Luni, 31 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Liturghie în dialect săsesc, luni, 31 octombrie 2022, de la orele 17.00, la Biserica luterană din Cisnădioara, cu ocazia Zilei Reformei, o zi comemorativă dedicată mișcării de înnoire spirituală a Bisericii Romano-Catolice inițiată  în 1517 de teologul german Martin Luther. Printre altele, Luther a tradus pentru prima dată Biblia din limba latină în limba germană, făcînd-o astfel accesibilă tuturor creddincioșilor. El a insistat ca liturghia să fie sărbătorită întotdeauna în limba populară

Prezentarea cărții: ”Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui”, de Rüdiger von Fritsch, (Curtea Veche Publishing, 2022), luni, 31.10.2022, ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București. Autorul a fost Ambasadorul Germaniei la Moscova din 2014 până în 2019 și este unul dintre cei mai cunoscuţi experți de actualitate politică din Rusia.  Evenimentul ce se va desfășura în limba română include dezbateri asupra cărții dar și un dialog dintre autor, prezent la lansarea cărții, și E.S. Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Viena

La Brașov va avea loc, între 1-29 noiembrie 2022, o nouă ediție a programul internațional de distribuție alternativă de film documentar KineDok powered by One World România. În fiecare zi de marți, începând cu ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania proiecția filmelor selectate va fi urmată de discuții la care vor participa reprezentanții unor organizații relevante pentru tematica serii, precum Greenpeace, Agent Green, ProPark, Fundația Hera sau Grupul de inițiativă Hlgbtq

”Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția a XXXII-a, 1-31 octombrie 2022, la final. Concluzii și impresii.

Istoria azi – 31 octombrie, Ziua Reformei, sărbătorită de creștinii protestanți – 1959: premiera absolută la Düsseldorf (Germania) a piesei „Rinocerii” de Eugène Ionesco, cu o traducere în limba germană a textului piesei; premiera în limba franceză, limba în care piesa fost scrisă, a avut loc în 1960 în Franţa

Calendarul personalităţilor – 1936: Michael Landon, actor, producător şi regizor de seriale tv nord-american – 1912: Jean Améry, scriitor austriac

Sâmbătă, 29 octombrie 2022

Știri

Funkmagazin – emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din centrul și estul Europei. Din cuprins: cea mai recentă premieră a Teatrului German din Ungaria, școala germană Hermann Oberth din București are de anul acesta o nouă clădire, Clujotronic – Electro Art Festival

Muzeu Atelier Tipografie Sibiu – cel mai nou muzeu sibian și-a deschis porțile pentru public luna trecută.  Publicul va putea experimenta tehnica tiparului participând la atelierele organizate de cei doi inițiatori ai muzeului, Delia și Tudor Petrescu, designeri de litere și arhitecți

”Halloween in Transylvania” – eveniment care se desfășoară între 27 și 30 octombrie în împrejurimile Brașovului și care este organizat de Erasmus Student Network (ESN) Romania. Sunt așteptați să participe la eveniment  800 de studenți din 32 de țări    

Istoria azi – 1923: Turcia devine republică în urma dizolvării Imperiului Otoman – 1928: „Graf Zeppelin“ este primul dirijabil care a traversat Atlanticul, de la New York la Berlin

Calendarul personalităţilor – 1790: Adolph Diesterweg, pedagog german – 1882: Jean Giraudoux, prozator și dramaturg francez

Joi, 27 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

20 de ani de la înființarea Clubului Economic German (DWC) Banat. Evenimentul va fi marcat joi, 27 octombrie 2022, la Timișoara printr-o recepție la un renumit restaurant din oraș.

La Sibiu începe joi, 27 octombrie, a XVII-a ediție a Festivalului Egalității de Gen. Programul festivalului cuprinde discuții și conferințe pe tema egalității de gen și se va încheia pe 29 octombrie

În ultima joi din fiecare lună, teatrul GONG Sibiu prezintă un spectacol pentru copii în limba germană: joi, 27 octombrie, începând cu ora 18, ”Das Schloss der Nachtfee”  după Gerdt von Basewitz, traducere de Claudia Stühler

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: ”Maistru și maestru”.

