Luni, 22 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Aeroportul Brașov-Ghimbav un game-changer al întregii regiuni în Țara Bârsei: pe data de 11 mai 2023 a avut loc la Ghimbav a-3-a ediție a conferinței europeană Smart Airport Cities, care a reprezentat o oportunitate unică de a aduce împreună personalități cheie din domeniul aviatic, afaceri, turism și dezvoltare regională   reportaj

Zilele Teatrului German pentru Copii la Brașov: preșcolari și școlari de la școli și grădinițe cu predare în limba germană din Brașov si București participă la Festivalul de Teatru pentru Copii pe scena Centrului Cultural Reduta din Brașov cu o serie de piese de teatru, menite să le trezească bucuria de a performa pe scenă, dar și pentru a-și îmbunătații cunoștințele de limbă germana, conform inițiatoarei acestui festival Mihaela Litean   interviu

Vernisajul expoziției de fotografie “În oglinda Migrației” realizată de Jörg Müller (Germania), are loc astăzi la Casa de Cultură Friedrich Schiller din București

Istoria azi – 1972: preşedintele american Richard Nixon efectuează prima vizită a unui preşedinte SUA în Uniunea Sovietică – 1878: Adunarea Naţională a României declară independenţa faţă de Imperiul Otoman – 1813: premiera absolută la Veneţia a operei „Italianca în Alger“ (L’italiana in Algeri) de Gioacchino Rossini; rondelul „Pensa alla patria, e intrepido“ (lb. rom.: Gândeşte-te la patrie, cutează) avea să devină în deceniile următoare un simbol muzical al mişcării de unificare a Italiei, realizată în cele din urmă în 1870  

Calendarul personalităţilor –  1924: Charles Aznavour, cântăreţ, compozitor şi actor francez de origine armeană – 1907: Laurence Olivier, actor britanic – 1891: Johannes Robert Becher, poet expresionist şi politician german – 1859: Arthur Conan Doyle, medic şi scriitor britanic; a creat personajul Sherlock Holmes, primul detectiv care apare într-o serie de romane poliţiste

Miercuri, 17 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Învăţămîntul Minorităţilor Naţionale din România îşi păstrează toate drepturile şi facilităţile de pînă acum, conform proiectelor Legilor Educaţiei, adoptate săptămîna trecută de Camera Deputaţilor, precizează deputatul Ovidiu Ganţ, reprezentantul FDGR în Parlamentul României şi Secretar al Camerei Deputaţilor. Alte teme de actualitate din agenda deputatului: scandalul iscat de AUR în Parlament pe marginea Proiectului de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, şi reinaugurarea Turnului bisericii evanghelice din Bistriţa-Năsăud, un eveniment de interes atât pentru autorităţile locale cât şi pentru membrii comunităţii germanilor bistriţeni

