Duminică, 21 noiembrie 2021

Calendarul Bisericii Romano-Catolice consemnează astăzi sărbătoarea Domnului nostru Isus Cristos, Regele universului iar calendarul bisericilor protestante, Duminica Veşniciei. Atât în ritul roman sau latin, cât şi în cel protestant, duminica de astăzi marchează sfârşitul anului liturgic. Duminica viitoare, 29 noiembrie, va fi pentru ambele rituri prima duminică din Advent și prima a noului an liturgic

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 25, versetul 10

Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.

Sfânta Evanghelie după Ioan  Capitolul 14, versetul 19

Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.

Vineri, 19 noiembrie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Atelier interactiv în limba germană pentru copii şi adolescenţi, organizat de asociaţia braşoveană EduEvo. Proiectul îşi propune să le ofere copiilor și adolescenților din Brașov, care studiază germana la școală, un suport în situaţia pandemică actuală şi se desfăşoară în fiecare marţi între orele 15:30 şi 17:00    

Conferință-dezbatere în jurul expoziției „Rânduiala săsească”, luni, 22 noiembrie, ora 17.00, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti. Aceasta are loc în cadrul evenimentelor dedicate istoriei etnicilor germani din România. Expoziţia este organizată de Complexul Național Muzeal Astra, Sibiu. La Bucureşti vor putea fi vizionate un număr de 10 panouri care conțin imagini fotografice din arhiva muzeului, care au făcut parte din expoziția cu același nume            

Primul Târg de Ecoturism din județul Sibiu la Muzeul ASTRA. În cadrul programului „Anii Drumeției”, Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu organizează primul Târg de Ecoturism, prilej de a prezenta publicului oferta sezonului de toamnă-iarnă a activităților recreative și sportive din județ. Evenimentul va avea loc vineri (19 noiembrie) și sâmbătă (20 noiembrie), în Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA, între orele 10:00 – 18:00      

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar          

Istoria azi –  1377: Prima atestare documentară a Castelului Bran; 1998: Tabloul lui Vincent van Gogh ”Portretul artistului fără barbă” este vândut la licitație pentru suma record de 71,5 milioane de dolari                

Calendarul personalităţilor –  1900: Anna Seghers, scriitoare germană; 1962: Jodie Foster, actriță nord-americană          

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021

Știri

Mitul lui Dracula continuă să fascineze, ipostazele sale în literatură au fost tema unei prelegeri ținute de istoricul Manuel Stübecke din Germania la conferința anuală a Catedrei de germanistică a Universității Lucian Blaga din Sibiu, care s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv online    

După doi ani şi jumătate de pauză din cauza coronavirusului, cel mai mare târg de artă din Germania, Art Cologne, și-a deschis porţile miercuri în oraşul Köln (Germania). Până duminică, circa 150 de galerii şi dealeri din 20 de ţări vor prezenta lucrări din secolele XX şi XXI 

Trecerea a 20 de ani de la lansarea primului film Harry Potter a fost marcată într-un mod inedit de către producătorii seriei. 

Istoria azi –  1966: La New York are loc premiera musicalului ”Cabaret”, una dintre cele mai premiate producții ale genului  

Calendarul personalităţilor –  1923: Nadine Gordimer, scriitoare sud-africană, laureată, în 1991, a Premiului Nobel 

Joi, 18 noiembrie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei              concurs

Laszlo Lorant, angajat al Bibliotecii ‚Teleki-Bolyai‘ și colaborator al emisiunii în limba maghiară de la Radio Târgu-Mureș, relatează despre munca sa de arhivă din cadrul bibliotecii și despre pasiunea sa pentru cărțile germane vechi editate în Transilvania        interviu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Crucea în multe aspecte“              

Linia verde de transport public din Sibiu, deservită cu microbuze electrice, va avea un traseu mai lung, depășind  zona centrului istoric

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea unui cetățean român referitor la îngrădirea dreptului la libertate în perioada lockdown-ului din primăvara anului 2020      

Pfizer anunţă că pastila sa anti-COVID-19 reduce riscul de spitalizare şi de deces cu 89%

Istoria azi – 1943: apare la Zürich (Elveţia) romanul „Jocul cu mărgele de sticlă” de Hermann Hesse – 1626: sfinţirea Bazilicii Sfîntul Petru din Roma, după 120 de ani de la începutul construcţiei        

