Vineri, 19 noiembrie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei

Atelier interactiv în limba germană pentru copii şi adolescenţi, organizat de asociaţia braşoveană EduEvo. Proiectul îşi propune să le ofere copiilor și adolescenților din Brașov, care studiază germana la școală, un suport în situaţia pandemică actuală şi se desfăşoară în fiecare marţi între orele 15:30 şi 17:00    

Conferință-dezbatere în jurul expoziției „Rânduiala săsească”, luni, 22 noiembrie, ora 17.00, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti. Aceasta are loc în cadrul evenimentelor dedicate istoriei etnicilor germani din România. Expoziţia este organizată de Complexul Național Muzeal Astra, Sibiu. La Bucureşti vor putea fi vizionate un număr de 10 panouri care conțin imagini fotografice din arhiva muzeului, care au făcut parte din expoziția cu același nume            

Primul Târg de Ecoturism din județul Sibiu la Muzeul ASTRA. În cadrul programului „Anii Drumeției”, Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu organizează primul Târg de Ecoturism, prilej de a prezenta publicului oferta sezonului de toamnă-iarnă a activităților recreative și sportive din județ. Evenimentul va avea loc vineri (19 noiembrie) și sâmbătă (20 noiembrie), în Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA, între orele 10:00 – 18:00      

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar          

Istoria azi –  1377: Prima atestare documentară a Castelului Bran; 1998: Tabloul lui Vincent van Gogh ”Portretul artistului fără barbă” este vândut la licitație pentru suma record de 71,5 milioane de dolari                

Calendarul personalităţilor –  1900: Anna Seghers, scriitoare germană; 1962: Jodie Foster, actriță nord-americană          

Sâmbătă, 20 noiembrie 2021

Știri

Mitul lui Dracula continuă să fascineze, ipostazele sale în literatură au fost tema unei prelegeri ținute de istoricul Manuel Stübecke din Germania la conferința anuală a Catedrei de germanistică a Universității Lucian Blaga din Sibiu, care s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv online    

După doi ani şi jumătate de pauză din cauza coronavirusului, cel mai mare târg de artă din Germania, Art Cologne, și-a deschis porţile miercuri în oraşul Köln (Germania). Până duminică, circa 150 de galerii şi dealeri din 20 de ţări vor prezenta lucrări din secolele XX şi XXI 

Trecerea a 20 de ani de la lansarea primului film Harry Potter a fost marcată într-un mod inedit de către producătorii seriei. 

Istoria azi –  1966: La New York are loc premiera musicalului ”Cabaret”, una dintre cele mai premiate producții ale genului  

Calendarul personalităţilor –  1923: Nadine Gordimer, scriitoare sud-africană, laureată, în 1991, a Premiului Nobel