Istoria azi – 1937: brevetarea în SUA a procedeului „electrofotografierii“ pentru transpunerea textelor şi imaginilor pe hârtie de scris obişnuită. Procedeul inventat de nord-americanul Chester Carlson este precursorul xeroxării

Calendarul personalităţilor– 1469: Erasmus din Rotterdam, teolog şi filozof olandez

Marți, 25 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Peste 80 de studenți s-au înscris pentru cursuri în anul I la secțiile cu predare în limba germană de la facultățile din Timișoara. Numai pentru programul ”Inginerie civilă cu predare în limba germană” de la Facultatea de Construcții s-au înscris 27 de studenți.

”În vizită la Castelul Horneck din Gundelsheim”, o călătoprie în imagini la care invită vicepreședintele FDG Cluj, dr. Wilfried Schreiber. Astfel se reia seria de prelegeri  în limba germană la Forumul Democrat al Germanilor din Cluj (25 octombrie,ora 17.00). Castelul Horneck devine după 1960 centrul cultural al comunităţii saşilor transilvăneni din Germania și găzduiește Institutul Transilvănean (Siebenbürgen-Institut), biblioteca acestuia şi Muzeul Transilvănean – cele mai importante instituţii de cultură transilvăneană din afara României

Începe Eufonia Fesival – On the Road, cu un concert la Biserica Romano-Catolică Sfântul Vendelin din Jimbolia, marți 25 octombrie 2022, ora 19.00. Vor concerta Stefan Hempel (vioară, Germania), Vlad Popescu ( vioară, România), Mladen Somborac (violă, Serbia), Nika Somborac (violoncel, Serbia).

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: ”Târg, piață, bursă”.

Istoria azi – Ziua Armatei Române – 1929: „Vinerea Neagră“ declanşează 10 ani de criză economică în ţările occidentale industrializate, urmare a căderii Bursei de la New York (SUA) cu o zi înainte, eveniment rămas în istorie sub denumirea de „Crahul de pe Wall Street“, cunoscut şi ca „Marele Crah“ sau „Joia Neagră – 1936: la Berlin, Germania naţional-socialistă şi Italia fascistă semnează un acord secret de prietenie: se formează alianţa Axei Berlin-Roma

Calendarul personalităţilor –  1881: Pablo Picasso, artist plastic spaniol – 1838: George Bizet, compozitor francez – 1825: Johann Strauß (fiul), compozitor

Vineri, 21 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Bazarul caritabil pentru hospice-ul Dr. Carl Wolff din Sibiu, organizat la sediul FDGR din Sibiu a fost un real succes, conform inițiatoarei bazarului, doamna Ernestine Bogdan, membră a cercului de lucru manual a Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef al publicației Beatrice Ungar

Expoziție itinerantă a bisericilor fortificate în Austria: în luna octombrie 2022, expoziția itinerantă Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania este expusă în incinta Consulatului Onorific al României din capitala Carintiei, Klagenfurt am Wörthersee

Istoria azi – 1985: apare în Republica Federală Germania volumul de investigaţii jurnalistice „La marginea societăţii“ (limba germană: „Ganz unten“) de Günter Wallraff, dedicat tratamentului inuman aplicat muncitorilor sezonieri străini. Cartea tradusă în 33 de limbi este considerată cel mai mare succes editorial din perioada postbelică: peste 4 milioane volume vândute în spaţiul de limbă germană, 30 milioane în lumea întreagă. În România, prima traducere a apărut în 1985 la Editura Politică

Calendarul personalităţilor – 1901: Margarete Buber-Neumann, scriitoare germană – 1833: Alfred Nobel, chimist şi întreprinzător suedez; a întemeiat fundaţia ce oferă anual Premiile Nobel

Neues Schuljahr in neuem Gebäude

Beginnend mit diesem Schuljahr ist die Bukarester deutsche Schule „Hermann Oberth“ in die eigens für sie erbauten Räumlichkeiten umgezogen. Die Einweihung  fand in feierlichem Rahmen Ende September statt, im Beisein von Vertretern der Stadtverwaltung Voluntari, wo sich die Schule befindet, des rumänischen Bildungsministeriums, der Botschaft der Bundesrepublik Deutschland und anderer deutschsprachiger Institutionen. Ein Beitrag von Bianca Șahighian.

