Vineri, 6 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştini din lumea întreagă sărbătoresc astăzi Epifanía (termenul grec se traduce prin „Arătarea Domnului“, adică a Sfintei Treimi). În data de 06 ianuarie, bisericile răsăritene care observă calendarul iulian revizuit sau cel gregorian şi bisericile apusene sărbătoresc Botezul Domnului (Boboteaza), respectiv Arătarea Domnului. Biserica Ortodoxă Română, care observă calendarul iulian revizuit, sărbătoreşte botezul lui Iisus în râul Iordan, văzut ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Creştinii bisericilor apusene comemorează în primul rând vizita magilor la naşterea Pruncului Iisus şi astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri 

Teatrul German de Stat din Timișoara (TGST) reia spectacolele în noul an cu o premieră pe 12 ianuarie, este vorba de o dramatizare după romanul omonim ”Tschick” de Wolfgang Herrndorf, regia Irisz Kovacs

Nicio unitate de opinie la nivelul comisiei de sănătate din cadrul UE pe tema testării călătorilor care sosesc cu avionul din China pe teritoriul Europei. Cu toate că testarea COVID pentru cei care au venit din țara asiată a fost aplicată la sfîrșitul anului 2022 de către Italia, Spania și Franța, la nivel comunitar s-a luat în cele din urmă decizia ca fiecare țară membră a UE să procedeze în funcție de condițiile proprii specifice

Plantele și florile artificiale, din ce în ce mai îndrăgite la decorațiunile de interior. Despre avantajele utilizării plantelor artificiale

Istoria azi – 1907: educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma – 1912: geofizicianul german Alfred Wegener prezintă pentru prima dată teoria derivei continentale – 2007: la Bâlea Lac, județul Sibiu s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România

Calendarul personalităţilor – 1412: Ioana d’Arc, eroină națională a Franței, supranumită „Fecioara din Orléans” – 1838: Max Bruch, compozitor și dirijor german – 1955: Rowan Atkinson, actor britanic, devenit celebru prin personajul Mr.Bean