilor comerciale internaţionale – 1951: înfiinţarea primului Sat al Copiilor pentru orfani de război la Imst (Austria) de către pedagogul social Herman Gmeiner. Începând cu anul 1960, activitatea organizaţiei SOS Satele Copiilor pentru ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate este coordonată de o fundaţie internaţională   

Calendarul personalităţilor – Wilhelm Busch, scriitor şi grafician german, cunoscut mai ales pentru po „Max şi Moritz” – 1707: Leonhard Euler, matematician elveţian – 1452: Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, om de ştiinţă şi arhitect italian              

Vineri, 9 aprilie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                   

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar

Proiectele Fundației „Biserici Fortificate“ (Stiftung Kirchenburgen) sunt prezentate de Ruth István, director de comunicare                 interviu

Sambata, 9 aprilie, de la ora 20.00, la Sala Patria, byron & Filarmonica Brasov aduc pe scenă o colaborare în premieră, într-un concert caritabil de sărbătoare. Fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi folosite exclusiv pentru îngrijirea gratuită a pacienților copii și adulți care suferă de boli incurabile

Istoria azi – 1820: este descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo în Insula Milos din Marea Egee; 1880: a avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei lui I.L. Caragiale, „D-ale Carnavalului“

Calendarul personalităţilor – 1938: Kofi Annan, politician și diplomat ghanez, secretar general al ONU între 1997-2006; 1929: Jacques Brel, cântăreț și actor belgian

Vineri, 1 aprilie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Doi ani de pandemie și efectele lor asupra economiei, în experiența președintelui Clubului economic german Mureș, Jens Weingärtner. Deține două firme, din care una „a mers” bine pe timpul restrcțiilor anti-COVID iar alta, nu. Întreprinzătorul a folosit perioada pandemiei pentru activități de formare profesională a angajaților și lărgirea afacerilor sale            interviu

Scriitorul Milan Kundera împlinește astăzi 93 de ani             

Tradiții de 1. aprilie         

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Istoria azi – 1919: Trecerea României la calendarul gregorian (de stil nou). Ziua de 01 aprilie (stil vechi) a devenit 14 aprilie – 1777: premiera absolută la Leipzig a dramei „Sturm und Drang“ (limba română: „Furtună şi avânt“), de Friedrich Maximilian Klinger; titlul piesei a devenit numele epocii mişcării literare de protest germane (1765 bis 1785), ce se opunea rigorilor raţionale ale iluminismului           

Calendarul personalităţilor – 1931: Rolf Hochhuth, scriitor german  – 1929:  Milan Kundera, scriitor ceh – 1875: Edgar Wallace, scriitor britanic  – 1873: Serghei Rahmaninov, pianist, compozitor şi dirijor rus – 1815: Otto von Bismarck, om de stat al Prusiei şi Germaniei; în calitate de preşedinte al Consiliului de miniştri al Prusiei (1862-1873; 1873-1890) şi de Cancelar Federal al Confederaţiei Germane de Nord (1867-1871), a supervizat unificarea Germaniei de la 1871, devenind primul cancelar al Imperiului German (1871-1890)

Marți, 22 martie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei               

160 de tone de ajutoare din Bavaria pentru refugiații ucrainieni  au ajuns în județul Maramureș. La distribuirea ajutoarelor s-au implicat deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, și reprezentanți ai Forumului German din Baia Mare.                

Există o legătură între teatru și jurnalism? O întrebare cu mai multe răspunsuri corecte, consideră actualul Director  Adjunct Artistic la Teatrul de Stat German din Timișoara, Rudolf Herbert interviu

O șansă nouă pentru cetatea fortificată din Bruiu (jud. Sibiu). Responsabilii implicați în salvarea bastionul de sud-est al amsamblului fortificat, inclusiv tencuiala cu inscripții foarte vechi din camerele de slănină din hambar – Fundația Biserici Fortificate, Consistoriul Disctrictual Sibiu și Asociația Comunității din Cârța           

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi   astăzi: „Tentativă și tentație.”       

Istoria azi – 2017: Atac terorist comis în apropierea Parlamentului din Londra, în urma căruia cinci oameni au murit și aproximativ 50 au fost răniți –  2016: Trei explozii s-au produs în Bruxelles (Belgia): două la Aeroportul Zaventem din nord-estul capitalei şi a treia, la distanţă de o oră, în staţia de metrou Maelbeek, în apropiere de sediul Uniunii Europene. Printre răniţi s-au numărat şi patru cetăţeni români – 1945: La Cairo era constituită, Liga Statelor Arabe (Liga Arabă), organizaţie regională doar cu rol politic nu şi de integrare regională. Ţări fondatoare: Egipt, Irak, Iordania, Liban, Arabia Saudită, Siria şi Yemen – 1935: La Berlin  are loc prima emisie TV cu caracter permanent – 1895: Fraţii Louis şi Auguste Lumière făceau pentru prima oară în lume demonstraţia cu o invenţie a lor – filmul cinematografic, prezentat într-un cadru privat, în faţa rudelor şi a prietenilor          

Calendarul personalităţilor – 1947: André Heller, artist austriac – 1941: Bruno Ganz, actor elveţian – 1923: Marcel Marceau, pantomim francez

Luni, 28 februarie 2022

Știri      buletin de știri

Ghicitoarea zilei           

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, un excelent comunicator       

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, anunță înarmarea masivă a armatei federale         

Ce este cenzura – cu adevărat? Dialog pentru găsirea unei posibile definiții, astăzi la Goethe-Institut București. „What is censorship – really?“ este primul eveniment din seria „Artists in Collective Dialogue: The Power of Thinking Together“, coordonat de dr. Monica Cure. Evenimentul are loc începând cu ora 18 la Goethe-Pavillon, Calea Dorobanților 32 si online pe pagina de Facebook Goethe-Institut Bucuresti          

In memoriam Hans Bergel, scriitor și jurnalist (26 iulie 1925, Rășnov – 26 februarie 2022, Starnberg, Germania)        

225 de literați din zece țări participă la ediția din acest an a premiului comemorativ „Rolf Bossert“, singurul premiu literar din România dedicat exclusiv creației lirice în limba germană. Desemnarea căștigătorului va avea loc cel târziu în luna mai iar festivitatea de premiere în luna august, în cadrul ediției a 32-a a „Zilelor literaturii germane la Reșița“, anunță juriul          

Istoria azi – 380: împăratul roman Teodosiu I emite edictul „Cunctos populos“, prin care ridică creştinismul la rang de singură religie oficială şi obligatorie         ştire

Calendarul personalităţilor – 1913: Vincente Minnelli, regizor de film nord-american – 1901: Linus Carl Pauling, chimist nord-american, dublu laureat al Premiului Nobel: în 1954 pentru Chimie şi în 1963 pentru Pace; a descoperit structura atomică a hemoglobinei şi a unor proteine – 1812: Berthold Auerbach, scriitor german – 1533: Michel Eyquem de Montaigne, scriitor şi filozof francez