Duminică, 30 iunie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 12, versetul 18

Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.

Sfânta Evanghelie după Luca   Capitolul 9, versetul 62

Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Sâmbătă, 29 iunie 2024

Știri

”Funkmagazin” – emisiune lunară comună a redacțiilor de limbă germană la posturile publice de radio din România și Ungaria. Din sumar: Hram și jubileu la Recaș: pe 22 iunie 2024 comunitatea romano-catolică din Recaș a sărbătorit hramul bisericii consacrată cu ocazia sărbătorii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și jubileul de 300 de ani de la stabilirea coloniștilor germani șvabi în această localitate – Steffen Schlandt & Family în concert, în cadrul „Cantus Ecclesiae Bucharest Organ Fest”: trei generații, bunicul Eckart Schlandt, tatăl Steffen Schlandt (organist al Bisericii Negre Brașov) și nepotul Felix Schlandt au susținut împreună un concert deosebit pe scena Universității de Muzică din București – Festivalul de teatru școlar în limba germană din Brașov a fost un real succes – 45 de ani de îmvățământ în limba germană la Mohaci, Ungaria

Istoria azi –  1990: la Conferinţa internaţională privind protecţia stratului de ozon de la Londra, miniştrii mediului din 89 de state au hotărât stoparea până în anul 2000 a producţiei de clorofluorocarburi, considerate un pericol pentru moleculele de ozon ce protejează Pământul de efectele negative ale radiaţiilor ultraviolete – 1970: premiera absolută la Hamburg, Germania,  a dramei macabre „Petrecere pentru Boris“ („Ein Fest für Boris“) a scriitorului austriac Thomas Bernhard – 1613: premiera absolută la Teatrul Globe din Londra a piesei de teatru „Henric al VIII-lea“, de William Shakespeare. Salvele de onoare cu arme de foc trase ca artificiu festiv suplimentar în timpul scenei botezului principesei Elisabeta au aprins paiele de foc de pe acoperişul teatrului iar incendiul ce a urmat a distrus Teatrul Globe

Calendarul  personalităţilor – 1900: Antoine de Saint-Exupéry, scriitor francez, autorul povestirii „Micul prinţ“ (1943) – 1798: Willibald Alexis, scriitor german, iniţiatorul romanului istoric realist în cadrul literaturii germane

Vineri, 28 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Programul ediției 2024 a Săptămânii Haferland (8-12 august), festivalul cultural și etnologic al comunităților săsești din Transilvania, desfășurat în zece localități cu deviza „Istorie, tradiție și cultură. Ieri și azi în Țara Ovăzului”, a fost prezentat de organizatori și parteneri la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Țara Ovăzului – Haferland este o denumire istorică pentru regiunea delimitată de Sibiu, Brașov și Sighișoara

300 de ani de la înființarea satului Sânpetru German (jud. Arad) vor fi sărbătoriți de comunitatea etnicilor germani (29-30 iunie). Se împlinesc și 250 de ani de la sfințirea bisericii romano-catolice din localitate

150 de ani de la ridicarea moumentului de pe Dealul Crucii din Reşiţa, pe 29 iunie 1874

„13 istorii de azi în 13 scurtmetraje austriece” vor fi prezentate la Cinema Elvire Popesco din București prin intermediul a patru proiecții speciale (un film documentar și trei serii de scurtmetraje) de Forumul Cultural Austriac (2-4 iulie). Filmele sunt prezentate cu subtitrare în limba engleză

Istoria azi – 1982: Vizita în România a lui Richard Nixon, fost preşedinte al SUA (1969-1974) – 1940: România cedează Basarabia Uniunii Sovietice – 1919: semnarea Tratatului de la Versailles pentru încheierea Primului Război Mondial – 1914: are loc Atentatul de la Sarajevo. Arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului imperiului Austro-Ungar și soția sa, ducesa Sophie Albina Chotek, au fost ucişi de către un extremist sârb. Atentatul a dus la declanşarea Primului Război Mondial – 1838: încoronarea reginei Victoria a Marii Britanii – 1651: începe bătălia de la Beresteczko dintre forţe militare poloneze şi ucrainene, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea

Calendarul personalităţilor – 1912: Sergiu Celibidache, dirijor şi compozitor român – 1712: Jean-Jacques Rousseau, scriitor, filozof şi compozitor elveţian – 1577: Peter Paul Rubens, pictor flamand – 1491: Henric al VIII-lea, rege al Angliei
.

