Luni, 8 iulie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Fenomenul normalizării discursului de extremă dreaptă este tema propusă de fundația germană Friedrich Ebert pentru o nouă direcție de documentare în cadrul proiectului „Cuvinte la modă în Afaceri europene” (Buzzwords in European Affairs). Se atrage atenția asupra acceptării treptate a ideologiilor de extremă dreaptă și integrării lor în tendințele majoritare ale scoietății. Pentru documentare, fundația face trimitere la o lucrare a specialistului în științe politice Cristóbal Rovira Kaltwasser și articole ale jurnaliștilor Francesca De Benedetti, John Henley și Kenen Malik  

Căștigătorii Premiului internațional pentru Literatură de anul acesta sunt scriitorul Pajtim Statovci și traducătorul său german Stefan Moster, pentru romanul de debut „Kissani Jugoslavia” (titlul traducerii: „Pisica mea Iugoslavia”) al autorului finlandez. Romanul explorează viața unei femei în Kosovo și a fiului ei, refugiat în Finlanda. Scriitorul născut în anul 1990, originar din Kosovo, trăiește de la vârsta de doi ani în Finlanda împreună cu părinții săi albanezi. Premiul este acordat anual de Casa culturilor lumii din Berlin și Fundația particule elementare din Hamburg pentru un titlu remarcabil din literaturile străne contemporane și prima sa traducere în limba germană  

Utilizarea combustibililor sintetici reduce cu 77 la sută emisiile de dioxid de carbon la mașinile și motocicletele convenționale cu motoare cu ardere, conform unui studiu al Universității Tehnice din Darmstadt, Germania, finanțat de Clubul automobilistic german, ADAC. Fără a fi necesară adptarea motoarelor, la folositea combustibilului sintetic Eco100Pro pe diferite bancuri de testare, motoarele cu ardere nu au prezentat nicio pierdere de putere și cuplu în comparație cu benzina premium de la benzinărie, de asemenea nu a fost înregistrat un consum mai mare de combustibil. Chiar dacă studiul concluzionează că motoarele cu ardere pot fi folosite și pentru o mobilitate durabilă și ecologică, eficiența carburanților sintetici din punctul de vedere al protecției mediului este totuși discutabilă. În plus, costul de producție estimat pentru un litru de carburant sintetic este de 50 de euro și poate scădea la 2,8 euro pe litru doar pe măsură ce carburantul sintetic este produs la nivel industrial  

Istoria azi – 1997: Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) stabileşte extinderea spre est prin invitarea Poloniei, Cehiei şi Ungariei să adere la organizație. Cele trei state, foste membre ale Pactului de la Varșovia între anii 1955-1991, aveau să devină membre NATO la 12 martie 1999. Pactul de la Varșovia a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO. Republica Populară Română, respectiv Republica Socialistă România a fost membră a Pactului de la Varșovia între anii 1955-1991. România este membră NATO din 29 martie 2004

Calendarul personalităţilor – 1890: Walter Hasenclever, poet și dramaturg german – 1939: John Davison Rockefeller, industriaș și filantrop nord-american – 1838: Ferdinand von Zeppelin, general de cavalerie german, constructorul dirijabilului – 1621: Jean de la Fontaine, scriitor francez, cunoscut pentru fabulele sale – 1885: Ernst Bloch, filozof neomarxist german – 1867: Käthe Kollwitz, graficiană şi artistă plastică germană