Actualitatea sibiană: Spectacolul în limba germană „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)“, în regia lui Daniel Plier, la Teatul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, joi, 18 mai, de la ora 19:00 // Primul street food al anului, VINO 2023, are loc în Parcul Tineretului din Sibiu, 18-21 mai, între orele 11:00 – 23:30. Organizatorii promit mâncăruri bune și concerte, dar şi multe surprize pentru cei mici // Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, ediția a XXVI-a, faza județeană, un concurs organizat de Muzeul ASTRA și Inspectorarul Școlar Județean Sibiu pentru copii cu vîrste între 6-18 ani, pricepuţi în arta meşteşugului tradiţional, se desfăşoară în perioada 18-19 mai la Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA // Trupa EYEDROPS îşi lansează noul album „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.”, la Imperiumpub din Sibiu,  vineri, 19 mai 2023, ora 20.00 // Concert lansare album Scarlet Aura – Live | Sibiu, vineri, 19 mai 2023, începînd cu ora 21.30 // Se continuă seria „Muzică în Catedrala Luterană“ din Sibiu, vineri, 19 mai, ora 12.00 şi sîmbătă, 20 mai, ora 19.00 // Spectacolul de teatru „Damen vals”, după textul lui D.R. Popescu, va fi jucat la Sala Studio a TNRS Sibiu pe 19 mai, începînd cu ora 19:00  // Piesa lui Lars Norén, „20 Noiembrie“, pe scena TNRS Sibiu, sîmbătă, 20 mai, de la ora 19:00  // Festivalul Johann Strauss 2023 Sibiu, editia a XX-a. Concertul aniversar va fi susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor: Cristian Spătaru, sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 18:00, pe scena Sălii Thalia. Cu această ocazie se vor aniversa şi cei 170 de ani de la nașterea compozitorului român Ciprian Porumbescu // Spectacolul MUZICANŢII DIN BREMEN la Teatrul GONG din Sibiu (sâmbătă, 20 mai, orele 11:00 şi 18:00; duminică, 21 mai, ora 11:00) // Spectacolul: Trei 3 Tenori Italieni “ÎN MINUNATA LUNĂ MAI”‘, duminică, 21 mai 2023 ora 20:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu“ Sibiu // Spectacolul „Livada de vișini” de A.P. Cehov, în regia lui Dumitru Acriș, poate fi urmărit duminică, 21 mai, de la ora 17:00, la Sala Mare de la TNRS Sibiu // „Educaţie. Democraţie. Durabilitate.“ – Rundă de discuţii despre democraţie şi durabilitate la grădiniţă şi la şcoală, cu participarea unor experţi din Germania şi România, la Centrul Cultural German din Sibiu, miercuri, 24 mai, începînd cu orele 18.30

Fundația Biserici Fortificate organizează un nou atelier de meşteşuguri tradiţionale, în perioada 19-30 iunie. Organizatorii şi-au propus să-i instruiască pe cei interesaţi  în tehnici tradiţionale de dulgărie şi zidărie utile în cazul renovării şi conservării bisericilor fortificate. Locul de desfăşurare a fost stabilit la biserica luterană fortificată Apold, județul Mureș

Expoziția temporară “Libertatea religioasă ca motiv al migrației. Personalități ale Transilvaniei secolelor XVI–XX.”, de la Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România, situat în Casa Teutsch – Centrul de dialog și cultură „Friedrich Teutsch“, poate fi vizitată pînă pe 30 octombrie 2023. Muzeul anunţă şi trecerea la programul de vară, începînd cu luna mai până la sfârșitul lunii octombrie (cu excepția sărbătorilor legale și celor bisericești), de luni până sâmbătă, între orele 10:00-17:00

Istoria azi – 1890: Prima broșură de benzi desenate, intitulată ”Comic-Cuts”, apare la Londra, publicată de Alfred Harmsworth – 1832: premiera absolută la Teatro Costanzi din Roma a operei “Cavalleria rusticana” a compozitorului italian Pietro Mascagni

Calendarul personalităţilor – 1936: Dennis Hopper, actor, regizor şi artist nord-american – 1904: Jean Gabin, actor francez

Luni, 15 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Regiuni puternice pentru o Europă puternică: Fondatorul Institutului Regiunilor Europei (IRE) Prof. Dr. Franz Schausberger, invitat de onoare a celei de-a 3-a conferințe Smart Airport Cities #3 de la Brașov vorbește despre  importanța crescândă a regiunilor europene, a municipalităților și a întreprinderilor, cu scopul reducerii deficitelor de informații existente, de a aborda problemele și a încerca să exploateze diversele potențiale economice ale cooperării regionale, precum și transregionale între regiunile Europei. interviu

Părinții preșcolarilor din județul Brașov, ce urmează să fie înscriși la clasele pregătitoare cu predare în limba maternă germană în perioada anului şcolar 2023 – 2024, solicită într-o petiţie online adresată Ministerului Educației, stoparea „abuzului de putere exercitat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov“ în procesul de evaluare a nivelului de cunoaștere a limbii germane. Prin recenta decizie, ISJ Braşov interzice prezența educatoarelor sau a persoanelor apropiate de copii în sala de testare, așa cum se întâmpla în anii anteriori. Petiţia a fost semnată pînă acum de aproape 300 de persoane.