Joi, 27 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

”De la margine la centru. Minoritățile drept actori ai înțelegerii europene” este titlul unei școli de vară, organizată de Institutul Goethe între 21-25 iulie la Miercurea Ciuc. Proiectul își propune să demonteze barierele între ”noi” și ”ceilalți” și să contribuie astfel la o mai bună înțelegere transnațională

”Festivalul înghețatei bune” la Timișoara (28-30 iunie). Prima ediție, organizată de fundația ”Inima îți vorbește”, se va desfășura la Muzeul Satului Bănățean. Evenimentul are și o dimensiune caritabilă, câștigurile vor fi folosite pentru terapia copiilor din familii disfuncționale

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Cu înconjur, dar deschis“

Istoria azi – 1968: la Praga este prezentat „Manifestul celor 2.000 de cuvinte“, document programatic redactat de un grup de intelectuali, care cer instituirea unui regim liberal – 1954: în localitatea rusească Obninsk, la 100 de km sud-vest de Moscova, se dă în folosinţă prima centrală nucleară din lume – 1950: președintele american Harry S. Truman a ordonat forțelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

Calendarul personalităţilor – 1955: Isabella Adjani, actriţă franceză – 1931: Martinus J. G. Veltman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1999, împreună cu Gerardus ‚t Hooft, pentru elucidarea structurii cuantice a interacțiunii electroslabe în fizică – 1880: Helen Keller, autoare nevăzătoare americană şi reformatoare a sistemului pentru nevăzători – 1781: Friedrich Silcher, compozitor şi pedagog muzical german

Miercuri, 26 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Casa de Cultură „Friedrich Schiller” invită miercuri, 26 iunie 2024, de la ora 18.00, la conferința „Casa de Cultură Friedrich Schiller la 67 de ani”, eveniment cu titlu aniversar dedicat împlinirii a 67 de ani de la înființarea acestui centru de educație și cultură pentru minoritatea germană din București

Slovacia – România, ultimul meci al „tricolorilor” din grupa E de la Euro 2024, va avea loc miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, la Frankfurt am Main: România e pe primul loc în grupa E, cu 3 puncte, la fel ca Belgia, Slovacia și Ucraina, dar cu cel mai bun golaveraj. Pentru a ne califica de pe unul dintre primele două locuri, trebuie să nu pierdem cu Slovacia.

Gara Satu Mare se numără printre cele 47 de gări pentru care Ministerul transporturilor și infrastructurii pregătește lucrări de modernizare și renovare. Clădirea inclusă pe Lista monumentelor istorice a fost construită în anul 1899. Timpul de execuție al lucrărilor în valoare de 121,32 milioane de lei este estimat la 20 de luni

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ: retrospectivă asupra participării la delegaţia ce l-a însoţit pe prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, în vizita oficială întreprinsă în landul federal german Bavaria; – planuri pentru activităţi din viitorul apropiat: participarea la şedinţa de la Berlin a Comisiei mixte guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România (3 iulie); participarea la festivităţile etnicilor germani prilejuite de sărbătoarea sfinţirii bisericii la Deta şi Periam, în judeţul Timiş (20 şi 27 iulie); participarea la Marea întâlnire a saşilor de la Sibiu (2-4 august); vizită la Satu Mare) mijlocul lunii august); vizite la comunităţile etnicilor germani din Bucovina (sfârşitul lunii august), urmată de o vizită la Braşov; vizite la Lenauheim şi Buziaş, în judeţul Timiş. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timişoara, redacţia emisiunilor în limba germană

Din analfabeți fără vină au devenit cititori avizi: 80 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani și-au sporit în ultimii trei ani cunoștințele de limbă și literatură română cu ajutorul unui proiect derulat în satele transilvănene Valchid, Laslea (jud. Sibiu) și Seleuș (jud. Mureș). Atelierele de lucru organizate de ONG-ul “Casa Naturii” și fundația Nouă de pasă au fost găzduite de școlile din sate, primăria comunei sibiene Hoghilag s-a numărat printre sponsorii care le-au oferit participanților și câte o masă caldă

Actualitatea sibiană: Actualitatea sibiană: Oferta Festivalului internaţional de teatru de la Sibiu, FITS (21-30 iunie) include pentru unele spectacole şi posibilitatea de a le urmări online; – „#Tinereţe” este deviza ediţiei de anul acesta a Festivalului independent al teatrelor, Sibiu Fringe Festival, desfăşurat în paralel cu FITS; – Zilele Muzicale româno-americane (1-6 iulie); – Festivalul Zilele Hungarikum la Sibiu va avea loc în perioada 4-7 iulie la Muzeul în Aer Liber ASTRA; – Vinfest, singurul festival din Sibiu dedicat vinului (12-14 iulie, Muzeul în Aer Liber ASTRA)

70 de ani de la înființarea Teatrului German de Stat Timișoara vor fi marcați cu o serie de evenimente festive la sediul instituției (27-29 iunie). Stagiunea se va încheia la data de 6 iulie

Istoria azi – 1945: înființarea la San Francisco (SUA) a Organizației Naţiunile Unite, sediul este la New York

