Duminică, 13 august 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru   Capitolul 2, versetul 9

Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată

Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan   Capitolul 3, versetul 8

Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.

Sâmbătă, 12 august 2023

Somn ușor, fără alcool! Băuturile alcoolice influențează calitatea ciclurilor regulate pe care le parcurg stadiile somnului, deoarece corpul se află în stare de stres datorită apariției acetaldehidei. Substanța toxică produsă prin metabolizarea alcoolului este responsabilă și pentru mahmureală

Librăriile independente administrate de proprietar sunt premiate anual de stat în Germania, începând din 2015. Premiul librăriilor este destinat mai ales librăriilor mici și recompensează oferta literară, programele de evenimente culturale, modelul de afaceri inovator sau angajamentul în promovarea lecturii și literaturii. Lista nominalizării pe categorii de premiere a celor 108 librării câștigătoare, dintr-un total de 480 librării înscrise anul acesta, a fost publicată de Ministerul federal al culturii

Pisica lui Schrödinger ca paradox, nu posibilitate serioasă. Experimentul mental pentru exemplificarea specificului mecanicii cuantice a fost imaginat în 1935 de fizicianul austriac Erwin Schrödinger

Istoria azi – 2000: Dramă la bordul submarinului rus „Kursk“ – 1985: Grav accident aviatic al unui avion Boeing 747 în Japonia – 1970: Semnarea Tratatului de la Moscova de către Uniunea Sovietică și Republica Federală Germania, prin care părțile se obligă la menținerea păcii și promovarea procesului de relaxare în relațiile bilaterale, în favoarea normalizării situației din Europa

Calendarul personalităţilor – 1887: Erwin Schrödinger, fizician austriac – 1762: Christoph Wilhelm Hufeland, medic şi om de ştiinţă german

Vineri, 11 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Măsurile de austeritate ale Guvernului român riscă să lovească din nou sectorul cultural. Potrivit noului proiect de ordonanță publicat recent, municipalităților nu ar trebui să li se permită în viitor să aloce mai mult de 7,5% din bugetul anului precedent pentru evenimente culturale, de agrement, religioase și sportive și prevede dizolvarea sau fuziunea persoanelor juridice care desfășoară aceleași activități sau activități similare. Timișoara, singurul oraș din Europa de Est cu trei teatre în trei limbi europene, ar rămâne atunci fără acest reper, conform  directorului Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan

Actorie în limba germană la Timișoara. În cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest Timișoara cei interesați pot studia actoria în limba germană. Specializarea există din anul 1992. Înscrierile se pot face până pe 4 septembrie, urmând ca probele practice să fie susținute pe 6 și 7 septembrie

Astăzi debutează la Timișoara proiectul ”Confluențe” – o călătorie complexă prin straturile etnice care îmbogățesc Timișoara, din perspectiva dansului contemporan și popular

Principalele subiecte din ediție de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Petrecem împreună în Transilvania: trupa de dansuri populare și fanfara de muzică din Landshut, Germania, au participat activ în cadrul Săptămânii Culturale din Țara Ovăzului care s-a desfășurat în perioada 3-6 august 2023 în zece localităși din județul Brașov

Comuna Cristian, jud. Sibiu, sărbătorește în acest an 800 de ani de la prima atestare istorică. Din programul manifestărilor organizate în perioada 11-14 august 2023 de Biserica Evanghelică C.A. din Cristian în cooperare cu Asociația Sașilor originari din Cristian (HOG Grossau)

În perioada 11-13 august 2023, orașul Agnita va găzdui evenimentul mult așteptat – Zilele Culturale ale orașului Agnita. Cu o bogată tradiție culturală și o istorie încărcată de însemnătate, agnițenii vor celebra și păstra aceste valori prin intermediul unui târg medieval, a producătorilor locali, a pieselor de teatru și multe alte evenimente captivante.

Istoria azi – 1804:  Francisc al II-lea își asumă titlul de primul împărat al Austriei – 2003: NATO preia comanda forței de menținere a păcii în Afganistan, marcând prima operațiune majoră în afara Europei în istoria sa de 54 de ani

Calendarul personalităţilor – 1926: Aaron Klug, chimist britanic de origine lituaniană și de etnie evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1982)  – 1932: Fernando Arrabal, scriitor, poet și dramaturg francez de origine spaniolă

Joi, 10 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

O zi cu încărcătură istorică – Resfințirea Bisericii Evangelice C.A. din Rupea. Biserica fortificată din Rupea, întemeiată la începutul secolului al XIV-lea, a fost resfințită pe 4 august 2023 după 5 ani de lucrări de reabilitare. Curatorul bisericii, Karl Hellwig, vorbește despre importanța reintegrării acestei biserici în peisajul bisericilor fortificate din Țara Ovăzului și speră că aceasta va redeveni centrul cultural al oraşului şi va atrage anual mii de turişti interviu

Prietenul la nevoie se cunoaște: Lambert Lütkenhorst, fost primar al orașului german Dorsten din landul Renania de Nord-Westfalia, Germania. și președinte al Fundației umanitare germane TransSilvania – Partener pentru România – a fost prezent la resfințirea Bisericii Bisericii Evangelice C.A. din Rupea și relatează despre aportul asociației la reușita lucrărilor de consolidare a bisericii interviu