Calendarul personalităţilor – 1906: Klaus Mann, scriitor german – 1901: George Horace Gallup, sociolog american – 1786: Carl Maria von Weber, compozitor german         

Miercuri, 17 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Concert live la București al trupei româno-germane ZMEI3, la zece ani de la înființare (17 noiembrie, reședința ambasadorului Germaniei în România, ora 17:30). Concertul realizat în cadrul Proiectului cultural „Ambassador Session“ va fi trasnmis online pe paginile de Facebook ale trupei (https://www.facebook.com/ZmeiTrei) și ale Ambasadei (https://www.facebook.com/AmbasadaGermaniei)

Stadiul negocierilor pentru formarea unei viitoare coaliţii de guvernare. Economia României are nevoie de stabilitate şi predictibilitate politică  – Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, membru în Comisia pentru politică externă a Camerei deputaţilor. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean

Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa sărbătorește săptămâna aceasta 34 de ani de la înființare (19 nov. 1987)

Actualitatea sibiană: Târgul de Crăciun din Sibiu va fi inaugurat la 26 noiembrie, ora 19, şi se va încheia în data de 27 decembrie. Locurile de desfăşurare sunt în Centrul Vechi, la Piaţa Mare, la Piaţa Mică şi în Strada Nicolae Bălcescu. Începând cu 28 decembrie şi până la 2 ianuarie anul viitor, târgul va continua cu denumirea de Târgul de Revelion – La Muzeul din Dumbrava Sibiului continuă până la 19 noiembrie seria de ateliere interactie în cadrul evenimentului “Sărbătoarea Deltei la Muzeul ASTRA”. Atelierele susținute de meșteri din Delta Dunării  se desfășoară zilnic în intervalul orar 11-15 – La sfârşit de săptămână are loc ultima parte a festivalului cultural maghiar Ars HUNGARICA 2021 – Spectacol de dans contemporan cu poemul „Amurg. 304 zile de lămâie”, coregrafia: Sandra Mavhima (sâmbătă, 20 nov., ora 20, Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu) – Filarmonica de Stat Sibiu invită la concertul cameral „Romania Universalis“, cu creații camerale aparținând compozitorilor români de diverse etnii. Interpretează Diana Jipa la vioară, şi Ștefan Doniga la pian (miercuri, 24 nov., orele 19-20.15, Sala Henry Selbing) – Spectacole cu păpuşi pe scena Teatrului “Gong”  „Sarea-n bucate” după Petre Ispirescu, o incursiune în lumea poveștilor  (sâmbătă, 20 nov., de la orele 11 și 18; duminică, 21 nov., de la ora 11 – „Da Yang și Prințesa Da Yin”, cu păpuși inspirate din teatrul tradițional japonez. Spectacolul va avea o reprezentație în limba germană joi, 25 nov., de la ora 18, și două reprezentații în limba română: vineri, 26 nov., de la ora 18, respectiv sâmbătă, 27 nov., de la ora 18 – „Școala Demnității Feminine – Școala Civilă de Fete a Asociațiunii”: expoziția dedicată Școlii de fete a Asociațiunii ASTRA poate fi vizitată până la 30 noiembrie în Sala Expozițională a Primăriei Sibiu. Şcoala a fost înființată la Sibiu în 15 septembrie 1886, prin grija Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, fiind prima școală secundară pentru fete din Transilvania – S-au pus în vânzare biletele pentru Concertul de Anul Nou de la Filarmonica Sibiu, care promite „O seară ca-n filme”. Invitaţi: solista de jazz Christiana Uikiza, pianistul Horia Mihail, dirijorul Gian Luigi Zampieri, orchestra de cameră ICon Arts şi balerini sibieni (31 decembrie, ora 18, Sala Thalia)

Paradoxul sferei private: mulți dintre noi cedăm date cu caracter personal, cu toate că nu dorim s-o facem; spunem că ne preocupă protecția datelor, dar ne comportăm de parcă n-ar fi așa. Este această contradicție în comportament o alegere rațională sau o problemă? O posibilă explicație ar fi că evaluăm utilitatea mediilor de socializare online, cumpărăturilor online, dispozitivelor smart și altelor asemenea și suntem dispuși să plătim cu date. În plus, viața socială a tinerilor este într-o mare măsură organizată digital, astfel încât opțiunea retragerii nu este o … opțiune

