Știri
Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025
Ghicitoarea zilei
Inițiative private pentru protejarea naturii și importanța lor pentru valorificarea frumuseții Munților Făgăraș; interviu cu prof. Dr. Klaus Fabritius, cercetător la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor București
”Timișoara. Scurtă istorie a orașului” este titlul traducerii în limba română a volumului semnat de Konrad Gündisch și Tobias Weger, care a apărut în limba germană în 2023. Prezentarea va avea loc astăzi, începând cu ora 18, la Biroul de informații turistice ”Visit Timișoara” în prezența autorilor. Acest eveniment va fi urmat mâine (15 aprilie) de o a doua prezentare la Universitatea de Vest (Biblioteca Eugen Todoran), unde, pe lângă cei doi autori, vor participa prof. univ. dr. Adriana Babeți și docent dr. Alexandru Drăgan
Ateliere de Paște la Institutul Goethe din București. Acestea se vor desfășura în trei zile consecutive (14,15 și 16 aprilie) și își propun să prezinte obiceiurile pascale din Germania
Cu Duminica Floriilor, creștinii au început Săptămâna Sfântă. Este timpul în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului Iisus Hristos. În acest an, creștinii sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 20 aprilie
Istoria azi – 1884: a apărut, la Sibiu, publicația politică și culturală Tribuna. – 1935: are loc Duminica Neagră în cadrul Dust Bowl din SUA, numită astfel din cauza norilor de praf întunecați care au acoperit lumina soarelui, cea mai puternică furtună de praf din istorie – 1989: Mangal Shobhajatra, o paradă populară organizată de studenții și profesorii Facultății de Arte Plastice a Universității Dhaka din Bangladesh are loc pentru prima dată (declarat patrimoniu cultural imaterial de către UNESCO în 2016])
Calendarul personalităţilor – 1886: Ernst Robert Curtius, filolog și critic literar german – 1941: Julie Christie, actriță britanică – 1973: Adrien Brody, actor american