Vineri, 26 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasada RF Germania la Bucureşti salută iniţiativa legislativă privind studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului ca disciplină şcolară în invăţământul liceal din România şi consideră introducerea acestei discipline şcolare un prim pas pentru a transmite mai departe cunoştinţele despre Holocaust şi istoria evreilor, cu precădere tinerei generaţii. Iniţiativa legislativă, adoptată de Parlamentul României pe 15 noiembrie şi promulgată de Preşedintele ţării, Klaus Johannis, pe 25 noiembrie 2021, le aparţine deputaţilor Silviu Vexler, din partea comunităţii evreieşti, şi Ovidiu Ganţ, din partea minorităţii germane. Legea prevede şi premiul naţional „Constantin Karadja“, numit după diplomatul româno-suedez şi „Drept între popoare”, căruia îi este atribuită salvarea a mii de evrei în perioada Holocaustului. Premiul se va acorda pentru merite deosebite în protejarea memoriei victimelor Holocaustului şi combaterea antisemitismului

Pentru a beneficia de peisaje sănătoase și robuste, acestea trebuie planificate, proiectate și gestionate, este de părere arhitecul peisagist german Jonas Arndt, care este fascinat de satul Movile, jud. Sibiu, denumit și „satul celor o sută de dealuri”, care a fost construit spre sfârșitul secolului al XII-lea de către sașii transilvăneni în mijlocul unui peisaj extraordinar; aici Jonas Arndt a înființat asociația “Churchfortress e.V. Prieteni din Movile”, care se ocupă de salvarea și revitalizarea bisericii fortificate interviu

Este disponibil noul calendar pentru anul 2022 al Asociaţiei Kulturerbe Kirchenburgen e.V.! – Prin imaginile sale variate în format A4, acesta prezintă Transilvania de-a lungul întregului an, iar prin achiziționarea unui calendar se susține conservarea bisericilor fortificate săsești din Transilvania, întrucât încasările sunt destinate în procent de 100% proiectelor asociației

Brita Falch-Leutert, cantor la Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu, organizează în fiecare duminică până de Crăciun, concerte de Advent în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu, primul concert fiind susținut de studenții secției de Studii de Teologie Protestantă din cadrul universității “Lucian Blaga” din Sibiu

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană ”Hermannstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar. Preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiuni în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

Istoria azi – 1832: la New York circulă primul tramvai tras de cai

Calendarul personalităţilor – 1909: Eugène Ionesco, dramaturg francez de origine română, reprezentant de seamă al teatrului absurd – 1939: Tina Turner, cântăreață americană

Freunde von Hundertbücheln

Hundertbücheln, das „Dorf der hundert Hügel“ wurde gegen Ende des 12. Jahrhunderts von Siebenbürger Sachsen mitten in einer außergewöhnlichen Landschaft erbaut. 2015 wurde eine engagierte Gruppe internationaler Landschaftsplaner und –architekten auf die Kirchenburg, das Dorf und die Landschaft aufmerksam und gründeten im selben Jahr den Verein „Churchfortress e.V. Friends of Hundertbücheln – Movile“.

„Freunde von Hundertbücheln“ weiterlesen