„Convorbiri sibiene” la Holzstock Festival . „Moştenirea culturală a bisericilor fortificate şi tânăra generaţie” este tema conferinţei din seria „Convorbiri sibiene”, care va avea loc pe 17 august în cadrul Holzstock Festival de la Hosman, jud. Sibiu (16-18 august).
Până pe 8 septembrie în Parcul Titan din Bucureşti pot fi urmărite filme în aer liber. Festivalul „Cinema în aer liber“, organizat de Primăria sectorului 3, oferă proiecţii ale unor filme apreciate în ultimii ani, de la drama şi thriller până la comedie şi animaţie. Intrarea este liberă
Fundaţia saxonă pentru formare profesională în domeniul mass-media (SSM) oferă şi anul acesta un stagiu de pregătire pentru jurnalişti din Europa Centrală şi de Est. Acesta se va desfăşura între 16-26 septembrie la Leipzig (Germania), aplicaţiile pot fi trimise până pe 22 august. Mai multe detalii pe www.ssm-seminar.de
Istoria azi – 1809: la inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, este fondată Universitatea Humboldt din Berlin. – 1906: cutremur catastrofal la Valparaíso, Chile. Magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, 20.000 de victime.
Calendarul personalităţilor – 1802: Moritz Wilhelm Drobisch, matematician german și filozof – 1913: Menahem Begin, om politic israelian, laureat al Premiului Nobel