Miercuri, 2 octombrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Timișoara va găzdui, în premieră, la finele acestei săptămâni, manifestarea German Fest – Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, organizată de comunitatea germană. Programul va avea loc în diverse locații din zona centrală și include prelegeri pe tema influenței germanilor din Banat în cei 300 ani de la colonizare, concerte, reconstituiri istorice și parada portului popular.

Portul popular și moștenirea culturală a sașilor vor face obiectul expoziției „Minoritatea germană din România. Istorie și prezent în Europa“ de la Casa estului german (Haus des Deutschen Ostens, HDO) din München, o instituție a landului federal german Bavaria dedicată păstrării și dezvoltării moștenirii culturale a germanilor din Europa Centrală și de Est (10 octombrie – 13 decembrie)  

20 de ani de când publicul are acces la fondurile documentare ale „Arhivei centrale a Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România” (B.E.C.A.R.) din Sibiu vor fi sărbătoriți cu o zi dedicată schimburilor academice în rândul celor pasionați de istoria sașilor și B.E.C.A.R. (11 octombrie)  

Deputatul minorității germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, a participat la Ședințele de vinerea trecută de la Sibiu ale Consiliul Director al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) și Adunării Reprezentanților FDGR; – Participarea deputatului FDGR la întâlnirea Prim-ministrului landului federal german Baden-Württemberg, Winfried Kretschmann, cu reprezentanți ai minorității germane din România, cu ocazia vizitei la București de la începutul acestei săptămâni. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Dincolo de limitele convenționale ale muzicii cu recitalul „Multicello :: J O Y” al violoncelistei Ana Topalovic din Austria. Proiectul concertistic propune o fuziune între armonii clasice și contemporane (București, Mina Museum – Museum of Immersive New Art, 3 octombrie, ora 20). Recitalul, unul dintre elementele introductive ale ediției următoare a „Classix Festival” (Iași (Iași, 23 februarie – 2 martie 2025) va fi prezentat și la Iași (5 octombrie, ora 18.30, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ Iaşi) 

Prezentare de carte: „Efectiv Transilvania – din cotidianul țicnit al unei familii de emigranți bavarezi” (limba germană în original: Tatsächlich Transsilvanien – Aus dem verrückten Alltag einer bayerischen Auswandererfamilie) de Rita Klaus (2023, editura DuMont Buchverlag, Köln). Eseu de Hans-Werner Thellmann, preluare Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană  

Actualitatea sibiană: Muzeul ASTRA a trecut la programul de iarnă. Pentru muzeul în aer liber al Complexului Muzeal Național ASTRA, orele de vizitare au fost modificate cu programul  8-18. Intrarea dinspre Grădina Zoologică din Sibiu este deschisă de vineri până duminică, între orele 9.30 și 16.45; – SCAF, Sibiu Contemporary Art Festival continuă până la data de 6 octombrie.  Expozițiile Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu pot fi vizitate de miercuri până duminică, ora 10-18; – Vehicule istorice și patrimoniu cultural la Sibiu Classic Rally, raliul de regularitate pentru vehicule istorice (4-6 octombrie); – Concert de muzică sacră la Catedrala Evanghelică din Sibiu (vineri, 4 oct., ora 12); – Sibiu Opera Festival continuă până la data de 12 octombrie; – Teatru în limba germană: „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)“ de Adam Long, Jess Winfield, Daniel Singer, spectacol în regia lui Daniel Plier, reprezentație a secției germane de la Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu (Sala Studio, sâmbătă, 5 oct., ora 19); – Concert de muzică sacră la Catedrala Evanghelică din Sibiu (sâmbătă, 5 oct., ora 19); – DATfest, Festival Studențesc de Teatru și Management Cultural, organizat de studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, ULBS (7-13 oct., Facultatea de Litere și Arte a ULBS); – Întâlnirea seniorilor membri ai Forumului democrat al germanilor din România, FDGR (Sala Oglizi a sediului FDGR Sibiu, marți, 8 oct., ora 15); – Prezentare de carte: ediția a doua a romanului „Am aflat de la oameni: Cronică romanțată a unor destine transilvănene“ (limba germană în original: Das erfuhr ich unter Menschen: Romanhafte Chronik siebenbürgischer Schicksale) de Joachim Wittstock (2024, editura Schiller Verlag, Sibiu). La prezentare va participa și autorul (Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, marți, 8 oct., ora 17)

Istoria azi – 1997: Statele membre ale Uniunii Europene adoptă Tratatul de la Amsterdam, în completarea Tratutului de la Maastricht; – 1954: La Conferința de la Londra a miniștrilor de externe, se decide reînarmarea Republicii Federale Germania și aderarea ei la NATO; – 1409: Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la Biserica din Streisângeorgiu, județul Hunedoara

Calendarul personalităţilor – 1935: Paul Goma, scriitor român; – 1904: Graham Greene, scriitor britanic; – 1869: Mahatma Gandhi, militant politic şi social indian, inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente, considerat părintele independenței Indiei. Mahatma Ganghi este onorat oficial în India drept Părinte al Naţiunii;  – 1452:  Richard al III–lea, rege al Angliei