Luni, 20 iulie 2020

Știri  buletin de știri

Ghicitoarea zilei        concurs

Solidaritate Europeană in Pandemie:  O echipă de medici din Pforzheim (Germania) se alătură în această săptămână cadrelor medicale din Brașov pentru a trata pacienții afectați de virusul Covid-19, la inițiativa  Societății Romȃno-Germanǎ din Pforzheim, Germania, în cadrul proiectului „Ajutor pentru Braşov”. Proiectul de strângere de fonduri pentru Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a fost inițiat de Oana Krichbaum, consilier local din partea formațiunii politice a creștin democraților, CDU,  în Pforzheim,  originară din Brașov, și de Cristian Macedonschi, consilier local FDGR în Brașov. Demersul este de asemenea susținut de Gunther Krichbaum, președintele Forumului Germano-Român din Berlin, care are ca scop construirea și consolidarea punților economice, diplomatice și culturale dintre Germania și România știre

Forumul Democratic al Germanilor din Transilvania a decis să suspende organizarea celei de-a 30-a ediții a Întâlnirii anuale a sașilor de pretutindeni de la Cristian, jud. Sibiu (19-20 septembrie 2020), datorită pandemiei de coronavirus, conform președintelui Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania, Martin Bottesch            știre

Summitul liderilor europeni, întrunit în weekend la Bruxelles pentru a stabili un plan de relansare economică pentru țările europene afectate de criza declanșată de Covid-19, va fi reluat luni după-amiază începînd cu ora 17.00     sinteză

Recomandarea medicilor pe durata verii: apă pură, da! mai puțin sănătoase: softdrinks sinteză

Istoria azi –  1976: sonda spaţială nord-americană Viking I aterizează pe Marte – 1974: Turcia ocupă partea de nord a Ciprului         ştire

Calendarul personalităţilor – 1938: Natalie Wood, actriţă nord-americană – 1934: Uwe Johnson, scriitor german – 1929: Jean Baudrillard, sociolog şi filozof german – 1928: Pavel Kohout, scriitor ceh –  1847: Max Liebermann, pictor impresionist german         ştire

Duminică, 19 iulie 2020

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 13, versetul 8

Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 1, versetul 12

Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat, până în ziua aceea.

Sâmbătă, 18 iulie 2020

Știri        buletin de știri

Celebrul interpret al rolului căpitalnului Jean-Luc Picard din serialul „Star Trek“, Patrick Stewart a împlinit 80 de ani. Patrick Stewart a jucat în 178 de episoade și în patru filme rolul căpitanului Jean-Luc Picard. În anul 2010 a fost numit cavaler de către regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii.           sinteză

Pe cerul României se poate vedea în aceste zile una dintre cele mai frumoase comete din ultimele decenii. Neowise a fost desoperită recent de telescopul spațial Wise de la Nasa. Nucleul său este acoperit cu materiale ce datează de la originea sistemului solar.               știre

În perioada 31.iulie – 27 septembrie 2020, începând cu ora 11.00, la Palatul Bruckenthal din Sibiu are loc cea mai mare expoziție de artă grafică din Europa. Expoziția „Great artists of the world/Empowered/Puterea de a crede“ reunește lucrări ale artiștilor Picasso, Chagall, Munch, Matisse, Dali, de Chirico, Ernst, Miro, Tapies, Alechinsky, Klimt, Marini, Léger, Braque, Brauner, Vasarely, Magritte, Kandinsky, Toulouse Lautrec, Hartung, Schiele, Buffet, Giacometti, Moore, Modigliani, Renoir, Klee, Bellmer, Kokoschka și Soulages. Lucrările fac parte din colecția avocatului George Șerban. știre

Istoria azi – 1798: austriacul Alois Senefelder inventează litografia ca procedeu de îmbunătăţire a metodei tiparului – 64: Marele incendiu din Roma a distrus aproape în totalitate capitala Imperiului Roman, aflat sub domnia împăratului Nero știre

Calendarul personalităţilor – 1927: Kurt Masur, dirijor german, a condus între 1970-1996 Gewandhausorchester din Leipzig  – 1918: Nelson Mandela, politician şi militant anti-apartheid sud-african, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1993), preşedinte al Africii de Sud (1994-1999) – 1900: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză – 1864: Ricarda Huch, scriitoare germană– 1811: William Makepeace Thackeray, scriitor britanic                 știre

Vineri, 17 iulie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                   concurs

Castele din Transilvania: Castelul Teleki din Gornești, un ansamblu arhitectonic construit de familia Teleki, este deschis din nou publicului    comentariu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar știre preluare radio România Târgu Mureș, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei                sinteză

Cercetătorii își manifestă îngrijorarea față de efectele devastatoare ale creșterii temperetarilor în Siberia              sinteză

