Expoziţia de arte plastice dedicată oraşului Oraviţa, cu creaţii artistice ale membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, este deschisă publicului până pe 24 iunie şi poate fi vizitată pe holul Casei „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara
Steffen Schlandt & Family în concert, în cadrul „Cantus Ecclesiae Bucharest Organ Fest”: trei generații, bunicul Eckart Schlandt, tatăl Steffen Schlandt (organist al Bisericii Negre Brașov) și nepotul Felix Schlandt au susținut împreună un concert deosebit pe scena Universității de Muzică din București reportaj
Felix Schlandt este elev la Colegiul National „Johannes Honterus“ din Brasov si a învățat sa cânte la pian și orgă cu bunicul său, celebrul organist Eckart Schlandt. Interesul pentru orgă l-a descoperit și prin concertele de la Biserica Neagră unde a ajutat la registre la concerte și unde a avut ocazia să cânte alături de alți elevi și studenți la celebra orgă Buchholz. interviu
Cartea „Schlafen“, de Theresia Enzensberger (Editura Berlin, 2024). Autoarea germană nu poate dormi. Prin urmare, scrie o carte în care urmăreşte toate stadiile somnului. Pentru început, faza marcată de scrâşnitul dinţilor şi somn superficial, scriitoarea face referiri la moralizarea somnului, la vis ca metaforă politică şi efectele fiziologice care apar datoriă lipsei de somn. Pe măsura trecerii la somnul profund, textul autoarei permite o incursiune din ce în ce mai profundă asupra vieţii interioare personale. Visarea apare abia în faza REM; aici autoarea părăseşte lumea concretului şi îndrăzneşte să experimenteze „Noul“. Recenzie realizată de Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană
Apa cu lămîie – beneficii pentru sănătatea organismului şi recomandări ale medicinii tradiţionale indiene Ayurveda pentru hidratarea corespunzătoare în zilele caniculare
Istoria azi – 1633: confruntat cu tribunalul inchizitorial, filozoful, fizicianul şi astronomul italian Galileo Galilei îşi retractează viziunea heliocentristă asupra universului
Calendarul personalităţilor – 1949: Meryl Streep, actriţă nord-americană – 1944: Klaus Maria Brandauer, actor şi regizor austriac – 1906: Billy Wilder, regizor nord-american de origine austriacă – 1898: Erich Maria Remarque, scriitor şi pacifist german – 1767: Wilhelm von Humboldt, filozof, lingvist şi politician german