Știri buletin de știri
Ghicitoarea zilei concurs
02 noiembrie, Luminația în calendarul bisericilor apusene. Sărbătoarea creștină dedicată pomenirii tuturor credincioșilor răposați este observată și de etnicii germani din România sinteză
Visit Mures – o organizaţie non-profit pentru promovarea turistică a judeţului Mureş – a deschis un Centru de informare turistică în municipiul Târgu-Mureş şi este uşor accesibilă şi de pe portalurile de social-media, aflăm de la Emese Osvath, coordonatoarea proiectului interviu
Şedinţă extraordinară a conducerii Forumului Democrat al Germanilor, filiala Braşov, azi 2 noiembrie, începând cu ora 18.00; pe ordinea de zi: discuţii pe marginea rezultatelor obţinute de Forum la alegerile locale, o informare privind discuţiile avute de reprezentanţii Forumului cu noul primar al municipiului Braşov, pregătirea pentru alegerile parlamentare știre
Expoziţie de cahle pictate, manufacturate în Mediaş la ultima fabrica din România de sobe cu cahle presate şi pictate manual, ramâne deschisă publicului până la sfârșitul anului în Bastionului de Est al Bisericii Fortificate din Viscri, jud. Brașov știre
Cea de-a 15-a ediţie a festivalului SoNoRo are loc în perioada 31 octombrie – 9 decembrie, în două părţi, la Braşov şi Sibiu, şi în perioada 2 – 9 decembrie, la Bucureşti, au anunţat marţi organizatorii știre
Istoria azi – 1961: premiera la Zürich (Elveţia) a dramei „Andorra“, de Max Frisch – 1920: la Pittsburgh (SUA) îşi începe emisia postul de radio KDKA, primul post de radio comercial din lume – 1721: Ţarul rus Petru I cel Mare s-a încoronat împărat şi s-a declarat domnitorul tuturor ruşilor ştire
Calendarul personalităţilor – 1913: Burt Lancaster, actor şi producător de film nord-american – 1911: Odysseas Elytis, scriitor grec, laureat în 1979 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1906: Luchino Visconti, regizor de film italian – 1766: Contele Johann Josef Wenzel Radetzky von Radetz, feldmareşal imperial austriac. Compozitorul Johann Strauß (tatăl) i-a dedicat „Marşul lui Radetzky“, foarte popular în Austro-Ungaria ştire