Luni, 5 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

„Este în ADN-ul sașilor transilvăneni ca oriunde s-ar afla să nu-și uite pământul natal”: În cea de-a doua zi a Întâlnirii Internaționale a Sașilor, desfășurată în Piața Mare din Sibiu, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut un discurs de deschidere în fața a mii de sași din România, Germania, Austria, Elvetia, SUA și Canada. Titlul întâlnirii, „Heimat ohne Grenzen” (Patrie fără granițe), a fost menționat de președinte ca reflectând realitatea contemporană a urmașilor sașilor, care, deși trăiesc departe de locurile natale, păstrează spiritul transilvan în suflet, dorind să-l transmită generațiilor viitoare insert

Marea întâlnire a Saşilor este bucuria revederii în cadrul comunității. Primarul orașului Sibiu, Astrid Fodor, le-a adresat, sâmbătă, 3 august 2024, participanților prezenți la Întâlnirea Internațională a Sașilor de la Sibiu, invitația să revină acasă, în localităţile de unde au plecat, întrucât în România de azi vorbim despre oportunităţi și de un loc bun sub soare insert

Academia de vară ”Germana în toate culorile” între 25 – 31 august la Varna. Cursurile de specializare, organizate de Institutul Goethe București, se adresează profesorilor de limbă germană din Ucraina, Turcia, România, Republica Moldova și Bulgaria 

Caravana TIFF-Unlimited va poposi din nou la Satu Mare (9-11 august) sinteză

Istoria azi – 1424: prima mențiune a vămii Calafat – 1858: omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic – 1962: Nelson Mandela este întemnițat. El va fi eliberat abia în 1990. Mandela a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială

Calendarul personalităţilor – 1802: Niels Henrik Abel, matematician norvegian – 1850: Guy de Maupassant, scriitor francez – 1930: Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a pășit pe Lună (Apollo 11, 1969)