O plimbare literară prin Timişoara şi un atelier de scriere creativă cu poeta germană Katharina Eismann (15, 16 mai 2023). Cele două activităţi ce se adresează tinerilor vorbitori de limba germană, interesaţi de jurnalism, formate audio experimentale, arhitectură şi literatură, sînt incluse în pogramul expoziţiei „După Sărbătoare, Sărbătoarea / Nach dem Fest, das Fest – Eismann/ Bonifer/ Eismann/ Projekt“ de la Palatul „Stefania“ din Timişoara. Organizatori: Institutul Goethe din Bucureşti, Centrul Cultural German Timişoara, Asociaţia FUNKFORUM din Timişoara

Un raport între neutralitate și suveranitate. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Războiul Rece a împiedicat timp de zece ani afirmarea suveranității Austriei. În urma încheierii Tratatului de Pace de la Paris din 1954, miniștrii de externe ai Uniunii Sovietice și Austriei au ajuns la un acord: suveranitatea putea fi acordată Austriei în schimbul garanției că țara își va menține neutralitatea strictă. Astfel a fost posibil ca reprezentanții celor patru forțe de ocupație, SUA, Uniunea Sovietică, Franța și Marea Britanie, să semneze cu Austria la Viena în data de 15 mai 1955 Tratatul de independență a Austriei.  În urma încheierii tratatului, Aliații au părăsit teritoriul austriac la 25 octombrie 1955. A doua zi, deputații Consiliului Național din Parlamentul Austriei au adoptat Legea constituțională federală privind neutralitatea Austriei. Ziua de 26 Octombrie este sărbătoare națională în Austria și comemorează Declarația de Neutralitate adoptată în acea zi. Neutralitatea Austriei a fost însă limitată de facto prin aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1995 și alte dispoziții constituiționale apărute între timp

Istoria azi – 1955: Austria redobândeşte independența deplină prin semnarea la Viena a Tratatului de Stat al Austriei cu cele patru puteri ocupante – 1928: Mickey Mouse și Minnie Mouse apar pentru prima dată în filmul „Plane Crazy” de Walt Disney – 1920: baletul neoclasic „Pulcinella” al compozitorului rus Igor Stravinski, prezentat în premieră absolută la Théâtre National de l’Opéra din Paris – 1768: insula Corsica din Marea Mediterană este alipită Franței în 1768 sub forma răscumpărării unei datorii

Calendarul personalităţilor –1911: Max Frisch, dramaturg elveţian – 1845: Ilia Ilici Mecinikov, biolog rus, distins în anul 1908 cu Premiul Nobel pentru Medicină pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei – 1838: Nicolae Grigorescu, pictor român, considerat unul dintre fondatorii picturii române moderne, alături de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian – 1567: Claudio Monteverdi, compozitor italian, considerat primul mare creator de operă

Joi, 11 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Comunitatea săsească din Reghin a marcat duminică, 7 mai, o nouă ediție a tradiționalei sărbători de mai intitulată Maifest, eveniment organizat de Forumul German din Reghin. Sărbătoarea a debutat la Biserica Evanghelică din Reghin cu o slujbă religioasă urmată apoi de parada portului popular pe acordurile Fanfarei Municipiului Reghin, dupa cum relatează preotul Bisericii Evanghelice C.A. din Reghin, Johann Zey. Interviu realizat de Imola Munteanu, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

În mai multe localități din județul Sibiu a debutat prima ediție a proiectului educațional „Open Air Classics”, organizat de Asociația Florescu-Fernandez & Friends din Sibiu

Șapte muzee din Sibiu participă la Noaptea Muzeelor 2023, de sâmbătă, 13 mai: Muzeul Atelier Tipografie Sibiu (deschis între orele 18-22); Muzeul ASTRA Sibiu, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (18-01); Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România (10-21:30); Muzeul Cinegetic August von Spiess (18-23:30); Muzeul de Artă Contemporană (18-23:30); Sala cu frescă din Piața Mică, nr. 22 (18-23:30) și Sinagoga Sibiu (18-23:30). Ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Povestea inelului“

