Duminică, 31 martie 2024

Învierea Domnului (Paştele), sărbătorită astăzi de creștinii catolici și protestanți. Biserica Ortodoxă Română consemnează Duminica a II-a din Postul Sfintelor Paști

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

    Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 28, versetele 5,6

„Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.”

   Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 28, versetul 8

„Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.“

Sâmbătă, 30 martie 2024

Știri

Creștinii romano-catolici și protestanți consemnează astăzi Sâmbăta Sfântă, în care Domnul Isus Cristos a trecut din moarte la viață. Sâmbăta Sfântă este legată şi de învăţătura creştină despre coborârea Domnului Cristos la iad pentru a-i elibera pe cei drepţi care l-au precedat. Coborârea în străfundurile morții este împlinirea vestirii evanghelice a mântuirii. Răscumpărarea se extinde asupra tuturor celor mântuiți, din orice timp și orice loc. Prin moartea Sa pentru noi, Cristos a învins moartea și pe diavol, ce are stăpânirea morții. Sâmbăta Sfântă este ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului. În acest an, creștinii romano-catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 31 martie   

Funkmagazin, emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din Europa Centrală și de Est. Din sumar: Obiceiuri pascale în Germania și la etnicii germani din România și Ungaria; Cotidianul de limbă germană Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien la 75 de ani; Întâlnirea tinerilor transilvăneni de la Avrig (jud. Sibiu)

Vineri, 29 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Creștinii romano-catolici și protestanți consemnează astăzi Vinerea Sfântă (Patima și moartea Domnului). Este o zi de înstristare, pentru că Mântuitorul a fost răstignit pe cruce. În acest an, creștinii catolici și protestanți vor sărbători Învierea Domnului (Paştele) la data de 31 martie

Semnificația şi actualitatea mesajului Vinerii Sfinte, evocate de teologul timişorean Ignaz Berhard Fischer sinteză

Antreprenorul german Jens Weingärtner este președintele Clubului economic german Mureș. În calitate de director general al unei firme, s-a confruntat și el cu greutățile generate de prețuri mari la energie și inflație. Ca președinte al clubului economic, a observat efectele dificultăților economiei germane asupra investitorilor germani din România interviu

Conducerea Forumului regional Transilvania de Nord al FDGR s-a întrunit în ședință ordinară la Satu Mare pentru a discuta agenda culturală din acest an sinteză

În Marea Britanie va fi acordat pentru prima oară un premiu pentru non-ficțiune destinat doar autoarelor. Premiul este deschis autoarelor de limbă engleză din toate țările și este instituit în completarea premiului de ficțiune „Women’s Prize for Fiction“, cu o tradiție de trei decenii. Au fost desemnate șase cărți preselectate, autoarele căștigătoare vor fi anunțate în data de 13 iunie la Londra

Istoria azi – 1982: filmul „Mephisto“ în regia lui István Szábo, ecranizare a romanului omonim de Klaus Mann, câştigă Premiul „Oscar“ la categoria „Cel mai bun film străin“; „Mephisto“ a reprezentat afirmarea internaţională a actorului austriac Klaus Maria Brandauer. Regizorul Szábo şi actorul Brandauer au mai colaborat la alte două filme, „Colonelul Redl“ (1985) şi „Hanussen“ (1988), ambele nominalizate la aceeaşi categorie a Premiilor „Oscar“ – 1912: ofițerul englez Robert Falcon Scott, explorator al Antarcticii şi membri rămaşi ai expediţiei conduse de el pier în încercarea de a ajunge la Polul Sud înaintea norvegianului Roald Amundsen

Calendarul personalităţilor – 1941: Joseph Hooton Taylor Jr., astrofizician nord-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1993 împreună cu fizicianul Russell Alan Hulse (SUA) pentru descoperirea unui nou tip de pulsar – 1939: Terence Hill, actor italian

Radioandacht zum Karfreitag mit Ignaz Bernhard Fischer

Am Karfreitag, der in diesem Jahr für die Christen der Westkirche auf den 29. März fällt,  gedenken die Gläubigen des Kreuzestodes von Jesus Christus. Der Temeswarer Theologe, Ignaz Berhard Fischer, erinnert heute in der Radioandacht an den Wert des Lebens. Wir leben heute in einer Zeit  die sich nicht mehr an christliche Werte orientiert und darum wird oft das Leben mit der Leistung des Menschen gleichgestellt.

„Radioandacht zum Karfreitag mit Ignaz Bernhard Fischer“ weiterlesen

Mehr Aufwand, wenig Nutzen: Wirtschaftsstandort Rumänien 2023 und später

Jens Weingärtner ist deutscher Unternehmer und Vorsitzender des Deutschsprachigen Wirtschaftsclubs Mureș. In Sângeorgiu de Mureș ist er Geschäftsführer einer Kabelfirma, die seit 30 Jahren auf den rumänischen Markt ist. 

