Vineri, 15 aprilie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Vinerea Sfântă (Patima și moartea Domnului). Este o zi de întristare, pentru că Mântuitorul a fost răstignit pe cruce. În acest an, creștinii catolici și protestanți vor sărbători Învierea Domnului (Paştele) la data de 17 aprilie  

„S-a împlinit“, a spus Isus pe cruce (Evanghelia sf. Ioan 19,30), cuvinte care arată că Cristos a terminat toată lucrarea Lui. Isus şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, dorind să îi dezrobească de povara păcatelor şi să instituie dreptatea. Momentul Răstignirii lui Iisus și semnificația teologică a ultimelor cuvinte rostite de Mântuitor pe Cruce sunt azi evocate de teologul timișorean, Ignaz Bernhard Fischer           eseu

Statuetele coloanelor exterioare ce străjuiesc corul Bisericii evanghelice din Sebeș, subiectul prelegerii susținute de arhitecta Heidrun König, coordonatoarea muzeului din cadrul Centrului de dialog şi cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România, la sediul muzeului           interviu

Campanie de conștientizare în trafic. Cluburile de motociclism din Sibiu vor organiza mâine un tur demonstrativ al orașului, pentru a le semnala conducatorilor auto începutul sezonului motocicletelor. Campania de atenționare în trafic este co-organizată de Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu (sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 11.45)         

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul-șef Beatrice Ungar

Istoria azi – 1994: înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cu sediul la Geneva (Elevţia). Organizaţia activează pentru liberalizarea relaţiilor comerciale internaţionale – 1951: înfiinţarea primului Sat al Copiilor pentru orfani de război la Imst (Austria) de către pedagogul social Herman Gmeiner. Începând cu anul 1960, activitatea organizaţiei SOS Satele Copiilor pentru ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate este coordonată de o fundaţie internaţională   

Calendarul personalităţilor – Wilhelm Busch, scriitor şi grafician german, cunoscut mai ales pentru po „Max şi Moritz” – 1707: Leonhard Euler, matematician elveţian – 1452: Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, om de ştiinţă şi arhitect italian              

Joi, 14 aprilie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Biblioteca Austria București a împlinit 30 de ani de la înființare. Aceasta face parte dintr-o rețea internațională de biblioteci care pun la dispoziția celor interesați cărți și materiale în limba germană cu referire la Austria. Activitatea bibliotecii Austria ”Hugo von Hofmannsthal” din București este coordonată și de Biblioteca Centrală Universitară       reportaj

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – astăzi: ”Pentru speranță și inocență”

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Joia Sfântă (Cina Domnului), cu semnificația instituirii Sfintei Euharistii. Pentru creștinii catolici începe perioada de trei zile (Triduumul Pascal) în care Biserica Catolică comemorează Pătimirile lui Isus Cristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 17 aprilie 

În Săptămâna Mare a Paștelui Catolic, Reinhart Guib, episcopul Bisericii Evanghelice C. A. din România, cheamă la rugăciune comună pentru pace, printr-un marș al păcii organizat la Sibiu în semn de solidaritate și bună comuniune ”pentru a contrasta vărsarea de sânge din Ucraina”

Istoria azi – 1955: lexicograful și publicistul american Noah Webster și-a însușit drepturile de autor ale primei ediții a dicționarului care-i poartă numele; 1999: o grindină puternică lovește orașul Sydney din Australia, provocând daune asigurate de 2,3 miliarde de dolari, cel mai costisitor dezastru natural din istoria Australiei

Calendarul personalităţilor –  1803: Friedrich von Amerling, pictor austriac; 1941: Julie Christie, actriță britanică

Miercuri, 13 aprilie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Actualitatea sibiană: Teatrul Gong: 13.04, ora 18.00, Atelier pentru copii “Degete pricepute” (Flinke Finger), în limba germană, 16.04 și 17.04, ora 10.00, Atelierul de Creat Povești – Pușculița SuperErou – 16.04: o nouă ediție a Târgului de Paște, în Piața Mare, după trei ani de pauză, participă 50 de expozanți, 15.04-26.04, zilnic, orele 11.00-21.00, plimbare prin centrul istoric al orașului cu trenulețul turistic, ce pleacă la ore fixe din Piața Mare – Teatrul Radu Stanca: 15.05, ora 19.00, “Necunoscuta cunoscută”, text: Aleksander Ścibor-Rylski, regia: Victor Olăhuț, 16.04, ora 19.00 și 17.04, ora 17.00, “Îmi place cum miroși”, text: Neil Simon, regia: Șerban Puiu – înscrierile la cursurile de germană, modulul de primăvară, se pot face la Centrul Cultural German Sibiu până pe 16.04, ora 20.00, Concert MS, Live@Rock n’Bike Music Club Sibiu – 17.04, Biserica Evanghelică Sibiu: ora 6.00 și ora 10.00 slujbe de Paște, 18.04, ora 10.00: slujbă de Paște, 18.04: Atrium Cafe, “A fost doar un vis” – monodramă, one-woman show cu Andrada Grosu – Colegiul Național Samuel von Brukenthal, până pe 30.05, concursul pentru elevii claselor 10-12 „Dă păcii o șansă!” – Primăria Sibiu este în căutarea a încă 60 de recenzori pentru recensământ – membrii minoriții germane se pot autorecenza la sediile locale ale Forumului Democrat German, unde vor primi asistență, programul FDGS: luni-vineri, orele 9.00-14.00