Istoria azi – 1997: Campionul mondial la şah, Garri Kasparov, pierde la New York un meci de şase partide împotriva supercomputerului „Deep Blue”. Kasparov a acuzat mai multe nereguli în desfăşurarea meciului. Nu a existat o investigaţie riguroasă a cazului – 1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia – 1950: premiera absolută la Paris a piesei de teatru „Cântăreaţa cheală”, de Eugen Ionescu – 1867: A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independența și neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg

Calendarul personalităţilor – 1907: Rose Ausländer, poetă ucraineană de limbă germană – 1904: Salvador Dalí, pictor suprarealist spaniol – 1720: Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, supranumit „Baronul mincinos“, nobil german devenit celebru prin publicarea aventurilor sale imaginare

Sâmbătă, 6 mai 2023

Știri

„Prinţ şi sultan“ la Timişoara. Muzeul National al Banatului, în colaborare cu Badisches Landesmuseum Karlsruhe, Germania, prezintă expoziţia „Prinţ şi sultan. Decenii de război şi fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porţi (1683-1716)“. O parte din obiectele unice ale colecţiei din Germania (arme, veşminte, piese de harnaşament din perioada otomană) vor fi expuse la Timişoara până pe 30 august 2023 

Încoronarea regelui Charles al III-lea: între tradiţie şi modernitate

Istoria azi – 1791: Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu – 1949: ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann – 2001: Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee. Evenimentul a avut loc în timpul unei călătorii în Siria

Calendarul personalităţilor – 1856: Sigmund Freud, psihiatru austriac – 1895: Rudolph Valentino, actor american de origine italiană  – 1915: Orson Welles, regizor, scenarist și actor american

Miercuri, 3 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

O solicitare de sprijin acordat părinților defavorizați social ai copiilor înscriși la grădinița cu predare în limba germană din Căpleni (jud. Satu Mare) a fost adresată de președintele Forumului local, Stefan Hauler, cu ocazia Adunării reprezentanților Forumului regional Transilvania de Nord

Tematica „Copilărie și tinerețe“ oferă subiecte de discuții la un eveniment de formare profesională adresat cadrelor didactice. Patru tineri adulți vor vorbi despre copilăria și tinerețea propie și vor purta discuții cu participanții (Sibiu, sediul FDGR, joi, 4 mai)

FDGR Sibiu în calitate de organizator al evenimentului anual „Sărbătoarea lui mai“ a lansat un apel pentru completarea fondului documentar fotografic privitor la istoria acestei manifestări etno-culturale: se caută fotografii ale edițiilor din anii 1991-2015. Sâmbătă, 6 mai, va avea loc ediția cu numărul 30 al „Maifest“, cu evenimente în centrul istoric al orașului și în Dumbrava Sibiului

Odată cu luna mai începe seria manifestărilor etno-culturale organizate de comunitățile etnicilor germani din Banat. La multe dintre ele va participa deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Interviu realizat de Adrian Ardelean de la Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

Actualitatea sibiană: Mâine are loc vernisajul expoziției „Istoria stilourilor românești. Colecția Petre Crăciun”, la Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu (joi, 4 mai, ora 13). Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 iunie – Viața în Germania, subiect de discuții pentru elevi în perspectiva dobândirii diplomelor de limbă germană în anul 2024 (joi, 4 mai, sediul FDGR, Sala Oglinzi, orele 17-19). Eveniment co-organizat de Agenția centrală pentru școlile germane din străinătate (Zentralstelle für das Auslandsschulwesen, ZfA) și Forumul de centru Sibiu al FDGR – Atelierul de creație „Flinke Finger” de la Teatrul Gong invită la o ediție susținută în limba germană, dedicată confecționării brățărilor prieteniei. Atelierul dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani este coordonat de Sandi Rusu-Costea (joi, 4 mai, Sala Studio, ora 18) – Invitație la un spectacol non-verbal: „Ora în care nu știam nimic unii de alții” de Peter Handke la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, un spectacol de Leta Popescu și Bogdan Spătaru (Sala Mare, avanpremiera: joi, 4 mai, ora 19; premiera: vineri, 5 mai, ora 19) – „Libertatea religioasă ca motiv al migrației. Personalități ale Transilvaniei secolelor XVI–XX“, expoziție concepută de arh. Heidrun König, va fi vernisată la Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România (vineri, 5 mai, ora 18). Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 octombrie – Spectacole de teatru și concerte anunțate pentru următoarele zile la Sibiu