Cu prilejul aniversării a 250 de ani de la întemeierea orașului Anina și a 150 de ani de existenţă a Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Treime” va avea loc vernisajul unei expoziției de artă plastică, cu lucrări realizate de membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin (11 august 2023, ora 11.00)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cutii și recipiente“

Festivalul Lehár Bad Ischl 2023 este cel mai mare festival de operetă din Austria (8 iulie – 28 august 2023). Varietatea şi calitatea spectacolelor oferite atrag in fiecare an un public din întreaga lume. Preluare Radio Târgu-Mureş, Secţia Emisiunilor în limba germană; redactor: Imola Munteanu

Istoria azi – 1920: Tratatul de la Sèvres (Franţa), semnat de reprezentanţi ai Puterilor Aliate şi ai Imperiului Otoman la sfârşitul primului Război Mondial, a redus teritoriul imperiului la o zecime din întinderea anterioară – 1881: La Paris, Prima expoziţie internaţională dedicată electricităţii a consacrat ideea iluminatului electric şi a celorlalte aplicaţii ale energiei electrice ca opţiuni tehnologice ale lumii moderne. Începând cu anul 1912, iluminatul electric s-a impus datorită invenţiei becurilor incandescente cu filament de tungsten – 1793: La Paris are loc inaugurarea Muzeului Luvru, primul muzeu public al Franţei. Fosta reşedinţă regală din centrul capitalei Franţei şi colecţiile de artă ale Casei Regale fuseseră declarate proprietate naţională în timpul Revoluţiei franceze (1789-1799

Calendarul personalităţilor – 1960: Antonio Banderas, actor spaniol – 1902: Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez. A descoperit metoda analizei proteinelor prin electroforeză, crucială pentru cercetarea medicală şi biologică. Tiselius a fost distins în 1948 cu Premiul Nobel pentru Chimie – 1878: Alfred Döblin, psihiatru şi scriitor german – 1868: Hugo Eckener, pionier german al aviaţiei, promotor al curselor aviatice cu zepelinul. În 1924 a efectuat prima traversare a Oceanului Atlantic cu o asemenea aeronavă. Între anii 1928 şi 1937 a efectuat aproxomativ 70 de călătorii cu zepelinul în America de Nord şi America de Sud – 1865: Alexandr Konstantinovici Glazunov, compozitor rus

Miercuri, 9 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Teme de actualitate pe agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ: evenimentul „Ziua Timişoarei“ (1-3 august 2023) şi însemnătatea sa pentru comunitatea multietnică din oraş; întâlnirea cu doi politiceni germani aflaţi în vizită în Capitala Europeană a Culturii; participarea la întâlnirea anuală de la Suceava a germanilor din Bucovina. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redactor Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Să înţelegem comunicarea dintre plante! Profesorul de biologie de la Colegiul Național “Samuel von Brukenthal” și de la Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” din Sibiu, Tiberiu Tioc, a vizualizat prin intermediul unui dispozitiv complex felul de comunicare al plantelor atunci cînd ele sînt expuse anumitor stimuli exteriori. Una din concluziile sale, după cel puţin 10 ani de cercetări, este că plantele manipulate genetic „nu cântă“. interviu

Istoria azi – 1945: Forţele Aeriene ale SUA lansează bomba atomică asupra oraşului Nagasaki din Japonia – 1471: Franceso della Rovere este ales Papa Sixtus al IV-lea (iniţiatorul “Capelei Sixtine” de la Vatican) 

Calendarul personalităţilor – 1968: Gillian Anderson, actriţă nord-americană – 1963: Whitney Houston, cântăreaţă nord-americană – 1920: Willi Heinrich, autor german de bestseller – 1631: John Dryden, poet englez

Marți, 8 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Festivalul Săptămâna Haferland 2023 un regal al traditiilor sasești și sustenabilității: Cel mai mare festival dedicat culturii şi tradiţiilor săseşti din Transilvania – Haferland2023 – s-a desfăşurat în perioada 3-6 august 2023, în zece localităţi situate în Ţara Ovăzului, între Braşov şi Sighişoara: Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Roadeş, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri. Evenimentul s-a derulat în premieră sub înaltul patronaj al Alteţelor Serenissime Prinţul şi Prinţesa von und zu Liechtenstein, membri ai casei princiare de Liechtenstein reportaj

Transfer european de cultură și cunoștințe prin intermediul calfelor călătoare: Până pe 21 august 2023, curtea catedralei evanghelice din Sibiu va fi locul de prezentare a diferitelor tehnici meşteşugăreşti tradiţionale şi moderne. Calfele călătoare venite din Germania, Elveţia şi Franţa îi invită pe toți cei interesați să li se alăture în cadrul atelierelor de lucru, fie doar pentru a le pune întrebări, fie pentru a lucra alături de acestea și a-și însuși câteva din tainele meseriilor pe care le practică

O nouă aplicație, deutschland.de, le oferă celor interesați acces rapid la știrile politice, economice, culturale și sociale importante din Germania

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Punct și de la capăt“

Istoria azi – 1884: inventatorii nord-americani George Eastman şi William Walker patentează primul negativ flexibil, pe un suport de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de „roll film“

Calendarul personalităţilor – 1937: Dustin Hoffman, actor nord-american – 1902: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician britanic, laureat în 1933 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu fizicianul asutriac Erwin Schrödinger – 1883: Emiliano Zapata, revoluţionar mexican, erou naţional al Mexicului – 1732: Johann Christoph Adelung, lingvist şi filozof german