Calendarul personalităţilor – 1954: Angela Dorothea Merkel, fiziciană şi politiciană germană, prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germania; a fost aleasă cancelară în 2005 şi apoi realeasă în 2009, 2013 şi 2018 – 1917: Margarete Mitscherlich, psiholog german – 1899: James Cagney, actor nord-american, a primit în 1942 premiul „Oscar“ la categoria „Cel mai bun actorștire           ştire

Istoria azi – 1917: George al V-lea, monarh britanic, împărat al Indiei și regele Statelor Libere Irlandeze, reacţionează la atmosfera anti-germană din opinia publică britanică prin schimbarea denumirii Casei Regale britanice, din „Casa de Saxa-Coburg și Gotha“ în „Casa de Windsor“  ştire

Joi, 16 iulie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Economia Chinei începe să-și revină după criza fără precedent cauzată de pandemia provocată de Coronavirus        sinteză

Pe 19 august debutează ediția de anul acesta a seriei de concerte ”Musica Barcensis”. Concertele vor avea loc în fiecare duminică în curțile Bisericilor luterane din Brașov, Ghimbav, Prejmer, Feldioara și Hărman (jud. Brașov)  ştire

Vocabular german.  Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cel mai și cel mai”               sinteză

Calendarul personalităților –  1872: Roald Amundsen, explorator norvegian          ştire

Istoria azi – 1054: Marea Schismă, data oficială care marchează scindarea bisericii creștine în Biserica  Ortodoxă și Biserica Catolică                ştire

Miercuri, 15 iulie 2020

 Știri       buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

În dialog cu ascultătorii: dedicații muzicale            sinteză

Agenda de lucru a Parlamentului României pentru această săptămână – necesitatea votării Legii carantinării și a izolării și propunerea adoptării programului flexibil de muncă – aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României  – aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României preluare Radio România Timișoara, Secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adi Ardelean             interviu

Actualitatea sibiană: Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu prezintă miercuri, 15 iulie 2020, pe platforma TNRS – Scena Digitală, premiera filmului „Tom și Jerry 2.0“, adaptare după piesa de teatru „Jerry and Tom“, de Rick Cleveland, regia Florin Piersic Jr., cu Marius Turdeanu, Ali Deac și Ioan Paraschiv în distribuție. Filmul va putea fi vizionat pe 15, 16 și 17 iulie, de la ora 19.00 și pe 2, 3 și 4 septembrie 2020, de la ora 19.00 – în perioada 20-24 iulie, operatorul de salubritate SC Soma SRL organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase. Deșeurile vor fi colectate gratuit din 10 puncte publice supravegheate, amenajate în mai multe zone din municipiul Sibiu unde sibienii pot aduce deșeurile care se încadrează în această categorie – Se caută proiecte pentru Sibiu International Street ART Festival, care va avea loc în perioada 10-16 august                  sinteză

Beyond Romania Travel, Transylvania-Guide Sibiu și Wanderlust Tour în colaborare cu asociațiile Tour Guide Carmen Mureșan, Casa Naturii, Mihai-Eminescu-Trust și  Colinele Transilvaniei organizează în această vară o școală de vară pentru ghizi locali, destinată tinerilor care vor să învețe această meserie și să promoveze valorile culturale ale satelor din Transilvania        sinteză

Istoria astăzi – 1974: în Republica din insula Cipru (Marea Mediterană), preşedintele este înlăturat de la putere de către ofiţeri greci de origine cipriotă care doreau unirea Ciprului cu Grecia; lovitura de stat care avea să eşueze doar câteva zile mai târziu a declanşat „criza cipriotă“, care s-a perpetuat până în prezent – 1869: Margarina, brevetată de chimistul francez Hippolyte Mège-Mourriés           știre

Calendarul personalităţilor – 1930: Jaques Derrida, filozof francez – 1921: Robert Bruce Merrifield, chimist nord-american, laureat în 1984 al Premiului Nobel pentru Chimie, pentru procedeul sintezei proteinelor – 1919: Iris Murdoch, scriitoare şi filozoafă irlandeză – 1892: Walter Benjamin, critic literar german                știre

Marți, 14 iulie 2020

Știri  buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Orgi din Transilvania – Organs in Transylvania – O serie de concerte de orgă pe cele mai cunoscute orgi din bisericile fortificate transilvane, pe durata verii anului 2020. Concertele transmise online includ secvențe filmate în apropierea interpreților și a orgilor. În fiecare sîmbătă începînd cu ora 22.00 poate fi urmărit un nou concert pe canalul youtube sau pe https://www.facebook.com/organsummer2020 știre

