Cea de-a 73-a ediţie a Întâlnirii anuale a saşilor de la Dinkelsbühl (Germania), ce s-a desfăşurat în perioada 26- 29 mai 2023, a reunit sub mottoul: „Împreună creăm Patria“ aproximativ 20.000 de participanţi, dintre care 2700 de persoane au participat la parada portului popular săsesc. Alte momente de mare însemnătate de la eveniment sunt evocate de jurnalistul german, Hans-Werner Thellmann. Preluare Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germane, redactor: Imola Munteanu
Traducătoarea şi poeta Nora Iuga îşi prezintă la Sibiu cea mai recentă carte de poezii „Fetiţa strigă-n pahar“ (Editura Nemira), marţi, 20 iunie 2023, ora 18. Săptămâna trecută, autoarea a fost prezentă la TIFF 2023, unde s-a întâlnit cu spectatorii după prezentarea lungmetrajului documentar „De ce mă cheamă Nora, cînd cerul meu e senin“, un film realizat de Carla Teaha.
La Sibiu s-a deschis azi expoziţia „Andrei Şaguna. 150“ (Muzeul de Istorie, Casa Altemberger). Expoziţia organizată de Muzeul Național Brukenthal în colaborare cu Mitropolia Ardealului și Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu este consacrată personalităţii complexe a marelui mitropolit al Ardealului, reflectată în piese de cult, diplome, distincții, publicații și obiecte
Zilele Biblice pentru Copii 2023: La Biserica Evanghelică C.A. Sf. Margareta din Mediaș are loc în această primă saptămână de vacanță o nouă ediție a Zilelor Biblice pentru Copii sub motto-ul “Împreună cu Iosif. Aventură pe Nil”
Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Capul în nori, picioarele pe pământ“
Istoria azi – 20 iunie, Ziua mondială a refugiaţilor – 1940: la Bucureşti a fost inaugurat Institutul de Antropologie – 1925: la Moscova este înfiinţată agenţia de ştiri TASS a Uniunii Sovietice (URSS) – 1837: Victoria devine regină a Regatului Unit – 451 d.Hr.: O coaliție condusă de generalul roman Flavius Aetius și de regele vizigot Theodoric I a învins armata hunilor conduși de Attila
Calendarul personalităţilor – 1967: Nicole Kidman, actriţă australiană de film, câştigăroare a Premiului Oscar pentru cea mai bună actriță în filmul „The Hours“ – 1909: Errol Flynn, actor australian – 1887: Kurt Schwitters, artist plastic şi poet german – 1884: Johannes Heinrich Schultz, medic psihiatru, fondatorul antrenamentului autogen – 1819: Jacques Offenbach, compozitor franco-german