Marți, 31 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Prezentarea albumului „Arhiva de arhitectură: Paul Smărăndescu 140”, susținută de dr. Oana Marinache, istoric de artă, cercetător și președinta Asociației Istoria Artei, are loc astăzi la Casa de Cultura “Friedrich Schiller” din București (ora 18.30)

La Sibiu, Lacul lui Binder, cel mai nou obiectiv pentru sport și agrement, este deschis publicului începând din 1 iunie

Inaugurarea sezonului estival la Biserica Neagră din Brașov are loc odată cu Ziua Copilului: de 1 iunie, copii și tinerii cu vârsta până la 18 ani vor avea acces gratuit pe tot parcursul orelor de vizitare. Se anunță de asemenea startul celei de-a 70-a ediții a Concertelor de orgă din Biserica Neagră, începând cu 4 iunie

Uniunea Europeană a găsit un compromis în problema embargoului asupra importurilor de petrol din Rusia. Embargoul va avea efect deocamdată doar asupra transporturilor navale. Importurile prin conducta Drujba vor rămâne neafectate, pentru a garanta aprovizionarea Ungariei, care depinde de livrările realizate pe această cale

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Atenție, bărbați!“

Istoria azi – 1975: este înfiinţată Agenţia Spaţială Europeană, cu sediul la Paris – 1873: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă un tezaur considerat „comoara“ regelui Priam, ultimul rege al Troiei antice, în apropierea localităţii Hisarlık (Anatolia, Turcia)

Calendarul personalităţilor – 1945: Rainer Werner Fassbinder, scriitor, regizor și actor german, reprezentant al Noului Film German – 1926: James Krüss, autor german de literatură pentru copii şi tineret – 1819: Walt Whitman, poet nord-american – 1773: Ludwig Tieck, scriitor german

Luni, 30 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„ORDIN 7161“, prezentat astăzi  la Goethe-Institut București. Albumul foto dedicat deportării în Uniunea Sovietică a etnicilor germani din România este materializarea publicistică a  proiectul „ORDER 7161“ realizat de fotograful luxemburghez Marc Schroeder. La prezentare participă Heinke Fabritius, referent al Biroului cultural în cadrul Muzeului Tansilvănean din Gundelsheim, Germania; Liviu Sebastian Jicman, directorul Institutului Cultural Român; Joachim Umlauf, director al Goethe-Institut București (30 mai, ora 18)

Pericolele consumului și comercializării drogurilor în rândul elevilor, vor fi prezentate în 400 de clase din județul Brașov în anul școlar 2022-2023, în cadrul unei campanii de conștientizare inițiate de Prefectura Brașov. Proiectul-pilot din viitorul an școlar se va adresa elevilor din clasele a V-a și a IX-a și va fi desfășurat prin intermediul platformei digitale a Inspectoratului Școlar Județean. Consiliul Județean al Elevilor a propus pentru proiect denumirea „Nu lăsa drogurile să trăiască în locul tău. Tu decizi!”.

„Viața și activitatea lui Hans Otto Roth“, film documentar dedicat celui mai important politician sas al perioadei interbelice, decedat la 1 aprilie 1953 în închisoarea comunistă Ghencea din București. Hans Otto Roth a fost ales de zece ori deputat în Parlamentul României în perioada interbelică (1919-1938). Curtea de Casație l-a proclamat, în anul 1938, senator pe viață. Interviu cu Eduard Schneider din Sebeș, județul Alba, producătorul filmului documentar realizat cu sprijinul FDGR și al Departamentului pentru Relații Interetnice de pe lângă Secretariatul General al Guvernului României interviu

Istoria azi – 1814: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă situl oraşului antic Troia la Hisarlık (Anatolia, Turcia)  – 1431: Ioana d’Arc, luptătoare pentru liberatea Franţei în ultima parte a Războiul de o sută de ani (1337-1453), moare arsă pe rug la Rouen, condamnată de un tribunal al Inchiziţiei

Calendarul personalităţilor – 1907: Elly Beinhorn, aviatoare şi jurnalistă germană – 1814: Mihail Bakunin, revoluționar rus, activist și teoretician al mișcării anarhiste

Duminică, 29 mai 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel     Capitolul 8, versetul 14

Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

Isaia                                                          Capitolul 40, versetul 29

El dă tărie celui obosit şi celui slab îi dă putere mare.

