Joi, 5 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

800 de ani de existență a comunitații săsești Bartolomeu: De mai bine de 500 de ani, în ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), se sărbătorește Hramul Sf. Bartolomeu ca o serbare regională, unde se întâlnesc comunităţile săseşti din Ţara Bârsei. Anul acesta, sărbătoarea a stat sub semnul jubileului de 800 de ani de la prima atestare documentară a acestei comunități. Slujba festivă a fost urmată de dansuri şi cântece populare germane, acompaniate de fanfară reportaj

Fundația Comunitară Brașov organizează a unsprezecea ediție a cursei cu obstacole Brașov Heroes, un program de atragere de fonduri pentru 9 cauze din comunitatea locală. Cursa va avea loc pe pe 8 septembrie, de la ora 10. Evenimentul anual are loc începând din anul 2014 și se desfășoară în zona Lacului Noua

Tabără de vară pentru copii vorbitori de limbă germană la Bărcuț (jud. Brașov). Începând de astăzi și până pe 7 septembrie, 150 de tineri peste 14 ani se întâlnesc pentru jocuri, workshopuri și dansuri. Organizatoarea principală a evenimentului este Biserica Evanghelică C.A din România

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Osteneală pentru atingerea unui scop“

Istoria azi – 1666: Marele incendiu din Londra, 10.000 clădiri inclusiv Catedrala Saint Paul din Londra sunt distruse, însă numai 6 oameni au murit – 1944: Belgia, Țările de Jos și Luxemburg constituie Benelux – 1972: Jocurile Olimpice de la München: opt teroriști palestinieni, reprezentând organizația „Septembrie Negru“, au pătruns în Satul Olimpic, au ucis 2 membri ai delegației Israelului și i-au luat ostateci pe alți 9. În timpul operațiunii de salvare au murit ostaticii, 5 teroriști și un polițist – 1991: la Moscova, Congresul deputaţilor populari hotărăşte formarea unui guvern tranzitoriu. Momentul istoric este considerat începutul oficial al sfârşitului Uniunii Republicilor Sovietive Socialiste (URSS)

Calendarul personalităţilor – 1733: Christoph Martin Wieland, prozator și poet german, personalitate marcantă a iluminismului –1774: Caspar David Friedrich, pictor și desenator german, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului german în perioada sa timpurie – 1896: Heimito von Doderer, scriitor austriac – 1905: Arthur Koestler, scriitor englez de origine maghiară