Vineri, 14 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

„Heinrich Wachner – un profesor şi om de ştiinţă important al Transilvaniei“ este titlul volumului apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca (2024), editat de prof. univ. Wilfried Schreiber (Cluj-Napoca) şi Friedrich Philippi (Sibiu), fost profesor de geografie și biologie. Cei doi autori au vrut să aducă astfel un omagiu profesorului și cercetătorului Heinrich Wachner (1877-1960), care a publicat peste 80 de lucrări despre diferite regiuni ale Transilvaniei. Interviu cu prof. univ. Wilfried Schreiber interviu

Știri locale din Satu Mare și Baia Mare: Proiectul cultural româno-maghiar „PHOTOS THAT CROSS BORDERS – Istorie și tradiții transfrontaliere prin arta fotografiei“ are finanțarea asigurată pentru 12 luni. Prin intermediul artei fotografice ca mijloc de comunicare, proiectul va promova moștenirea culturală comună. Implementarea va fi realizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare în calitate de partener lider, alături de Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” din Carei și Orașul Téglás din Ungaria; – Sistemul „e-Sigur“ pentru prevenirea și reducerea accidentelor rutiere a devenit operațional și în județul Satu Mare. Radare mobile detectează în timp real vehiculele care încalcă reguli rutiere. Contravențiile constatate sunt comunicate șoferilor la domiciliu; – Programul curselor aeriene charter ale sezonului estival 2025 de pe Aeroportul Internațional Maramureș de la Baia Mare pentru destinații de vacanță în Tunisia, Turcia, Egipt și Grecia; – Palatul Administrativ din Baia Mare a găzduit un seminar de instruire dedicat implementării programului Interreg VI-A NEXT 2021-2027 pentru dezvoltarea regională si consolidarea cooperării transfrontaliere dintre România, Ungaria, Slovacia și Ucraina. Au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene din regiunea Nord-Vest sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabrliela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Concursul Național „Prietenii Muzicii” Pro Piano România, Filiala Sibiu (Biblioteca Județeană Astra, 14-16 martie) a avut astăzi deschiderea oficială. Urmează recitalurilre concurenților, continuate și în data de 15 martie. Gala festivă este anunțată pentru 16 martie, ora 11. Participă 118 copii din România, dintre care 27 sunt din Sibiu

„Granițele dintre implicarea civică, patriotismul și naționalismul de astăzi“ vor fi explorate la Brașov (17 martie) într-o dezbatere susținută de artista și antropoloaga Rucsandra Pop și invitații ei: traducătoarea Iulia Florea, directoare executivă a Fundației Comunitare Brașov; juristul Florin Nistor, președintele Junilor Dorobanților din Brașov și activistul Uwe D. Leonhardt, directorul executiv al FDGR din municipiul Brașov. Intrarea la dialog este liberă. Evenimentul este organizat de Platforma ISCOADA în cadrul programului multianual „ISCOADA – Hub de cercetare culturală” (Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, ora 18)

Un „Premiu de solidaritate pentru creatorii de media“ destinat jurnaliștilor sud-est europeni este oferit și în acest an de Societatea Europei de Sud-Est din München (Südosteuropa-Gesellschaft, SOG). Premiul se vrea o recunoaștere a relatărilor critice și depășirii autocenzurii în contextul unui mediu ostil, în care jurnaliștii sunt expuși represaliilor; în vremuri caracterizate de ascensiunea populismului, acutizarea conflictelor politice și evoluțiilor autoritare, organizatorii premiului consideră că relatările independente sunt esențiale. Propuneri pentru materiale participante la concurs pot fi trimise până la 31 martie. Asociția SOG este finanțată de Ministerul Afacerilor Externe german. Mijloacele pentru constituirea acestui premiu provin în totalitate din donații

Istoria azi – 1937: Papa Pius al XI-lea semnează enciclica redactată în limba germană „Mit brennender Sorge“ (lb.română: Cu îngrijorare intensă), publicată la 21 martie 1937. În această enciclică, Papa Pius semnalează situaţia dificilă a Bisericii Catolice în Germania Nazistă (1933-1945) şi condamnă politica şi ideologia nazistă – 1889: premiera piesei „Domnişoara Julie” a dramaturgului suedez August Strindberg la Copenhaga

Calendarul personalităţilor – 1941: Wolfgang Petersen, regizor de film german – 1879: Albert Einstein, fizician teoretician evreu, născut în Germanian, laureat în 1921 al Premiului Nobel pentru Fizică (premiul a fost înmânat în anul 1922) – 1854: Paul Ehrlich, medic german, considerat fondatorul chimoterapiei, laureat în 1908 al Premiului Nobel pentru Medicină – 1804: Johann Strauss (tatăl), compozitor, violonist şi dirijor austriac