Sâmbătă, 28 mai 2022

Știri

Emisiunea comună lunară „Funkforum“, ediţia mai 2022, cu participarea redacţiilor emisiunilor radio în limba germană din Timişoara, Tg. Mureş, Bucureşti şi Pécs (Ungaria)

Jurnaliști din mai multe țări europene s-au întrunit la Timișoara în cadrul unei mese rotunde în cadrul căreia s-a dezbătut modalitatea de a relata obiectiv despre războiul din Ucraina

Piesa de teatru Dumnezeul Kurt în regia lui Alexander Hausvater – un real succes pe scena Teatrului de Stat German din Timișoara

Noi proiecte culturale la Tetarul de Stat German din Ungaria (Deutschen Bühne Ungarn)

Maialis, o sărbătoare tradițională a sașilor în luna mai, la Sighișoara, pe 14 mai 2022! Cu detalii despre pregătirile intense ale evenimentului și programul din acest an, preotul evanghelic din localitatea Nou Săsesc (Sighișoara), Martin Türk-König

Președintele Bundesratului German, Bodo Ramelow, a efectuat o vizită de lucru în România împreună cu o importantă delegație de oameni de afaceri care va explora posibilități de aprofundare a cooperării economice

Serbarea lunii mai a comunității germane din Ungaria a fost un prilej binevenit de revedere după doi ani de pandemie în localitatea Pécsvárad

Istoria azi –  1987: tânărul german Mathias Rust (18 ani) aterizează cu un avion sport tip Cessna 17 pe Piaţa Roşie din Moscova (URSS)

Calendarul personalităţilor – 1968: Kylie Minogue, cântăreață și actriță australiană – 1921: Heinz G. Konsalik, scriitor german – 1908: Ian Lancaster Fleming, scriitor şi jurnalist britanic, creatorul personajului „agentul 007 James Bond“  – 1884: Edvard Beneš, politician ceh  

Vineri, 27 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Serbarea lunii mai la Reghin: Forumul Democratic German și Biserica Evanghelică C.A. Din Reghin, jud. Mureș,  au reluat după doi ani tradiția Serbării de Mai, evenimentul tradițional fiind un bun prilej de a menține și păstra obiceiurile și tradițiile sașilor transilvăneni, în aceeasi zi fiind sărbătorite atât Ziua Mamei cât și festivalul școlii cu predare în limba germană.   reportaj

Zilele Culturii Germane Sighisoara 2022, eveniment organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, și finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, va avea loc în perioada 27-29 mai, cu tema „500 de ani Școala din Deal”

În cadrul evenimentelor cultural-artistice și a proiectelor StandwithUkraine, Muzeul Național Brukenthal invită publicul vineri, 27 mai 2022 ora 18:00, în Sala oglinzilor (sediul Forumului Democrat al Germanilor) din Sibiu la un recital de chitară susținut de Raul Guțu

Liceeni din cadrul Colegiului German Goethe din București expun pe 29 mai 2022 în cadrul locației “Roaba de cultură” picturi spre vânzare cu motivul ”Paradox”, încasările urmând a fi redirecționate spre ascociația “Donum Christiana”, care realizează proiecte pentru copii din familii defavorizate

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Preluare Radio România Târgu Mureș, redacția emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

Istoria azi – 1703: Ţarul Petru cel Mare a fondat oraşul Sankt Petersburg

Calendarul personalităţilor – 1907: Rachel Louise Carson, bioloagă și scriitoare nord-americană – 1894: Dashiell Hammett, scriitor nord-american –1884: Max Brod, scriitor israelian originar din Austria, editorul operei lui Franz Kafka

Joi, 26 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştinii catolici și protestanți sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, cu semnificația înălțării la cer a lui Isus Cristos, la 39 de zile după Învierea Domnului. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește anul acesta Înălțarea Domnului (Ispasul) în data de 2 iunie

Întâlnirea lunară a Clubului de Afaceri German din Timișoara va avea loc astăzi (26 mai), la ora 19, în colaborare cu Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă lansarea de carte și vernisajul expoziției „Arhaic”. În „Arhaic”, actorul – fotograf Jenő Major ne invită să redescoperim ruralul românesc prin imagini. Evenimentul va avea loc vineri, 27 mai, de la ora 18:00, în foaierul teatrului, iar intrarea publicului este gratuită în limita locurilor disponibile. Expoziția este disponibilă pentru tururi organizate, în prezența autorului, pentru elevi și liceeni, până în data de 23 iunie 2022