Calendarul personalităţilor –  1892: Pearl S. Buck, scriitoare nord-americană, laureată în 1938 a Premiului Nobel pentru Literatură –  1869: Martin Andersen Nexø, scriitor danez – 1824: William Thomson Kelvin, matematician şi fizician irlandez

Marți, 25 iunie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

„Saxon Contemporary – Arta contemporană a saşilor transilvăneni“ se intitulează expoziţia deschisă la Kunsthaus 7B din Cisnădioara cu ocazia evenimentului „Marea Întâlnire a Saşilor 2024“ de la Sibiu (2-4 august 2024). Expoziţia găzduieşte lucrări ale unor artişti din SUA, Germania şi România cu origini săseşti, precum Rodica von Keyserling, Sorina von Keyserling, Armin Mühsam, Anne Nebert, Birgit Reiner, Axel Wagner, Pomona Zipser.

O stradă din localitatea braşoveană Prejmer se numeşte de puţin timp strada Michael Trein. Plăcuţele deja montate cu noua denumire a fostei Străzi Mici, onorează postum o personalitate marcantă din comună. Michael Trein (1935 – 2015) a fost ultimul primar sas al comunei iar în perioada de şase ani a mandatului său a reuşit să transforme localitatea într-una din cele mai atractive şi puternice comune din judeţul Braşov

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Percepţia realităţii“

Istoria azi – 1950: începe războiul din Coreea – 1876: bătălia de la Little Big Horn, câstigată de triburile indiene nord-americane împotriva unităţii de cavalerie SUA condusă de generalul Custer – 1530: teologul protestant Phillip Melanchthon prezintă în faţa Reichstagului din Augsburg “Confessio Augustana”, cadrul teologic al noii confesiuni luterane; Reichstagul convocat de împăratul german Carol al V-lea urma să aplaneze divergenţele religioase din Europa apuseană

Calendarul personalităţilor – 1932: Peter Blake, pictor britanic – 1926: Ingeborg Bachmann, prozatoare austriacă – 1911: William Howard Stein, biochimist nord-american, laureat în 1972 al Premiului Nobel pentru Chimie, împreună cu Christian Anfinsen și Stanford Moore, pentru cercetări asupra structurii atomice a acidului ribonucleic – 1903: George Orwell, scriitor britanic – 1894: Hermann Oberth, constructor de avioane, “părintele zborurilor în spaţiul cosmic”, originar din Sibiu – 1864: Walther Nernst, fizician și chimist german, laureat în 1920 al Premiului Nobel pentru Chimie

Luni, 24 iunie 2024

Ghicitoarea zilei

Elevii de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”  din Târgu Mureș au celebrat cu bucurie decernarea diplomelor de limbă germană DSD II  într-o festivitate specială 

Sunt șase sute de ani de când clopotele Bisericii Negre răsună în fiecare duminică. Șase sute de ani de istorie, credință, frumusețe.  Biserica Neagră este centrul spiritual al comunității săsești din Brașov, fiind în același timp cea mai de seamă scenă a reformei ecleziastice din Transilvania și leagănul culturii umaniste pentru regiune.Stilul gotic era pe atunci idealul absolut al construcțiilor noi, iar datorită relațiilor comerciale și meșteșugărești strânse care legau Brașovul de orașul crăiesc Nuremberg s-a decis ca model al noii biserici magnificul cor cu ambulatoriu al bisericii Sf. Sebald din Nuremberg.

Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu și Cârța, invită pe 30 iunie 2024 la tradiționala Sărbătoare a Coroanei la Cîrța, ultima sărbătoare mare înainte de începerea recoltelor

Concert estival în Biserica Neagră: Anton Bruckner – Simfonia nr. 6 la Biserica Neagră din Brașov pe 4 iulie 2024

Istoria azi – 1812: împăratul Franţei, Napoleon I, începe Campania din Rusia, invazia franceză a Imperiului Rus

Calendarul personalităţilor –  1930: Claude Chabrol, regizor de film francez – 1883: Victor Franz Hess, fizician austriac; a descoperit radiația cosmică și a fost distins în anul 1936 cu Premiul Nobel pentru Fizică

Duminică, 23 iunie 2024

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), creștinii greco-catolici sărbătoresc astăzi Duminica Coborârii Sf. Spirit (Rusaliile)

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 10, versetul 21

Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.

Isaia   Capitolul 1, versetul 2

Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.

