Știri
Ghicitoarea zilei
Cinci tineri din București au fost confirmați pe 24 octombrie 2021 la Biserica Evanghelică C.A. din București. Confirmarea în confesiunea protestantă reprezintă majoratul spiritual acestor tineri, care au împlinit 14 ani și care astfel își mărturisesc credința și dau dovadă că și-au însușit învățăturile bisericești reportaj
Braşovenii şi turiştii care vor să viziteze muzeele aflate în subordinea Consiliului Judeţean Braşov vor putea să achiziţioneze biletul unic de intrare. Consiliul Judeţean Braşov a aprobat cuantumul biletului unic
Cea de-a 31-a “Decadă a Culturii Germane în Banatul Montan” s-a încheiat ieri cu prezentarea a trei cărți noi legate de împlinirea a 250 de ani de industrie reșițeană
În cadrul ciclului „Personalități ale arhitecturii românești“, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Asociaţia Istoria Artei, organizează azi, 28 octombrie 2021, la ora 18.30, conferința online „John Elisée Berthet, un arhitect elvețian în București”, susținută de dr. Oana Marinache, istoric de artă, cercetător și președinte al Asociației Istoria Artei
Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Un ataşament merituos”
Istoria azi – 1886: este inaugurată Statuia Libertăţii din New York. Statuia este un cadou al Franţei făcut Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 100 de ani de la dobândirea independenţei Statelor Unite – 312: în Bătălia de la Podul Milvius (lângă Roma) s-au confruntat împăraţii romani Constantin I şi Maxentius. Constantin a câştigat bătălia, a devenit conducătorul unic al Imperiului Roman şi a pus capăt persecuţiilor creştinilor în teritoriile sale
Calendarul personalităţilor – 1955: William Henry Gates, întreprinzător nord-american, co-fondator (alături de Paul Allen) al companiei producătoare de software Microsoft – 1903: Evelyn Arthur St. John Waugh, scriitor britanic