Miercuri, 14 decembrie 2022

Știri       

Ghicitoarea zilei             

Consulatul Ungariei  la München i-a acordat Crucea de merit în rang de cavaler muzicologului bănățean Dr. Franz Metz,  pentru merite deosebite în domeniul istoriografiei muzicale a minorităților naționale din centrul și estul Europei               

Pe 17 decembrie 2022 are loc la Hosman, jud. Sibiu, a 4-a ediție a Târgului de Crăciun din Hosman în jurul bisericii fortificate din sat, cu un program variat dedicat atât copiilor cât și adulților, cu produse deosebite din Valea Hârtibaciului și cu atmosferă de Crăciun

Un intelectual român în Germania anilor 1930. Sociologul Anton Golopenția. La evenimentul din București dedicat celebrului discipol al lui Dimitrie Gusti va fi lansat volumul de corespondență inedită „Anton Golopenția. Corespondența germană / Deutsche Korrespondenz (1933-1936)“. Evenimentul se va desfășura în limba română. Intrarea este liberă (Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, 15 decembrie, ora 18)      

Un sfert din necesarul de zahăr din România poate fi asigurat începând de anul viitor din producția fabricii de zahăr de la Bod, județul Brașov. Mihaela Neagu, directoarea generală a companiei deținătoare cu capital integral românesc, și-a fixat ca obiectiv pentru anul 2023 o producție de 28 de mii de tone de zahăr. Asociația Cultivatorilor de sfecla de zahar salută reluarea producției la Bod           

Context european și în România pentru tematica: „Vot la 16 ani? Argumente pro și contra”, la dezbaterea online co-organizată de Biroul din București al fundației Friedrich-Ebert-Stiftung.Participă reprezentanți din mediul academic, politic și asociativ. Limba întâlnirii va fi româna și germana, cu traducere simultană  (ZOOM, 16 decembrie, orele 11-12.30)             

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: grupul parlamentar al minorităților naționale, altele decât cea maghiară, a negociat o mărire cu 12,5% a fondurilor destinate minorităților naționale în bugetul de stat pentru anul 2023. Parlamentul României va supune votului bugetul joi, 15 decembrie – Poziționarea deputatului FDGR în privința neacceptării României în Spațiul Schengen. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redacția emisiunilor în limba germană, Radio România Timișoara            

Actualitatea sibiană: Pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani: Atelierul de creație de la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong își propune  în ediția sa în limba germană de joi, 15 decembrie (orele 18-19) confecționarea unor felicitărin de Crăciun. Sandi Rusu Costea este îndrumătorul ediției „Flinke Finger”, Weihnachstkarten / „Îmbucură-te om bun”, concert de colinde tradiționale românești la Sala Thalia (joi, 15 dec., ora 18), cu Organizația Tinerilor din Sibiu. Participă Sebastian Stan și Claudia Olariu Stroie / Concerte de muzică sacrală la Catedrala Evanghelică din Sibiu (16 dec., ora 12, și 17 dec., ora 19) / Concert de Crăciun susținut de instrumentiștii „Johann Strauss Ensemble“ din Viena, dirijor: Russell McGregor (Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, 16 dec., de la ora 19) / „Căldura plăcută a focului cu lemne“, prelegere din seria „Soba de teracotă povestește“, susținută de muzeografa Karla Roșca, șef secție Muzee Pavilionare la Muzeul ASTRA. După prelegere, olarul sibian Michael Henning invită la un atelier de lucru. Intrarea este liberă (16. dec., sediul FDGR Sibiu, Sala Oglinzi, începând cu ora 17) / Cursa caritabilă „Marea Moșmondeală” pe un traseu de 3 km în centrul Sibiului, pentru susținerea echipei de baschet în scaun rulant „Zburătorii”. Participanții trebuie să poarte îmbrăcăminte sau măcar un accesoriu specifice costumației de Moș Crăciun. Organizator este Clubul Sportiv Comunitar Sibiu. Startul se va da la Târgul de Crăciun Sibiu (Piața Mare, ora 19) / „Cel mai bun magician!?“, cu Bianca și Eduard Malița la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong. Spectacolul este nerecomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani (Sala Etaj, 17 dec., orele 18-18.50) / „Magic Family Show“, cu Robert Tudor, la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong. Spectacolul este nerecomandat copiilor cu vârsta sub 4 ani (Sala Etaj, 18 dec., orele 16-16.40) / Concert oferit de Corul Bach și Filarmonica de Stat Sibiu la Catedrala Evanghelică din Sibiu (18 dec., ora 18) / Proiecție specială, cu avanpremiera unei variante de lucrua a filmului „Libertate“, în regia lui Tudor Giurgiu, a cürui lansare este anunäatü pentru anul 2023. La final, spectatorii vor putea sta de vorbă cu regizorul actorii Alex Calangiu, Ionuț Caras, Cătălin Herlo și Nicu Mihoc (Cinema „Ion Besoiu”, 19 dec., ora 19) / „Concert de Crăciun“ al Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijat de Mircea Pădurariu. Soliști sunt soprana Antonia Beteag și tenorul Andrei Manea (Sala Thalia, 21 dec., orele 19-21) / Atelier național de multiplicatori pentru Ziua Mondială a Rugăciunii, pregătit de Organizația femeilor din cadrul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, B. E. C. A. R. Înscrierile sunt așteptate până la data de 10 ianuarie 2023 (Sibiu, Palatul episcopal al B. E. C. A. R., 20-21 ian. 2023)             

Istoria azi – 1911: exploratorul polar norvegian Roald Amundsen  este primul om care ajunge la Polul Sud – 1869: inaugurarea oficială a clădirii Universităţii din Bucureşti construită între anii 1857–1869, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu – 1280: prima atestare documentară a oraşului Sighişoara             

Calendarul personalităţilor – 1503: Nostradamus, astrolog și medic francez – 1546: Tycho Brahe, astronom și matematician danez