Marți, 25 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

„Saxon Contemporary – Arta contemporană a saşilor transilvăneni“ se intitulează expoziţia deschisă la Kunsthaus 7B din Cisnădioara cu ocazia evenimentului „Marea Întâlnire a Saşilor 2024“ de la Sibiu (2-4 august 2024). Expoziţia găzduieşte lucrări ale unor artişti din SUA, Germania şi România cu origini săseşti, precum Rodica von Keyserling, Sorina von Keyserling, Armin Mühsam, Anne Nebert, Birgit Reiner, Axel Wagner, Pomona Zipser.

O stradă din localitatea braşoveană Prejmer se numeşte de puţin timp strada Michael Trein. Plăcuţele deja montate cu noua denumire a fostei Străzi Mici, onorează postum o personalitate marcantă din comună. Michael Trein (1935 – 2015) a fost ultimul primar sas al comunei iar în perioada de şase ani a mandatului său a reuşit să transforme localitatea într-una din cele mai atractive şi puternice comune din judeţul Braşov

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Percepţia realităţii“

Istoria azi – 1950: începe războiul din Coreea – 1876: bătălia de la Little Big Horn, câstigată de triburile indiene nord-americane împotriva unităţii de cavalerie SUA condusă de generalul Custer – 1530: teologul protestant Phillip Melanchthon prezintă în faţa Reichstagului din Augsburg “Confessio Augustana”, cadrul teologic al noii confesiuni luterane; Reichstagul convocat de împăratul german Carol al V-lea urma să aplaneze divergenţele religioase din Europa apuseană

Calendarul personalităţilor – 1932: Peter Blake, pictor britanic – 1926: Ingeborg Bachmann, prozatoare austriacă – 1911: William Howard Stein, biochimist nord-american, laureat în 1972 al Premiului Nobel pentru Chimie, împreună cu Christian Anfinsen și Stanford Moore, pentru cercetări asupra structurii atomice a acidului ribonucleic – 1903: George Orwell, scriitor britanic – 1894: Hermann Oberth, constructor de avioane, “părintele zborurilor în spaţiul cosmic”, originar din Sibiu – 1864: Walther Nernst, fizician și chimist german, laureat în 1920 al Premiului Nobel pentru Chimie