Istoria azi – 1865: omul de ştiinţă francez Louis Pasteur inventează procedeul de conservare a alimentelor lichide denumit ulterior „pasteurizare“

Calendarul personalităţilor – 1966: Sophie Marceau, actriţă franceză – 1944: Danny de Vito, actor nord-american – 1942: Martin Scorsese, regizor de film nord-american – 9: Vespasian, împărat roman (69-79)

Marţi, 16 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Lansarea ediției germane a romanului „Inocenții“, al scriitoarei Ioana Pârvulescu și seară literară cu autoarea (online, Zoom, 16 nov., ora 19.00), eveniment organizat de Institutul Cultural Român și Rumänisches Kulturinstitut Berlin. Ioana Pârvulescu este de două ori câștigătoare a Premiului pentru Literatură al Uniunii Europene

Proiecția filmului documentar #newTogether la Cinema Elvire Popesco (16 nov., ora 19.00), urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Participă Carmen Lidia Vidu, regizoarea filmului; Mihaela Michailov, autoare dramatică; Andrei Popov, producătorul executiv al filmului, director adjunct al Forumului Cultural Austriac

Căsuța lui Moș Crăciun, din Piața Mare a Sibiului, este centru de vaccinare împotriva COVID-19. În cele mai vizibile locuri ale Sibiului, primăria a amplasat panouri cu mesajul „Împreună repornim Crăciunul prin vaccinare”

Până la sfârșitul anului, 45 de beneficiari de la Centrul Râul Vadului (jud. Vâlcea) vor fi transferați în noul Centru de Îngrijire și Asistență Agârbiciu din judeţul Sibiu. Pentru lucrările de accesibilizare specifice persoanelor adulte cu dizabilități, Consiliul judeţean Sibiu a investit suma de 256.000 lei

În Germania, partidele care negociază formarea viitoarei coaliții de guvernare de la Berlin pregătesc înăsprirea restricţiilor pentru combaterea răspândirii noii coronaviroze. Măsurile urmează să fie legiferate sub forma unor amendamente aduse Legii de prevenire a infecţiilor. Votul în Bundestag asupra pachetului de măsuri a fost anunţat pentru joi, 18 noiembrie

Compromisuri în asumările unor obiective din documentul final al conferinței ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow. Următoarea conferinţă, COP27, este anunţată pentru noiembrie 2022, în Egipt

Pachet legislativ de 1,2 trilioane dolari pentru investiţii în infrastructură, promulgat de preşedintele democrat al SUA, Joe Biden. În cursul negocierilor ce au dus la adoptarea legii, aripa progresistă a Partidului Democrat şi-a condiţionat sprijinul de aprobarea unui alt pachet legislativ, în valoare de 1,75 trilioane de dolari, privind măsuri de protecţie socială şi protecţia mediului. Preşedintele Biden şi-a exprimat speranţa ca acest al doilea pachet legislativ să fie adoptat până la Ziua Recunoştinţei din 25 noiembrie, zi de sărbătoare naţională în SUA. Acestei perspective i se opune la rândul ei aripa moderată a Partidului Democrat

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „De la incizie la trunchiere“

Istoria azi – 1918: Proclamarea Republicii Ungaria

Calendarul personalităţilor – 1894: Richard Nikolaus conte de Coudenhove-Kalergi, politician şi publicist austriac, întemeietorul mişcării paneuropene – 1717: Jean-Baptiste Le Rond d’Alembert, matematician, fizician şi filozof francez

Luni, 15 noiembrie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei             

15 noiembrie 1987: astăzi se împlinesc 34 de ani de când a avut loc Revolta de la Braşov, acţiune de protest politică de origine socială  a muncitorilor întreprinderii de autocamioane Steagul Roşu, cărora li s-au alăturat muncitori de la fabricile „Tractorul Braşov“ şi „Hidromecanica“, elevi, studenţi şi alţi cetăţeni. Manifestanţii au protestat împotriva politicilor economice şi sociale impuse în Republica Socialistă România (RSR) de şeful de stat Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român (PCR)            

Cum facem un obicei din citit: Ortrun Mahl, învățătoare la Colegiul Național Johannes Honterus din Brașov, și-a împlinit un vis mai vechi, de a deschide o librărie cu cărți în limba germană pentru copii, unde copiii să asiste la cercuri de lectură, pentru a descoperi pasiunea pentru citit și de a interacționa cu alți copii. Probabil că cel mai plăcut mod de a transforma cititul într-un obicei este acela de a asista la cercuri unde se fac lecturi la prima vedere, deoarece în acest caz cititul se asociază cu interacțiunea dintre ascultători          interviu