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Dublu mixt“

„Istoria azi” – 1986: Comunitatea Europeană adoptă steagul european – 1923: Cursa de anduranţă de 24 de ore pentru mașini sport „24 Heures du Mans“ are loc pentru prima oară în împrejurimile orașului francez Le Mans – 451: are loc Bătălia de la Avarayr între rebeli armeni creștini conduși de Vardan Mamikonian și Imperiul Persan Sasanid. Imperiul învinge militarii armeni, dar le garantează libertatea de a practica în mod deschis creștinismul

„Calendarul personalităţilor” – 1926: Miles Davis, trompetist și compozitor american de jazz – 1907: John Wayne, actor nord-american – 1822: Edmond de Goncourt, scriitor francez. A înfiinţat în 1896 Societatea literară Goncourt („La Société littéraire des Goncourt“), numită şi Academia Goncourt („L’Académie Goncourt“), care începând din 1903 acordă anual Premiul Goncourt („Prix Goncourt“) pentru proză literară în limba franceză

Miercuri, 25 mai 2022

Știri       

Ghicitoarea zilei             

Târgul de Carte Gaudeamus și-a deschis astăzi porțile la Timișoara, în Piața Libertății (25-29 mai). Peste 40 de producători și distribuitori de carte, jocuri educaționale prezintă și muzică îi înntâmpină pe timișoreni cu oferte și pachete speciale. Târgul de Carte Gaudeamus Timișoara organizat de Radio România, în colaborare cu Radio România Timișoara și cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, încheie ediția de primăvară a Caravanei Gaudeamus Radio România 2022. Președintele de onoare al ediției bănățene a Târgului de Carte Gaudeamus este Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara. Târgul de Carte Gaudeamus se va încheia duminică, 29 mai. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 și 21.00. Accesul publicului este gratuit      

Asociația Studențească Gutenberg din Cluj-Napoca, organizează în perioada 18-24 iulie 2022 tradiționala Școală de Vară, destinată elevilor și studenților vorbitori de limbă germană din România și Europa de Sud-Est, termenul limită pentru înscrieri fiind 1 iunie 2022             

Din activitatea deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ: întâlniri la București cu Președintele Bundesratului, Bodo Ramelow, și Natalie Pawlik, Membră în Parlamentul German – Însărcinat federal pentru imigranţi şi minorităţi naţionale (luni, 23 mai). Bodo Ramelow își încheie astăzi la Timișoara vizita în România – Deputatul FDGR începe seria vizitelor la sediile FDGR din țară. La sfârșitul acestei săptămâni are programate întâlniri la Forumul de centru Sighișoara. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redacţia emisiunilor în limba germană de la Radio România Timişoara

„ORDIN 7161“, albumul foto dedicat deportării în Uniunea Sovietică a etnicilor germani din România, va fi prezentat publicului sibian în cadrul unei serate literar-muzicale. Participă autorul volumului, fotograful luxemburghez Marc Schroeder (joi, 26 mai, Sala Thalia, ora 17)  

Pregătiri pentru aniversarea celor 100 de ani de educație în limba germană la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau“ Timișoara. Va fi organizat un spectacol muzical la Bastionul Maria Terezia (joi, 26 mai)                

Cum se face la sași: curs de lucru manual pentru brașoveni de orice vârstă, doritori să învețe despre tehnici specifice de brodat, tricotat, croșetat și cusut. Prima întâlnire a cursului organizat de FDG Brașov va avea loc la sediul instituției (sâmbătă, 28 mai, ora 10), alte  trei întâlniri în lunile iunie, octombrie și noiembrie vor avea loc în satul Măgura, comuna Moeciu      