„Mehr Aufwand, wenig Nutzen: Wirtschaftsstandort Rumänien 2023 und später“ weiterlesen

Zehnköpfige Schülergruppe aus Sathmar beim Kooperationsprojekt im Ostalbkreis / von Arthur Glaser

Anfang des Monats nahm eine Schülergruppe des Deutschen Theoretischen Lyzeums „Johann Ettinger“ in Sathmar an einem Austausch im Rahmen eines Projektes mit der Gewerblichen Schule Schwäbisch Gmünd in Deutschland teil. Über das Projekt und das Austauschprogramm berichtet Arthur Glaser.

„Zehnköpfige Schülergruppe aus Sathmar beim Kooperationsprojekt im Ostalbkreis / von Arthur Glaser“ weiterlesen

Joi, 28 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

”Let’s Go to Italy”: Pe 20 martie 2024 a avut loc la București a doua ediție a workshop-ului ”Let’s Go to Italy”, pentru facilitarea și încurajarea întâlnirii directe între operatorii turistici italieni și cei români și pentru a crea relații turistice bilaterale Italia – România reportaj

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Joia Sfântă (Cina Domnului), cu semnificația instituirii Sfintei Euharistii. Pentru creștinii catolici începe perioada de trei zile (Triduumul Pascal) în care Biserica Catolică comemorează Pătimirile lui Iisus Hristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 31 martie

Proiect școlar de cooperare româno-german în domeniul ecologiei: La începutul lunii martie un grup de zece elevi ai Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare au participat la un schimb de experiență în cadrul unui proiect ecologic comun cu Școala de Meserii din Schwäbisch Gmünd, din districtul rural Ostalb în landul Baden-Württemberg, Germania sinteză

Forumul Democrat al Germanilor din județul Brasov invită astăzi la “Recepția Primăverii”, care se va desfășura cu deviza “Brașov 2023 – fără trecut niciun viitor” (Centrul Cultural Apollonia Brașov, ora 18)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Ce înseamnă străin?“

Istoria azi – 1930: Constantinopol, metropola turcă de la Strâmtoarea Bosfor, este redenumită „Istanbul“

Calendarul personalităţilor – 1868: Maxim Gorki, scriitor rus – 1592: Comenius, filozof şi pedagog ceh, considerat părintele educaţiei moderne

Miercuri, 27 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Actualitatea sibiană: a 28-a ediţie a Festivalul filmului francez şi la Sibiu, proiecţiile vor avea loc pe 29, 30 şi 31 martie la Centrul Habitus/ Consulatul Republicii Federale Germania va fi închis vineri, 29 martie, şi luni, 1 aprilie, de Paştele catolic şi protestant/ Ateliere de craţie pentru copii, la Teatrul Gong, sâmbătă de la orele 10 şi 12/ Sala Thalia prezintă sâmbătă, 29 martie, comedia „Viaţa conjugală (a)normală”, regia Marius Gîlea/ Fuego va susţine pe 1 aprilie un concert cu titlul „Primăvară în inima mea” la Centrul Cultural Ion Besoiu/ Luni sibienii pot vizita gratuit cele mai importante muzee ale oraşului   

Deputatul din partea minorităţii germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, comentează  cele mai recente evenimente politice: actualul primar al Timişoarei, Dominic Fritz, candidează pentru un nou mandat din partea Alianţei pentru Timişoara

Teatrul German de Stat din Timișoara participă la campania națională ”Artiști pentru artiști” (20 martie-20 aprilie). Încasările din vânzarea biletelor la spectacolul din această seară (”Teatrul” de Pascal Rambert) vor fi direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrală, care sprijină artiștii cu probleme de sănătate   

Biserica Evanghelică din Sighișoara a obținut fonduri suplimentare pentru restaurarea de urgență a Turnului Cositorarilor. Acestea sunt asigurate de Institutul Național al Patrimoniului prin programul Timbrul Monumentelor Istorice

Începând cu 31 aprilie 2024 compania aeriană germană Lufthansa va opera patru zboruri suplimentare pe săptămână pe relația Sibiu – München

Arborii din Sibiu vor fi tăiați în formă dreptunghiulară: Primăria Sibiu a anunțat că folosește în premieră o tehnică specială de toaletare a arborilor, care vor avea de acum o formă dreptunghiulară, pentru a fi departe de reţelele de utilităţi aeriene şi faţă de fronturile caselor

Cu motto-ul „Patrie fără frontiere”, următoarea mare întâlnire a sașilor din Transilvania va avea loc în perioada 2-4 august 2024. Despre planificarea evenimentului au discutat într-o ședință de pe 25 martie la sediul FDGR din Sibiu organizatorii din România, Germania și Austria.

Istoria azi –– 1899: Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia și Franța  –– 1914: a fost fondat Comitetul Olimpic Român, recunoscut în același an de Comitetul Internațional Olimpic

Calendarul personalităţilor – 1845:  Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german, laureat al Premiului Nobel – 1963: Quentin Tarantino, regizor american