Asociația Medieșenilor din Germania a editat calendarul pe anul 2022, cu imagini de colecție din Mediaș și  împrejurimi  

Un brad de Crăciun înalt de 26 de metri a fost amplasat în Piaţa Sfatului din Braşov, urmând să fie împodobit cu globuri verzi, roşii, argintii şi aurii         

Târgul de Crăciun din Sibiu se redeschide anul acesta pentru persoanele cu certificat verde         

Acces facilitat pentru Asociația Locus la programe de finanțare internaționale și consultanți recunoscuți în plan internațional în domeniul patrimoniului cultural, prin aderarea la Asociația Europa nostra, cea mai importantă rețea europeană de patrimoniu european. Membrii Locus s-au remarcat prin tenacitate în realizarea intervențiilor de urgență în pregătirea lucrărilor de restaurare a clădirii Băile Neptun din Băile Herculane              ştire

Instruire în tehnici de construcții tradiționale: Asociația Școala de meseriași Metiș/Transilvania din München continuă formările în cadrul programului european Erasmus +, desfășurate în satele Metiș și Moardăș din județul Sibiu    

Vocea Cartierului, platforma online prin care brașovenii pot comunica direct primarului teme importante din cartiere. Platforma înlocuiește întâlnirile săptămânale din cartiere, „Față în față cu primarul           

Istoria azi – 1987: Revolta de la Braşov, acţiune de protest politică de origine socială  a muncitorilor întreprinderii de autocamioane Steagul Roşu –  1901: brevetarea dispozitivului „Acousticon”, primul aparat auditiv electric din lume, o invenţie a inginerului nord-american Miller Reese Hutchison      

Calendarul personalităţilor – 1936: Wolf Biermann, poet şi cantautor german – 1862: Gerhart Hauptmann, scriitor naturalist german, laureat în 1912 al Premiului Nobel pentru Literatură      

Duminică, 14 noiembrie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Ecclesiastul   Capitolul 12, versetul 13

Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om.

Psalmul 142   Versetul 24

Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

Sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Zilele Culturii Austriece la Sibiu. Pe 13 noiembrie, ora 19.00 şi 14 noiembrie, ora 16.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG, spectacolul „Die Gesichter der Hedy Lamarr/Diferitele chipuri ale lui Hedy Lamarr“, performance cu marionete pentru adulţi şi tineret, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Viața lui Hedwig Kiesler, de origine vieneză şi cu o carieră fulminantă la Hollywood, a avut suişuri şi coborâşuri ameţitoare, iar spectacolul îi dezvăluie multitudinea de faţete: Hedwig Kiesler a devenit Hedy Lamarr, o actriță de film cu un stil iconic, atinsă de nebunie și de geniu, seducătoare, om de ştiinţă, victimă și răufăcătoare în același timp. Idolatrizată ca „cea mai frumoasă femeie din lume”, inteligența ei a fost în mare parte subestimată. Spectacolul este o producţie Schubert Theater Wien, scenariu/ regie/concepţie păpuși: Kai Anne Schuhmacher

Energia nucleară în atenţia Scientists for Future. Organizaţia oamenilor de ştiinţă elveţieni, austrieci şi germani, care şi-a propus să se alăture mişcării tinerilor Fridays for Future, aduce în discuţie avantajele, dar şi dezavantajele utilizării energiei nucleare în rezolvarea crizei mondiale climatice

Furnizează Dr. Google & Co. sfaturi medicale fiabile? Un studiu realizat de cercetători germani în jurul prof. Alexander Bondarenko de la Universitatea din Halle-Wittenberg indică faprul că aprox 70% din populaţia planetei apelează la motoare de căutare pe internet pentru a se informa despre simptome, boli şi modalităţile de tratament existente. Concluziile cercetătorilor dau de gîndit despre corectitudinea şi siguranţa informaţiilor găsite pe internet

Istoria azi – 1936: premiera absolută la Viena a dramei „Credinţă, iubire, speranţă” de Ödön von Horváth

Calendarul personalităţilor – 1933: Peter Härtling, scriitor german – 1850: Robert Louis Stevenson, scriitor scoţian