Foto: Bianca Șahighian, SRR

Miercuri, 12 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Învățămîntul în limba germană din România – subiectul principal în agenda de lucru a deputatul din partea minoritații germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Un absolvent al Liceului „Nikolaus Lenau”, matematicianul Adrian Constantin, a fost numit cetățean de onoare al Municipiului Timișoara, împlinirea a 145 de ani de învățământ liceal la Reșița, dar și vizita în România a unei delegații parlamentare germane, sînt temele comentate azi de Ovidiu Ganț, preluare înregistrare Radio România Timişoara, secția Emisiuni în limba germană, redactor: Adi Ardelean

O delegație parlamentară germană, formată din deputați din cadrul Grupului de lucru al CDU/CSU privind persoanele expulzate, repatriate și minoritățile germane din Bundestag s-a aflat săptămâna trecută în vizită în România. Delegația a purtat la București atât în Parlamentul României cât și la Ministerul Român de Externe discuții privind consolidarea relațiilor bilaterale româno-germane, dar și temele de actualitate la nivel european. Delegația s-a deplasat apoi la Brașov și Sibiu, unde au avut loc discuții cu reprezentanți ai minorității germane și oficialități locale. Din programul delegației a făcut parte și o vizită la bisericile fortificate din regiune.

Actualitatea sibiană: la Sibiu continuă pînă pe 16 octombrie Astra Film Festival – Festivalul Internațional de Film Documentar de la Sibiu, ediția a 29-a  //  ATELIER DE CREAȚIE ÎN LIMBA GERMANĂ – „Flinke Finger” – Magneți de toamnă (Kreativ Workshop „Flinke Finger”  – Herbstmagnete), la Teatrul GONG, joi 13 octombrie, ora 18.00 //  Muzică în Catedrala Luterană, vineri, 14 octombrie, de la ora 12.00 și sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00 //  Dublă lansare de carte, vineri, 14 octombrie, de la ora 17:00, în Foaierul Bibliotecii Județene Astra. Prof. dr. Dorin Ștefănescu își va lansa trei cărți și scriitorul sibian Savu Popa, își va lansa cartea „O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan” //  Spectacolul „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, la Teatrul GONG, vineri, 14 octombrie și sâmbătă, 15 octombrie, de la orele 18:00 //  Atelier pentru miniArtiști – Jurnal de călătorie „Alice în Țara Minunilor” (în limba română), pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, la Teatrul GONG, sîmbătă 15 octombrie 2022, ora 10.00 //  Spectacolul BĂRBATE, TRECI LA FAPTE! de Ray Cooney & John Chapman, la Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu, duminică, 16 octombrie, începând cu orele 17.00 //  Prezentarea a două cărți în limba română care reflectă istoria, spiritualitatea și patrimoniul Bisericii Evanghelice C.A. din România (BECAR) la Casa Teutsch – Centrul de dialog și cultură al BECAR. Este vorba despre volumul ”Spiritualitate ecumenică. Experiență transculturală. Conviețuire interetnică” (Editura Honterus, 2022); autor: protopop dr. Hans Bruno Fröhlich;  prezentarea o va face dr. Alexandru Marius Crișan. Al doilea volum ce va fi prezentat tot luni, 17 octombrie 2022, ora 17:00, la Casa Teutsch, sala multifuncțională, acesta se intitulează ”Biserica Evanghelică C. A. din România. Istorie, spiritualitate, patrimoniu” (Editura Paideia, 2021); albumul este realizat de un colectiv de autori la inițiativa Secretariatului de Stat pentru Culte și va fi przentat publicului de pr. Gerhard Servatius-Depner //  Sibiu Jazz Festival, cel mai renumit festival de jazz din Romania, in perioada 25-30 octombrie, la cea de-a 50-a ediție.  Nume mari din lumea jazzului vor concerta la Sala Thalia : Maria João, Ramon Valle, Orchestra Nationala de Jazz a Frantei, Kristin Asbjørnsen si multi alții.

