Marţi, 21 noiembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Conferința internatională EDU.DUAL la Brașov, 17-18 noiembrie 2023: Timp de două zile reprezentanții celor 15 consorții de învățământ dual din România, experți europeni din Elveția și Germania, reprezentanți ai mediului administrativ, ai mediului scolar și universitar și nu în ultimul rând ai mediului privat indispensabil pentru învătământul profesional dual, au dezbătut relevanța practicii în formarea profesională. Dieter Vierlbeck, directorul general al organizației Handwerkskammer din München, a explicat de ce învățământul dual este atât de important, atât pentru firmele mari, mici și mijlocii, dar și pentru industrie interviu

Moment comemorativ, discuție în grup, ședință FDGR, Bazar de Advent. Cu programul acestei săptămâni, Sala Oglinzi a sediului FDGR Sibiu își reafirmă statutul de platformă a vieții socio-culturale a etnicilor germani: moment comemorativ dedicat lui Paul Philippi (1923-2018), membru fondator al FDGR, președinte al acestei asociații (1992-1998), președinte de onoare începând din 1998 (marți, 21 nov., ora 18); discuția în grup „Adevăr și siguranță în vremuri cu fake news și atacuri cibernetice“ (miercuri, 22 nov., ora 19); ședință FDGR a reprezentanților organizației locale Sibiu (joi, 23 nov., ora 18); Bazarul de Advent, organizat de cercul de lucru manual al organizației femeilor evanghelice din Sibiu, cu participarea organizațiilor de femei din Cisnădie și Turnișor, Sibiu (sâmbătă, 25 nov., orele 10-14)

Start pentru o nouă ediţie a Concursului de desene pentru copiii care vorbesc sau învaţă limba germană, „Copiii îşi pictează patria“, organizat la Reşiţa de către Asociaţia germană de Educaţie şi Cultură a Adulţilor. La cea de-a 17-a ediţie se pot înscrie elevii claselor I – VII, din ţară sau din străinătate, cu excepţia copiilor care sunt înscrişi la Şcolile de Artă

Lucrările de restaurare la acoperişul Turnului cu Ceas din Sighişoara (Stundturm), acest reper al oraşului ce datează din secolul al 13-lea, se apropie de final. Investiţia cu o valoare de 568.503,63 lei a fost asigurată din bugetul local. Cea mai recentă renovare a monumentului istoric datează din 1894

Sănătate, frumuseţe şi o talie suplă datorită oţetului de mere? Un remediu străvechi de pe vremea bunicilor, totuşi mult prea puţine cercetări ştiinţifice despre licoarea magică. Sinteză realizată de jurnalistul german Hans-Werner Thellmann; preluare Radio România Târgu-Mureş; redacţia emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Munteanu

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Un semn aparte“

Istoria azi – 1964: La New York este inaugurat podul suspendat Verrazano-Narrows, ce asigură legătura cu zona Brooklyn și insula Staten Island – 1947: premiera absolută la Hamburg (Germania) a piesei „În faţa uşii“ de Wolfgang Borchert. Dedicată tinerilor supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, piesa este o creaţie de referinţă a teatrului german – 1620: primii colonişti englezi ajung pe continentul nord-american, pe teritoriul actual al SUA. Nava Mayflower“ cu 120 de puritani la bord şi un echipaj de 30 de membri acostează la Cape Cod (în prezent Provincetown, statul federal Massachusetts)

Calendarul personalităţilor – 1923: Paul Philippi, teolog, profesor universitar și politician sas transilvănean, membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România în 1989 și președinte al acestei formațiuni între 1992-1998. Începând din 1998 Paul Philippi a fost președintele de onoare al FDGR – 1898: René Magritte, pictor belgian – 1851: Papa Benedict al XV-lea (1914-1922), supranumit „Papa Păcii“ pentru eforturile de mediere internaţională în contextul Primului Război Mondial (1914-1918) – 1768: Friedrich Schleiermacher, filozof și teolog protestant german – 1694: Voltaire, scriitor şi filosof al iluminismului francez

Zukunft Berufsschule

Ein Ausbildungskonsens als gemeinsame Plattform zur Stärkung der dualen Berufsausbildung in Rumänien wird in den kommenden Jahren fortgeschrieben. Darauf verständigten sich die Teilnehmer an der zweitägigen internationalen Konferenz EDU.DUAL in Kronstadt vom 18. und 19. November.  Hochrangige Vertreter der Regierung, des Bildungsministeriums, der Lokalverwaltungen, der Industrie und der dualen Berufsschulen, sowie Ehrengäste aus Deutschland und der Schweiz, erklärten sich bereit, die duale betriebliche Berufsausbildung in Rumänien weiter zu stärken und das Image der Berufsschulen aufzuwerten.

„Zukunft Berufsschule“ weiterlesen