Știri buletin de știri
Ghicitoarea zilei concurs
A doua zi de Rusalii în calendarul bisericesc al creștinilor de confesiune catolică și protestantă. De Rusalii, creștinii sărbătoresc Coborârea Sfântului Duh, descrisă în Biblie în cartea „Faptele apostolilor“. Creştinii de toate confesiunile consideră Rusaliile momentul Întemeierii Bisericii. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în acest an Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) la data de 20 iunie. În România, Rusaliile şi a doua zi de Rusalii observate conform calendarului creștin ortodox sunt zile de sărbătoare nelucrătoare sinteză
În perioada 23-30 mai are loc la București, la Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif”, festivalul de orgă „Cantus Ecclesiae”. Evenimentul are în centru repertoriul organistic inspirat din muzica gregoriană și va cuprinde cinci concerte și trei conferințe. Soliştii concertelor vor fi studenți ai claselor de orgă din instituțiile muzicale de învățământ superior din țară: Universitatea Națională de Muzică din București, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și Universitatea Transilvania din Brașov, iar conferențiarii vor fi profesori specializaţi în interpretare muzicală și muzică sacră. Repertoriul cuprinde muzică de Nicolas de Grigny (1672-1703), Johann Sebastian Bach (1685-1750), Dieterich Buxtehude (1637-1680), Matthias Weckmann (1616-1674), Louis Marchand (1669-1732), Daniel Croner (1656-1740), Jean Langlais (1907-1991), Thierry Escaich (1965), Edward Elgar (1857-1934), Max Reger (1873-1916), Louis Vierne (1870-1937), Gabriel Pierné (1863-1937), Marcel Dupré (1886-1971), Jeanne Denisseux (1921-1968), Charles Tournemire (1870-1939), Jehan Alein (1911-1940), Maurice Duruflé (1902-1986), Olivier Messiaen (1908-1992), Hans Peter Türk (1940*). Manifestarea este organizată de Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice și patrimoniu din cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București, împreună cu Asociația Culturală Enarmonia, în colaborare cu Asociaţia culturală Pro Contempania, gazda concertelor va fi Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București, iar conferințele vor fi susținute și transmise online pe site-ul festivalului și pe rețelele de socializare, suportul tehnic fiind asigurat de Signis România. știre
În fiecare an, la data de 24 mai, Ziua europeană a parcurilor naţionale este sărbătorită la nivel continental cu scopul de a apropia oamenii de natură şi de a sensibiliza publicul cu privire la importanţa frumuseţii naturale în zonele protejate, precum şi la importanţa conservării şi gestionării durabile a ariilor protejate din Europa, menţionează site-ul www.europarc.org. Hotărârea sărbătoririi Zilei europene a parcurilor naţionale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naţionale în Suedia (mai 1909). În acel an, pe 24 mai, peste o sută de organizaţii din 18 ţări europene au organizat evenimente de Ziua europeană a parcurilor naţionale. Iniţiativa a aparţinut Federaţiei EUROPARC, organizaţie nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reuneşte sute de autorităţi şi mii de arii protejate din 40 de ţări europene. EUROPARC doreşte conştientizarea opiniei publice europene faţă de importanţa rezervaţiilor naturale protejate şi a parcurilor naţionale. Ziua europeană a parcurilor naţionale este celebrată în acest an sub titulatura „2021: Parcuri – generaţia următoare“. știre
Istoria azi – 1965: ediţia întâi a „Grand Prix d‘ Eurovision de la Chanson” (în prezent: „Eurovision Song Contest”) are loc la Lugano (Elveţia) – 1918: premiera la Budapesta a operei „Cetatea contelui Barbă albastră” a compozitorului maghiar Béla Bartók știre
Calendarul personalităţilor – 1941: Bob Dylan, cantautor şi poet nord-american, laureat în 2016 al Premiului Nobel pentru literatură – 1914: Lilli Palmer, actriţă şi scriitoare germană – 1914: George Tabori, regizor şi autor de teatru britanic – 1905: Mihail Șolohov, scriitor sovietic de origine cazacă, laureat în 1965 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1819: Victoria a Regatului Unit, regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei (din 1837 până în 1901), împărăteasă a Indiilor (din 1877 până în 1901) și stăpână a celor 28 de colonii britanice – 1743: Jean Paul Marat, medic şi revoluţionar francez – 1686: Daniel Gabriel Fahrenheit, fizician german, considerat unul dintre fondatorii termometriei știre