Teme de actualitate politică analizate de Ovidiu Ganț, deputatului din partea comunității germanilor din România în Parlament

Ambasada Germaniei susține cu 50.000 de euro un proiect privind drepturile femeilor, egalitatea de șanse și măsurile împotriva violenței de gen

Premiera piesei de teatru “Oameni. De vânzare”, la Teatrul German de Stat Timișoara, joi, 14 aprilie, orele 19.30-21.00. Piesa despre comerțul cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republiciii Federale Germane, este a doua colaborare a regizoarei Carmen Lidia Vidu cu TGST  

Clubul Economic German Banat se întâlnește miercuri, 13 aprilie, la ora 19.00 la restaurantul Sky pentru a discuta despre situația din Ucraina  

Corul Bach cântă miercuri, 13 aprilie, de la ora 20.00, în Biserica Catolică Sf. Petru și Pavel (Brașov), de pe strada Mureșenilor, lucrarea VIA CRUCIS, de Franz Liszt. Drumul crucii evocat în limba latină în cele 14 opriri este în lucrare de față completat de două corale protestante și cuvintele Mântuitorului în aramaică. Solistul care îi va da glas este Dmytro Rusyniak din Odesa. La orgă Steffen Schlandt     

Fanfara “Banater Musikanten” va cânta, alături de alte fanfare, la cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului Fanfarelor, în data de 16 apirlie, începând cu ora 12.30. Eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în cadrul programului “Parcul Primăverii” 

Istoria azi – 1955: vaccinul împotriva poliomielitei este autorizat de guvernul SUA pentru campanii de vaccinare la scară largă în rândul populaţiei

Calendarul personalităţilor –  1965: Gari Kasparov, şahist rus; în 1985 a devenit cel mai tânăr campion mondial la şah – 1906: Samuel Beckett, scriitor şi dramaturg irlandez, laureat în 1969 al Premiului Nobel pentru Literatură  – 1885: György Lukács, filozof maghiar – 1743: Thomas Jefferson, om de stat nord-american, primul ministru de externe al Statelor Unite ale Americii (SUA), preşedinte al SUA (1801-1809). A redactat „Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii“ (iulie 1776) şi a fondat în 1819 instituţia de învăţământ superior „University of Virginia“

Marți, 12 aprilie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) și-a convocat online reprezentanții pentru cea de-a doua adunare ordinară din an. Următoarea sesiune a Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România va avea loc în perioada 2-3 iunie. În Comisia pentru cultură, culte şi mass-media a Consiliului Minorităților Naționale, FDGR va fi reprezentat de Christian Töpfer, care îi urmează în funcție lui dr. Klaus Fabritius.

Primăria Sibiu caută recenzori de teren pentru recensământul populației, pentru persoanele care din diferite motive nu s-au autorecenzat online în perioada 15 martie-15 mai. Până acum s-au angajat aproximativ 100 de persoane din totalul personalului necesar; se mai caută încă 60 de recenzori

Prof. univ. dr. Roxana Nubert de la Universitatea de Vest (Timișoara) este noua președintă a Societății Germaniștilor din România, SGR. Decizia a fost luată în urma votului exprimat de profesorii de limba germană de la toate nivelele sistemului educaţional din cele 79 de filiale SGR

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – astăzi: ”Vârstă și vechime”

Istoria azi – 1961: cosmonautul sovietic Iuri Alexeievici Gagarin efectuează primul zbor cu echipaj uman pe orbita Pământului – 1954: stilul muzical Rock ’n‘ Roll dobândeşte notorietate odată cu succesul melodiei „Rock around the Clock“, lansată de formaţia „Bill Haley & His Comets“. Melodia înregistrată la New York în data de 12 aprilie 1954 este o variantă a unui cântec rock din 1952, realizat în cheie blues – 1945: moare preşedintele SUA Franklin Delano Roosevelt, unicul deţinător a patru mandate prezidenţiale – 1774: la Berlin are loc premiera absolută a piesei de teatru „Götz von Berlichingen“ de Johann Wolfgang Goethe, prima creaţie dramaturgică a poetului, gânditorului şi omului de ştiinţă german

Calendarul personalităţilor – 1956: Herbert Grönemeyer, muzician și actor german – 1933: Montserrat Caballé, soprană, cântăreață de operă spaniolă de origine – 1823: Aleksandr Ostrovski, dramaturg rus – 1801: Joseph Lanner, compozitor austriac, creatorul valsului vienez

Luni, 11 aprilie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Cu Duminica Floriilor, creștinii catolici și protestanți au început Săptămâna Sfântă. Este timpul în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului Isus Cristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 17 aprilie

