Știri
Ghicitoarea zilei
Sărbătoarea Comunității cu ocazia Sfintelor Rusalii (28 mai în calendarul protestant și romano-catolic) la Biserica Evanghelică C.A. din București: serviciu religios festiv cu Sfânta Împărtășanie, urmat de o scenetă biblică prezentată de grupa de tineret a comunității și serbarea din curtea bisericii reportaj
Vizita de stat în România a președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, a inclus și o călătorie la Timișoara. Despre semnificația prezenței în oraș a președintelui Steinmeier se pronunță deputatul FDGR, Ovidiu Ganț, și primarul Dominic Fritz. Din delegația germană a făcut parte și Peter Maffay, cunoscutul muzician german originar din România. Reportaj cu înregistrări realizate de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană
„Viva la Strada“, festival la Timișoara (1-4 iunie). Prima ediție aduce pe străzile centrului vechi defilări zilnice cu Giganții Cataloniei, păpuși uriașe cunoscute în lumea întreagă ca ambasadori ai culturii și tradițiilor populare catalane. Festivalul, un proiect al Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin”, aduce și spectacole de teatru pentru mic și mare la Bastionul Theresia
Actualitatea sibiană: De la cel mai mare Street Food Festival din Sibiu la cel mai mare party-festival al orașului: #WEARESIBIUTIFUL a devenit SUMMER BREAK FESTIVAL, cu spectacole în două locații: parcul Sub Arini și stadionul municipal (31 mai-5 iunie) – Târgul de jucării de la Muzeul ASTRA (1-4 iunie) revine cu ateliere demonstrative, de data aceasta cu participarea a 29 de meșteri populari din România și din Republica Moldova. Această ediție a Târgului de Jucării oferă în premieră și o componentă gastronomică ,,Gusturile Copilăriei”: la trei vetre și trei mese se pot implica adulți și copii – Program special la Teatrul pentru copii și tineret Gong: ateliere de creație și spectacole de teatru – „Împreună în timp”, spectacol caritabil intergenerațional dedicat familiilor monoparentale, organizat de Asociația POT SĂ AJUT. Intrarea este liberă, se recomandă rezervarea locului (Centrul Cultural „Ion Besoiu“, 1 iunie, ora 16) – Festivalul Deliciilor Turcești & Fructelor de Mare la Sibiu (Piața Habermann Markt, 2-4 iunie, zilnic între orele 12-22) – Concurs de mountain biking pentru copii la Arena Platoș Păltiniș. Proba de downhill (DH) reprezintă etapa I a Cupei Velociped (3-4 iunie, cu activități programate între orele 11-17)
Istoria azi – 1975: este înfiinţată Agenţia Spaţială Europeană, cu sediul la Paris – 1873: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă la Hisarlık Tepe („Dealul palatului“ în limba turcă) un tezaur considerat „comoara“ regelui Priam, ultimul rege al Troiei antice. Descoperirea a fost făcută pe teritoriul provinciei actuale Çanakkale din Anatolia, Turcia
Calendarul personalităţilor – 1945: Rainer Werner Fassbinder, regizor şi actor german