Marţi, 25 martie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Moștenirea culturală trebuie trăită, păstrată si dată mai departe. Profesoara de dansuri populare săsești, Astrid Göddert, și fiica sa, Anna-Lena Göddert, din Biberach, Germania, au condus și în acest an seminarul anual de dansuri populare săsești destinat profesoarelor, învățătoarelor și educatoarelor din școli si grădinițe cu predare în limba germană din județul Sibiu, care a avut loc în perioada 21-23 martie 2025 la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu. „Este o onoare pentru mine, să fiu din nou acasă la Sibiu și să continui această frumoasă tradiție a dansului popular săsesc“, declară, printre altele, Astrid Göddert interviu

Conferință despre bisericile fortificate din Transilvania la Potsdam (Germania), astăzi, începând cu ora 18. Istoricul de artă Arne Franke prezintă câteva dintre aceste construcții cu dublă funcție, religioasă și de apărare

Creștinii sărbătoresc astăzi „Buna-Vestire“. Sărbătoarea aminteşte momentul în care Arhanghelul Gavriil îi apare Maicii Domnului şi o anunţă că ea, fecioară fiind, va concepe şi va naşte un fiu (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 1, versetele 26-35). Conform mărturisirii de credință creștine (Crezul niceeano-constantinopolitan), Hristos „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Primăvară, fără doar și poate”

Istoria azi – 1821: Grecia își declară independența față de Imperiul Otoman – 1957: semnarea Tratatului de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, prin care s-au pus bazele Comunității Economice Europene, CEE, devenită Uniunea Europeană de la 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht

Calendarul personalităţilor – 1881: Bela Bartok, compozitor, pianist și folclorist, unul dintre marii creatori ai muzicii modern – 1913: Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române – 1924: Aretha Franklin, cântăreață americană

Volkstanz macht Spaß!

„Wir haben die Ehre, mit Astrid und Anna-Lena Göddert, Tanzreferentinnen aus Deutschland, siebenbürgisch-sächsische Volkstänze zu erlernen“, so hieß es in der Einladung des Zentrums für Lehrerfortbildung in deutscher Sprache Mediasch (ZfL) zum dritten Blockseminar „Sächsische Volkstänze“. Das Tanzseminar fand vom 21. bis 23.März 2025 im Spiegelsaal des Deutschen Demokratischen Forums in Hermannstadt statt. 

„Volkstanz macht Spaß!“ weiterlesen