Forumul Democrat German din Sibiu invită în aceasta după amiază membri și simpatizanții Forumului la o sesiune de informare referitoare la recensământul populației în România

Municipiul Sibiu participă la programul național „Curățam România”, inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Programul constă în diverse acțiuni de ecologizare și se va derula în aprilie și mai 2022

Institutul Goethe București invită astăzi la proiecția “Aby Warburg: Metamorfoză și memorie”, dedicată practicilor cercetării artistice în spațiul german, care va fi urmată de o discuție cu istoricul de artă Judith Wechsler. (Pavilion Goethe, Calea Dorobanți 32,ora 18:00)

9,1 miliarde de euro (incluzând un milliard de euro din partea Comisiei Europene), la care se adaugă un milliard de euro sub formă de împrumut din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este suma strînsă în cadrul conferinței și campaniei mondiale a donatorilor „Susținem Ucraina”, în sprijinul acestei țări și a celor care fug din calea invaziei ruse, aflate în Ucraina sau în străinătate

Istoria azi – 1945: a fost eliberat lagărul de concentrare de la Buchenwald, simbol al ororilor naziste – 1833: premiera absolută la Viena a piesei „Spiritul rău Lumpazivagabundus sau un trio al stricăciunii” de Johann Nestroy. Piesa i-a adus autorului austriac consacrarea ca dramaturg şi actor comic – 1880: este înfiinţată prima Direcţie a Căilor Ferate Române

Calendarul personalităţilor – 1965: Simone Thomalla, actriţă germană – 1920: Marlen Haushofer, scriitoare austriacă – 1891: Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist rus – 1755: James Parkinson, medic britanic, a formulat primul simptomele „Bolii Parkinson“, o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor

Duminică, 10 aprilie 2022

„Duminica Floriilor“, sărbătorită astăzi de creștinii catolici și protestanți. Biserica Ortodoxă Română consemnează Duminica a V-a din Postul Sfintelor Paști.“Duminica Floriilor”, în toate confesiunile creştine o sărbătoare fără dată fixă, este sărbătorită întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. În anul 2022, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 17 aprilie.

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 21, versetele 8,9

„Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!“

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetele 28-30

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.“

Sâmbătă, 9 aprilie 2022

Știri

Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. Din România, Reinhart Guib, invită la rugăciune colectivă, în fiecare zi de la ora 12.00: ”Rugați-vă cu noi în fiecare zi la ora 12 în semn de solidaritate și comuniune cu nădejdea că rugăciunea continuă și sinceră a celor mulți va fi ascultată de Dumnezeu!” Rugăciunea pentru pace în Ucraina, în limbile română, germană și engleză, se găsește pe pagina de internet a B.E.C.A.R.: evang.ro.

Creștinii catolici și protestanți sărbătoresc mâine „Duminica Floriilor“. Biserica Ortodoxă Română consemnează mâine Duminica a V-a din Postul Sfintelor Paști. “Duminica Floriilor” este în toate confesiunile creştine o sărbătoare fără dată exactă, dar care survine întotdeauna în duminica dinaintea Paștelui. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 17 aprilie

Parohia Evanghelică din Sighișoara pregătește pentru Sfintele Sărbători de Paște (17 aprilie 2022) un program religios bogat accesibil și credincioșilor, care din diferite motive nu pot lua parte la serviciul divin din biserică pregătit pentru această ocazie. Detalii despre evenimentul online prezintă prim-preotul și decanul comunității evanghelice dr. Hans Bruno Fröhlich

Continuitate și schimbări de principiu în ultimii 150 de ani: fotograful Stefan Bichler vorbește despre volumul „În dialog cu episcopul Georg Daniel Teutsch – Album foto despre bisericile și bisericile fortificate ale Bisericii Evanghelice C. A. din România la 150 de ani de la începutul inspecției generale (1870-1888) cu fotografii de Stefan Bichler“. Citate din constatările episcopului sunt alăturate declarațiilor celor implicați în prezent în păstrarea patrimoniului cultural interviu

Dieta recomandată de medicina tradițională chineză pentru primăvară: mai multe legume proaspete, plante aromatice, germeni, și mai puțină carne și prăjituri

Istoria azi – 1948, masacrul de la Deir Yassin: în perspectiva asigurării teritoriilor cu populaţie evreiească majoritară pentru un viitor stat israelian de după retragerea puterii coloniale britanice, anunţată pentru data de 15 mai a aceluiaşi an, organizaţiile evreieşti clandestine Irgun şi Lehi atacă satul arab Deir Yassin sub pretextul ripostei la pretinse atacuri arabe pornite din acest sat, acuzaţii care nu au fost dovedite ulterior

Calendarul personalităţilor – 1912: Lev Sinovievici Kopelev, scriitor şi germanist rus – 1821: Charles Baudelaire, poet francez – 1802: Elias Lönnrot, medic şi folclorist finlandez, a compilat culegerea de poeme populare numită după epopeea naţională finlandeză „Kalevala“