Actualitatea sibiană: 30 mai este termenul limită pentru înscrierea eseurilor în limba germană participante la ediția din acest an a concursului multianual „Hannes Elischer“, la care sunt invitați să participe liceenii claselort X-XII de la Colegiul Brukenthal din Sibiu. Eseurile ediției 2022 au ca tematică „Acordă-i păcii o șansă“. Lucrările elevilor participanți sunt așteptate la redacția săptămânalului sibian „Hermannstädter Zeitung“. Concursul de eseuri „Hannes Elischer“ va continua pentru încă patru ani – Salvamontiștii sibieni au anunțat pe pagina de facebook că au fost observate vipere în zona stațiunii Păltiniș. Postarea este însoțită de informații utile pentru primele măsuri de ajutor în cazul unei mușcături de șarpe – Evenimentul gastronomic Sibiutiful Streetfood Market 2022 inaugurează sezonul marilor evenimente estivale (Piața Mare, 25-29 mai) – Scriitorul Eginald Schlattner va citi din manuscrisul romanului la care lucrează în prezent (Institutul de cercetări Socio-Umane Sibiu, 27 mai, ora 17). Gabriella-Nóra Tar și Andreea Dumitru-Iacob vor prezenta alte două romane ale autorului, „Drachenköpfe” si „Schattenspiele toter Mädchen”. Serata literară este moderată de Rudolf Gräf, directorul institutului

Istoria azi – 1946: proclamarea Regatului Haşemit al Iordaniei. Primul rege a fost Abdullah I al Iordaniei (Abdullah ibn Hussein) – 1883: inaugurarea podului Brooklyn Bridge din New York (SUA), construit de John A. Roebling (Johann August Röbling), inginer nord-american de origine germană, şi fiul său Washington Augustus Roebling  

Calendarul personalităţilor – 1926: Miles Davis, trompetist şi compozitor nord-american de muzică jazz – 1926: Max von der Grün, scriitor german – 1892: Iosip Broz Tito, revoluţionar şi om de stat iugoslav – 1889: Igor Sikorsky, inginer american de origine ucraineană, pionier al aviaţiei, inventatorul elicopterului –1865: Pieter Zeeman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel în anul 1902, împreună cu Hendrik Lorentz, pentru studiile lor privind influența magnetismului asupra radiației, cunoscută ca Efectul Zeeman – 1818: Jacob Burckhardt, istoric al culturii şi artei –1803: Ralph Waldo Emerson, scriitor și filosof transcendentalist nord-american

Marți, 24 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Președintele Bundesratului German, Bodo Ramelow, se află într-o vizită de lucru în România împreună cu o importantă delegație de oameni de afaceri care va explora posibilități de aprofundare a cooperării economice; la București sunt prevăzute întrevederi cu președintele Senatului, Florin Cîțu, cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cu prim – ministrul, Nicolae Ciucă, pentru discuții politice, iar la Timișoara se va întâlni cu primarul Dominic Fritz și cu reprezentanți ai Prefecturii și ai Consiliului Județean, dar si cu reprezentanți ai minorității germane și va participa la un eveniment cultural organizat de orașele înfrățite Gera/Altenburg și Timișoara interviu

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Omul pasăre visează“

Autoarea de carte de copii Lena Havek invită copii vorbitori de limba germană din Apoldu de Sus, jud. Sibiu, la o sesiune de citit și lucru manual, astăzi, la Școala Veche din Apoldu de Sus (17-18)

Centrul Cultural German Sibiu organizează pe 25 și 26 mai 2022 două sesiuni de lectură pentru elevi, cu autorul german Rüdiger Bertram, care va prezenta ultima sa carte “Dintr-o dată 1 milion de fani”

„Istoria azi” – 1965: ediţia întâi a „Grand Prix d‘ Eurovision de la Chanson” (în prezent: „Eurovision Song Contest”) are loc la Lugano (Elveţia) – 1918: premiera la Budapesta a operei „Cetatea contelui Barbă albastră” a compozitorului maghiar Béla Bartók

„Calendarul personalităţilor” –  1941: Bob Dylan, cantautor şi poet nord-american, laureat în 2016 al Premiului Nobel pentru literatură – 1914: Lilli Palmer, actriţă şi scriitoare germană – 1914: George Tabori, regizor şi autor de teatru britanic – 1905: Mihail Șolohov, scriitor sovietic de origine cazacă, laureat în 1965 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1819: Victoria, regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei (din 1837 până în 1901), împărăteasă a Indiilor (din 1877 până în 1901) și stăpână a celor 28 de colonii britanice – 1743: Jean Paul Marat, medic şi revoluţionar francez