Istoria azi –  1979: Margaret Thatcher devine prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii – 1975: Nadia Comăneci devine campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă – 1958: apare romanul „Mic dejun la Tiffany“ al scriitorului nord-american Truman Capote – 1937: Romanul „Pe aripile vântului“ al scriitoarei Margaret Mitchell câştigă premiul Pulitzer – 1891: Regele Carol I îi comunică Preşedintelui Consiliului de Miniştrii planurile concrete de a ridica la Bucureşti pe cheltuială proprie „un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toată facultăţile din ţară”. La 27 iunie, aşezământul a fost decretat ca instituţie de stat subordonată Ministerului învăţământului public, cu numele „Fundaţiunea Universitară Carol I”, cunoscută în prezent drept „Biblioteca Universitară” – 1494: Cristofor Columb descoperă Jamaica

Calendarul personalităţilor – 1761: August von Kotzebue, dramaturg german – 1469: Niccolò Machiavelli, scriitor şi om de stat italian

Miercuri, 19 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Parlamentul și-a reluat activitățile marți, după sărbătorile pascale, pe ordinea de zi figurând prioritar legea pensiilor și legea educației, conform deputatului FDGR în Paralmentul României Ovidiu Ganț

Actualitatea sibiană:  proiect pentru amenajarea a încă 90 de insule ecologice pentru colectarea deșeurilor în zonele de blocuri – Atelierul de creație „Flinke Finger” – Buburuza din aprilie la Teatrul „Gong“ din Sibiu 20.04.2023) – din programul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu: „D’ale lolelor”, un spectacol în limba germană, de Dave Freeman în regia lui Șerban Puiu (20.04.2023) / „Puricele în ureche“ de Georges Feydeau (21.04.2023)  – trupa Celelalte Cuvinte pornește într-un turneu de lansare a noului album, intitulat „Lumea Asta” și va poposi la Sibiu pe 21.04.2023 – spectacolul “Aventurile lui Pinocchio”, regia Lilly Krauss Kálmar, la Teatrul „Gong“ din Sibiu (22.04.2023) – Ia-ți câinele și Vino! – Cabana Suru – iubitorii de câini sunt invitați la o drumeție la cabana Suru din Munții Făgăraș pe 23 aprilie 2023

Biblioteca verde – a trăi sustenabil: prin comportamentul nostru distrugem natura și, implicit, fundamentul vieții noastre. Observăm pretutindeni mormane de plastic, aerul poluat de prea multele mașini, dispariția zonelor verzi din oraș și ne întrebăm: cum putem opri aceste procese? Biblioteca Institutului Goethe din București oferă câteva sfaturi și propune câteva idei bune

Cele mai frumoase trasee pentru motociclete în Europa: de la asfaltul Corsicii până la pietrișul României, motocicliștii vor găși mereu în Europa o rută pe gustul lor

Istoria azi – 1941: premiera absolută la Zürich (Elveţia) a piesei „Mutter Courage şi copiii ei“ a dramaturgului german Bertolt Brecht – 1936: premiera absolută la Barcelona a Concertului pentru violoncel al compozitorului austriac Alban Berg (1885-1935). Concertul considerat una dintre cele mai importante creaţii muzicale a secolului al 20-lea este ultima compoziţie a lui Alban Berg

Calendarul personalităţilor –  1949: Paloma Picasso, designer francez – 1932: Jayne Mansfield, actriţă nord-americană – 1854: Anghel Saligny, inginer constructor român, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat; membru şi preşedinte al Academiei Române – 1801: Gustav Theodor Fechner, fizician german, considerat întemeietor al psihologiei experimentale și psihofizicii

Luni, 17 aprilie 2023

Calendarul zilelor internationale neobișnuite pentru 17 aprilie: Ziua vinului Malbec, Ziua hemofiliei, Ziua liliacului

Mâine, începând cu ora 18, scriitoarea de limbă germană Astrid Bartel va citi la librăria cafenea Erasmus din Sibiu din cel mai recent volum de povestiri