”Fotografi brașoveni și ateliere lor”, o expoziție organizată de Muzeul de Etnografie Brașov prezintă povestea fotografilor brașoveni din secolul al XIX-lea. Expoziția include reproduceri după lucrări consacrate ale unor artiși fotografi celebrii din Brașov, precum Leopold Adler și Carl Muschalek, dar și multe alte surprize.

Istoria azi –  1962: începe la Roma Al Doilea Conciliu de la Vatican, convocat de Papa Ioan al XXIII-lea – 1605: apare la Madrid partea I a romanului “Don Quijote” de Miguel de Cervantes

Calendarul personalităţilor – 1885: François Mauriac, scriitor francez, laureat în 1952 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1884: Friedrich Bergius, cercetător chimist german, laureat în 1931 al Premiului Nobel pentru Chimie, împreună cu Carl Bosch – 1825: Conrad Ferdinand Meyer, scriitor elveţian de limbă germană

Sâmbătă, 17 septembrie 2022

Știri

Premiul ”Apollonia Hirscher” pe 2021 pentru merite deosebite a fost decernat oficial dirijoarei și organistei Ingeborg Acker în cadrul unei ceremonii desfășurate la Râșnov (jud. Brașov) pe 10 septembrie

La Sibiu continuă seria de concerte în Biserica Luterană din Piața Huet. Astăzi, începând cu ora 19, vor concerta Klaus Philippi (oboi) și Jürgen Leutert (orgă). 

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează astăzi, sâmbătă, 17 septembrie, Ziua Minorităților în Parcul Rozelor. Programul va începe la ora 16:30 și cuprinde spectacole de teatru,  ateliere de pictură pe sticlă și lemn, de florărie, și de înșirat mărgele. Nu vor lipsi produsele culinare specifice fiecărei etnii în parte. Punctul culminant va fi, de la ora 17,  Parada minorităților pe următorul traseu: Piața Unirii – Pța Libertății – Piața Victoriei – Parcul Rozelor

Calendarul personalităților –1743: Marchizul de Condorcet, matematician francez – 1931: Anne Bancroft, actriță americană

Istoria azi – 1630: este fondat orașul Boston, Massachusetts – 1987: Papa Ioan Paul al II-lea îmbrățișează un băiat infestat cu SIDA în timpul vizitei la San Francisco

Joi, 15 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Grădina pentru citit (în limba germană: LeseGarten), este librăria de carte școlară în limba germană, care îi invită pe preșcolari si școlari să descopere lumea cărților, în compania doamnei Ortrun Mahl, cadru didactic la Colegiul Johannes Honterus din Brașov și curatoarea comunității parohiei evanghelice de confesiune augustană Honterus din Brașov interviu

Rendezvous @Goethe cu Hellmut Seiler: Institutul Goethe din București invită astăzi la o nouă serie de discuții pe diverse teme de actualitate, la care participă oameni de cultură germani, români și europeni; invitatul directorului Institutului Goethe București Joachim Umlauf este poetul și traducătorul german Hellmut Seiler, originar din România

Duminică, 18 septembrie, va fi “Ziua fără mașini” în centrul istoric al Sibiului, o acțiune în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Celula, de la mic la mare“

Istoria azi –1959: vizita în SUA a liderului sovietic Nikita Hruşciov

Calendarul personalităţilor – 1946: Oliver Stone, regizor de film nord-american – 1890: Agatha Christie, scriitoare britanică – 1798: James Fenimore Cooper, scriitor nord-american