Joi, 18 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştinii catolici și protestanți sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, cu semnificația înălțării la cer a lui Isus Cristos, la 39 de zile după Învierea Domnului. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește anul acesta Înălțarea Domnului (Ispasul) în data de 25 mai

Bucurați-vă de Transilvania din suflet: Heide Göddert s-a născut în Transilvania, a emigrat în Germania și a revenit la Sibiu, unde oferă celor interesați cunoștințele și experiența sa locală pentru o vacanță autentică în Transilvania interviu

Ambasada Germaniei susține proiectul „The Roma League of Human Rights Defenders“ al organizației neguvernamentale Asociația Platforma Civică Aresel și Roma Education Fund, care urmăreşte construirea unei rețele de 30 de apărători ai drepturilor omului din comunitățile de romi, care să presteze activități educaționale și de sprijin la fața locului, în cadrul comunităților din întreaga Românie

„Mai aproape de creator. Arhive și biblioteci parohiale înainte de modernitate (ca. 1350-1650)”: cercetători din România, Ungaria, Austria, Elveția, Marea Britanie și Canada participă la Casa Schuller din Mediaș la prima conferință internațională, parte a proiectului „Cultura scrisului și lecturii la Mediaș (Transilvania, România) în secolele XIV-XVI. Protejare, reconstrucție virtuală și analiză științifică a unei biblioteci parohiale și gimnaziale transilvănene” (18-21 mai 2023). Proiect este realizat de Departamentul pentru Relații Interetnice în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din România

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cultură și bune maniere“

Istoria azi – 1972: premiera absolută a piesei de teatru „Noile suferinţe ale tânărului W.” de Ulrich Plenzdorf, în oraşul german Halle (Saale), în vremea aceea parte a Republicii Democrate Germane, RDG – 1944: În U.R.S.S., autoritățile au început, din ordinul șefului Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Iosif Vissarionovici Stalin, deportarea întregii populaţii tătare a Crimeii, acuzată de colaborare cu naziștii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Calendarul personalităţilor – 1939: Giovanni Falcone, jurist italian, magistrat specializat în instrumentarea cazurilor privind crima organizată din Sicilia – 1920: Papa Ioan Paul al II-lea, între anii 1978-2005 a fost lider spiritual suprem al Bisericii Catolice – 1883: Walter Gropius, arhitect german; a generat școala și mișcarea artistică Bauhaus – 1872: Bertrand Russell, matematician şi filozof britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1950