Sâmbătă, 22 iunie 2024

Expoziţia de arte plastice dedicată oraşului Oraviţa, cu creaţii artistice ale membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, este deschisă publicului până pe 24 iunie şi poate fi vizitată pe holul Casei „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara

Steffen Schlandt & Family în concert, în cadrul „Cantus Ecclesiae Bucharest Organ Fest”: trei generații, bunicul Eckart Schlandt, tatăl Steffen Schlandt (organist al Bisericii Negre Brașov) și nepotul Felix Schlandt au susținut împreună un concert deosebit pe scena Universității de Muzică din București reportaj

Felix Schlandt este elev la Colegiul National „Johannes Honterus“ din Brasov si a învățat sa cânte la pian și orgă cu bunicul său, celebrul organist Eckart Schlandt. Interesul pentru orgă l-a descoperit și prin concertele de la Biserica Neagră unde a ajutat la registre la concerte și unde a avut ocazia să cânte alături de alți elevi și studenți la celebra orgă Buchholz. interviu

Cartea „Schlafen“, de Theresia Enzensberger (Editura Berlin, 2024). Autoarea germană nu poate dormi. Prin urmare, scrie o carte în care urmăreşte toate stadiile somnului. Pentru început, faza marcată de scrâşnitul dinţilor şi somn superficial, scriitoarea face referiri la moralizarea somnului, la vis ca metaforă politică şi efectele fiziologice care apar datoriă lipsei de somn. Pe măsura trecerii la somnul profund, textul autoarei permite o incursiune din ce în ce mai profundă asupra vieţii interioare personale. Visarea apare abia în faza REM; aici autoarea părăseşte lumea concretului şi îndrăzneşte să experimenteze „Noul“. Recenzie realizată de Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Apa cu lămîie – beneficii pentru sănătatea organismului şi recomandări ale medicinii tradiţionale indiene Ayurveda pentru hidratarea corespunzătoare în zilele caniculare

Istoria azi – 1633: confruntat cu tribunalul inchizitorial, filozoful, fizicianul şi astronomul italian Galileo Galilei îşi retractează viziunea heliocentristă asupra universului

Calendarul personalităţilor – 1949: Meryl Streep, actriţă nord-americană – 1944: Klaus Maria Brandauer, actor şi regizor austriac – 1906: Billy Wilder, regizor nord-american de origine austriacă – 1898: Erich Maria Remarque, scriitor şi pacifist german – 1767: Wilhelm von Humboldt, filozof, lingvist şi politician german

Vineri, 21 iunie 2024

Știri       

Ghicitoarea zilei              sinteză

Sărbătoarea Verii 2024 a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană a avut loc  pe 20 iunie 2024 la București sub motto-ul „Innovation Garden Party: Blooming Ideas, Blossoming Futures“; Scopul acestei sărbători fost de a oferi companiilor o platformă pentru promovarea ideilor inovatoare și găsirea de noi concepte pentru un progres durabil. Sebastian Metz, Director Executiv al AHK România, vorbește despre succesele primei jumătate a anului, despre perspectivele pentru lunile următoare, dar și despre necesitatea promovării schimbării verzi și a inovației în România     interviu

Prima întâlnire a Cercului Pedagogic al profesorilor de limba germană modernă a fost organizată de Școala Gimnazială „Friedrich Schiller” Târgu Mureş. Profesorii invitaţi de la mai multe unităţi şcolare din judeţul Mureş, unde există clase cu predare în limba germană maternă, au discutat despre problemele cu care se confruntă în activitatea didactică şi au salutat organizarea unor astfel de întâlniri bogate în schimburi de idei, opinii şi experienţă           reportaj

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2024 (FITS) începe asăzi cu două premiere mondiale în prima zi a celui mai mare festival din oraș; de asemenea astăzi ăncep alte două festivale de teatru SIBIU FRINGE FESTIVAL și VAST ROMANO                sinteză

Patru candidaţi din partea Forumului Democrat al Germanilor din judeţul Satu Mare pentru funcţia de primar au avut succes la alegerile locale din 9 iunie şi au fost aleşi / realeşi pentru a gospodări localităţile Petreşti, Turulung, Cămin şi Sanislău. Cifra consilierilor locali din partea FDGR la nivelul judeţului este de 36 de persoane       sinteză

Cei 300 de ani de la venirea şvabilor în Recaş (judeţul Timiş) şi Kirchweih vor fi aniversaţi sâmbătă, 22 iunie, printr-un bogat program cultural. Pe scena de dans va urca alături de alte grupuri de dansuri tradiţionale din regiune şi Gutedel Rekasch, cel mai tânăr ansamblu de dansuri german din Banat   

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radi România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană    

Istoria azi – 1869: la München are loc premiera operei “Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”a compozitorului german Richard Wagner               

Calendarul personalităţilor – 1953: Benazir Bhutto, politiciană pakistaneză, prima femeie ce a deţinut funcţia de şef de guvern într-un stat islamic. A fost prim-ministru al Pakistanului (1988-1990 şi 1993-1996) – 1948: Ian McEwan, scriitor britanic – 1935: Françoise Sagan, scriitoare franceză – 1912: Mary McCarthy, scriitoare nord-americană – 1921: Helmut Heißenbüttel, scriitor şi poet german – 1905: Jean Paul Sartre, filozof şi scriitor existenţialist francez