Interviu cu regizorul austriac Bruno Kratochvil care a înscenat piesa „Pe sub piele” a dramaturgului israelian Yonatan Calderon. Spectacolul a fost oferit online de Forumul Cultural Austriac  Bucureşti şi încheie prima parte a programului „Performing Austria – spectacolul timpului nostru”         interviu

Matematicianului Adrian Constantin, absolvent al Liceului Teoretic ”Nicolaus Lenau” din Timișoara, i s-a decernat premiul Wittgenstein al Republicii Austria, în valoare de 1,5 milioane de Euro. Domeniul cercetărilor sale include modelarea matematică a curenților și valurilor pentru explicarea științifică a fenomenului climatic El Niño, dar și a dezastrelor naturale, precum tsunami. Potrivit Fondului Științific Austriac, FWF, Premiul Wittgenstein este destinat să garanteze cercetătorilor excelenți „cel mai înalt grad de libertate și flexibilitate în desfășurarea activității lor de cercetare pentru a permite o dezvoltare extraordinară a realizărilor lor științifice”          știre

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Legea talionului“          sinteză

Istoria azi – 1961: Papa Ioan al XXIII-lea publică scrisoarea enciclică „Mater et Magistra“, dedicată problemelor sociale, în „L’Osservatore Romano“, cotidianul Vaticanului – 1959: lansarea la apă în SUA în premieră mondială a unui crucişător cu propulsie nucleară, USS Long Beach – 1902: la Veneţia se prăbuşeşte Campanila, clopotniţa bisericii San Marco, simbolul oraşului 1789: Căderea Bastiliei din Paris, eveniment major al Revoluţiei Franceze; în prezent, 14 iulie este Ziua Naţională a Franţei       ştire

Calendarul personalităţilor –  1918: Ingmar Bergman, regizor de film şi scenarist suedez –  1904: Isaac Bashevis Singer, scriitor israelian – 1862: Gustav Klimt, pictor austriac          ştire

Luni, 13 iulie 2020

Știri    buletin de știri

Ghicitoarea zilei     concurs

Teste de sânge efectuate în Germania asupra primilor pacienți care s-au recuperat după coronaviroză arată scăderea numărului de anticorpi. Cercetătorii văd în acest rezultat o probabilitate crescută pentru reinfectarea cu noul coronavirus. Una dintre implicații este și posibilitatea ca un eventual vaccin să nu garanteze imunitatea pe termen lung  sinteză

Alegeri prezidențiale în Polonia: Andrzej Duda este învingător conform rezultatelor preliminare ale numărării voturilor sinteză

Doi mari producători de smartphone iau în calcul eliminarea încărcătorului din pachetul de vânzare          sinteză

Istoria astăzi –  1930: debutul primului Campionat Mondial de Fotbal în Uruguay, America de Sud; din Europa au participat doar patru echipe naţionale: România, Franţa, Iugoslavia şi Belgia          ştire

Calendarul personalităţilor – 1942: Harrison Ford, actor nord-american – 1920: Hans Blumenberg, filozof german – 1816: Gustav Freytag, scriitor german          ştire

Duminică, 12 iulie 2020

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Scrisoarea Sf. apostol Paul către Romani Capitolul 6, versetul 11

Tot aşa şi voi, consideraţi că sunteţi morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus!

Cartea profetului Isaia Capitolul 43, versetul 1

Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu.

Sâmbătă, 11 iulie 2020

Știri buletin de știri

Odată ajunși pe Dealul Școlii la Sighișioara se zărește Biserica din Deal, unul dintre cele mai reprezentative edificii ecleziastice în stil gotic și este a treia ca mărime din Transilvania, o atracție turistică veritabilă al orașului, conform curatorului bisericii Dieter Zikeli sinteză interviu

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat, vineri, deschiderea fostei bazilici Hagia Sofia de la Istanbul pentru rugăciuni musulmane, după ce un tribunal i-a anulat acesteia statutul de muzeu, deschizând astfel calea pentru transformarea ei în moschee sinteză

Istoria azi – 1987: 5.000.000.000 de locuitori pe Terra – 1921: Mongolia îşi proclamă cu sprijin militar ţarist pentru a doua oară independenţa faţă de ţara de ocupaţie China, după proclamarea de la 1911. În urma colaborării cu trupele sovietice, Mongolia avea să adopte la 25 nov. 1924 o constituţie elaborată după modelul constituţiei Uniunii Sovietice, devenind astfel al doilea stat comunist din lume – 1714: Dimitrie Cantemir este ales membru de onoare al Academiei din Berlin ştire

Calendarul personalităţilor – 1959: Suzanne Vega, muziciană şi solistă nord-americană – 1920: Yul Brynner, actor nord-american de origine rusă – 1657: Frederic I al Prusiei, primul rege al Prusiei (1701–1713), născut Frederic al III-lea, prinţ elector de Brandenburg, duce de Prusia ştire