Știri
Ghicitoarea zilei
10 mai, Zi de sărbătoare naţională în România, prin Legea nr. 103 din 14 mai 2015; în textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii. În data de 10 mai 1866, Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la Bucureşti şi devine Domnitorul României. La 10 mai 1877, Senatul României proclamă independenţa României faţă de Imperiul Otoman
Astăzi, începând cu ora 17.30, la sediul Casei de Cultură “Friedrich Schiller” (Str. Batiștei nr.15) va avea loc conferința și prezentarea volumului „DOBROGEA – coloniști germani între Dunăre și Marea Neagră”, semnat de dr. Josef Sallanz, lector DAAD în Republica Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Evenimentul este organizat în colaborare cu Biroul Cultural pentru Transilvania, Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Maramureş, Moldova și Muntenia al Muzeului Transilvaniei din Germania, precum și cu F.D.G.R. Forumul Regional – Regiunea Extracarpatică
”Cu ce fel de discriminare se confruntă (încă) femeile artiste?“ este cel de-al doilea eveniment din seria “ Artists in Collective Dialogue: The Power of Thinking Together“, coordonat de scriitoarea și traducătoarea dr. Monica Cure, susținut și găzduit de Institutul Goethe București (10 mai 2022, ora 18). La dialogul colectiv participă artiste din România, Germania și Ucraina
Organizația Meteorologică Mondială (OMM) avertizează asupra unui an canicular record până în anul 2026. OMM anunță că există o probabilitate de 93 la sută, ca cel puțin un an din acest interval să fie cel mai canicular an de la începutul însemnărilor meteorologice în secolul al 19-lea. Un asemenea record a fost înregistrat în anul 2016
Amețeala sau vertijul nu afectează doar vârstnicii. Fie că e vorba de adulți, tineri sau copii, nimeni nu este scutit
Sisteme armate autonome care în baza algoritmilor pot selecta și combate obiective concrete: viitorul conflictelor militare aduce cu sine un bagaj suplimentar de probleme etice, de securitate și juridice
„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Un regal al cuvintelor“
„Istoria azi” – 1866: Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la Bucureşti şi devine Carol I, Domnitorul României. La 14 martie 1881 va fi proclamat Regele României – 1877: Senatul României proclamă independenţa faţă de Imperiul Otoman; în România anilor 1866-1916 şi 1918-1947, în data de 10 mai era sărbătorită „Ziua Regelui“ sau „Ziua Regalităţi“ – 1906: la Sankt Petersburg (Rusia), Ţarul Nicolae al II-lea inaugurează Duma Imperială, primul parlament rus, for al reprezentării politice ales direct de popor
„Calendarul personalităţilor” – 1903: Hans Jonas, filozof german – 1899: Fred Astaire, actor şi dansator nord-american – 1886: Karl Barth, teolog protestant elveţian – 1878: Gustav Stresemann, politician şi om de stat german; în anul 1926 a fost, împreună cu politicianul şi omul de de stat francez Aristide Briand, laureat al Premiului Nobel pentru Pace – 1760: Johann Peter Hebel, poet german