Marți, 16 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Obiectivele Școlii de vară „Apold Heritage Lab“ din Apold, jud. Mureș, pentru specialiști în conservarea monumentelor arhitectonice, prezentate de Sebastian Bethge, inițiatorul asociației „CasApold“, gazdă și partener de specialitate al școlii de vară interviu

Pe 14 august a început cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR), care se desfășoară în mai multe localități – Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara, Crizbav, Felmer, Vulcan şi Hărman – și are ca teamă principală ideea de graniţă-borders. Programul cuprinde printre altele: filme, concerte, prelegeri, dezbateri și expoziții. Festivalul se va încheia pe 4 septembrie

Milioane de britanici nu mai fac față costurilor de încălzire. Raportat la luna septembrie 2021, procentajul restanțierilor a crescut cu 250 la sută. Șase milioane de gospodării datorează în medie contravaloarea a 244 de euro. Situația se va agrava odată cu cele două valuri de scumpiri anunțate: începând din luna octombrie a acestui an, statul va reduce subvenționarea costurilor de energie și se preconizează creșterea prețului cu 82 la sută, rezultând în costuri anuale de 4225 de euro pentru gospodăria medie; al doilea val de scumpiri va interveni cu altă reducere a subvenționării în ianuarie 2023, cu o medie a costurilor anuale de 4985 de euro pentru gospodăria medie

„Istoria azi“ – 1925: premiera în SUA a comediei mute “The Gold Rush” (Goana după aur) de Charlie Chaplin – 1876: premiera absolută la Bayreuth a operei “Inelul Nibelungilor” de Richard Wagner – 1809: Universitatea din Berlin este înfiinţată de regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, la recomandarea filozofului şi lingvistului Wilhelm von Humboldt. Începând cu anul 1949, instituiţia de învăţământ superior este numită Universitatea Humboldt din Berlin

„Calendarul personalităţilor“ – 1933: Reiner Kunze, scriitor şi poet german – 1920: Charles Bukowski, scriitor nord-american de origine germană – 1845: Gabriel Lippmann, fizician francez, laureat în anul 1908 al Premiului Nobel pentru Fizică – 1815: Don Bosco, preot şi pedagog social, întemeietorul Societăţii Saleziene