Opera din Viena va fi prima instituție de acest gen din Austria care va beneficia de o instalație fotovoltaică. Investiția se ridică la 400 000 de euro

Istoria azi – 1924:  a luat ființă studioul Metro–Goldwyn–Mayer – 1946: Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză

Calendarul personalităţilor – 1885: Karen Blixen, romancieră daneză – 1923: Gianni Raimondi, tenor italian

Miercuri, 12 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Deputatul FDGR Ovidiu Victor Gant relatează despre faza națională a olimpiadei școlare de limba germană ca limbă maternă, care se desfășoară în această săptămână  la Timișoara

Actualitatea sibiană: Ediția 2023 a Târgului de Paști din Sibiu mai poate fi vizitată până pe 18 aprilie 2023 în Piața Mare  – Atelierul de creație „Flinke Finger” – Buburuza din aprilie la Teatrul „Gong“ din Sibiu (20.04.2023) – – Din programul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu: „D’ale lolelor”, un spectacol în limba germană, de Dave Freeman în regia lui Șerban Puiu (20.04.2023) – La Păltiniș și Bâlea Lac se schiază în condiții optime – Expoziția: “Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal” este deschis vizitatorilor la Salonul de muzică, Palatul Brukenthal Sibiu – Expoziția „Viața cotidiană în Sibiu în perioada medievală și modernă” (Muzeul Național Brukenthal) încearcă să surprindă viața obișnuită, de fiecare zi a sibienilor, în epoca medievală şi cea modernă, cu ajutorul obiectelor păstrate în colecțiile muzeului

Cultura foto și istoria imaginii: Fotografii Konrad Klein și Martin Eichler sunt laureații Premiului pentru Cultură al Asociației Sasilor Transilvăneni din Germania, pentru anul 2023. Premiul va fi decernat într-un cadru ceremonial în Duminica Rusaliilor, 28 mai, în cadrul Întâlnirii Sașilor din Germania în Biserica Sf. Paul din Dinkelsbühl

Concurs creativ pentru copii și tineri: INSPIRATIO Gift Studio a Parohiei Bisericii Negre împreună cu Forumul German Brașov invită toți copiii și tinerii vorbitori de limbă germană cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani să confecționeze o mascotă pentru Biserica Neagră

Istoria azi –1774: la Berlin are loc premiera piesei de teatru „Götz von Berlichingen“ de Johann Wolfgang Goethe, prima creaţie dramaturgică a poetului, gânditorului şi omului de ştiinţă german

Calendarul personalităţilor – 1933: Montserrat Caballé, soprană, cântăreață de operă spaniolă de origine catalană – 1801: Joseph Lanner, compozitor austriac, creatorul valsului vienez

Joi, 6 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Joia Sfântă (Cina Domnului), cu semnificația instituirii Sfintei Euharistii. Pentru creștinii catolici începe perioada de trei zile (Triduumul Pascal) în care Biserica Catolică comemorează Pătimirile lui Isus Cristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 9 aprilie           

Începând de astăzi, rețeaua artistică Beatrice von Babel are o colaborare simultană cu trei instituții culturale bucureștene. Rețea internațională de artiști și colectiv artistic, entitatea cunoscută cu numele feminin fictiv Beatrice von Babel va prezenta în răstimpul a trei săptămâni o expunere progresivă cu performance și ateliere de lucru la ARCUB, Goethe-Institut și Institutul Francez (6-27 aprilie)   

Un exercițiu de apropiere germano-britanică: vizita în Germania a Regelui Charles al III-lea al Regatului Unit, văzută de comentatorul Hans Werner Thellmann; înregistrare Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană.

Vocabular german: limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Fenomene meteo“

Istoria azi – 1896: la Atena începe prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne: Jocurile Olimpice de vară din 1896 – 1789: George Washington este ales de Colegiul electoral să devină primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii

Calendarul personalităţilor – 1889: Gabriela Mistral, poetă din Chile, laureată în 1945 a Premiului Nobel pentru literatură – 1878: Erich Mühsam, scriitor german