Joi, 12 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Informații inutile, respectiv lipsa unui răspuns. Reacția deputatului FDGR Ovidiu Ganț la: răspunsul din partea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (urmare a întrebării din 4 aprilie a deputatului privind aplicarea Legilor 130/2020 și 232/2020, referitor la drepturi financiare pentru copiii fostelor victime ale regimului comunist) și lipsa unui răspuns din partea Ministerului Culturii (la întrebarea din 1 februarie privind acțiuni concrete și proiecte finanțate de Ministerul Culturii în anul 2022, în susținerea proiectului „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023“)

Scrisoarea lui Neacșu, expusă la Casa Sfatului din Brașov: Pentru prima dată din 1916, Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung (1521) către judele Braşovului, Johannes Benkner, poate fi văzută de publicul larg până pe 23 mai 2022 la Casa Sfatului din Brașov; pentru prima oară de la descoperirea sa în anul 1894, cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este prezentat public într-o expoziție muzeală și în afara cadrului profesional al Arhivelor. Interviu cu Thomas Șindilariu, Subsecretar de Stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice de pe lângă Guvernul României  

Presa germană în Banat. Dezbaterea și masa rotundă organizate la Timișoara de redacția săptămânalului de limbă germană “Banater Zeitung” au avut ca subiect principal tinerii cititori, ziarul studențesc  timișorean „LIT Kompass” și ziarele școlare din liceele bănățene cu predare în limba germană 

Noaptea Europeană a Muzeelor 2022 – la Muzeul Țării Crișurilor (oradea) și la mai multe Muzee din Brașov

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „I se spune propagandă“

Istoria azi – 1941: la Berlin, inginerul german Konrad Zuse dă în funcţiune primul calculator din lume, „Z3“, considerat prima maşină de calcul digitală – 1928: la Köln (Germania) este inaugurată expoziţia „Pressa”, prima expoziţie internaţională dedicată presei; timp de şase luni, expoziţia „Pressa” a avut 5 milioane de vizitatori din Europa, America şi Asia – 1832: la Milano (Italia), opera comică „Elixirul dragostei“ („L’elisir d’amore“) a compozitorului italian Gaetano Donizetti (1797-1848) este prezentată în premieră absolută la „Teatro alla Canobbiana“

Calendarul personalităţilor – 1921: Joseph Beuys, artist plastic şi teoretician al artei german – 1900: Helene Weigel, actriţă germană – 1820: Florence Nightingale, infirmieră britanică, precursoarea serviciului sanitar modern – 1803: Justus von Liebig, chimist și inventator german, considerat fondatorul chimiei organice și aplicațiilor acesteia în agricultură