Miercuri, 9 octmbrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Prof. dr. Wilhelm Schabel, originar din Țara Bârsei, a primit recent prestigiosul premiu „Tallmadge Award” din SUA în domeniul tehnologiei filmelor subțiri. Ceremonia de  premiere a avut loc la cel de-al 22-lea Simpozion  al Societății Internaționale pentru Știință și Tehnologia  Filmelor Subțiri din Atlanta, SUA.

Asociația regională bavareză a Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania sărbătorește sâmbătă, 19 octombrie 2024, în Meistersingerhalle din Nürnberg, 75 de ani de la ]nființarea asociației. Evenimentul se derulează sub patronajul premierului bavarez Dr. Markus Söder, care va participa și ca invitat de onoare.

FDGR se pregăteşte pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale ce vor avea loc în România în perioada 24 noiembrie – 8 decembrie 2024. INTERVIU cu deputatul minorităţii germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ.

Un nou blog pentru minorităţile naţionale din Europa. Asociaţia Europeană a cotidienelor în limbile minorităţilor naţionale şi în limbile regionale, MIDAS,  în colaborare cu Center for Autonomy Experience (Eurac Research) anunţă crearea unui  unui nou blog care va prezenta la nivel european provocările şi succesele tuturor minorităţilor naţionale ce trăiesc în Europa. Proiectul ambiţios este coordoant de jurnalistul german cu rădăcini săseşti din Feldioara, Hatto Schmidt, cu o experienţă de peste 3 decenii la cotidianul de limba germană „Dolomiten“ din Bolzano, Italia. Materialele jurnalistice sunt publicate în limba engleză şi sunt accesibile pe https://www.eurac.edu/en/blogs/ midas

Proiectele de restaurare a Bisericii fortificate din Alma Vii (judeţul Sibiu) şi a unui lăcaş de cult din Cluj-Napoca, premiate de Comisia Europeană pentru lucrări de patrimoniu. Banii premiului vor fi utilizaţi pentru a finaliza proiectul bisrericii fortificate, respectiv pentru a reface altarul din incinta monumentului istoric

Actualitatea sibiană: Începe OktoberFest la Sibiu (10-13 octombrie 2024). Evenimentul este gratuit și deschis pentru toată lumea // Atelierul de creație în limba germană „Flinke Finger” – Magneți de toamnă la Teatrul GONG, Sala Studio, 10 octombrie 2024 // Lansare de carte: „Ghid de sibian/că, raelizat de  Fundația Comunitară Sibiu, joi, 10 ocotmbrie 2024. Volumul urmăreşte să ofere o imagine de ansamblu pentru noii dar poate şi vechii locuitori ai oraşului despre frumuseţea, istoria şi dezvoltarea oraşului // (Aproape) Toate operele lui Molière, de Vincent Caire, în regia Daniel Plier, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, joi, 10 octombrie 2024 // Istorii fictive – ateliere de scriere dramatică; proectul se adreasează exclusiv elevilor de liceu, în perioada 11 – 13 octombrie , la Teatrul GONG din Sibiu // Bazar pentru strângerea de donaţii pentru Hospice-ul pentru copii, „Carl Wolff“, Sibiu, sâmbătă, 12 octombrie 2024,între orle 10 – 14,  la sediul FDGR din Sibiu // Piesa IMI PLACE CUM MIROSI! dupa Neil Simon, la Teatrul Radu Stanca – Sala Mare, sâmbătă 12 octombrie 2024 // Proiectul muzical în premieră al formaţiei PHOENIX, Piano Rocks SymPhoenix, duminică, 13 octombrie 2024, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” din Sibiu // MARELE PREMIU AL SIBIULUI 2024, ediţia a VII-a, Viteza pe trase montan, miercuri, 16 octombrie 2024 // În perioada 16-20 octombrie se desfăşoară la Sibiu Astra Film Junior // Atelier de Patchwork, organizat de Asociaţia de lucru a Femeilor din cadrul Bisericii Evanghelice C.A., în perioada 18-19 octombrie, la Sala de Conferinţe a Academiei Evanghelice Transilvane din Turnişor // De la 1 octombrie se pot depune cereri pentru ajutorul la încălzire și curent electric pe perioada iernii, anunţă Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu. Sprijinul se acordă familiilor și persoanelor singure ale căror venituri nete sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiilor sau 2.053 lei, în cazul persoanei singure //

Istoria azi – 1831:  este asasinat Ioannis Kapodistrias, primul președinte al Republicii Elene, unul dintre artizanii luptei de eliberare a grecilor de sub dominația otomană – 1980: Papa Ioan Paul al II-lea se întâlnește cu Dalai Lama în timpul unei audiențe private la Vatican

Calendarul personalităţilor – 1835: Camille Saint-Saëns, compozitor francez din epoca romantică, cunoscut datorită operei sale cu caracter biblic Samson și Dalila – 1940: John Lennon, compozitor, muzician, cântăreț și textier britanic, unul din fondatorii trupei The Beatles