Știri
Știri electorale
Ghicitoarea zilei
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2024 a fost actualizată de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, consultant pentru reprezentanții salariaților și organizațiile acestora. Recalcularea valorii coșului raportată la luna septembrie s-a realizat în baza indicilor de prețuri comunicați de Institutul Național de Statistică pentru luna septembrie 2024, raportați la luna septembrie 2023
Recital „In Memoriam Carmen Petra-Basacopol” la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București (31 octombrie, ora 18). Evenimentul are loc în cadrul stagiunii de concerte intitulate „Muzicienii Filarmonicii ‘George Enescu’ se prezintă”, o colaborare cu Primăria Municipiului București și Filarmonica „George Enescu” București
Actualitatea sibiană: Evenimentul literar „Poets in Transylvania” (29-31 octombrie) aduce laolaltă poeți distinși cu premii internaționale dintre cele mai importante. Astăzi are loc dezbaterea festivalului: „Arta ca martor. Literatura și muzica în vreme de război” (Aula „Avram Iancu“ a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, începând cu ora 14) – Vineri va începe cea mai importantă competiție de dans sportiv din România, „Transylvanian Grand Prix” (Sala Transilvania, 1-3 noiembrie) cu competițiile naționale pe clase valorice. Sâmbăta este dedicată Open-ului internațional iar începând cu ora 19 sportivii vor dansa pe muzică live, acompaniați de Mielle Bibescu Dance Sport Big Band. Duminică va avea loc Campionatul European de Senior I Standard – programul spectacolelor de teatru din următoarele zile
Mai mult de o oră zilnic sau mai mult de nouă ore pe săptămână se preocupă germanii de cultură, conform unui sondaj efectuat de Biroul federal de statistică. La sondajul efectuat cu participarea a 19.500 de persoane cu vârste de peste zece ani, fost luate în calcul activități analoge și digitale, cu excluderea consumului de tv și streaming (creditate cu peste 15 ore pe săptămână). Preferințele sunt în ordine descrescătoare: lectura, jocuri de societate, jocuri video, frecventarea cinematografelor, teatrelor sau muzeelor, audiții muzicale și activități artistice proprii
Istoria azi – 1990: Canalul Mânecii, ce leagă Marea Britanie de Europa, a fost deschis traficului – 1938: „Războiul lumilor“ la radio: regizorul nord-american Orson Welles stârnește panică printre ascultătorii postului de radio CBS de pe Coasta de Est a SUA cu adaptarea radiofonică a romanului „Războiul lumilor“ al scriitorului englez Herbert George Wells – 1724: a fost definitivată construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă
Calendarul personalităţilor – 1735: John Adams, politician american, primul vicepreședinte (1789-1797) și al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1797-1801) – 1885: Ezra Pound, poet american – 1960: Diego Maradona, fotbalist și antrenor argentinian